Politica bulgară poate fi comparată cu un laborator în care laboranți necunoscuți sintetizează partide, mișcări sociale și figuri publice. Apoi produsele merg la vânzare în bazarul politic, unde atrag sau nu încrederea publicului. Uneori sunt retrase de pe tarabă, alteori rezistă ceva mai mult. Acest proces „chimic” de producție plin de creativitate dă politicii bulgare vitalitate. Reacțiile pe care le produce nu încetează să impresioneze prin originalitate și imprevizibilitate.
De exemplu, când Ahmed Dogan și-a luat la revedere de la șefia partidului turcilor bulgari, Mișcarea pentru Drepturi și Libertăți (DPS), s-a organizat un „atentat” împotriva lui înaintea camerelor de televiziune. În timp ce Dogan își ținea discursul de plecare, un tânăr turc a scos un pistol cu gaz, l-a țintit către capul politicianului și a încercat să tragă. Dar pistolul s-a blocat. În clipa imediat următoare, tânărul a fost doborât la pământ de membri fideli ai partidului, care n-au pierdut ocazia să-l lovească cu picioarele în fața întregii țări și a liderilor grupului liberal din Parlamentul European care participau la forumul DPS.
Un alt exemplu de creativitate a fost dat de zvonurile repetate privitoare la presupuse atentate împotriva premierului Boiko Borisov, zvonuri adesea parvenite de la el însuși. În februarie 2013, generalul-locotenent – care tocmai ce a demisionat în februarie anul ăsta – a anunțat că, acum câțiva ani, Ahmed Dogan a pregătit un atentat împotriva lui. Apoi, în februarie 2016, la câteva zile după ce Borisov a anulat comenzi publice în valoare de sute de milioane euro, la sediul guvernului a fost primită o scrisoare cu poza premierului, un glonț și un text de avertizare scris cu litere decupate din ziare. „Dacă cineva se gândește că o să-mi fie teamă, că o să dăm înapoi și o să-i lăsăm să facă ce vor, atunci să știe că asta n-o să se întâmple”, a declarat eroic Borisov în aceeași zi în fața camerelor.
În principiu, publicul știe că, așa cum în 2013 nu s-a deschis nici un dosar împotriva lui Dogan pentru presupusa încercare de a-l ucide pe Borisov, nici de data asta nimeni nu va fi arestat pentru amenințarea adresată liderului partidului aflat la putere, Cetățeni pentru Dezvoltarea Europeană a Bulgariei (GERB). Publicul e simplu consumator al realităților politice produse în laborator în ultimii 25 de ani. Sarcina e ca totul să rămână sub controlul demiurgilor.
Modelul de guvernare – oligarhie
Astăzi, granițele dintre partide sunt desfigurate. Atașamentele ideologice sunt, în mare măsură, o fațadă. Fiecare partid are un cerc de firme și oameni de afaceri care îl sponsorizează în schimbul protecției politice. Cu cât aceste lobby-uri economice sunt mai puternice, cu atât au o influență mai mare și în mai multe partide (care, la rândul lor, au canalele lor media fidele).
Este dificil să găsești o poziție de principiu în politica bulgară, inclusiv în parlament. Opoziția e umbra puterii. Dacă în coaliția de putere condusă de Boiko Borisov – și formată din partidul său, GERB, alianța conservatoare Blocul Reformator, naționaliștii de la Frontul Patriotic și social democrații de la Alternativa pentru Renaștere Bulgară (ABV) – apar diferende, atunci poziția GERB e sprijinită în parlament de DPS și de Partidul Socialist Bulgar (BSP)! În alte cazuri, ideile dubioase ale guvernului nu primesc rezistență suficientă din partea opoziției, chiar dacă presa e plină de suficiente argumente împotriva reformelor plănuite.
