Preluăm comentariul excelent semnat şi distribuit pe fb de Ciprian Şiulea despre tensiunile momentului:
Pare într-adevăr puţin ciudată răbufnirea violentă actuală împotriva BOR. Nu că n-ar fi justificată, dar de ce acum, de ce atît de violent? Faptul că BOR e complet prăbuşită în meschinăria ei şi că nu mai vede nimic dincolo de munţii de bani pe care i-a strâns e ceva atît de vechi şi evident. Dar poate tocmai asta e. Poate că clasa de mijloc pur şi simplu invidiază succesul post-revoluţionar al BOR, succes mai ales financiar, dar şi social şi politic, cumva. Sigur, sigur, e vorba de principii, de valori moderne etc. Eu ştiu? Economia bate valorile oricînd, la ce scor vrea ea.
Politicienii şi afaceriştii de rit vechi care înfundă puşcăriile nu prea mai sînt un model de succes. Clasa de mijloc e de cîţiva ani în plină afirmare şi poate că îşi caută un model de succes pe care să îl copieze/înlocuiască, aşa cum se face mereu. Ea domină difuz politicul demult, cel puţin de vreo 15 ani, dincolo de anii mai tulburi 90. Dar acum se structurează şi devine mai coerentă în acţiune, inclusiv în mecanismele de impunere politică a intereselor ei. E deja un semi-succes; etapa la care asistăm acum e transformarea acestei jumătăţi într-o unitate deplină şi perfectă.
Aici există cîteva veşti mici bune şi multe veşti mari proaste. Sucesul e garantat. Reglementarea localurilor se va rezolva, reglementarea construcţiilor în general, la fel de catastrofică acum, se va rezolva şi ea (aşa cum s-au civilizat şi creditele ipotecare, după o fază iniţială de jaf sălbatic, aproape ritualic, aş zice). Instituţiile publice care lucrează cu un anumit public, gen ANAF, vor funcţiona mai bine. Funcţionarea oraşelor va fi mai bună, pe un anumit termen, funcţionarea acelor sectoare care deservesc populaţia care contează se va ameliora cu certitudine. Vom avea în sfîrşit civilizaţie, anticorupţie şi ce mai trebe, cetăţenii frumoşi şi merituoşi vor fi serviţi frumos de funcţionari.
Dar, odată cu acest proces, inegalităţile şi sărăcia vor rămâne la fel de mari sau poate mai mari şi mai bine ascunse, de acum. Cine va mai opri educaţia şi sănătatea din procesul lor de distrugere inexorabilă (minus unele unităţi şi funcţii de elită şi faţadă, whateva)? Cine va preveni adâncirea discrepanţelor şi discriminărilor sociale, a agresiunii, de fapt, împotriva celor lipsiţi de orice? Nimeni, evident. În primul rînd pentru că lucrurile ăstea nu sunt nici măcar văzute şi recunoscute, pentru că interesele care contează şi care reuşesc să obţină reprezentare politică sunt ale altora şi doar ale lor. Ele par că vor fi, de acum înainte, monolitul de granit, sau cum se spunea.
Să nu uităm că visul de dezvoltare românesc e profund diform chiar faţă de modelul lui absolut, Occidentul. Dacă Iohannis ar zice în Germania aberaţiile şi atrocităţile pe care le-a spus în campanie sau în timpul mandatului, ar dispărea în 15 secunde şi nu ar mai auzi nimeni de el niciodată. Dacă principalul distribuitor de Occident pe pîine în România are ca principiu politic maxim că statul trebuie redus pentru că el e prea împovărat de cheltuielile sociale, cînd România e pe ultimul loc la cheltuieli sociale în Europa şi, evident, nu mai are unde să meargă mai jos, şi dacă cei care îl ţin la putere pe el şi pe cei asemenea lui îi mănâncă lozincile cu polonicul, atunci îţi dai seama că, totuşi, se va mai găsi puţin loc de prăbuşire. Unul din patronii de la Colectiv a spus că visul lui s-a transformat în coşmar, un coşmar în primul rînd pentru alţii decît el, evident. Nu e nici pe departe singurul astfel de vis, există şi visuri mai mari decît ale lui.