Pastorul Edwin Roscoe Stephenson l-a împușcat pe preotul catolic James Coyle pentru că acesta a convertit-o la catolicism pe fiica lui Stephenson și a căsătorit-o cu un catolic, Pedro Gussman, originar din Puerto Rico. Stephenson a fost achitat în Alabama. El a fost apărat de Hugo Black, și el membru al Ku Klux Klan. Pentru apărarea lui Stephenson și achitarea sa, Hugo Black a fost răsplătit cu un post în Senatul SUA și apoi de judecător în Curtea Supremă. Toate astea se întîmplau în 1921. De ce scriu toate astea ? Oamenii au memoria scurtă, iar politicienii rescriu istoria. Azi, în 2017, conservatorii vorbesc de ”civilizația iudeo-creștină”. Ea n-a existat niciodată.
”Civilizația iudeo-creștină” e un construct imaginar recent, ieșit din imaginația politicienilor conservatori. Faptul că diverși politicieni și militanți vorbesc tot mai des și mai serios despre ”civilizația iudeo-creștină” nu o face mai reală. S-a vorbit, mai demult, despre ”unitatea de neclintit a poporului în jurul partidului” – fraza a fost rostită de la tribune, aplaudată și tipărită – dar era o simplă frază găunoasă.
Relațiile dintre protestanții americani și catolici s-au îmbunătățit târziu și fragmentar, după 1965, când au fost cooptați în societatea americană respectabilă și catolicii, și evreii. Evreii americani fuseseră de stânga în perioada interbelică, și au luptat pentru drepturile civile ale negrilor până la abolirea ultimelor legi rasiste. Irlandezii catolici n-au mai fost discriminați după 1945 – alegerea unui Kennedy irlandez catolic ar fi fost de neconceput înainte.
Civilizația iudeo-creștină, un trecut imaginar
Imigranții irlandezi au fost discriminați în tot secolul XIX în SUA fiindcă erau catolici, și o presă întreagă avertiza contra pericolului irlandez. După ce irlandezii au fost acceptați în majoritatea albă anglofonă, prin extinderea societății WASP – white-anglo-saxon-protestant – au rămas mexicanii și latino-americanii – nici anglofoni, nici albi.
Acesta e sensul real al conceptului de melting pot, creuzet în care se contopesc națiunile, metaforă datorată lui Israel Zangwill : nu o contopire a unor popoare imigrate între ele, nici o asimilare prin limbă, valori politice și activitate economică : ci o incorporare lentă, eșalonată, a unor grupuri inferioare în societatea americană dominantă, cea a albilor anglo-saxoni protestanți.
Această acceptare a catolicilor și evreilor în societatea WASP din SUA e una precară, șubredă, conjuncturală. ”Jews will not replace us” s-a scandat pe străzile orașului Charlottesville. Discriminarea anti-mexicană vine, în substanța ei, din vechea discriminare anti-catolică. Aceleași grupuri naționaliste născute din Ku Klux Klan care susțin rasismul sunt și antisemite, și contra imigranților latino-americani. Foarte probabil că, social, o mare parte a catolicilor americani au preferat să pactizeze cu majoritatea WASP, să se identifice cu ea mai mult decât cu imigranții ilegali latino-americani săraci.
Zidul anti-mexican al lui Trump din 2017 continuă, de fapt, discriminarea neo-protestantă contra catolicilor.
Granița SUA – Mexic ne arată că nu există, de fapt, o unitate a lumii creștine, și că ea nu a existat niciodată. Indiferența de facto a tuturor statelor europene, a SUA, Canadei și Angliei față de exterminarea ultimelor comunități de arabi creștini din Iraq și Siria arată că nu există nici o unitate creștină, și că arabii creștini nu sunt considerați în nici un fel ca făcând parte din această ”civilizație iudeo-creștină”. Nici salvadorianul flămând, nici irakianul creștin care dorește să emigreze nu sunt acceptați. Conservatorii dreptei occidentale au o orbire selectivă față de acești creștini.