Explicația fenomenului nu e complicată. GERB este partidul puterii atât la nivel local, cât și la nivel național. E o mașinărie care asigură tuturor membrilor, sponsorilor și firmelor acolite acces la resurse, la posturi de conducere și la banii pentru proiecte europene. Toate forțele care vor să beneficieze de acest acces trebuie să se pună bine cu GERB, ceea ce se și întâmplă. Oamenii cu putere din diverse sfere – magistrați, afaceriști, funcționari, guvernanți etc. – petrec adesea împreună în același baruri, merg la vânătoare împreună și împart între ei „pizza puterii”, fără să conteze cu adevărat cine cu ce partid ține. Ce contează e că cetățenii, ținuți în afara proiectelor politice de laborator, sunt astfel ținuți și în afara jocului de alocare a resurselor publice.
Criza socială
Pare normal ca în fiecare țară lobby-urile politice să încerce să se domine unele pe altele în lupta pentru putere, fie că lupta e reală sau numai retorică. Drama în Bulgaria este că toată această luptă se desfășoară pe fondul unei crize a sistemului public și al unei creșteri a inegalității și a sărăciei. Conform Eurostat-ului de la finele lui 2014, Bulgaria e a treia țară din UE în indexul Gini al inegalității, cu 35,4, după Estonia (35,6) și Letonia (35,5).
După informațiile oferite de fostul ministru al finanțelor, Petăr Ciobanov, și citate de revista A-specto, la data de 31 decembrie 2013, la o populație de 7 milioane, „în jur de 2 milioane de bulgari nu aveau asigurări de sănătate, 1,19 milioane locuiesc permanent în străinătate, 254.000 lucrează fără contract de muncă permanent, n-au bani și nu plătesc pentru servicii medicale decât în cazuri de nevoie extremă, iar 460.000 sunt șomeri în mod permanent, au venituri mici și primesc ajutor social”. Bulgaria e, de asemenea, una dintre ultimele țări din Europa în ceea ce privește plata muncii. În afară de asta, țara se află într-o criză demografică, ceea ce provoacă închiderea de școli, spitale și chiar a unor sate!
Semnele descompunerii sociale pot fi văzute oriunde în orașele bulgărești – de la cazurile cotidiene de jefuire armată a băncilor și magazinelor, la apariția de noi și noi cazinouri, case de pariuri și săli de bingo, până la numărul tot mai mare de oameni care își pierd apartamentele din cauza creditelor ipotecare. Aceste probleme sociale nu au provocat până acum nicio reacție semnificativă în societatea bulgară, nici din partea instituțiilor statului, nici din partea societății civile. În mass media se creează impresia că nu sărăcia și inegalitatea sunt cel mai mari probleme ale bulgarilor, ci sistemul judiciar și lipsa votului electronic, după cum observă jurnalistul Kalin Părvanov într-un reportaj despre familiile bulgărești aflate în afara sistemului de securitate socială. Materialul prezintă cazul paradigmatic al unei femei de 60 de ani care trăiește într-un sat cu părinții săi octogenari, fiecare cu un venit de 45 de euro pe lună. La începutul anului, părinții mor din cauza frigului. Fiica evită să informeze autoritățile pentru a continua să încaseze pensiile părinților ca să aibă cu ce să-i înmormânteze…
Falsele soluții
De câțiva ani de zile se sugerează că doar schimbarea Constituției va putea ajuta țara să înceapă o viață curată. Teza e ispititoare pentru fiecare politician care vrea să pară că e de partea poporului împotriva clasei politice. La începutul anului, unul dintre candidații la titlul de luptător anti-sistem, vedeta TV Slavi Trifonov, a adunat peste 670.000 de semnături pentru un referendum cu șase întrebări. Printre ele se numără înjumătățirea numărului de deputați, alegerea directă de către popor a șefului poliției în fiecare localitate, introducerea votului obligatoriu și alte cereri similare care presupun revizuirea Constituției.
