„Capitalismul singur tinde de a se nimici, de a deveni absurd” – prima broșură socialistă din spațiul românesc, Iași, 1880

Prima broșură socialistă din România, Un studiu psychiatric urmat de câteva comentarii asupra ideilor sănătoase, aparține Doctorului Russel, alias Nikolai Sudzilovsky (1850-1930), și a fost publicată la Tipo-Litografia Buciumului Român în „Iassy”, la 1880. Broșura de 34 de pagini este un pamflet la adresa unui redactor al unei publicații liberale, Voința Națională, care acuză socialiștii că ar fi în spatele unui protest studențesc în cadrul căruia s-a cerut îndepărtarea de la catedră a unui profesor de drept din Iași, prieten al redactorului de la Voința Națională. Dr. Russel explică motivele nemulțumirii studenților (irelevanța cunoștințelor predate, numirea politică a profesorului, abuzurile verbale la care îi supunea profesorul pe studenți etc.) și arată starea patologică a redactorului, care vedea un complot guvernamentalo-socialisto-austriac în îndepărtarea amicului său. Russel își mărturisește dezgustul față de studenți care au cedat extrem de ușor la presiunile autorităților și după două săptămâni au renunțat la grevă, profesorul îi iartă, iar ei îi mulțumesc: „Junimea noastră nu e de cât o birocrație cu cașiu la gură”. În broșură, socialistul rus stabilit temporar în România prezintă preconcepțiile redactorului liberal cu privire la socialism ca împărțire haiducească a averilor. Dimpotrivă, dr. Russel explică socialismul în termenii determiniști ai epocii ca fiind inevitabil, acest sistem presupunând „reîntoarcerea tuturor instrumentelor mari de muncă (pământul, fabricele, drumurele de fer etc.) din proprietatea individuală de astă-zi în proprietatea colectivă a grupurilor (colectivităților) de muncitori”. Dr. Russel a fugit din Rusia ca urmare a activității politice narodniciste, absolvă medicina la București și este expulzat din țară în 1881 ca efect al organizării unei comemorări a Comunei din Paris. Pleacă în Statele Unite, apoi în Hawaii, și este ales, în 1901, primul președinte al Senatului din Hawaii. În scurta sa perioadă din România a devenit cel mai influent agitator socialist, a pus bazele celei mai relevante reviste socialiste dinainte de Contemporanul, Besarabia din 1879, și ajută muncitorii să se organizeze în bresle. În țară s-a întreținut ca doctor, deși pentru muncitori și țărani acorda consultații gratuite. Vindea, printre alte medicamente, jointuri de cannabis (Adi Dohotaru).

Ce rol joacă, ce atribuțiune are autoritatea [puterea publică] în statul actual.

Întâiu – ea servește pentru reconciliațiunea, armonisarea, împăciuirea tendinţelor și intereselor contrarii a indivizilor şi a grupelor de indivizi; nu serveşte, ce e drept, în mod imparţial şi just, fi­ind în tot-deauna gata de a apăra mai mult intere­sele claselor dominante (din cari să constituie) de cât a acelor oprimate, totuşi cel puţin ea restabi­leşte ordinea.

Al doilea – ea serveşte pentru organisaţiunea activităţei colective în cazuri, când scopul e mai presus de puterile unui individ şi unde, prin urmare, e necesară activitatea armonică a mai multor indivizi sau a mai multor grupe şi unde munca trebue să se facă după acelaşi plan şi în aceeaşi direcţiune.

În ceea ce priveşte întâia atribuţiune a antorităţei, ea devine din ce în ce mai de prisos cu dezvoltarea instinctelor şi ideelor altruiste, prin care desvoltarea însuşi raţiunea de a fi a autorităţei, adică contrarietatea şi desarmonia intereselor individuale dispare din ce în ce.

În ceea ce priveşte al doilea rol al autorităţei sub acest punct de vedere autoritatea e un principiu foarte folositor şi va remânea în tot de a-una, de vreme ce şi în societatea viitoare în tot de-auna, şi chiar mai mult de-cât în ceea de astă-zi, se va simţi nevoia organizaţiunei activităţei colective după acelaşi plan pentru ajungerea scopurilor neaccesibile forţelor individuale separate.

Însă în această privinţă autoritatea se va amplifica şi respândi în întreaga societate, căci fie-care muncitor, simplu executor azi, mâine va putea deveni administrator şi vice-versa. Conservând aceas­ta a doua atribuţiune şi perzând pe întâia, care este elementul esenţial al puterei publice, autoritatea va perde toată atracţiunea ei, şi se va transforma pur şi simplu într’un feliu de muncă, va fi privită de toţi ca şi ori-ce altă muncă physică sau inte­lectuală.

