Mihai Gheorghiu, președintele asociației de ONG-uri Coaliția pentru familie, a depus în mai 2016 la Parlamentul României o petiție cu trei milioane de semnături pentru o modificare constituțională care să precizeze că nu e legală decît căsătoria dintre un bărbat și o femeie.
”Calea corectă este cea stabilită de Dumnezeu cînd a făcut lumea” precizează tranșant Augustin Zegrean, președintele Curții Constituționale. Cu o privire de biban fiert (și un tonus pe potrivă) judecătorul de top se exprimă.
”Calea corectă e cea stabilită de Dumnezeu cînd a făcut lumea” implică două lucruri, pe care o să le explicităm : mai întîi, că Augustin Zegrean crede că religia ortodoxă trebuie să călăuzească legile României și moravurile valahe. În al doilea rînd, că există o doctrină creștină veșnică și imuabilă (și clară).
Ce a stabilit Dumnezeu cînd a făcut lumea ? În Vechiul Testament, poligamia e permisă. Creștinismul interzice poligamia sub presiunea moravurilor din lumea greacă și Imperiul Roman. La început, divorțul este interzis – e și azi interzis la catolici ; mai tîrziu, Biserica Ortodoxă îl permite, mîrîind, sub presiunea străzii. Biserica ortodoxă permite căsătoria începînd de la vîrsta de 12 ani – dar moravurile de azi nu mai acceptă o asemenea căsătorie. Ortodoxia permite căsătoriile aranjate de părinți – pe care moravurile de azi nu le mai acceptă.
Există o grămadă de lucruri pe care Biserica le acceptă și moravurile le resping ; și multe altele pe care Biserica le respinge însă moravurile le acceptă.
În Rusia, în secolul XIX, cînd un boier considera că n-are suficienți iobagi, cobora la moșie și oficia căsătorii cu forța – cu binecuvîntarea Bisericii ortodoxe ; în Moldova, boierii își căsătoreau cu forța robii țigani, ca să se prăsească. (vezi Memoriile lui Kropotkin, vezi amintirile lui George Sion). De-a lungul istoriei, moravurile societății și religia au interzis căsătoria între persoane de caste diferite, de religii diferite, între aristocrați și plebei, între persoane de rase diferite. (Pentru baptiștii și mormonii din SUA, Dumnezeu în persoană a interzis căsătoria între persoane de rase diferite – în Biblie).
Istoria căsătoriei e istoria dispariției succesive a interdicțiilor pe care grupul – casta, categoria socială, clanul, familia, comunitatea religioasă – le crea contra căsătoriei a două persoane adulte cu discernămînt.
Nu există nici o doctrină ortodoxă imuabilă, constantă de-a lungul vremilor, și care să fi fost acceptată de populație. Există doar cîrpeli succesive și reducerea disonanței cognitive prin uitarea a ce nu ne convine. (În Rusia lui Putin, naționalista, bigota Rusie, 40 % din populație a părăsit religia ortodoxă).
Există alt concept fundamental pe care Zegrean, nea Caisă cu jabou, și Mihai Gheorghiu nu vor să-l înțeleagă : separarea statului și a legilor lui de comunitatea religioasă și regulile ei e temelia democrației occidentale. Altfel am trăi într-o teocrație ca Iranul, Arabia Saudită sau statul ISIS. Cum nu poate înțelege garantul prin excelență al separării dintre Biserică și stat conceptul de – să-l explicăm băbește – separare dintre Biserică și stat ? Legile statului n-au scopul mîntuirii sufletului, ci scopul mărunt de a menține o conviețuire calmă între cetățeni.
Mihai Gheorghiu reintră astfel în politică pe o cale populistă. Aparține unei religii muribunde – greco-catolicii, 0.8 % din populație ; aparține unui partid cu vata-n nas, PNȚCD-ul. Prin cele trei milioane de semnături pe care le-a obținut, i se pare că e iarăși viu și activ politic. E ironic că membrul unui partid care a denunțat zi-lumină pericolul rus, se screme să realinieze România cu Rusia : Bielorusia a interzis căsătoria între persoane de același sex în 1994, urmată de Ucraina în 1996. Iar Rusia a interzis propaganda homosexuală în 2013.
