În RM din total populație – 3560 mii, populația rurală constituie 58% – 2074 mii.
Date statistice: Populația Rurală:
- 2074 mii – populația rurală
- 1061 mii – populație inactivă
- 651 mii – populație activă
- 617 mii – populație rurală ocupată, inclusiv
- 323 mii – populația ocupată în activități agricole(sau 15,5% – apr. fiecare al 6-lea), inclusiv
- 55 mii – salariați activități agricole(17% din ocupați și 2,6% din total populație rurală) din
- 340 mii – salariați in total
- 1186 lei – venitul disponibil mediu lunar/persoană, (inclusiv 20% – în natură)
Structura veniturilor:
31% – activitate salariată
20% – activitate agricolă individuală
21% – prestații sociale
20% – transferuri din afara țării
1867 lei – salariu mediu în agricultură
650 lei – pensia minimă
Din cheltuieli – 80% se duc pe produse alimentare, locuință, îmbrăcăminte și sănătate.
0,7% – pentru învățământ…
Datele problemei:
3 din 5 locuitori ai Moldovei trăiesc la sat.
1 din 6 locuitori rurali este salariat (iar 1 din 38 locuitori primește salariu din activități agricole – restul salariaților sunt bugetari).
Al 2-lea din 6 locuitori este pensionar.
Ceilalți sunt lucrători pe cont propriu, neremunerați, copii, etc…
Întrebarea este:
Ce facem cu ceilalți locuitori de la țară?
Variante de răspuns:
- Îi lăsăm să tragă sapa, adică în economie naturală și neo-feudalism?
- Îi mutăm în orașe, adică facem industrializare?
- Facem din ei programatori, adică trecem la postmodrnism?
- Le dăm câte o bicicletă cu dinamo, ca să producă curent electric?
Întrebarea formulată nu este deloc retorică.
Moldova demult nu este țară agrară, este țară rurală.
60% din populație produc 10% din PIB și vreo 3-4% din fondul social.
De aceea problema este în primul rând – socială și doar apoi – economică.
Cum a putut problema agriculturii (și mai larg – a satului) să nu încapă în Strategia 2020?
Dacă nu găsim soluția, degeaba mai discutăm despre creșterea economică (care durabilă?!), despre reducerea sărăciei, etc.
Cine trebuie să găsească soluția – e o întrebare bună.
Răspunsul – Ministerul agriculturii e unul incorect. Pentru că disproporțiile menționate mai sus nu pot fi rezolvate de un minister de ramură.
E problema Ministerului economiei, care ar trebuii să vină cu o viziune. Iar ministrul de vreo 3 ani ne tot zice că trebuie să schimbăm paradigma. Doar că nu ne spune – cum.
Pentru că efectiv n-are timp – trebuie să gestioneze cele 65 de întreprinderi de stat subordonate. Poate să i le luăm odată și să le privatizăm?
Poate atunci va avea timp să se gândească la paradigme, priorități, strategii, creștere economică?
Dar în primul rând – la oameni…
P.S. Chiar îi lăsăm să plece cu toții din țară?
Sau așteptăm să piară?