Ideea referendumului este să dea o putere mai mare poporului și de a slăbi clasa politică. Dar aceste schimbări cerute de „popor” pot fi folosite ușor împotriva lui însuși. De exemplu, dacă oamenii își aleg singuri șeful poliției, ce îi împiedică pe cei cu anumite interese de afaceri în orașele mici să cumpere prin vot controlat alegerea unui șef potrivit? Și dacă numărul deputaților se reduce de la 240 la 120, nu va fi mai ieftin să se cumpere deputați care apoi să voteze pentru legi dictate de lobby-iști? Să nu uităm, politica e doar suprastructura unei baze economice: degeaba o schimbăm pe prima dacă nu o schimbăm pe cealaltă – problemele de fond ca sărăcia, șomajul și inegalitățile vor persista.
În plus, acești oameni de bine care vor să schimbe legile nu înțeleg că în Bulgaria, cel puțin nominal, se aplică deja legea europeană. În ultimii ani au fost create diverse instituții juridice, pentru lupta împotriva corupției de pildă. Lipsa rezultatelor în această sferă arată că ar exista un deficit nu de legislație, ci de voință pentru aplicarea ei. De altfel, mulți oameni în Bulgaria admiră azi România pentru succesele sale în lupta împotriva corupției și vor să vadă succese similare la sud de Dunăre. Pe de altă parte, în România, sferele de putere sunt mai clar delimitate, ca dovadă repetatele tensiuni dintre DNA și parlament în legătură cu imunitatea deputaților. În Bulgaria, intrarea la pușcărie a unui nume greu ar putea duce la descoperiri noi despre escrocheriile la nivel înalt din ultimii ani. Iată de ce structurile politico-economice s-au protejat până acum între ele cu succes și nu există voință pentru o luptă adevărată împotriva corupției.
Criză în BSP
Oportunismul e, de ani de zile, principala caracteristică a BSP, principalul partid așa-zis de stânga. Mulți oameni cu opțiuni stângiste au refuzat să voteze pentru ei, după ce, în perioada cât au fost la putere între 2005 și 2009, BSP a introdus taxa unică de 10% și, în general, a făcut politică în sprijinul marilor afaceri, de unde și porecla „capitaliștii roșii”.
În 2013, 942.000 de bulgari (26,6% dintre alegători) au votat BSP cu nădejdea că o să elibereze țara de conducerea cvasi-autocratică a lui Boiko Borisov. GERB au primit 30,5%, dar n-au putut forma singuri guvernul. Această oportunitate a fost prinsă de Serghei Stanișev, președintele de atunci al BSP și al Partidului Socialiștilor Europeni, care, în iunie 2013, a format o coaliție cu DPS, având și suportul partidului naționalist Atacă.
La puțină vreme însă, la conducerea Agenției de Stat pentru Siguranța Națională (DANS) a venit tânărul oligarh Delian Peevschi, venit din cercurile DPS, dar nominalizat de BSP. Încă de la început, Peevschi a fost sinonim cu unificarea puterilor politice, economice, mediatice și judiciare (se crede că are influență în toate cele patru sfere). Nominalizarea lui ca șef al DANS a deschis o dezbatere aprinsă în societatea bulgară despre modul de a face politică în culise. Peevschi e considerat în genere ca un individ lipsit de calități, dar care a crescut în poziții și influență datorită diverșilor oameni puternici și anonimi care s-au folosit de el.
Protestele care au izbucnit în centrul Sofiei după nominalizarea lui Peevschi au durat luni de zile și au condus la renașterea dreptei bulgare sub forma Blocului Reformator. Dar dezamăgirea a fost mare și printre alegătorii BSP. Acest partid așa-zis de stânga a arătat din nou că e ostaticul unor interese de afaceri și că face negoț cu încrederea acordată de popor. Ca dovadă, în acest moment, sondajele nu dau BSP mai mult de 12% încredere din partea populației, în timp ce GERB are 24-25%. De fapt, și BSP, și GERB au în rândurile lor foști membri ai Partidului Comunist Bulgar, inclusiv premierul Boiko Borisov. Și din această cauză, unii analiști consideră cele două partide drept titularii și rezervele echipei naționale a elitelor economice care s-au ridicat pe ruinele societății comuniste.
