Pe 29 februarie, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a publicat programa după care vor studia copiii care intră anul acesta în clasa pregătitoare. Şi pentru că documentele sînt supuse dezbaterii publice, puteţi trimite ’’propuneri constructive’’, începînd cu 1 martie, timp de două săptămîni, la adresa de e-mail clasapregatitoare@medu.edu.ro sau, în scris, pe adresa MECTS (str. General Berthelot nr. 28-30, Bucureşti, sector 1, cod 01016).
Proiectul curricular propus spre dezbatere vede disciplina religie ca pe o formă de dresaj mental, care aplică măsuri de corecţie pentru a stimula o conduită adecvată valorilor religioase.
Conform programei şcolare pentru religie (aici) , la clasa pregătitoare se va face o oră de religie, considerată relevantă pentru formarea elevilor, deoarece, printre alte ’’competenţe’’ pe care le asigură, ’’constituie un context de învăţare care valorifică în plan educativ <marile întrebari> ale copiilor, experienţele de viaţă ale acestora, altele decît cele vizate în mod obişnuit de celelalte discipline din planul de învaţamînt, dar cu importanţă majoră pentru dezvoltarea morală şi pentru socializarea acestora’’.
N-am văzut nicăieri în aria curriculară o listă care să conţină documentarea acestor mari întrebări ale copiilor şi a modului în care disciplina religie le poate răspunde, altfel decît declanşînd în mintea copiilor o confruntare primitiv-maniheistă: dacă eşti bun mergi la Doamne-Doamne, dacă eşti rău – te ia diavolul. Cine va problematiza nuanţat şi inteligent întrebările copiilor, acordîndu-le semnificaţia unor moduri de a descoperi creativ lumea, nu aspectul unor formule stereotipe care tranşează dihotomic orice căutare? Cine-şi va asuma rolul de a privi critic dogme şi imperative impuse?
Aşa cum este percepută în acest moment de către cei care o transformă în materie obligatorie, religia nu este orientată spre o perspectivă istorică sau culturală, ci devine un îndreptar moralizator care cultivă frici şi prevede constrîngeri şi pedepse, încurajînd atitudini conforme cu un bine statuat ’’de sus’’.
Formulările din curriculum sînt un amestec între limbajul de lemn al proiectelor în care abundă cuvinte erodate, prin supraexpunere, de orice conţinut, ’’competenţe generale şi specifice’’ (formulate inept), şi reflecţii profunde despre lume şi viaţă. Avem de-a face cu o retorică demagogică, stîngace, şi de o mare stîngăcie conceptuală, care bifează cuvintele cheie din proiectele europene, fără să le adapteze unui sistem de gîndire inteligibil: ’’Prin competenţele şi conţinuturile vizate, disciplina religie contribuie în mod direct la realizarea competenţelor ariei curriculare Om şi societate, prin contribuţia adusă la dezvoltarea competenţelor sociale şi civice, prin accentul pe promovarea diversităţii, pe integrarea în diferite grupuri, prin sustinerea unor abordari inter- si transdisciplinare’’.
Şi pentru că, probabil, nu erau de-ajuns regulile şi obligaţiile cu care sînt bombardaţi elevii pe tot parcursul şcolii, s-a mai creat un context în care coerciţia să fie posibilă de la o vîrstă cît mai fragedă. Ca nu cumva spiritul de frondă să se poate emancipa. Copiii vor învăţa să aplice ’’reguli de comportament moral-creştin în contexte de viaţă familiare’’, vor da verdicte în funcţie de aceste reguli, ’’vor organiza jocuri de rol Aşa da/Aşa nu”, vor face ’’exerciţii de manifestare a dezacordului faţă de comportamente care încalca valorile moral-crestine’’.
Aş vrea să văd cum arată aceste exerciţii de dezacord în faţa clasei şi cît de frustrante, demotivante şi umilitoare vor fi pentru copiii care se abat de la valorile invocate. Pericolul este ca ele să provoace un comportament antisocial. Copiii vor învăţa să povestească doar faptele bune, pentru că, nu-i aşa, locul celor rele – într-o ordine prestabilită pe care copilul trebuie să o înghită pe nemestecate – nu-şi au locul în şcoala-biserică.
Şcoala riscă să devină de-acum un spaţiu în care religia îşi exercită nestînjenită puneterea, în care îşi poate impune normele de conduită din perspectiva imperativelor moralei creştin-ortodoxe care, în loc să fie filtrate critic, se insinuează ca determinări incontestabile în mintea copiilor. De ce e nevoie de încolonare la biserică pentru împărtăşanie? De cînd au devenit ritualurile religioase şi bisericile ’’spaţii expoziţionale’’ pe care copiii trebuie să le viziteze? De ce e nevoie să fie impus un comportament religios care să reglementeze libertatea de expresie şi gîndire a copiilor şi să le formateze creierele în funcţie de precepte moralizatoare?
Vor fi duşi copiii în pelerinaj şi la Catedrala Mîntuirii Neamului? Li se va spune cît costă şi care sînt afacerile dintre stat şi biserică? Vor fi aduşi şi la groapa de gunoi de la Pata-Rât, în Cluj, ca să vadă unde au fost trimişi cei care trebuiau măturaţi pentru a curăţa peisajul urban şi a face loc construcţiei ’’sfinte’’ a campusului teologic de pe strada Coastei?
Se vor face vizite şi la moscheile, la sinagogile, la casele de rugăciuni ale cultelor protestante? Sau biserica este unicul loc de pelerinaj în care copiii vor învăţa cum să ajungă cetăţenii buni şi credincioşi de mîine?
Este învăţămîntul din România unul laic sau nu?
Este şcoala în România un instrument de şantaj moral şi de îndoctrinare religioasă? În ce îi transformă pe copii? Într-o turmă fricoasă care vizitează biserica pentru că o programă dictează pioşenia de masă şi manipularea bigotă?
Cred că este necesar să protestăm vehement împotriva îndoctrinării de la şase ani.
P.S. Citiţi felul în care sînt organizate cîteva teme din programa de religie pentru clasa pregătitoare, şi minunaţi-vă!
1. Dumnezeu ne-a creat din iubire, după chipul Său
Omul, cea mai importantă fiinţă de pe pamânt
Sunt copilul lui Dumnezeu şi al părinţilor mei
Ce înseamna să fii creştin
Cum vorbesc cu cei din jur
Ce simt faţă de ceilalţi
Cum mă comport ca un creştin
O zi din viaţa mea de creştin
2. Dumnezeu ne-a creat pentru a ne ajuta unii pe alţii
Familia mea
Sunt crestin şi la scoală
Primii mei prieteni
Preotul în viaţa mea
Creştinii din biserica mea
Oamenii din lumea întreagă