Vă mai amintiţi că la 25 noiembrie 2007 în România a avut loc un referendum la care preşedintele Băsescu a cerut aprobarea cetăţenilor pentru sistemul de vot majoritar uninominal în două tururi de scrutin? Referendumul a fost invalidat din lipsă de participare, deşi majoritatea celor prezenţi a fost favorabilă propunerii. Înfrânt, Traian Băsescu a trebuit să promulge legea electorală complet diferită, vot uninominal cu finalitate proporţională, pentru care guvernul Tăriceanu sprijinit de PSD îşi asumase răspunderea.
Astăzi, aşa cum s-a văzut din votul dat în plenul Senatului, PSD şi PNL susţin altceva decât în 2008. Acum vor votul majoritar uninominal într-un singur tur. Sunt chiar mai duri decât era Traian Băsescu în 2007, la referendum. Ponta şi Antonescu vor uninominalul forte. De ce?
Votul majoritar uninominal, fie că e în două tururi de scrutin ca în Franţa (Băsescu 2007), fie că este într-un singur tur de scrutin ca în Marea Britanie şi în SUA (Ponta şi Antonescu 2012), duce la majorităţi masive în Parlament, deci la guverne puternice, şi favorizează partidele mari, de regulă primele două mari partide (de circa 30% şi peste). În asemenea sisteme politice, partidele mici sau nou-veniţii sunt zdrobiţi. Iar PSD şi PNL se consideră acum partide mari, aşa cum PDL era în 2007-2008 un partid mare. Nu întâmplător, Traian Băsescu şi PDL susţineau în 2007-20008 acest tip de scrutin, iar astăzi la vot PDL, un partid de sub 20%, s-a abţinut de la vot.
Pe scurt, nici PDL-ul din 2007-2008, nici PSD şi PNL de astăzi nu sunt interesate de marea reformă a politicii româneşti, ci încearcă să modeleaze sistemul electoral în aşa fel încât să se menţină la putere şi capete şi mai multă putere. Dacă dau şi impresia că au schimbat sistemul electoral de dragul poporului, cu atât mai bine.
Marea problemă în 2007-2008 şi marea problemă în 2012 este că legea electorală este adoptată în anul alegerilor. Lumea nu e atentă la plusurile şi minusurile fiecărui tip de sistem politic, politicienii merg pe simplificări grosolane, iar oamenii asociază o propunere cu partidul sau candidatul simpatic sau antipatic aşa că rezultatele au fost şi vor fi jalnice. Nu degeaba recomandă Comisia de la Veneţia ca regulile electorale să nu se schimbe cu cel puţin un an înainte de scrutin. Ca să avem mai multă minte decât emoţii când ne croim ţara.
În 2007, anul marcat de conflictele dintre preşedinte şi partide, Traian Băsescu a aruncat în luptă votul majoritar uninominal în două tururi de scrutin. Deşi acesta are mari dezavantaje şi nu încurajează noii veniţi, ci sporeşte puterea şefilor de partid, popularitatea lui Traian Băsescu nu putea fi neglijată aşa că partidele adverse PSD şi PNL nu au avut curaj să spună “nu” uninominalului. Au inventat un sistem electoral unic în lume: nici uninominal, nici proporţional, nici mixt. Nici PNL, nici PSD nu au explicat că mult blamatul vot pe listă, adică sistemul electoral proporţional are şi el avantajele lui, nu degeaba este folosit în unele dintre cele mai dezvoltate ţări din lume. Prin votul proporţional, voturile exprimate de cetăţeni pentru candidaţii din partidele înfrânte nu se pierd, ci se numără în contul partidelor lor, ceea ce face ca mai mulţi cetăţeni să fie reprezentaţi în Parlament în partidele de opoziţie. Prin votul uninominal într-un tur sau două, voturile exprimate în favoarea perdanţilor se aruncă la gunoi, iar la nivel naţional rămân nereprezentanţi foarte mulţi cetăţeni. Experţii citează des situaţia din Marea Britanie unde cu circa 30% din voturi, unul din cele două partide mari ajunge să obţină o majoritate de 60% în Parlament, dar lasă permanent pe dinafară orice partid nou, chiar dacă acesta obţine chiar şi peste 10% din voturi.
