Temă: Țiganul ispășitor. Fobii în mizeria lumii
Costel Arsene are 60 de ani, 12 clase, 2 copii adulți și 2 de vârstă școlară și este fost lider local al Partidei Romilor din Călărași, oraș de aproape 60.000 de locuitori și reședință a unui județ în care s-au declarat 8% romi la ultimul recensământ. Din cauza dezamăgirilor s-a retras în ultimii ani din politica activă. Stă de 10 ani în ghetoul Obor, unde locuiesc aproape 1.000 de romi, unii turciți și musulmani. Mulți sunt fără acte de proprietate, într-un cartier neasfaltat, fără apă și canalizare, unde primăria a preferat să mute populația indezirabilă a orașului. Este unul dintre puținii politicieni pe care i-am auzit să admită cu sinceritate cumpărarea voturilor romilor și acceptarea acestor practici la negocierile cu politicienii marilor partide. Dar și mai uimitoare pentru mine a fost identitatea fluctuantă și contradictorie a celor categorisiți din exterior ca fiind etnici romi, aspect mai accentuat în Călărași față de alte orașe în care am făcut teren. De pildă, spoitorii îmi spuneau că romii care nu știu limba mint de fapt (dând de înțeles că aceia nu sunt romi adevărați), romii turci spun că sunt turci, iar romii mai „integrați” tind să se prezinte ca fiind din afara etniei, dorința de asimilare ducând la identificarea cu românii, nu cu romii. Câteva dileme care reies și din acest interviu: o incluziune socială mai largă va conduce la asimilare, așa cum s-a întâmplat în perioada comunistă sau chiar modernă a României când romii urbanizați au început să își piardă limba și obiceiurile în urma industrializării spațiului românesc? Dacă asimilarea care conduce la îmbunătățirea situației sociale este de dorit, cum poate fi împăcată integrarea lipsită de etnicitate cu tendința elitei rome asociative de a construi o nouă identitate culturală? Apoi, în ce măsură asistăm la o rasializare accentuată a populației rome netradiționale dar și a lumpenilor ne-romi pentru a nu contamina, printr-o diferențiere marcantă, populația majoritară afectată de aceeași pericole socio-economice ale sărăciei și precariatului, rasializare naturalizată chiar de lideri romi (referirile naziste ale lui Costel Arsene la exterminarea infractorilor!)? Este rasializarea sărăciei o măsură economică de a scoate posibili competitori de pe piață pentru resursele postdecembriste relativ puține și o modalitate de a asigura forță de muncă pentru ocupații ocolite de majoritari? Sunt întrebări pentru majoritari, dar mai ales pentru romi, altfel vă vom identifica, asimila, etniciza sau rasializa în funcție de fricile sau fantasmele noastre.
Adi Dohotaru: De ce credeți că Primăria a ales să aducă romii în Obor?
Costel Arsene: Primăria a considerat că este grupul de oameni mai răutăcioși, mai nespălați, mai inculți, și a zis hai să scăpăm de ei. Îi comasăm undeva într-un colț, acolo. Fapt concret, noi aice n-avem ieșire la stradă. Ați văzut la un kilometru și ceva este o singură stradă de acces. Mai mult, ne-au închis complet la canalizare. Noi nu avem acces la canalizare de acum 4 ani. Când ne-a promis primarul că va face canalizare, trebuia să ne lege undeva la 6 kilometri distanță și se lovește de alte probleme acum Primăria. Că tot terenul acesta agricol arabil care există, este proprietate privată. Vă dați seama că aici intervine omul, trebuie să plătească despăgubiri. Și probabil că despăgubirea terenului costă mai mult decât canalizarea în sine. […] Apoi, când s-a făcut repartizarea pe loturi la teren, trebuia să ne bage altfel, nu la grămadă. Băga 5 turci într-o parte, cinci spoitori, cinci țigani, cinci români.
A.D: De cât timp stați în Obor?
C.A.: Eu sunt aici din 2002. Noi nu avem apă potabilă. Ca să vedeți… Primarul a acceptat să ne legăm de o apă de la cimitirul de lângă. Bineînțeles că toate lumea a acceptat și bucuroși că noi nu plătim nici un ban. Noi avem apă și nu plătim bani! Pe mine nu mă satisface chestia asta. Eu n-am presiune să ud grădina, eu n-am presiune la mașina de spălat, care nu funcționează. Și ce fac cu apa, care curge de acolo? Ba, de multe ori, dacă vreți să mă credeți, chiar curge foarte murdară. Mai sunt conducte sparte pe acolo prin cimitir, o sursă duce în alta. E chiar infectă apa, noi nu consumăm la bucătărie.