Prezența eternă la putere – DPS
Sistemul politic bulgar nu poate fi înțeles fără rolul jucat de partidul turcilor bulgari, DPS. A fost înființat ca garanție din partea laboratorului de la conducerea țării că așa-zisul „proces de renaștere” din anii ‘80 n-o să se repete niciodată, iar drepturile civile și politice ale turcilor bulgari o să fie mereu respectate. „Procesul de renaștere” a fost proiectul de a-i forța pe toți turcii bulgari să-și ia nume „bulgărești”. S-a făcut cu armata și s-a lăsat cu victime de ambele părți, represiunea statului fiind întâmpinată cu atacuri teroriste atribuite Mișcarea de Eliberare Națională a Turcilor din Bulgaria. Toate acestea au culminat cu „Marea Excursie” din 1989, când peste 300.000 de turci bulgari au fost practic forțați să migreze în Turcia. După căderea comunismului, aproape jumătate s-au reîntors în Bulgaria, în ciuda politicilor represive din anii ‘80. S-au reîntors din rațiuni familiale și emoționale, dar și datorită asemănărilor culturale. În Bulgaria, turcii și bulgarii au un anumit comsuluk – un mod comunitarist de locuire, în care vecinii turci și bulgari sărbătoresc împreună sărbătorile specifice fiecărei culturi și împărtășesc percepții și experiențe de viață similare. Din aceasta cauză nu există tensiuni sociale între majoritatea etnică bulgărească și minoritatea (spre deosebire de cazul romilor, discriminați și excluși social ca peste tot în Europa).
Cu toate acestea, DPS joacă un rol disproporționat de mare în societatea și politica bulgară tocmai pentru că e văzut drept un garant al stabilității inter-etnice, liderii săi declarând de mai multe ori de-a lungul timpului că partidul lor a prevenit crearea unui „Kosovo bulgăresc”. Însă rolul proeminent jucat de DPS a beneficiat nu atât comunitatea pe care pretinde să o reprezinte cât interesele celor aflați la putere, fie că a fost vorba de oligarhi ca Ilia Pavlov (fost sportiv care, cu ajutorul fostelor servicii secrete comuniste, a înființat imperiul Multigroup, un fel de stat în stat în anii ’90, care după asasinarea în stil mafiot a lui Pavlov în 2003 a fost vândut pe bucăți de văduva sa, Darina Pavlova, actualmente „prietena” lui Silvio Berlusconi!) ori de partidele mari care încearcă să formeze guverne. În această privință, DPS a jucat tradițional rolul de balanță, oferind sprijin unui candidat/partid sau altuia în preluarea puterii. În schimb, DPS primește mereu șefia unor instituții de stat importante.
Și stânga ce face?
Stânga bulgară e împărțită între o stângă-establishment și o stângă independentă. Principalele partide așa-zis de stânga, cu reprezentare parlamentară, sunt deja pomenitele BSP și ABV, cel din urmă fiind partidul fostului președinte al țării între 2002 și 2012, Georgi Parvanov, care s-a desprins de BSP în 2014. Chiar dacă BSP a încercat în ultimii doi ani să revină la retorica stângistă, ambele partide sunt paradigmatice pentru social-democrația din țările post-comuniste: neoliberalism economic occidental cuplat cu conservatorism social răsăritean.
Există și un partid mic, numit Stânga Bulgară, înființat în 2009 de foști membri ai BSP. Are legături cu Syriza și Die Linke, iar din 2010 face parte din Partidul Stângii Europene. Continuă să fie un partid mic, fără personalități cunoscute publicului, care la alegerile generale din 2014 a obținut puțin peste 0,2%, iar la alegerile europene din același an – în coaliție cu Partidul Verde – a luat în jur de 0,5%.
