TEMA: Protestele din ianuarie 2012
Ieri m-am întîlnit cu trei oameni care şi-au petrecut seara de 15 ianuarie mai ales înspre Piaţa Unirii şi pe străduţele pe Lipscani. Adică ăia numiţi de prea mulţi „huligani”, „suporteri”, „golani” şi alte tîmpenii. Au în jur de 27 de ani. Doi lucrează în IT. Sînt foarte coerenţi, nu o ard aiurea cu tîmpenii – spun clar că fac parte dintr-o grupare de suporteri de la Steaua. Ştiu ce înseamnă războiul cu jandarmii. Au avut războaiele lor şi cu Gigi. Deci nu sînt inocenţi în ceea ce se cheamă luptă de stradă. Am stabilit să nu înregistrăm discuţia şi nici să facem poze artistice. Am discutat o oră şi am înşirat ce am reţinut, ideile principale, că nu am memorie prea bună.
• Declaraţii clare antisistem, anticapitalism, anti-stat-poliţienesc
• Da, au fost în mijlocul evenimentelor cu ars, spart, dar face parte din protest, e o ripostă. Vor să trăiască într-o lume în care să nu te verifice jandarmii de o sută de ori pînă să apuci să spui ceva.
• Vor să manifesteze în STRADĂ, nu pe TROTUAR. Toate grilajele, gardurile şi formele de îngrădire nu duc pînă la urmă decît la ridiculizarea protestului
• Au avut experienţe cu ascultat de telefoane, cu abuzuri diverse şi enervante pe care mi le povestesc cu patimă.
• Una dintre cele mai şocante – pentru ei – imagini din Piaţa Unirii: că era acolo mult mai multă lume înnebunită, erau puţini dintre suporterii pe care îi ştiau. Suporterii erau minoritari. Anarhişti, punkişti, extremişti de dreapta (aceste categorii se bat pe unde se prind, dar nu i-au văzut niciodată luptînd cot la cot, pe acelaşi front)
• „Am plătit anul trecut taxe de 100 de milioane şi ei îmi spun că de ce s-au spart geamurile de la nişte staţii de autobuz? Eu cred că acopăr reparaţiile..:” îmi spune unul dintre ei. Toţi au o ură sinceră pentru toată dramoleta lui Oprescu şi a unor jurnalişti care-i tot dau cu „devastările” care au fost de fapt minore
• Cine a fost acolo?, întrebarea obsedantă. Tot ce-ţi trece prin cap, îmi spun ei. „Suporteri, punkeri, rockeri, cocalari, foarte mulţi copii (adica sub 18 ani, nota mea), toată lumea era acolo”
• Le-a plăcut o doamnă de la florăria din Unirii care se soildarizase şi ea cu mişcarea şi care ţipa către jandarmi: „S-au răsculat tinerii, futu-vă morţii voştri”
• “infiltratii”, spun că au vazut multi dubiosi posibil baieti din servicii speciale. Şi mai spun despre ei înşişi că sînt paranoici, că nu vorbesc şi nu se aliază cu nimeni, nu merg decît împreună tocmai pentru că mediul lor e „infestat” şi că oricînd poţi fi tras într-o capcană, instigat şi apoi arestat.
Le-am dat şi lor să mai completeze pe fb amintirile mele din discuţie.
Alte idei, mai mult sau mai putin importante ar fi:
- nu suntem manipulati/controlati/platiti , iesim din proprie initiativa, nici macar nu ne-am organizat
- avem o gramada de mesaje de transmis, nu doar anti legea dragomir (legea 4 sau cum naiba ii zice) sau anti stat politienesc. chiar daca nu suntem printre cei mai afectati (nu suntem toti bugetari sau pensionari, etc), vedem toate rahaturile care merg prost in tara: suntem impotriva coruptiei, austeritatii (si asta de mult timp, ca ex – acum cativa ani am afisat un msj care suna ceva de genul :”statul plateste mai mult sa ne reprime decat sa ne educe… 7 mil o invatatoare, 15 mil un agent de constatare”).
- nu ne e deloc rusine sa iesim in strada, nu ne surprinde manipularea si dezinformarea din presa, credeam ca e datoria noastra, poate chiar mai mult decat a altor categorii sociale, sa iesim.
Vă recomand şi una dintre cele mai bune relatări despre protestul din 15, scrisă perfect de Ionuț Tudorică: aici. Ideea e una singură: cea mai mare tîmpenie e să stai să culegi cu penseta protestatari buni şi protestatari răi.