Ciprian Şiulea, de Ziua Limbii Române:
Citesc pe realitatea.net un sondaj de opinie cu acele cuvinte pe care oamenii nu le mai suportă în media (cu ocazia asta am aflat şi eu că există o Zi a Limbii Române; la mulţi ani or something). Sigur, limba e vie, uzul creează limba etc etc., dar şi discuţiile despre limbă sînt importante şi pot influenţa uzul, deci e o discuţie binevenită.
Sondajul propune spre vot cititorilor un set de cuvinte dintre care majoritatea sînt clişee de media, eventual chiar de media tabloidă, gen “şocant”, “pe surse”, “bomba sexy” etc. Probabil stimulaţi de acest avînt (auto)moralizator, în topul cuvintelor de care s-au săturat cei care au răspuns la sondaj pînă acum se află “bomba sexy”, “nunta secolului”, “şocant” şi “breaking news”. Deci ne-am liniştit: jurnaliştii sînt hiper-intelectuali, publicul şi el hiper-intelectual, doar presa e hiper-tabloidă. Excelent.
Totuşi, un alt cuvînt propus de sondaj, “piţi”, nu pare să deranjeze, judecînd după numărul foarte mic de voturi, deşi presupun că a fost propus ca mostră de limbaj aşa-zis manelist sau cocalar. Să fie de vină faptul că e mai puţin frecvent decît cuvintele de care ziceam mai sus? Sau poate din cauză că “piţi” include deja o atitudine condescendentă faţă de această zonă “inferioară”? Greu de spus, dar, indiferent de motiv, şi eu sînt OK cu “piţi”, deci vrem mai mult “piţi”.
Alt cuvînt propus care nu deranjează aproape deloc e “duduie”. Aici iar se schimbă puţin gama, “duduie” fiind mai neutru ideologic, ca să zicem aşa. Practic, e un cuvînt care acum 30 de ani suna cu totul altfel şi care acum şi-a pierdut aproape complet sensul nejignitor. Pe mine de aia mă enervează, pentru că e o jignire şi, mai mult, e o jignire mascată şi perversă, pasiv-agresivă. E un sexism care, ca toate jignirile care lovesc prin intermediul categoriei (femei, ţigani, bătrîni etc.), are un anumit plus de virulenţă şi agresiune. Paradoxal, poate să doară mai tare decît o jignire strict personală, chiar una dură.
Şi, la final, am şi eu un cuvînt pe care nu îl suport şi pe care n-aş vrea să-l mai aud: Românica. Nu din patriotism sau alte chestii asemănătoare, dar “Românica” e o modalitate mult prea ieftină de a te simţi bine, şi atît. E un amestec dubios de afecţiune difuză şi dispreţ disperat, un amestec, după mine, profund inutil.
Nu că nu e “constructiv”, dar nu e nici critic. “Românica” îmi aminteşte de penibilele filme mizerabiliste din anii 90, gen “Şobolanii roşii”, “Pat conjugal” etc., care se străduiau să demaşte mizeria României. Evident, nici măcar nu era mizeria reală, erau doar nişte frustrări personale şi artistice deghizate în “discurs pentru ceilalţi”. Sînt oricînd în favoarea unei poziţii oricît de dure faţă de societatea în care trăieşti – dar să aibă legătură cu realitatea.
“Românica” e şi ea, cred, un simptom al individualismului furios de astăzi, pe care l-a produs (sau reactivat) esecul comunismului şi care a fost cimentat in anii 80, cind banii, statusul si puterea au devenit adevăratele interese legitime ale individului, supremul scop al eforturilor individuale. Sigur, emanciparea e bună şi avem multă emancipare de recuperat, dar să spui “Românica” doar ca să te poţi simţi mai bine faţă de cei pe care, exact spunînd asta, îi simţi ca fiind la fel ca tine, asta e o modalitatea de emancipare chiar prea facilă.
Deci, dragi jurnalişti, mai bine “piţi” decît “Românica”. Mult mai bine.
sursa: voxpublica.
countdown to pregnancy
htc touch pro
concordia university wisconsin
dillards credit card
best restaurants in chicago