Centrul social Haspel, partenerul LeftEast în Bulgaria, e unul dintre grupurile importante al noii generații de stângiști (stânga independentă), aducând laolaltă oameni care au studiat științe sociale în Vest. Înființat în 2010 la Sofia, Haspel publică revista Dversia și susține site-ul Noi Perspective Stângiste, care adună contribuții de la oameni de stânga din mediul academic, artistic și jurnalistic, preocupați în mod special de drepturile grupurilor sociale discriminate. Altă grupare s-a creat în jurul blogului Bulgaria Solidară. Se definește ca o „rețea de discuții pentru cetățenii care cred în valorile libertății, solidarității și egalității”, la care participă și oameni din Haspel și de la revista de cultură politică A-specto, fiind ceva mai prezentă în dezbaterile media față de celelalte grupuri. Se poate observa că această stângă independentă e mică și mai degrabă culturală decât politică, mai degrabă academică decât populară. Există însă legături neoficiale între aceste grupuri și Stânga Bulgară, care s-ar putea întări și dezvolta pe viitor spre beneficiul stângii din Bulgaria.
Se caută nădejde
Una dintre obligațiile eterne ale fiecărei puteri este să-și creeze propria opoziție. În laboratorul bulgar al proceselor politice, la fiecare alegeri se creează un candidat care să primească votul de protest. Numai că, de obicei, acesta provine din aceleași cercuri cărora încearcă să li se opună.
În momentul de față, candidatul cu cele mai mari șanse pentru acest rol e vedeta TV Slavi Trifonov. Unii oameni au încredere în el că va strica jocul dintre putere și opoziție, care servesc aceleași lobby-uri. Trifonov are mare succes ca gazdă a unei emisiuni de satiră politică, iar echipa lui produce mereu programe de reality tv de succes. Are și o trupă muzicală, cu care a susținut multe concerte în orașele mari ale Bulgariei și în comunitățile de bulgari din SUA. Adică e un „bulgar de succes”, care până acum a făcut politică prin formarea opiniei publice, jucând rolul de portavoce a supărărilor poporului împotriva clasei politice.
Dar se știe că, în trecut, Trifonov a fost prieten bun cu Boiko Borisov. Nu și-a ascuns simpatiile pentru Georgi Părvanov ca președinte în perioada 2001-2011. De asemenea, a sprijinit-o pe Meglena Kuneva în cursa prezidențială din 2011 – actuală vicepremieră, ministră de educație și una dintre liderele Blocului Reformator. Mai mult, Trifonov a fost o figură importantă și în protestele din 1997, care au dus la căderea guvernului social-democrat al lui Jan Videnov. Așadar, Trifonov e în același timp un insider și un outsider al politicii bulgare, care se prezintă de partea poporului dar are legături strânse cu clasa politică. Cu alte cuvinte, el joacă rolul candidatului anti-sistem (jucat în trecut și de Borisov), dar care de fapt e el însuși parte a sistemului.
Bineînțeles, e mai ușor să ataci ceea ce nu susții decât să oferi un plan pozitiv ca alternativă. Din această cauză, Trifonov poate deveni ușor precum fulgul de nea care se transformă în noroi când atinge pământul. Echipa lui găsește bine formula insatisfacției populare față de politică, dar încă are de oferit soluții politice viabile, adică o bază concretă pentru optimismul oamenilor. Poate suna banal, însă nădejdea nu stă în următorul salvator, ci în oamenii înșiși și abilitatea lor de a a-și trezi conștiința, de a avea încredere unii în alții și de a se organiza. E necesar ca oamenii să devină conștienți de iluzia pe care o reprezintă proiectele politice butaforice create în laboratorul politic național. Când se refuză o minciună, ea trebuie înlocuită cu adevărul, nu cu o minciună nouă.