“Cele două sesiuni” (Lianghui) sînt un eveniment anual ce are loc la începutul primăverii în Marea Sală a Poporului din Piaţa Tianamen, Beijing, avînd un rol important în funcţionarea statului chinez – care trebuie perceput conform realităţii sale complexe, cu toate fluctuaţiile, limitele şi avantajele sale totodată, nu în termenii basmelor vulgare care împart lumea în răii autocraţi şi bunii democratici. Ceea ce se poate profila astfel, dintr-o perspectivă exterioară acestor rivalităţi, este stadiul actual al ştiinţei statului, şi prin aceasta, tendinţele şi limitele modernizării.
Principalul corp legislativ al statului (Congresul naţional, NPC) şi principalul forum consultativ (Conferinţa politică consultativă a poporului chinez, CPPCC) se reunesc în fiecare an la începutul lunii martie. Cele două sesiuni din 2024 au avut un rol cu atît mai important, cu cît au constituit prima reuniune în persoană a deputaţilor, membrilor şi participanţilor după anii de izolare ai pandemiei, într-o conjunctură politică şi economică foarte sensibilă, şi în penultimul an din actualul plan cincinal.
Marile instituţii media occidentale au dat mai mult atenţie propagandistică acestui eveniment. CNN scria că evenimentul este “o rară şansă de a arunca o privire în sistemul politic tot mai opac sub Xi.” Iată ce a înţeles raportorul american: “the country will stay the course in becoming a high-tech powerhouse under the helm of one man – supreme leader Xi Jinping. That note of confidence was echoed throughout a week of highly choreographed meetings of China’s rubber-stamp national legislature and top political advisory body, which concluded Monday with a ceremony in the cavernous Great Hall of the People”. Materialul CNN, care preia vocabularul propus de lucrătorii Institutului Kissinger (vezi aici), nu e util nici măcar din punct de vedere informativ, iar valoarea sa de înţelegere a contextului local e nulă. Preocupat doar cu îngroşarea tuşelor, CNN nu mai e în stare nici măcar să observe că NPC e şi mediul care găzduieşte voci favorabile capitalismului în China; astfel, deputaţii NPC îi includ pe He Xiaopeng, patronul corporaţiei Xpeng Motors, Zhong Zheng, vicepreşedinte al corporaţiei Midea Group, sau Bi Chunguang, directorul companiei farmaceutice Liaoningpharm. Din păcate, acest tip de material, care întăreşte analfabetismul în relaţii internaţionale, nu e o excepţie, ci regula în industria media occidentală (vezi de pildă raportul BBC şi cel al CNBC), iar în România postsocialistă, filtre ca CNN au devenit sursa directă a importurilor de ştiri şi opinii despre China, în ciuda existenţei unei tradiţii a relaţiilor directe şi a unor specialişti foarte buni.
NPC e un forum al centralizării în statul chinez, care produce baza legală pe care funcţionează instituţiile centrale ale statului chinez. În sesiunea din 2024, NPC a trecut o nouă lege, foarte importantă, despre funcţionarea Consiliului de stat (adică a guvernului central), care încorporează Banca Centrală în guvern, mărind astfel semnificativ puterea decizională a executivului. Măsura ar putea facilita posibilităţile de a întreprinde experimente cu monezi digitale în economia reală şi, mai probabil, acelerarea procesului de dedolarizare alături de ţările BRICS. De asemenea, NPC a aprobat planul naţional de dezvoltare economică şi socială şi bugetul central pe 2024 şi a trimis recomandări şi comentarii guvernului; în plus, NPC a analizat rapoartele de lucru ale guvernului, ale curţii supreme şi procuraturii naţionale, precum şi raportul propriului comitet executiv.
Desfăşurată în paralel, Conferinţa politică consultativă a poporului chinez (CPPCC) e printre cele mai vechi instituţii ale statului nou chinez, fiind fondată în 1945 ca organism de negociere între partidul comunist şi partidul naţionalist (Kuomintang). A fost principalul forum critic intern în perioada campaniei “O sută de flori” a lui Mao. CPPCC e un forum din care azi fac parte specialişti reputaţi ai ţării pe diferite domenii, figuri senioare ale partidului comunist, oameni de afaceri influenţi, foşti şi actuali diplomaţi, delegaţi ai unor organizaţii populare din China, reprezentanţi ai celorlalte partide din China, etc. În CPPCC se analizează tendinţele, provocările şi problemele cu care se confruntă China în interior şi în spaţiul internaţional. Conform raportărilor cvasi-oficiale (vezi aici şi aici), problemele economice analizate în 2024 au fost în principal scăderea consumului intern, diminuarea exporturilor şi scăderea preţurilor pe piaţa imobiliară. Aceastea sînt exact problemele pe care mediile capitaliste occidentale le-au tratat de cîţiva ani ca semne ale căderii iminente a întregului sistem, suprainterpretînd prima perioadă de stagnare după cele cîteva decenii la rînd de creştere nebună a Chinei: astfel, în 2021, Business Insider anunţa cu siguranţă peremptorie: “Economia Chinei e în pragul colapsului”. Nenumărate materiale similare au apărut în acea perioadă, însă tonul ritos a început să se înmoaie destul de repede; în 2023, Newsweek se întreba, cu oarecare dezamăgire: “Este economia Chinei pe cale să intre în colaps?”; în 2024 MSN dădea un răspuns cît de cît îmbărbătător pentru cititorii săi, revenind la acelaşi ton de siguranţă, dar ceva mai temperată: “China se confruntă cu o criză economică profundă”, iar NYT sugera, revenind la vechiul ton de superioritate, că încetinirea creşterii ar arăta că, de fapt, China a trecut deja de culmea posibilă a devoltării sale, iar de acum înainte va intra în declin.
