TEMA: Alegerile prezidențiale
Pe cît de nespectaculos e candidatul Klaus Iohannis (îl vom prescurta KI) din punct de vedere mediatic, pe atît de stufos şi greoi e programul de preşedinţie. Nişte chestii contează, totuşi. De exemplu, măcar ceva ce seamănă totuşi a angajament mai ferm: readucerea TVA la 19%, ceea ce-ar presupune altfel de negociere cu Troica (! – e în satre s-o facă?, asta e altă întrebare). Sînt şi multe din balivernele liberale ale ultimului sfert de veac. Să discutăm punct cu punct.
Iohannis se plîngea într-o emisiune la Realitatea cum că am suferi de “un capitalism de cumetrie”. Oamenii ar fi dezamagiti de ceva ce nu e încă pe bune capitalism. Ştiţi versetul. Într-un fel sînt de acord cu Iohannis – nu am atins încă cel mai de jos prag, să vedeţi cînd o veni capitalism total că se poate şi mai rău. Cam cum sună asta în program:
Cultura economiei de piață încă este departe de a atinge “masa critică” atât de necesară unei economii performante, iar una din cauze este legată direct de faptul că statul ține să fie în centrul vieții românilor, și nu oricum, ci prin centralizare,
clientele politice, dar și prin politici și instituții care exersează, în continuare, reflexe socialiste.
Ce-ar însemna “masă critică”? Deja liberalizarea energiei loveşte în plin, piaţa “coşului zilnic” în general e făcută praf, ce vrem să mai liberalizăm?
“România lucrului bine făcut” e o sintagmă mai repetată chiar decît “Unirea” în programul lui Ponta (pe care l-am comentat aici). Zici că-i scris SEO. Cu litere mari şi îngroşate de sute de ori.
- într-un fel, “România lucrului bine făcut” poate fi rezumată cu o obsesie middle-class cunoscută: să fie politeţe şi ordine şi se rezolvă toate. Să fie, ce să zic.
Alt atac previzibil e ăla cu mentalităţile comuniste împlîntate în creiere. Un candidat al viitorului ar trebui totuşi să facă măcar saltul de 25 de ani peste texte atît de obosite:
Este meritul celor care, în anii grei ai tranziției, dar și mai târziu, au reprezentat și apărat aceste valori într-o bătălie dificilă și adeseori inegală cu stânga și cu partidul care o reprezintă, cu mentalitățile adânc înrădăcinate după 45 de ani de comunism și cu provocările prezentului.
Un paragraf despre frică şi neîncredere, interesant:
Capitalul uman, la rândul său, se deteriorează vizibil. Accesul limitat la (potrivit unor sondaje de opinie recente, circa 85% dintre români se declară prudenți în relațiile cu ceilalți), de frica în relația cu ceilalți (66% dintre români cred că ceilalți încearcă să profite de pe urma lor), de izolarea socială în funcție de statut, de multiplicarea neîncrederii (neîncrederea în sine, neîncrederea în ceilalți, neîncrederea în viitor, neîncrederea în instituții etc.).
Ce soluţie propune Iohannis ca remediu la atîta neîncredere şi încruntare? INvestiţii, ne facem toţi capitalişti şi începem să zîmbim şi să avem încredere unul în altul:
ROMÂNIA LUCRULUI BINE FĂCUT este țara în care orice cetățean poate deveni investitor, iar toți investitorii, indiferent de mărimea capitalului investit, găsesc reguli simple și clare pentru dezvoltarea afacerilor lor, aducătoare de venituri la buget.
Tema diabolizării PSD, stînga care feudalizează etc, se repetă constant. Soluţia e mereu “statul suplu”. De la “omul gras”, la “statul suplu”. Asta e marea diferenţă de viziune Iohannis-Băsescu.
Legătura dintre parteneriatul cu SUA şi treaba DNA, anticorupţie, este subliniată intens. Anticorupţia este dezambiguizată complet: trebuie să radem corupţii ca să vină investitorii ăia mari adevăraţi, americani:
Dimensiunea militară şi politică a parteneriatului nostru strategic cu SUA este excelentă, iar dimensiunea economică trebuie să devină la fel de dinamică. Nu putem însă atinge acest obiectiv decât dacă România va avea un stat de drept puternic. Între mediul favorabil investiţiilor şi statul de drept există o legătură foarte strânsă. Este nevoie să avem instituţii puternice care să lupte împotriva corupţiei, pentru a arăta investitorilor că statul de drept funcţionează.
Cum să preîntîmpinăm protestele împotriva exploatărilor riscante? Tot în stil american, facem cîte un deal local, dăm parte din redevenţe autorităţilor şi proprietarilor:
o parte din redevenţele către bugetul central să fie reorientate către comunităţile locale şi chiar către proprietarii terenurilor, aşa cum se întâmplă în SUA. În acest fel, cetăţenii, comunităţile locale vor beneficia de prosperitate şi vor simţi că sunt parteneri ai statului în acest proces.
În acest fel vei încăiera oamenii din comunităţi între ei şi vei obţine un business haotic cu unii privilegiaţi, cum era oricum primarul din Pungeşti care se aranjase de un teren pentru Chevron şi în rest le dădea lecţii de civism restului de amărăşteni.
