Mate Andras Levent şi Marton Arpad, deputaţi UDMR, au introdus o serie de amendamente la legea de punere în aplicare a Noului Cod Penal, prin care se urmăreşte ca faptele demnitarilor să nu atragă răspunderea penală în cazul infacţiunilor de corupţie şi de serviciu: luarea de mită, traficul de influenţă, delapidarea, purtarea abuzivă, abuzul în serviciu, neglijenţa în serviciu, etc. În noul cod infracţiunile respective vizează sancţionarea faptelor săvârşite de funcţionari publici, cărora le sunt asimilaţi demnitarii. Printr-un amendament sunt excluşi din categoria funcţionarilor publici demnitarii, urmând a nu li se aplică legea, şi printr-un alt amendament se modifică substanţial definiţia conflictului de interese.
Cu privire la primul amendament
În art. 175 lit. b din legea de punere în aplicare a Noului Cod Penal se precizează că funcţionar public în sensul legii penale este persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără remuneraţie exercită o funcţie de demnitate publică sau o funcţie publică de orice natură. Unul din amendamente urmăreşte eliminarea demnitarilor din definiţia prevăzută pentru funcţionarii publici pe motiv de încălcare a statutului constituţional al demnitarilor, care nu poate fi asimilat statutului funcţionarilor publici.
Autorul amendamentului a susţinut că “Am pus o ordine constituţională în legislaţie. Este greşită concepţia conform căreia o lege este făcută doar pentru ca cineva să câştige din ea. O lege neconstituţională nu poate fi votată pentru că e neconstituţională. De ce să adoptăm legi neconstituţionale, ca pe urmă să fie atacate şi să fie respinse la Curtea Constituţională” (Hotnews).
Într-adevăr, Constituţia distinge între demnitari şi funcţionari publici, distincţie preluată şi într-o serie de alte acte normative precum Legea 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, în care se precizează, în art. 2 al. (1), că funcţionarii publici sunt persoane numite în funcţie, spre deosebire de demnitari, care sunt persoane alese (art. 6 pct. e). În categoria demnitarilor sunt incluşi parlamentarii, miniştrii, consilierii de stat, Avocatul Poporului, membrii Curţii de Conturi, primarii, consilierii judeţeni şi locali. Noul Cod Penal urmăreşte aplicarea infracţiunilor şi în cazul demnitarilor, definiţi în sensul legii penale ca funcţionari publici, spre deosebire de Codul penal în vigoare, care se referă, în reglementarea infracţiunilor de serviciu sau în legătură cu serviciul (art. 246-258), strict la funcţionari publici.
Evident, constituţionalitatea trebuie respectată, dar aceasta se poate face în două moduri: fie prin scoaterea demnitarilor din definiţia oarecum abuzivă a funcţionarilor publici, având ca rezultat neaplicarea legii în cazul demnitarilor, fie prin precizarea distinctă, la fiecare infracţiune, a categoriilor cărora li se aplică legea, printr-o formulare simplă de genul „fapta funcţionarului public sau a demnitarului, care constă în…”, fără ca demnitarii să fie definiţi ca funcţionari publici. Dacă e greu de conceput, o redactare care să fie luată ca model nu trebuie căutată departe – art. 70 al Legii 161/2003: prin conflicte de interese se înţelege situaţia în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative. Funcţionarii şi demnitarii sunt trataţi distinct şi legea se aplică ambelor categorii.
Un amendament atât de atent la problemele de constituţionalitate ar fi trebuit să vizeze modificarea textului legal în sensul aplicării legii, şi nu al lipsirii ei de eficienţă. În fond, problema declarată ţine de respectarea Constituţiei şi nu de incriminarea propriu-zisă aplicată demnitarilor: autorul amendamentului nu a susţinut că aplicarea legii şi în cazul demnitarilor ar fi ceva rău, ci doar a precizat, atent, că acest lucru trebuie făcut într-o manieră constituţională… Prin indicarea separată a subiecţilor activi în cazul infracţiunilor s-ar respecta distincţia de statut prevăzută în Constituţie şi încă ceva neglijat de amendament, dar de o importanţă constituţională fundamentală: egalitatea în faţa legii, esenţială pentru statul de drept.
Referitor la cel de-al doilea amendament
Noul Cod Penal preia integral în textul de incriminare a conflictului de interese prevederile din actualul Cod Penal: fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, îndeplineşte un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soţul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căruia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură.
O primă modificare prevăzută în amendament introduce o precizare suplimentară cu privire la folosul patrimonial, care trebuie să fie „nejustificat” pentru a atrage aplicarea legii. La prima vedere pare o precizare redundantă, însa folosul patrimonial poate fi justificat, de exemplu, printr-un contract încheiat: un contract presupune drepturi şi obligatii corelative în sarcina ambelor părţi, folosul obţinut de una din părţi fiind justificat contractual de serviciul prestat de cealaltă parte. Contractul justifică beneficiul, nu ca în cazul unui furt de exemplu, şi în acest sens orice fel de folos/beneficiu poate fi justificat, având ca rezultat eludarea completă a legii.
O altă modificare vizează renunţarea la o prevedere referitoare la persoana în favoarea căreia a fost realizat folosul: cea cu care funcţionarul public s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani. Autorul a dat un exemplu cu ocazia explicării propriei poziţii susţinând că „Dacă eu, de exemplu, sunt consilier local, mă duc şi cumpăr o pâine de la o societate care închiriază spaţiu de la primărie, eu ca şi consilier local nu mai pot vota prelungirea contractului acelei firme pentru că intru în conflict de interese pentru o singură pâine” (Hotnews).
Exemplul era menit să sublinieze absurditatea reglementării la care trebuie renunţat şi, mai în glumă, mai în serios, merită analizat juridic. În situaţia precizată şi în orice alte cazuri asemănătoare, pentru cel care cumpără o pâine raportul este de natură civilă, nu comercială cum se prevede în infracţiune, şi numai celui care o vinde i se aplică legea comercială, aflându-se în desfăşurarea unei activităţi de comerţ. Orice persoană fizică poate intra într-un raport contractual prin cumpărarea unei pâini, dar fără să săvârşească un fapt de comerţ (art. 5 cod comercial). Mai mult, orice infracţiune presupune săvârşirea faptei cu vinovăţie, iar în cazul conflictului de interese este voba de săvârşirea cu intenţie, care poate fi directă sau indirectă. În toate cazurile prevăzute în infracţiune este necesar ca funcţionarul public să ştie că prin îndeplinirea actului va realiza direct sau indirect un folos patrimonial, consecinţă pe care o urmăreşte sau o acceptă. Infracţiunea are în vedere doar situaţia în care funcţionarul public are o reprezentare clară a consecinţelor urmărite prin săvârşirea infracţiunii. Deci demnitarii pot cumpăra liniştiţi pâine pentru uzul personal, fără să aibă conştiinţa încărcată că încalcă legea…
Nici unul din cele două amendamente nu poate fi justificat prin bunele intenţii ale autorilor de a modifica legea în sensul acoperirii neconstituţionalităţii şi a unei mai bune aplicări a ei. Nu se urmăreşte îmbunătăţirea prevederilor, detalierea unor condiţii neclare care ar lăsa loc la abuzuri, ci lipsirea reglementărilor de orice eficacitate în combaterea faptelor de corupţie săvârşite de demnitari. Consecinţele unei eventuale adoptări a acestor amendamente se vor vedea în viitoarele rapoarte europene; cele de până în prezent atenţionează că nu am facut progrese semnificative în combaterea faptelor de corupţie săvârşite de această categorie.