De partea sa, sesiunea CPPCC din 2024 a adus în centrul discuţiilor problemele cauzate de “dezechilibrele create în procesul de modernizare şi dezvoltare a Chinei” şi a punctat conceptele care vor constitui focarele de atenţie ale Chinei în perioada următoare:
– “forţe productive de o nouă calitate” (pentru o lămurire a conceptului vezi aici),
– “dezvoltare de calitate înaltă“ (vezi aici),
– “deschiderea (internaţională) la standarde înalte” (un nou mecanism de atragere a capitalului străin, adoptat în 2023, şi care integrează acum mega-tîrgurile internaţionale ale Chinei: CISCE, CIIE, CICPE, şi CIFTIS),
– “diplomaţie de mare putere cu caracteristici chineze” (concept propus de NPC în contextul transferului de putere din 2012 şi care a fost clarificat de şeful diplomaţiei chineze, Wang Yi, la a doua ediţie a Forumului pentru Pacea Mondială),
– şi continuarea “reformei în profunzime” (vezi propunerea originară, tot după Congresul al XVIII-lea).
La ediţia următoare a celor două sesiuni, în luna martie 2025, raportul de lucru al guvernului care va fi discutat în NPC va trebui să includă o dare de seamă a modului în care guvernul a preluat această “temă de casă” şi a pregătit executarea sa. Propunerile sînt cu atît mai importante cu cît cel de-al 14-lea plan cincinal se termină în 2025, iar următorul plan se va baza, cu toată probabilitatea, pe aceşti indicatori.
Aşadar, nu e vorba doar de high-tech, inerţie şi declin, ci mai degrabă de un New Deal cu caracteristici chineze, într-o perioadă de turbulenţe recunoscute: accentul pus pe noi forţe productive, calitate şi standarde înalte va fi materializat printr-o nouă creştere, semnificativă, a investiţiilor centrale în cercetarea din ştiinţele STEM; prin mobilizarea la nivel naţional a resurselor pentru sectoarele competitive de tehnologii fotovoltaice, baterii de litiu şi maşini electrice; de asemenea, pentru sectoarele performante de energie regenerabilă, semiconductori, computere cuantice şi infrastructură; prin campania naţională AI+, prin care se testează capacitatea inteligenţei artificiale de a contribui la salturi calitative în productivitatea şi dezvoltarea tehnologiilor şi industriilor; prin mărirea cu mai mult de o treime a mecanismului deloc neglijabil al programului naţional de reciclare a principalelor aparate de uz casnic (frigidere, maşini de spălat şi aparate de aer condiţionat, care însumează mai mult de 3 miliarde de unităţi pe piaţa domestică din China) şi a automobilelor (mai mult de 336 de milioane de unităţi); dar mai ales printr-o acţiune naţională de înnoire a dotărilor şi echipamentelor în agricultură, industrie, construcţii, transport, educaţie, cultură, turism şi sănătate. Această investiţie centrală în capital fix va crea şi va adăuga o nouă piaţă enormă în economia internă, estimată la mai mult de 5 trilioane de yuani (aprox. 630 miliarde EURO).
Mai degrabă decît a semnala degradarea, toate aceste măsuri sînt productiviste şi de tip premergător: ele confirmă şi întăresc direcţia generală a ultimelor decenii, dar par a fi gîndite pentru crearea condiţiilor optime pentru realizarea transferului de putere după Xi Jinping, probabil la Congresul al XXI-lea din 2027, pregătind astfel terenul pentru următoarea generaţie şi pentru apariţia noilor concepte despre următoarea etapă a Chinei, care ar putea fi cu totul diferite. Desigur – rezervă importantă – în condiţii de pace.
Dincolo de bine şi de rău, de partea sa, statul chinez continuă să se consolideze şi să îşi definească parcursul istoric în termeni proprii, urmărind evoluţia propriilor cicluri, fără a aştepta evoluţiile din alte părţi, într-un proces de deschidere internă şi internaţională cu afinităţi elective, dar care menţine activă posibilitatea unei deschideri istorice. În comparaţie, cum “deschide” UE istoria, cum se pregăteşte UE pentru a-şi asigura un drum propriu, ce structuri şi ce relaţii dezvoltă pentru a face faţă crizelor produse de sistemul mondial? Ce spaţii creează pentru alternative reale? Dar statul român, cu tot cu suveraniştii săi de spiţă nouă?
Şi la un nivel mai profund: în cele mai diferite sisteme politice ale statului modern, modernizarea e dominantă şi e impusă de puterile cele mai violente ale statului, dar nu e niciodată suficientă – niciodată. Unde se creează însă condiţii mai propice pentru apariţia deschiderilor şi alternativelor reale la tendinţele distructive ale modernităţii?