PNȚCD-ul încearcă să îndepărteze România de Europa de vest – Belgia, Franța, Olanda, Portugalia, Spania și Marea Britanie – și s-o apropie de aliații săi naturali, Rusia, Bielorusia și Azerbaidjanul. Am spus că Mihai Gheorghiu e populist : ia să fi ieșit în stradă să strîngă semnături pentru interzicerea avortului, pe aceleași principii ortodoxe pe care le profesează. N-ar fi semnat nimeni. La o sută de mii de avorturi pe an, la un milion de avorturi pe deceniu, la 2 500 000 de avorturi de la Revoluție încoace, ideea n-ar fi fost prea populară. Să interzicem video-chatul ? Năh.
D-aia nici n-a insistat Gheorghiu. La vreo 80 000 de homosexuali cîți or fi prin România (e un ordin de mărime) e clar oportunismul. Ce vrea religia ortodoxă ? să contrarieze un milion de soți care-și bat soțiile ? să contrarieze două milioane de femei care au făcut avort ? sau mai bine să intimideze vreo 80 000 de homosexuali ? Calculul e ușor de făcut.
Să inserăm aici și o scurtă definiție a creștinismului ortodox :
| ortodoxie este ceea ce decid un milion de soți violenți și două milioane de femei care au făcut avort. |
Să vedem ce mai zice Dumnezeu în persoană :
Deuteronom cap. 24 : Dacă se însoară cineva cu o femeie, și nu-i mai convine sau se răzgîndește, să-i scrie o scrisoare de divorț și să o dea afară din casă.
Conform lui Dumnezeu (A) soțul poate divorța de femeie oricînd și din orice moft ; femeia nu. (B) dacă soțul dorește s-o alunge fără să-i dea o scrisoare de divorț, ea nu se mai poate recăsători.
Bineînțeles că Dumnezeu spune lucruri trăsnite. După moravurile de azi, credem că și femeia, și bărbatul pot cere divorțul, iar bărbatul nu-și poate împiedica soția să se recăsătorească. E o regulă rituală perimată, intrată în obsolescență, desuetă și caducă.
Deuteronom cap. 25 : dacă un frate căsătorit moare fără copii, văduva lui să se căsătorească cu fratele supraviețuitor. Primul fiu va lua numele fratelui decedat. Dacă fratele refuză, văduva să-l scuipe pe față în public. E ceva ce și legile statului și moravurile interzic deopotrivă. Yes, Dumnezeu poruncește ca fratele supraviețuitor (însurat sau nu) să se căsătorească cu văduva fratelui mort. And no, we don’t care.
Dacă Zegreanu crede că poruncile lui Dumnezeu bat Convenția Europeană a Drepturilor Omului, atunci avem un nebun periculos în Curtea Constituțională. Iar dacă a zis și el așa, ca să se bage-n seamă, atunci nu diferă întru nimic de toți chibiții de cafenea care spun : ”Deci eu, dom’ne, dacă eram judecător la Curtea Constituțională, din prima lună abrogam din pix toate legile care nu corespund, domnule, cu poruncile lui Dumnezeu”…
Confuzia între stat și religie
Din dezbaterile – puține, proaste și analfabete – despre subiect – reiese doar că și politicienii români, și judecătorii, și ziariștii confundă statul laic cu comunitatea credincioșilor. Statul doar constată căsătoria dintre două persoane celibatare adulte și capabile de înțelegere. Statul nu oficiază nici o taină religioasă. De ce i-ar păsa Constituției de sexul celor care se căsătoresc ? Căsătoria e actul de recunoaștere publică a actului de voință a doi adulți cu discernămînt – și așa ar trebui să rămînă.
Rata nupțialității e de ~ 6 la mie, rata divorțialității e de 1.6 la mie în medie pentru deceniul 2000-2010 – mai bine zis, un sfert dintre căsătorii se termină prin divorț. Pentru 25 % dintre români ”la bine și la rău, pînă cînd moartea ne va despărți” e o vorbă goală și un jurămînt de sanchi. Azi, majoritatea populației încă mai recurge la căsătoria religioasă, strict decorativă, dar nimeni nu recurge la divorțul religios (recunoaște, iubită cititoare, că habar n-aveai că există) ci la cel civil. Populația României e mult mai laică decît o recunoaște.
Biserica s-a mobilizat incredibil ca să elimine pericolul căsătoriei între bărbați (în mod ipocrit și asimetric, nu există nici o prejudecată în societate față de iubirea între femei). România e campioana europeană la soții bătute de soți – iar în viziunea Bisericii ortodoxe, căsătoria e instituția sacră monogamă în care un bărbat mascul heterosexual își bate soția femelă heterosexuală.
