Povestea. 1917 Revoluţie. Lenin ia puterea. Începea construcţia unui nou stat. Începe războiul civil. Se îmbolnăveşte şi se retrage la sanatoriu. Dar vrea să conducă. Pentru asta trebuie să fie informat. Lenin are multe bube dar nimeni nu-i poate reproşa capacitatea de strateg şi tactician. Dar pentru a lua hotărîri politice are nevoie de informaţie cît mai puţin controlată, cît mai brută. El ştie ce tovarăşi are pe lîngă el.
Bun. Însă numărul doi este Troţki. Un tip diabolic de inteligent. Era o maşinărie de produs idei care-ţi blocau mintea. Şi el vine cu o idee.
Bine, noi putem controla informaţia care ajunge la Lenin. Dar omul citeşte presă. Şi după 30 de ani de exil şi surghiun omul ăsta e suficient numai să deschidă ziarul, să-l miroase, ca să înţeleagă ce se întîmplă în ţară. Propaganda şi contrapropaganda pentru unul ca Lenin sînt joc de gleznă.
Atunci Lev Davidovici Troţki vine cu ideea genială: ce ar fi dacă am face o redacţie separată şi am produce ziarul central Iskra (sau Pravda, nu mai reţin) într-un singur exemplar, doar pentru Lenin. Acolo să lucreze cele mai sclipitoare minţi sub îndrumarea mea, Troţki. Să facem aşadar un ziar special doar pentru Lenin. Ziarul trebuie să fie făcut astfel încît Lenin să stea liniştit, să-şi vadă de boala şi viaţa lui şi să lase „lupta revoluţionară” pe mîna noastră.
Iată Ministerul Adevărului: un ziar personalizat, cu informaţie corectă, pentru fiecare cetăţean în parte. Unul care să te facă să-ţi vezi de treabă, unul care gîndeşte pentru tine.
De ce mi-am amintit de povestea asta? Pentru că citesc o ştire cum nişte IT-işti vor să producă un soft pentru epoca post-adevăr care să ne salveze de ştirile false, de propagandă. Cum noi nu mai sîntem capabili de a distinge între adevăr şi fals, între bine şi rău, o vor face ei sau mai degrabă softul lor pentru noi. Nici măcar presa nu mai este capabilă să facă asta, nici instituţiile pe care le avem. Dar poate softul lor va fi capabil. Ministerul Adevărului se instaurează încet dar sigur. Parcă mai încercase Guran ceva asemănător: ştiri înfricoşător de curate. Aproape purificatoare. Bun.
Mă uit să văd cine sînt oamenii aceştia care vor să mă salveze: poartă banderole #rezist. În general sînt suspect faţă de oamenii care vor să mă salveze şi mai ales poartă şi banderole, grade, însemne, indiferent de direcţie: rezist, nazist, comunist, ortodoxist, iehovist. Nu, mersi. Tolerez doar însemnul medical: oricum e mult alb şi se pătează uşor cu sînge.
Auziţi: se vor face liste. Iar liste? Cine le va face? Care vor fi criteriile, cine face aceste criterii? Intră presa mainstream în calcul, căci după mine şi acolo e o mare problemă şi zona cea mai nocivă prin puterea pe care o are, e pe mulţi bani şi deloc independentă şi nevinovată. Softul acesta e cosntruit de îngeri? Ah sînt oameni, fie ei şi IT-işti. Chiar nu va avea supoziţii ideologice, simpatii politice softul? Păi eu văd ştampila: #rezist. Sau practic asistăm la instaurarea unei noi forme de turnătorii şi securism „bun, etic şi curat”? Brrr….
Ideea acestor băieţi mă sperie. Dar cum ştiu că în zona IT sînt suficienţi oameni destupaţi, care se mai deconectează şi mai intră prin crîşme (salut băieţi!), cu siguranţă vor apărea şi contramăsuri. Nu aşa se luptă cu ştirile false, nu aşa se luptă pentru adevăr. Nu puteţi face „presă curată” prin decuparea şi crearea unui agregator care să ne dea informaţii „bune şi curate”, „gîndite de-a gata”, care să decidă în numele nostru „ce e bine şi ce e rău”, pentru că e la rîndul său e o propagandă la fel de nocivă. Chiar mai nocivă. E una aproape religioasă, ascunsă sub un ambalaj al „tehnologiei şi ştiinţei”. E un soi de tehno-fascism. Citiţi, copii, George Orwell. E suficient „1984”.
Ah şi am uitat să vă spun: Troţki nu şi-a dus ideea pînă la capăt. Însă sînt convins că opera lui va fi continuată pînă la capăt de IT-ştii #rezist: aceşti „îngeri salvatori tehnologici”. Deviza: să dăm ţării informaţie pură, curată, nealterată pentru omul nou fără cusur, purificat.
Nu mersi: nu servesc „informaţie purificată”.