A.D: Toată lumea are buletine în Obor?
C.A: Au buletine în proporție de 90%. Culmea fără acte, deci acte în regulă nu au. Eu pot să fac carte funciară numai pe casă, pe teren, nu. E concesionat pe 49 de ani. Acum, primarul a văzut că s-a întâmplat atâtea probleme cu buletinele, cu certificate de naștere, cu copii noi născuți, care nu pot fi înregistrați în starea civilă. A hotărât să facă dumnealor, documente, acte la toată lumea. Gratuit, fără să dea niciun leu. Că astea costă vreo 26 de milioane. Ca să ne pune terenul și casa în regulă. Mă rog, probabil s-a înțeles și cu asigurările, că trebuie să fie toată lumea cu locuințele asigurate. Mai puțin mă interesează pe mine ce fac ceilalți. Dar mă gândesc, de unde are bani să plătească acuma? Iar cu lumina… Știți cum a fost cu lumina? În 2004, în perioada campaniei de alegeri, eu, cu un ginere de al meu și cu un cunoscut de-al meu, am fost niște lideri mai activi, la Partida Romilor. Oameni ne-au cunoscut că noi suntem lideri, puțin mai cu priză la public, ca să vorbesc în altfel de termeni, și a spus Mă susțineți cu etnia voastră? – Noi vă susținem cu etnia noastră în afară de spoitori. La nivel de oraș, aveam peste 5 mii de spoitori, ei spun că sunt vreo 10 mii, dar mă rog, eu mă îndoiesc. Poate sunt 10 mii și cu cei care sunt plecați afară. Că sunt foarte mulți plecați afară. Dar romii noștri pe Călărași sunt în jur de vreo 7-8 mii de oameni. Care, să-mi fie cu iertare, ăștia toți merg la un loc. Ei nu sunt împrăștiați ca români să meargă o sută de partide. Candidatul la Primărie era un lider al PSD-ului. – Ce ne spuneți, șeful? –Păi, spuneți cât vă dau. Eu vă dau bănișorii și îmi faceți treaba, tată, și ne adunați romii la vot. Nu zece mii, 2, 3 mii dacă ne sprijină… – Da, șefu, da le bagi lumina? – Nu bagă tata lumina? S-a intervenit la Direcția Generală de Telecomunicații pentru energie electrică. S-a intervenit pe la Minister, nu se putea de nici un fel, că nu era în planul de investiții în anul respectiv. – Domnule, dacă nu se poate, și dumneavoastră nu puteți, care sunteți un om așa de mare, noi ce să mai zicem. Nu mai facem grijă nimic și stăm și noi cuminți. – Băi, sunteți copii, cum să nu. Se bagă lumina. E treaba mea cum bag lumina. Așa a fost, a fost treaba dumnealui. În șapte zile ne-a băgat stâlpi de lumină de pe străzi, cu becuri și cu străzile luminate toate. În șapte zile, atât a durat. În șapte zile s-au găsit bani. Și noi am fost destul de mulțumiți că ne-a băgat lumina. Eu am luat și banii, că ne-a promis că ne dă o sumă de frumușică de bani. Și ne-am dus la el să ne dea banii ca să mai cinstim și noi oamenii. Când ne-am dus la dumnealui, ne-a dat câte un milion, cinci sute de fiecare… Eu i-am zis: – De ce mi-ați dat, pentru pantofi? Pantofi eu am. N-ai voie Primare! – Ia atâta și lasă că vă mai dau eu. – Mulțumim frumos. Am ieșit din birou și l-am salutat chiar definitiv. Nu l-am ajutat în campanie o secundă, deși am profitat că i-am luat banii. Pentru mine în casă a fost mâncarea de o zi sau două zile. Bine că l-am prins cu lumina. Că noi nici în ziua de acum n-aveam lumină pe străzi. Ne-au promis că ne bagă și canalizarea. Sigur, nu au mai venit cu canalizarea până la următoarea campanie și încă nu s-a rezolvat. Iar dacă el ne păcălește, îl păcălim și noi. Îmi scuzați expresia: Peștele de la cap se-mpute. Dacă ei au fost parșivi și jigodii și au mers numai așa, alandala cu lucrurile astea, ne-au izolat de restul orașului, farmacie nu există, școală nu există.
A.D: Ce nu funcționează bine în Partida Romilor?