Aplicat la situaţia României din zilele noastre, PSD şi PNL vor putea obţine împreună chiar şi 65-70%, PDL abia dacă trece de 10%, UDMR va avea mari probleme, iar din UNPR nu va rămâne nimic. Dar imaginaţi-vă ce ar fi însemnat votul uninominal majoritar într-un tur sau în două în anii 90! Pe vot proporţional, favorabil partidelor mici şi schimbării politice, Ion Iliescu şi FSN-ul lui au obţinut majorităţi zdrobitoare care au ţinut România în loc. Darămite cu vot majoritar uninominal?! PNŢcd şi PNL ar fi stat în afara Parlamentului şi a guvernării până în ziua de azi!
În 2008 însă a existat un element care a cruţat România, cel puţin în teorie, de perspectiva unor majorităţi cu şenile. La Palatul Victoria se afla partidul cel mic, PNL-ul de 20%. Aflat între coloşii PSD şi PDL, Călin Popescu Tăriceanu şi ai lui au negociat un sistem electoral care să nu-i transforme în liliputani.
Noul sistem de vot a primit astfel în mod discutabil numele de vot uninominal doar pentru că ţara a fost împărţită în colegii care trimiteau în Parlament câte un senator şi câte un deputat. Dar nu întotdeauna cel care obţinut cel mai mare număr de voturi a ajuns în Parlament. În 2008 nu s-a respectat principiul esenţial în votul uninominal adică “WINNER TAKES ALL”, ci s-a încercat contabilizarea fiecărui vot ca în sistemul proporţional. Aici este cauza situaţiilor absurde care a dus la intrarea în Parlament a celor plasaţi pe locul 2 sau 3 şi surclasarea locului 1: dacă un candidat PDL care obţine cel mai mare număr de voturi într-un colegiu nu trece de 50% plus 1 ca să intre direct în Parlament, voturile obţinute de el se adună la voturile partidului de la judeţ, voturi care se reîmpart proporţional tuturor candidaţilor PDL din judeţul repectiv în ordinea numărului de voturi obţinut de fiecare; aşa că omul nostru fie are noroc ca în rândul candidaţilor PDL din judeţ, el să fie cap de listă şi atunci ajunge în Parlament, fie nu e cap de listă judeţeană şi atunci voturile sale îl ajută pe colegul său de partid, din alt colegiu, dar din acelaşi judeţ, care este cap de listă. După ce mandatele se împart judeţean, voturile PDL rămase se reîmpart naţional, ajutând diverşi candidaţi PDL care nu sunt neapărat pe primul sau al doilea loc în propriul colegiu, dar care sunt totuşi ierarhizaţi în funcţie de numărul de voturi obţinute. Deci listele de partid s-au păstrat, dar locurile eligibile sunt stabilite de alegători, nu de şefii de partid.
Dar se poate oare perfecţiona sistemul din 2008? Sau trebuie lăsaţi cei din PNL şi PSD să-şi facă propria lege electorală? Ne interesează o majoritate de 70% sau ne interesează să dăm o şansă noilor veniţi în politică? Este înţelept să schimbăm cu totul sistemul electoral în an electoral?
Şi încă un aspect: nu vă faceţi iluzii că majoritatea maximală USL de 65 – 70% va funcţiona. Cu cele două partide mari, PNL şi PSD, obţinând majoritatea majorităţilor, oricând se poate renegocia o majoritate normală de circa 50% cu alt partid. Şi este limpede că un guvern USL nu poate funcţiona 4 ani (vorbim altă dată despre cota unică şi altele asemenea).
Uninominalul forte lui Ponta şi Antonescu va permite ruperea USL fără periclitarea stabilităţii guvernamentale: fie PSD rămâne singur la guvernare, dacă Victor Ponta reuşeşte să convingă, fie PNL se împacă cu PDL şi formează împreună guvernul cu binecuvântarea lui Traian Băsescu. Şansele sunt de 50%-50%. Zarurile nu au fost încă aruncate.
Legea uninominalului a trecut însă de Senat. Mai e timp până la votul din Camera Deputaţilor.