Homosexuali, în societate, sînt probabil 1 %. Dintre aceștia, abia vreo 10 % își doresc să trăiască în cuplu. (datele, după statisticile din țările care permit căsătoriile de același sex). E o lege care ar privi doar 1 ‰ din societate.
Confuzia dintre legi și drepturile omului
În România, țară în care cultura politică aproape nu există, foarte puțini înțeleg ce înseamnă ”drepturile omului” – și de aceea, și nivelul articolelor, interviurilor și emisiunilor TV e pueril, undeva între Beavis & Butthead, Honey Boo-boo și Jackass.
| Drepturile omului sînt un set de drepturi considerate inalienabile, pe care parlamentele europene s-au angajat să nu le suprime nici să le îngrădească prin legi votate de o majoritate contra unei minorități. Drepturile omului sînt drepturile pe care indivizii le păstrează în pofida faptului că o majoritate vrea și poate să voteze contra. |
Statele Unite au devenit sensibile la drepturile omului și la rasism în perioada în care fostele colonii africane, sprijinite de Uniunea Sovietică, deveneau țări independente și trimiteau ambasadori la ONU – ambasadori care circulau de capul lor prin SUA și intrau în restaurantele pentru albi (avînd statut diplomatic, poliția nu-i putea aresta). Europa a devenit sensibilă la drepturile omului după 1945 – cînd a constatat că diverse parlamente, ca cel german, votaseră castrarea persoanelor indezirabile, internarea oponenților politici, și uciderea celor de rasă ne-ariană. Votaseră cu majoritate. Drepturile omului sînt concepte noi : interdicția căsătoriei dintre albi și negri a fost anulată abia în 1967 în SUA. Articolul 200 din Codul penal românesc, care pedepsea homosexualitatea cu închisoarea, a fost abrogat abia în 2001.
Statele europene au căzut de acord să își suspende dreptul de a legifera în aceste domenii fundamentale – de exemplu, dreptul la viața privată, dreptul la asociere și dreptul la căsătorie. Statele se angajau să nu restrîngă prin legi aceste drepturi fundamentale. Drepturile omului sînt un concept meta-legal,
| Fără drepturile omului, democrația nu e mai mult decît
”doi lupi și un miel care votează ce să mînînce la cină”. |
Confuzia între legi și moravuri
Moravurile societății se schimbă – apar din cînd în cînd noi frici iraționale colective și noi vînători de vrăjitoare – și ziariștii cer pedepse mai mari pentru… (completați cu ce v-a panicat săptămîna trecută) și parlamentele votează legi care pedepsesc cu asprime… (completați cu ce v-a panicat anul trecut). Ba pedofilii, ba teroriștii, ba traficanții de carne vie sau refugiații sînt dușmanii de sezon.
Drepturile omului sînt drepturi fundamentale, care nu pot fi îngrădite de panici colective sau de moravurile unui loc oarecare. Ele sînt uniforme în spațiu și stabile în timp.
”România e o țară ortodoxă”.
Ba nu e. România n-a fost niciodată botezată, și nu va fi niciodată îngropată. Există doar ortodocși, unii români, alții nu. Boierii minții și ziariștii puterii ne ambreiază diferit indignările : e scandalos că doi bărbați se sărută sau se țin de mînă. Nu e nici un scandal dacă se închide o fabrică de confecții și trei sute de tinere se duc să se prostitueze în Spania sau să lucreze pe video-chat. E scandalos că pașapoartele au cip. Nu e nici o problemă că, în București, sursa principală de venituri a tinerelor între 18-22 de ani e video-chat-ul.
Ortodocșii români sînt gata de cea mai mare fermitate morală atunci cînd e vorba să condamne o minoritate mică și timorată ; și sînt toleranți cu vecina stripteuză.
Noi vrem democrație, dar nu pentru căței, recită în cor trei milioane de români ortodocși. Legea trebuie să încurajeze binele și să descurajeze răul.
Nu e – fundamental – nici o diferență între dictatura ceaușistă, totalitarismul sovietic, și dictatura conservatoare țărănistă greco-catolică ce se abate, prin trei milioane de semnături, asupra a vreo mie de homosexuali din România care ar dori să se căsătorească. Să-și spună ”soțule” și să se certe pe telecomandă. Tocmai acesta e scopul noii ofensive țărăniste greco-catolice : după ce au pierdut alegerile și au ieșit definitiv din politică, ei încearcă să revină pe alte căi, și a re-impune dictatura majorității.