C.A: De exemplu, la nivel de județ, aveam un fraier, e un analfabet. Eu n-am suportat… să stau la controlul și dirijarea unui analfabet? Dacă el nu știe să facă diferența între punct sanitar și punct social, sau ceva de genul ăsta… Pentru că cum să te conducă ăsta pe tine? Ce pot să zici la omul ăsta? Duce romii la vot, și după o săptămână, după vot, l-a înjurat primarul: – Ce vrei bă țigane, îți dau 500 de milioane, să mă votezi? Nu-ți mai dau niciun ban. De ce nu ne-a dat și nouă o mie de lei, și restul… Și m-am dus la primar și i-am zis: Ia zi domnule, cum a fost cu banii ăia? – I-am dat la măgarul acela, 500 de milioane, băi, ca să dea la oameni, să-i cinstească și pe ăia, care s-au dus la vot, și la voi, care sunteți lideri.– Păi, nu ne-a dat, domnule, nimic… Și eu cum să mă duc să duc oamenii la vot, pentru ce? Că i-a dat loc de consilier în Primărie? A fost vrăjeală de aruncat la gunoi. Cât salariu are un consilier, 9 milioane, dar nu pentru aia a luat el postul, a vrut el că mai are o școală de făcut, are o firmă mică de construcții… Și nu mai accept să mai lucrez în asemenea condiții. Nu neapărat că ăla e mai incult decât dumneata, dar nu e capabil de nici o organizare, cinstită.
A.D: Când v-ați mutat aici, cum credeați că o să fie?
C.A: Dar am avut și proiectul în față, care probabil era făcut așa, numai ca să ne arate nouă, era un cartier prevăzut tip modern pentru oraș. Cu străzile perfect aranjate, cu canalizări, cu gaze, cu școală și grădiniță și dispensar. Bineînțeles că n-a fost așa. Eu mă îndoiesc că se poate să scoată vreodată aici, cartierul asta la lumină, ăsta așa va rămâne. Până când se face triere naturală, nu știu, dacă așa se spune corect, pe cale naturală.
A.D: Selecție naturală.
C.A: Selecție naturală, care pleacă câte unul. Probabil plec și eu dacă mi se ivește ocazia…
A.D: Unde doriți să plecați?
C.A: Eu vreau să plec neapărat la bloc, să plec înapoi, da… Eu am avut apartament, i-am dat la fiica cea mare care este asistent medical. Am avut o casă la țară, i-am dat la băiatul ăstalaltul. Am zis că ei sunt mai tineri, să aibă o locuință. Cine știe, poate îmi vine un client și dă și mie un 400-500 de milioane aici și cu ce mai am strâns acolo și eu să pot să-mi iau un apartament de două camere din alea mai vechi, mai dărăpănate, la un 600-800 de milioane. Sunt foarte scumpe. Nu ne putem permite deocamdată.
A.D: Dumneavoastră cu ce vă ocupați?
C.A: Deocamdată sunt în prag de pensionare. Pensie estimativă la 9 milioane 7 sute.
A.D: Înainte cu ce v-ați ocupat?
C.A: Am fost macaragiu, 27 de ani, 33 lucrați efectiv, dar între ei am fost și maistru mecanic. În combinatul siderurgic din Călărași. Am avut o situație puțin mai bună, dar a fost în vremea lui Ceaușescu și eu vă spun că regret, pentru că lumea avea serviciu, lumea avea casă. Eu pe timpul lui Ceaușescu am putut să-mi țin copii într-un mod onorabil. Să pot să-mi țin la școală, să pot să-mi țin îmbrăcați, fără datorii, fără să tragă bani ca la mine la ușă să spune că am rămas în urmă. Eu munceam, soția muncea, cea care a murit, Dumnezeu să o ierte… Deci, pe copii i-am ținut în școală, copii au învățat. Am putut să îi cresc cât de cât pentru un drum. Nu știu ce voi putea pentru ăștialalți. Să sper să fiu sănătos și acolo din sărăcie să iasă pe porțile de școală să nu rămână acasă. Nu mă îndoiesc că poate ar pleca de aicea, care sunt romi adevărați. Câteva familii ar pleca acum într-o secundă.
A.D: Cum v-ați făcut casa?