Civilizația iudeo-creștină, un prezent imaginar
În 1973, Curtea Supremă a SUA dă sentința în procesul Roe vs Wade, prin care decide că legile nu pot restrânge dreptul femeii la avort. Protestanții și catolicii își găsesc un dușman comun. În 1970 moare Salazar, dictatorul Portugaliei, în 1975 moare Franco, dictatorul Spaniei, și cu ei, dispare catolicismul religie de stat obligatorie. După 1975, catolicismul devine deci o religie obișnuită, nu mai susține și nu mai e susținută de totalitarism ; și îi e mai ușor să intre în alianțe politice de acest fel.
Din 1975, catolicii și protestanții se aliază contra unor dușmani noi. Liberalizarea sexuală a adolescenților, după 1968, e un fenomen mult prea generalizat și masiv. Noua alianță protestantă și catolică nu îndrăznește să-l atace. Începe însă o campanie contra avortului și a homosexualității. Ambele sunt stigmate sociale majore, independent de motivațiile religioase, sunt inavuabile, și reprezintă o minoritate infimă a societății. Era victima perfectă.
Criza economică din 1980 îi aduce la putere pe Reagan și pe Margaret Tatcher, doi conservatori, care sunt aleși cu majorități zdrobitoare, și care au, în parlamentele lor respective, majorități zdrobitoare. E momentul în care apare ”civilizația iudeo-creștină” și în care e inventat un trecut monolitic al civilizației europene creștine, în care bătăliile cu Islamul se văd mărit (Reconquista, cruciade, bătălia de la Lepanto, asediul Vienei) și războaiele dintre creștini (războiul de o sută de ani, războiul de treizeci de ani, cucerirea Constantinopolului de către cruciați, distrugerea Invincibilei Armada) sunt complet șterse și ignorate.
Europa și Occidentul n-au trecutul monolitic și armonios (și pios) pe care îl pictează politicienii și activiștii conservatori. Da, există o alianță protestantă și catolică, dar ea e recentă și conjuncturală. Faptul că se opun avortului și homosexualității nu e suficient ca să cimenteze o alianță durabilă. De când apar valdenzii, în 1170, și sunt imediat persecutați, la exterminarea albigenzilor, la arderea lui Ian Hus în 1415, la noaptea sfântului Bartolomeu în 1572, la războiul de treizeci de ani, până la împușcarea preotului catolic James Coyle și achitarea ucigașului său, civilizația iudeo-creștină arată mai mult a masacru decât a comunitate armonioasă.
În 1570, Elizabeta I a Angliei se aliază cu sultanul contra Spaniei catolice. În 1666, cazacii ortodocși se aliază cu tătarii și turcii musulmani contra Poloniei catolice. Între 1853-1856, Anglia și Franța se aliază cu Imperiul Otoman contra Rusiei ortodoxe, și o înfrâng pe aceasta din urmă în războiul Crimeei. Ultima alianță creștino-musulmană e cea dintre Germania și Imperiul Otoman, între 1914-1918. Exemple asemănătoare sunt extrem de numeroase.
Să reducem deci ”civilizația iudeo-creștină” la dimensiunile sale reale : nu e mai mult decât o falsificare a istoriei prin selecție și ficțiune, ca și istoria comunistă din epoca de tristă amintire.
Hugo Black a murit ca judecător la Curtea Supremă a SUA în 1971. Reproducem din pledoaria sa pentru Stephenson :
”orice protestant cumsecade își iese din minți când vede un preot papistaș, irlandez pe deasupra, care se instalează sfidător în mijlocul nostru, convertește o fată inocentă la religia sa papistașă, apoi o cunună cu cine ? cu un tuciuriu de portorican. A-l condamna pe Stephenson pentru că a împușcat, de nervi, un papistaș irlandez ar trimite un semnal trist în comunitate, semnalul că suntem gata să tolerăm papistași care să-și facă mendrele nepedepsiți în mijlocul nostru, în statul Alabama”.