Puțină bibliografie
Judecătorul Richard Posner a publicat Sex and Reason în 1992 la Editura Universității Harvard. Pentru cei care recomandarea e insuficientă, studiile scrise de Posner împreună cu premiul Nobel pentru Economie, Gary Becker, traduse și în română, ar trebui să ajungă. Richard Posner e, probabil, cel mai important autor de drept din SUA din a doua jumătate a secolului XX. A fost numit judecător de curte de apel de Reagan în persoană – dacă se îndoiește cineva de convingerile conservatoare ale susnumitului.
Cartea e, probabil, cel mai important studiu al legăturilor complexe dintre lege, sexualitate și societate. E scrisă de un judecător important, ale cărui sentințe au creat precedent, și ale cărui cărți au intrat în bibliografia fundamentală a Law and Economics. Ar merita să-i menționăm părerile despre căsătorie, homosexualitate și drept : sînt, probabil, mai importante decît părerile lui Zegrean, fost consilier juridic la Baza județeană de aprovizionare tehnico-materială Bistrița.
Opoziția față de căsătoria dintre persoanele de același sex, sau aversiunea față de homosexuali, nu provin din principii religioase profunde, morală sănătoasă ori spirit tradiționalist. Dacă așa ar sta lucrurile, aversiunea față de homosexualitatea feminină ar fi la fel de intensă ca cea față de homosexualitatea masculină. Dar lucrurile nu stau astfel : repulsia e doar față de bărbați. Homosexualitatea feminină pare un capriciu superficial, un moft pasager și inofensiv. Nu există bancuri cu lesbiene, de pildă.
Aversiunea față de homosexuali vine din faptul că masculinitatea nu e văzută, în societate, ca un dat fizic, ci ca un efort permanent de a fi cît mai macho. Adjectivul ”băiețoasă” nu e peiorativ. Adjectivul ”efeminat” este. Femeile îmbrăcate masculin n-au nimic neobișnuit ; bărbații îmbrăcați în haine feminine atrag, dimpotrivă, repulsia generală. Expresia ”fii bărbat !” arată că nimic nu e cîștigat definitiv din condiția masculină, și că ea trebuie dovedită zilnic.
Incidental, țara cea mai macho e Rusia, unde bărbații își dovedesc zilnic masculinitatea bînd vodcă și bătîndu-se. Rusoaicele au o speranță de viață cu 12 ani mai lungă decît bărbătoșii lor soți ; rușii au aceeași speranță de viață ca bărbații din Papua Noua Guinee. (Medicii ruși au descoperit celulele stem, transplantul renal și de plămîni, precum și keratotomia). Mentalitatea auto-destructivă e mult mai puternică decît toate progresele civilizației. Rușii au o speranță de viață neolitică, datorată în întregime credinței greșite că masculinitatea se manifestă prin brutalitate.
Puțină politică externă
În mai 2016, partidul conservator la putere în Polonia a înaintat un proiect de lege privitor la interzicerea totală a avortului – chiar în caz de viol, chiar în caz de pericol pentru viața mamei, chiar în cazul unui făt cu boli genetice. În mai 2016, statul Carolina de Nord vota o lege prin care transsexualii (unu la zece mii din populație) trebuie să utilizeze WC-urile care corespund sexului lor genetic, și nu sexului psihic.
Sexul, masculin ori feminin, nu e un monolit. E alcătuit din cinci straturi : sex cromozomial, cel gonadic, sexul genital extern și sexul psihic. La 999 ‰ din populație toate cinci sînt toate masculine ori toate feminine. La un procent foarte mic, ele nu corespund. Trans-sexualii sînt doar un caz particular dintr-o multitudine de ambiguități. Situația lor e tragică. Zece state din sudul SUA au susținut inițiativa genială a Carolinei de nord (toate din Bible Belt, sud-estul Statelor Unite, fostele state confederate care au susținut sclavagismul pînă la războiul civil, și unde pastorii creștini au susținut segregarea rasială pînă în 1967). Coaliția pentru familie din România vine și ea cu un proiect de lege din aceeași mentalitate conservatoare, pe același reflux conservator : un atac al unei majorități de farisei contra unei minorități minuscule și obidite.