C.A: Eu am făcut-o dintr-o mare sărăcie. Am adunat pentru temelie pietre de pe câmp. Mergeam cu soția și cu copii, cu căruciorul. Dacă vedeți și acum mai am în curte, că le păstrez tot pentru așa ceva că vreau să mai fac și o magazie acolo în spate. Și la temelie jos pun pietrele alea, ca să mai economisesc din beton. Să pun beton mai puțin. La zid am făcut-o și din chirpici și din BCA. BCA am luat de pe locuri libere de la demolări. Am adus cu căruciorul acasă, și chirpiciul am făcut-o eu și cu soția și cu copii, cu apa în curte. Lemnăria o am nouă, complet. Cu acoperișul, m-a ajutat un nepot de-a soției, mi-a dat vreo 7 milioane, asta în 2001, erau bani frumușei, și cam așa a fost. Apoi, ca să completez la casă am muncit la un depozit, cu ziua, la vie, la cules, la sapă la porumb, n-a contat la mine că am și eu puțină carte, am fost meseriaș. Nu a contat absolut deloc. Chiar dacă am fost maistru mecanic, dacă cineva mi-a spus: – Uite Costel, am nevoie să vii la mine la porumb? – Da, domnule, vin, câți oameni să mai aduc? Luam soția, luam copilul și am mers la muncă, la om. Și strângeam, să pun puțin acolo, să stau și eu puțin omenește.
A.D: Cimitirul cum s-a extins aici?
C.A: Cimitirul s-a făcut după ce am ajuns noi aici. Primarul dacă a făcut intenționat, am curaj să spun, cu mâna pe inimă, e un nesimțit, dacă a văzut a strâns o șatră de țigani, mai amărâți, mai nenorociți, mai inculți…
A.D: Pe vremea respectivă nu vă gândeați că o să fie numai romi aici?
C.A: Nu, nu, pentru că în proiect se prevedea total altceva.
A.D: Erați președintele Partidei Romilor atunci?
C.A: Da. Aveam acces la proiect, fiind mai apropiat de alte persoane de la Primărie. În momentul acela chiar m-a surprins într-un mod plăcut că mă gândeam că într-un oraș să apară așa o frumusețe, chiar era ceva frumos. Nu se știa nimic despre terenurile din față, aici o fost a seră înainte, mulți ani în urmă, pe timpul lui Ceaușescu și mă gândeam că deja a devenit proprietatea Primăriei și că e terenul acesta e de la Primărie. N-a fost așa. Au cerut oamenii drepturile, pe urmă a pus Primăria cimitirul, în partea noastră, chiar ne-a dat peste cap complet. Iar casele făcute de oameni sunt între ghilimele, astea nu sunt case, ați văzut în ce stadiu sunt. Unul a pus așa, altul cu fața la soare, altul față la cimitir, altul cu spatele. Altul, mai nesimțit, așezat cu zidăria pe granița gardului. Dar Primăria n-a venit niciodată, să întrebe: Bă, de ce faci așa? Cu toate acestea, dacă ar face canalizare și străzile, probabil că lumea s-ar mai civiliza, se iau unul după celălalt: – Mă, unul a făcut un gard, ăla a dat cu var, să dau și eu la bordură… Dar dacă Primăria nu se implică deloc, se trăiește așa, fiecare cum îi taie capul, nu știu dacă în pădure se mai poate trăi așa, că și în pădure dacă își face omul casă, o face ordonată și aranjată.
A.D: Din punctul dvs. de vedere, ați zice că această comunitate, cartier, poate ghetou, e o comunitate segregată față de alte zone din oraș?
C.A: Da, este. Este, și este cu bună știință de la edili. Și continuă să fie așa, mai departe, sub pretextul că nu au fonduri să ofere locuințe. Primăria noastră ajută bisericile, toate bisericile din oraș, pe județ, ajută toată ziua, cu bani, cu garduri, cu var, cu ciment, de ce nu ar ajuta populația de aici? Sau de ce se dau 50 de milioane să ridice o statuie, Dumnezeu să mă ierte, nu că am ceva cu cel care ridică statuia, poate omul merită, a fost cineva, dar 50 de milioane ne costă… Toate străzile, sunt 8 străzi aici, sunt scurte, se puteau da banii aici pentru asfaltare. Toate cimitirele au instalație electrică din aia cu jocuri de lumini, au cruci din alea mari, din fier făcute acolo, au sisteme de alarmă și video, mă rog.