Privatizările pîndesc la tot pasul ca “soluţii”. Ai o problemă? Băgăm un pachet privat alături şi o rezolvăm:
acordarea de servicii medicale atât prin pachetul de bază, cât și printr-un pachet suplimentar din asigurări private. Una din dezbaterile necesare va trebui să se refere la asigurările private de sănătate și caracterul lor.
Trebuie egalitate între salariaţi şi patroni! Stînga ne înşeală! Iohannis rezolvă:
Deși militează pentru egalitate, politica de stânga este una a privilegiilor și discriminării: într-un fel îi tratează pe salariați și altfel pe patroni, într-un fel pe investitorii autohtoni și altfel pe cei străini, într-un fel pe cei mai nevoiași și altfel pe cei mai puțin nevoiași. Prin politici selective și redistribuirea avuției, stânga politică susține, de fapt, egalitarismul și nu egalitatea (de șanse).
Am înţeles. Angajatul va trebui să fie egal cu patronul, să facă schimb de maşini şi de case o dată pe săptămînă. Şi investitorii străini vor trebui arestaţi la fel de des pe cît sînt arestaţi investitorii români. KI rules.
După KI, ne aflăm într-o etapă post-tranziţie, una în care trebuie să obţinem complet independenţa sectorului privat:
Numai astfel, în ROMÂNIA LUCRULUI BINE FĂCUT vom obține dezvoltarea unui sector privat puternic, autonom faţă de puterile politice.
Păi am forţat noi sectorul privat să vîndă softuri la preţuri nesimţite, să paraziteze sistemul de sănătate? Noi vrem autonomia, ei nu o vor, pentru că esenţa capitalismului azi e perfuzia de stat. Pînă şi liberalii cît de cît racordaţi la prezent ştiu asta. KI vinde încă poveşti liberale din secolul trecut.
Am o propunere. O idee de reformă în învăţămînt poate ar fi asta: fiecare politician care scrie programe să fie obligat să angajeze un prof de română să-i corecteze textul ca să nu mai apară conjugări nebuneşti:
Programul e formulat ideologic foarte slab, ultraprevizibil. Poate că şi un student la ştiinţe politice ar fi fost bun. Nu poţi să-i tragi cu “ideile liberale” fără să iei contact nu doar cu momentul 2014, dar şi cu faptele liberalilor tăi români din ultimul deceniu. La Ponta problema stătea în talmeşbalmeşul oportunist de ideologii – de toate pentru toţi, unire etc. La KI, problema stă în liberalismul rudimentar enunţat în program.
Ajungem la cel mai interesant moment al programului: 19% TVA. Cum spuneam, propunerea aduce cu sine şi promisiuni adiacente: negociere mai fermă cu Troica, mărirea altor taxe poate? NU, KI se bazează pe aceeaşi recuperare în forţă cu ANAF. Se miră că nu se recuperează mai mult din evaziune. Păi să-şi întrebe oamenii din teritoriu cum se ţine echilibrul între ceva capitalişti locali protejaţi din diverse motive şi piaţa muncii locală. Îi închizi pe ăia brutal, ai bombă socială peste noapte.
În planul politicilor de relaxare fiscală și în perspectiva apropiată a guvernării dreptei românești, pentru mine, reprezintă o prioritate absolută revenirea TVA la 19%, întrucât relaxarea fiscală va duce nu doar la îmbunătățirea
colectării veniturilor și a sustenabilității finanțelor publice, ci mai cu seamă la creșterea economiei și a nivelului de trai al românilor.
Iarăşi, în chestiunea complicată a pensiilor, resemnarea e prezentată ca o mega-găselniţă:
în paralel cu sistemul public de pensii, voi solicita decidenților politici să-și îndrepte atenția către alte formule de asigurare de venituri la bătrânețe și, după o dezbatere amplă, să luăm de comun a întărirea încrederii participanţilor în sistemul de pensii private obligatorii – pilonul II și lărgirea bazei participanţilor la acesta.
Pilonul II e deja un mare semn de întrebare. Şi tu vrei să-l consolidezi fără ca măcar să spui cu ce probleme ne confruntăm acum.
Altă problemă: demografia. Mor cînd aud că trebuie să “investim” în copii. Mai avem o formulare dubioasă: “scăderea costului de oportunitate de a avea un copil”. Ce-s astea, nene?
Așadar, se poate, există soluții. În esenţă, modelul francez a presupus suport financiar, însă concentrat către familiile de salariaţi sau de condiţie economică medie şi un pachet de servicii de suport pentru familiile cu copii (creşe, grădiniţe, îngrijirea copilului). Linia generală era scăderea costului de oportunitate de a avea un copil.
Voi face acest lucru pornind de la o viziune a unei politici sociale centrată pe copil şi văzută ca investiţie în viitorul
României.
Că sîntem liberali, libertarieni, orice, haideţi să facem un efort şi să repetăm împreună: ţara nu e un SRL sau SA, copiii nu sînt acţiuni, mamele nu sînt titluri de stat, taţii nu sînt obligaţiuni şi tot aşa. Ştim că de fapt sîntem nişte rotiţe vii financiare, nişte mecanisme biologice cu ADN în loc de PIN, dar trebuie să facem un efort să nu părem asta.
Programul enumeră şi alte idei deja pietrificate, regionalizare, schimbarea constituţiei, schimbarea legii electorale etc. Nu apare vreun cuvînt din paradigma bănci/bancă/credit, una dintre probleme cu adevărat grave ale clasei de mijloc, cea pe care Iohannis pretinde că o reprezintă.