Ieri, 14 septembrie, a încetat din viață eminentul istoric american Carl E. Schorske. Schorske se identifică practic cu cartea sa: Fin-de-Siecle Vienna. Politics and culture apărută în 1980 (tradusă și în limba română în 1998 la editura Polirom) pentru care a primit premiul Pulitzer în 1981. Este una dintre cele mai influente și citate cărți din științele istorie umaniste din ultimele decenii și a constituit un moment de cotitură atât în modul de a scrie istorie intelectuală, cât și în felul de a privi istoria intelectuală a centrului Europei de la finalul secolului al 19-lea. Pe modelul lansat de Schorske s-au scris apoi istorii intelectuale despre Budapesta, Berlin, Paris, Londra sau New York. Fin-de-siecle a devenit un concept de sine stătător, nu doar o marcă temporală, iar istoriile aflate la intersecția dintre istorie intelectuală, istorie politică, urbanism, artă, arhitectură și literatură au devenit de rigueur.
Această istorie glorioasă și influentă a cărții – practic una dintre lucrările clasice ale secolului 20 – este cu atât mai surprinzătoare cu cât nu este o carte în mod propriu, ci o colecție de articole pe diferite teme scrise de-a lungul a patru decenii. Cele șapte texte sunt tot atâtea studii de caz despre diferite aspecte ale culturii vieneze în a doua jumătate a secolului al 19-lea. Ceea ce le unește este ideea centrală că în Viena sfârșitului de secol (practic în perioada 1860-1914) se poate desluși în mod clar –tocmai datorită condensării istorice – atât triumful ideilor burghez liberale cât și negarea acestora de către o nouă generație (Die Jungen) de tineri intelectuali și artiști. Raționalismul, istoricismul, credința în progres a primilor liberali este foarte rapid înlocuită – în doar o generație – de pesimisimul, credința în irațional, și în general de respingerea tuturor valorilor liberale anterioare. Schorske compară această revoltă a tinerilor cu o revoltă oedipiană nu atât împotriva taților cât împotriva autorității culturii creată de aceștia. Freud – căruia îi este dedicat un capitol separat din carte – apare atât ca figură teoretică ce ghidează explicația cât și ca actor principal al acestei negări a liberalismului prin studiul iraționalului și al inconștientului.
Această confruntare între cultura unui liberalism clasic și triumfător și criza sa, negarea sa prin formarea de școli și avangarde – care s-a desfășurat aproape concomitent – a transformat Viena într-una dintre cele mai fertile și dinamice capitale ale lumii din punct de vedere politic, intelectual și artistic în jurul anului 1900. Cafeneaua vieneză în care se dezbăteau toate aceste lucruri importante a devenit sinonimul modernității ca atare. Totodată, Viena a fost și locul care a prefigurat evoluția ulterioară a cursului modernității vestice: alunecarea în iraționalismul nazist, anti-semitism și lichidarea definitivă a liberalismului clasic în 1914.
Marca distinctivă a metodei lui Schorsche este tocmai faptul că analiza sa nu rămâne la un nivel strict cultural sau intelectual. Pentru el, toate aceste schimbări la nivelul expresiilor artistice, intelectuale și culturale sunt rezultatul unor interacțuni ferm ancorate istoric pe tărmânul politicii și al dinamicii de clasă. Traiectoria burgheziei vieneze, raportul acesteia cu aristocrația și cu ea însăși au fost identificate drept factorii dominanți ai acestor transformări, deopotrivă rapide și sistemice.
Schorske a fost un produs tipic al lumii intelectuale interbelice new-yorkeze. Precum Lionel Trilling, prietenul său și unul dintre interlocutorii intelectuali ai Fin-de-siecle, Schorske a absolvit Columbia University, atunci un avanpost al liberalismului de stânga, al socialismului și al marxismului anti-stalinist din America. Schorske a rămas atașat de valorile socialiste. Prima sa carte, publicată în 1955, a analizat ruptura petrecută în cadrul partidului Social Democrat German, iar în 2007 a primit premiul Victor Adler. Dar mai mult decât atât, formația sa inițială a făcut ca acesta să rămână sensibil la analiza istorică (în contra turnurii spre a-historism a științelor sociale americane postbelice) și atent la categoria marxistă de clasă (în ciuda trecerii de la Marx la Freud petrecută în anii 60, Schorske lucrând o perioadă de timp cu Marcuse), ceea ce a făcut ca analizele sale culturale să fie mereu plasate, chiar dacă implicit, pe un teren materialist istoric evident. Subtil, și cu o erudiție caracteristică, Schorske a reconectat istoria intelectuală cu cea socială și politică într-o perioadă în care analizele strict culturaliste, internaliste și formaliste erau regula. Legând dezvoltarea ideilor nu doar de contextul istoric ci și de crizele și rupturile acestuia, Schorske a putut descrie cum se nasc ideile contrare mediului din care acestea provin.
Unul dintre regretele referitoare la munca lui Schorske este că acesta nu a dus până la capăt aplecarea sa asupra Vienei. Astfel, câteva aspecte legate de viața intelectuală a acestui oraș au rămas neexplorate. De exemplu, Fin-de-Siecle Viena a fost și momentul și locul nașterii atât a lui Friedrich Hayek cât și a lui Karl Polanyi, cei doi reprezentând polii de opoziție ai uneia dintre cele mai mari dezbateri ale secolului 20.
Munca lui Schorske este astăzi foarte puțin cunoscută în afara unei anumite zone specializate a mediului academic iar și acolo cartea sa se citește cu pietatea rezervată clasicilor. Lumea despre care scrie Schorske este de mult apusă, iar preocupările pe care cartea le adresa nu mai suscită demult curiozități contemporane. Fapt ce, paradoxal, susține teza sa de bază: după înfrângerea liberalismului clasic trăim din ce în ce mai mult într-o lume a-historică, o lume care nu mai are nici un interes, nicio curiozitate față de devenirea istorică, fiindu-și suficientă sieși într-un prezent continuu.
Dispariția lui Schorske la un secol distanță de cel despre care a scris readuce în atenție, chiar dacă fulgurant, o dimensiune istorică de o amploare cu care astăzi nu mai suntem obișnuiți.