A.D: De ce credeți, nu doar la nivel de Călărași, în mai multe zone din țară, etnicii romi au probleme mai mari de locuire, față de români, sau maghiari? Nu au proprietăți…
C.A: Sincer vă răspund, au mentalitatea lor creată, de când e lumea și pământul. Am mai spus referitor la așa ceva. Nu le place munca, se cam dau la o parte de muncă, cred ei, în mintea lor, că li se cuvine niște drepturi, fără chiar să le merite. Și de aici intervine și diferența de stare materială, de cultură, de educație, de sănătate chiar, că ei sunt mai bolnavi decât românii, categoric. Dacă el n-are carte, el n-are medic de familie, sau ia un algocalmin, și îl ia cu țuică, vă dați seama că îl ia degeaba.
A.D: De ce credeți că s-ar feri de muncă? Poate și alții se mai feresc de muncă…
C.A: Au fost obișnuiți așa, să muncească cât mai puțin, să câștige, e nivelul de cultură, repet. Și dacă el a avut azi 10 mii să-și cumpere o pâine și un pahar de țuică, a fost mulțumit și cu asta basta. Mâine dacă se simte mai obosit, stă acasă, nu mai mere la muncă. Nu știu cum să folosesc o expresie, chiar nu găsesc acum… marea majoritatea lor sunt încăpățânați, sunt puturoși, sunt leneși. Pentru că în momentul când știi că ai nevoie neapărat să iei mâine pâine la copii, te duci cu ziua, și muncești. La noi aici în Călărași, se mai găsește munca cu ziua, la sapă, la porumb. Nu vor să meargă. Eu m-am dus. Indiferent cine o venit la poartă la mine. – Hai, Costele, să mergi la sapă. – Da, merg, cât îmi dai? – 500 și o masă acolo. – Hai că merg, tată. Eu mi-am luat copilul în vacanța de vară, în fiecare an, în vacanța de vară, cu ăsta, care e la școală, mergeam la lucru. Eu sunt exemplu, în tot cartierul, nici unul nu este. Mi-am luat copilul, și am câștigat câte 15-20 de milioane pe lună, cu copilul, am muncit. Când venea 15 septembrie, aveam să-i îmbrac, aveam și eu să-mi pun butoiul de varză în cămară, e firesc. Dar ei sunt puturoși.
A.D: Și de ce credeți că din punct de vedere istoric au fost cumva diferiți romii față de români, că au fost mai leneși?
C.A: Au fost mai leneși și eu cam așa m-am trezit cu ei și de când mă știu eu, o parte din ei, marea majoritate, foarte leneși. Eu nu mă trag din asemenea familie. Familia mea, bunicii mei au fost meseriași, ai mei au fost lăutari, și bunicii lui tata tot lăutari, și a lui mama, meseriași, și au fost frizeri, au fost brutari. Deci bunicul meu era frizer. Dar pe ei așa i-am văzut, m-am trezit cu ei, așa. Aveam la sat la noi, stăteam acolo, aveam mulți țigani, care stăteau degeaba toată ziua, ce mâncau și ce făceau nu știu. Bănuiesc că așa s-au născut, așa e mentalitatea lor, ca să nu depună efort prea mare. Ei la 40 de ani, cică sunt bătrâni, se însoară. Apropo, uite, însoară copii de foarte mici, un coleg de al meu, care are 60 de ani, are nepoți de 14-15 ani. Mi se pare cam absurd. Dacă nu se aplică o lege, domnule, cumva o lege, tare, dură, nu că face discriminare, aoleu, că cine a furat e țigan, nu e adevărat! Deci, dacă eu eram legiuitor, și îmi permitea legea să pot să fac, făceam până la exterminare în masă. Deci, mentalitatea lor, se moștenește, puturoșenie, cât de mult, nu mai zic hoție, sunt românii hoți, dar țiganii sunt numărul 1, sunt puturoși, sunt hoți.
A.D: Și prin ce alte politici publice se poate interveni pentru a îmbunătăți…
C.A: Mass media nu face nimic, nici televiziunea, nici ziarele, nimic…
A.D: Ziceați de legi mai aspre, dar prin ce politici publice?
