Mihai Goţiu pe Vox Publica
Am observat în ultimele zile, de când a explodat scandalul, în discuțiile cu prietenii și cunoscuții, o anumită doză de simpatie pentru Cristian Sima. Explicația acestei poziționări ține de ineditul (cel puțin pentru România) situației. Mai exact, cine sunt păgubiții. Spre deosebire de cazurile Caritas și FNI, nu sunt poporanii, cei care și-au dat pe mâinile unor escroci economiile de-o viață, și-au vândut casele și vacile pentru iluzorii câștiguri fabuloase. Nu, cei care au pierdut sunt pesoane mai mult sau mai puțin onorabile, de la un fost ministru al Finanțelor și membru corespondent al Academiei Române până la vedete mediatice și (cel mai probabil) indivizi care ar putea demonstra mai greu Fiscului proveniența sumelor ”plasate” în grija lui Sima. Ce-i unește pe toți acești (foști) clienți ai lui Sima e imaginea lor publică ”de succes” (succesul privit doar din perspectiva financiară). Adică oameni obișnuiți să câștige, indiferent ce se întâmplă, că e boom economic ori criză sau chiar depresiune.
Inabilitatea financiară (rămâne de văzut dacă a fost sau nu și o escrocherie) a lui Cristian Sima se răsfrânge astfel și asupra clienților săi. Aura de invincibilitate se sfarmă. La fel și miturile așa-zisei științe a bursei și a investițiilor pe bursă. Să fim serioși, pe bursă nu se investește. Se joacă. Pe sume mai mari și cu riscuri mai mici decât la Loto ori la pronosticuri sportive. De investit, se investește în afaceri productive, indiferent de natura lor (de la producția de ascuțitori și chibrituri până la cea de mașini și până la agricultură). Podgoriile de vin ale lui Mugur Isărescu reprezintă o investiție. Cei 280.000 de euro pe care Daniel Dăianu i-a dat pe mâna lui Cristian Sima (din care ar fi pierdut 220.000, conform propriilor declarații) reprezintă un joc la bursă. De cele mai multe ori, acești bani nu produc nimic (cel mult profituri pentru jucători arareori fiscalizate). Nenumărate sunt tranzacțiile (cumpărări/vânzări de acțiuni) până când banii jucați la bursă ajung să fie investiți, în mod real, într-o afacere productivă. Operând cu ficțiuni și cu valori ficționale, creșterile și scăderile valorilor acțiunilor fiind influențate de nenumărați factori subiectivi (nu doar de eficiența, profitul, productivitatea unei firme, cererea și oferta de pe piață legat de produsul/serviciul oferit de firmă etc.) jocul la bursă poate chiar să se deruleze la nesfârșit, fără ca banii puși în joc să ajungă, efectiv, să se transforme într-o investiție reală.
De aici și doza, de care pomeneam, de simpatie pentru Cristian Sima. Până în momentul în care se va dovedi că ar fi vorba de o escrocherie (în sensul în care și-a mințit în mod repetat clienții, le-a furnizat rapoarte false, le-a promis beneficii fără nicio susținere reală), Sima e doar un jucător inabil. Prost. Și nu ai cum să-i condamni pe cei care se bucură că cei obișnuiți să câștige la nesfârșit se mai întâmplă să și piardă. Aș pune un pariu. Că niciunul dintre clienții lui Sima nu va rămâne pe drumuri și nu va ajunge să mănânce la cantina săracilor. Ba, cred că nici la concediile de lux nu va fi nevoit să renunțe. Cazul Sima nu e o tragedie și nu va crea vreo convulsie socială. E pur și simplu un spectacol. E drept, ceva mai sofisticat. Dar nu merită mai multă atenție decât un meci Real – Barcelona. Astăzi câștigă Real, mâine Barcelona, iar poimâine vor pierde amândouă. Poți să ții cu o echipă sau alta ori cu niciuna. Să te bucuri, să te întristezi, să comentezi ori să rămâi indiferent. Poți să-ți umpli timpul liber cu o discuție despre cazul Sima, cu un meci de fotbal, cu o carte, un film ori o întâlnire cu prietenii.
***
P.S.: Fiscalizarea, respectiv impozitarea câștigurilor de la bursă, mai exact lipsa legislației care să permită Fiscului să urmărească și să impoziteze aceste câștiguri e singura discuție cu adevărat importantă pe care o poate genera cazul Sima. La ora actuală nu există vreun regulament sau lege prin care administrațiile financiare să poată urmări câștigurile jucătorilor la bursă. Doar în caz excepțional, în care au informații că un astfel de jucător nu a plătit impozitul de 16% pe câștigul obținut, poate cere date de la casele de brokeraj. Conform ediției online a ziarului ”Adevărul”, niciunul dintre clienții lui Sima nu ar fi declarat până în acest moment câștiguri la Fisc. Însă e prea puțin probabil ca niciunul dintre clienții lui Sima să nu fi avut niciodată niciun câștig din banii pe care acesta i-a jucat în numele lor la bursă. Dacă ar fi fost un perdant permanent, nu ar fi avut cum să ajungă să aibă atâția clienți și să se joace cu atâția bani. Aceasta poate fi și una dintre explicațiile referitoarea la faptul că niciunul dintre foștii lui clienți nu au depus până acum plângere penală împotriva acestuia.