C.A: Nu știu ce s-ar putea face. Controale mai amănunțite cu Poliția în comunitate, controalele Primăriei, ținut legătura cu Primărie, directă cu populația care are probleme, nu așa că a trimis pe nu știu care de la sectorul social, să facă o anchetă socială, iar revin cu asemenea măgărie, la anchetă socială, știți cum se procedează la Călărași? Are un grup de 4-5 inși, care mănâncă pâinea bine mersi acolo, îi trimite cu documentele în mână, le dă astăzi 10 inși să facă ancheta socială, că au cerut oameni ajutor de urgență sau le-a căzut casa, sau are un mort în familie. Nici nu intră în casă, că le este scârbă, de la mizerie. Dar vine la poartă, te întreabă: – Vino la Primărie să-ți iei banii. Ce fel de anchetă socială este? Unul a intrat la mine în casă. Eu i-am invitat, să intre, ce e drept, consilierul primarului, care e rom, mă cunoștea, suntem prieteni, știa oricum situația mea perfect, fără nici o problemă, și a zis: – Bă, Costele, nu mai intrăm, ne grăbim, te cunoaștem, știm cine ești… Anchetă socială făcută la poartă… – Vino în casă, să vezi, pentru ce am cerut banii. Am cerut bani pentru medicament. – Na, hai să vedem cum stai în casă. – Dacă aveam băgat deja aici în casă un Mercedes.
A.D: Dvs. erați perceput în tinerețe ca fiind rom?
C.A: Da, am fost, chiar și pe timpul lui Ceaușescu, nu m-am dat la o parte, dar eu am fost foarte implicat și social și cultural între români, m-au acceptat și eu pe ei, fără nici un pic de diferență. Ei știau, toți că sunt rom, că sunt țigan, dar nu vorbeam țigănește, mă purtam ca ei, vorbeam la fel ca ei, mergeam la școală la fel ca ei, am făcut școală, liceul mai târziu l-am terminat, aveam vreo 30 și ceva de ani, 32 când am terminat. După aceea am fost la școala de maiștri, 2 ani, tot cu colegii mei, nu aveau cum să facă băieții, n-am simțit niciodată să facă o diferență între mine și ei…
A.D: De romi ce anume vă leagă?
C.A: De romi, nimic absolut. Chiar vă rog să mă credeți, sunt rom, nu-i agreez, nu-i iubesc, nu-mi place de ei, deloc. Ăștia care fac prostii și măgării, aș fi în stare să-i împușc.
A.D: Dar sunteți totuși în Partida Romilor.
C.A: Da. Nu sunt de acord cu ei. Deci dacă la mine a venit unul și a spus că a primit o amendă, de la un polițai, că nu știu ce măgărie a făcut, eu n-am mers cu el, la Poliție. Că la Poliție noi aveam, eu am și acum, am o legitimație. Băieții de aici, mă spun că sunt turnător, dar nu eram turnător, eu eram colaborator al Poliției, din sectorul civil, aduceam la cunoștință anumite fapte. Când mai veneau străini pe aici… ceva de genul ăsta. Dar dacă venea la mine unul cu asemenea măgărie, nu-l ajutam, vă rog să mă credeți, niciodată nu i-am permis, dar le era și teamă. În privința asta, a fost un bun prieten de al meu, păcat că știam că îi ajută, dar nu mă băgam cu el la așa ceva, ăla îi ajuta. Că a făcut careva o sărăcie, că a furat o găină, ceva, călătorea fără bilet, nu știu ce. Mă leagă de romi… să văd între ei medici, mecanici, tractoriști, indiferent ce, dar să-i văd că sunt cu meserie și cu carte. De ce să fie neapărat diferiți în permanență față de români? De ce să fie întotdeauna arătați cu degetul? Românul are două picioare și el are numai unul, sau cum? De ce n-a învățat carte și el, la fel? Nu neapărat să ajungă toți profesori și doctori. Domnule, tractorist, șofer, cizmar, dar du-te la școală și învață o meserie, nu te ține nimeni de mână să nu faci. Vrei neapărat să ajungi doctor? Termini liceul acum și peste 5 ani te duci la facultate. Fără frecvență. Pentru cei care au mers la școală, îi stimez, îi iubesc, mă mândresc cu ei că sunt romi.
…
Notă: Interviul este realizat în cadrul proiectului de cercetare SPAȚIALIZAREA ȘI RASIALIZAREA EXCLUZIUNII SOCIALE (http://sparex-ro.eu/). Proiectul își propune descrierea și interpretarea fenomenului constituirii sociale și culturale a „ghetourilor țigănești” urbane din România în context european, mai precis a spațiilor rezidențiale marcate de sărăcie acută și stigmatizare rasială în care locuiesc persoane (auto)identificate de etnie romă. Proiectul a fost inițiat de Enikő Vincze, profesor la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, România, este implementat de o echipă multi-disciplinară compusă din cercetători din România și din străinătate și este finanțat prin programul IDEI al Planului Național de Cercetare II din România în perioada octombrie 2011 și septembrie 2014.