Ordinea socială, starea socială în tot de-auna nu este de-cât o espresiune imediată a condiţiunilor, circumstanţelor objective şi subjective, în cari trăesc oamenii, adecă, pe de o parte, a instinctelor şi simţimentelor oamenilor, (circumstanţe subjective) şi, pe de alta, a raporturilor tradiţionale de forţa (cir­cumstanţe objective).

Sub „raporturi tradiţionale de forţă” noi înțelegem raporturile de forţă, puterea sau însemnătatea economică, politică şi intelectuală, esistentă între diferitele gruppe ale societăţei şi bazate pe tradiţiune, pe oare care învingere istorică, — învingere sistematică sau deodata prin forţa brutală sau vi­clenie a unor grupe de cătră altele. Aceasta superioritate de forțe a unor grupe asupra altora, să exprimă azi prin monopolizarea pământului şi a altor instrumente mari de muncă, prin urmare în bogăția, în monopolizarea puterei politice, instrucțiunei, desvoltărei intelectuale etc.

Amândoi aceşti factori au unul asupra altuia o influenţă reciprocă: ori-ce schimbare a instinctelor şi simţimentelor maselor populare, pre­cum și a ideilor, schimbă într’un mod iminent ra­porturile tradiţionale de forţă şi vice-versa. Cine vrea se schimbe ordinea socială, trebue se aibă aceas­ta în vedere, ca se’şi îndrepte forţele lui paralel asupra amândorora din aceşti factori. — Pe de o par­te prin propagandă şi agitaţie, el trebue se educe pe oameni în sensul doctrinei lui, adică desvoltând acele instincte şi idei, prin cari ordinea socială vii­toare va fi întărită şi întreţinută: pe de alta, trebue să de folosească de succesele propagandei şi de ori-ce alte împrejurări favorabile pentru a organiza masele desorganizate ale poporului și în momentul favorabil a le opune puterei organisate a claselor do­minante. Victoria maselor asupra acestei puteri va da putinţa de a schimba raporturele tradiţionale de forţa şi ordinea socială bazată pe ele, în o direcţiu­ne mai justă şi mai altruistă. Ordinea socială nouă va deveni la rândul ei un educator puternic al in­stinctelor şi ideilor altruiste.

Acumu, după această introducţiune d-voastră veţi înţelege, în ce direcţiune socialiştii vor să educă instinctele umane, şi se vor schimba raporturile tradiţionale ale forţei.

Ca şi pacientul nostru, socialiştii, Domnilor, sunt foarte nemulţumiţi cu egoismul desfrânat, cu materialismul mârşav (pecuniarismul, nu materialismul sciinţific – ce e departe de a fi tot-una), de absenţa de ori-ce milă şi compătimire cătră interesele publice, în genere cătră interesele altora, într’un cuvânt, de acea imoralitate adâncă, care aduce aminte timpur­ile de decadenţă ale imperiului roman, și de cari se vaită şi pacientul la începutul articolului lui. Însă dânşii sunt mai consecinţi şi nu aruncă în acelaşi timp cu blăsteme şi înjurături şi asupra oamenilor cari tind de a moraliza societatea, cari mai mult de cât ori-cine altul se folosesc de ori-ce ocazie pentru a desvolta în oameni instincte şi sentimen­te contrarii: altruismul, gustul cătră scopurile ideale, consideraţiunea înaltă cătră enterese publice, dispreţul material propriu în vederea intereselor sociale.

Să nu credeți că ei desprețuiesc binele material propriu în principiu, asemenea fanaticilor religioși. Din contra, în principiu ei dau mare valoră și însemnătate binelui material, crezând că mizeria materială împiedică mult desvoltarea stărei bune morale și intelectuale. Disprețul către binele material propriu nu este de cât un fapt, care se esplică prin aceea că dânșii preferă stărei bune materiale sărăcia, dacă această stare bună nu poate fi căpătată de cât prin esplotația și despoierea altora.

Dacă voiţi se vă convingeţi, n’aveţi decât se vă aruncaţi o ochire asupra istoriei socialismului, (spre esemplu: B. Malon, Histoire du socialisme) şi asupra biografielor martyrilor lui asemenea lui Babeuf, Saint-Simon, Tchernyschevsky, Blanqui, Delecluse, Vermorel, Flourens etc. N’aveţi de cât se vă aduceţi aminte de cei 40.000 de asasinaţi pe uliţile Parisului de cătră marele călău Thiers, mai multe mii persecutaţi şi isgoniţi de marele soldat Bismark, şi mai multe mii chinuiţi, esilaţi şi spân­zuraţi de Alesandru II-lea, marele spânzurător. Căutaţi numai să vă luminaţi nu din gura lui Thiers şi burghesiei francese, nu din gura lui Bismark şi gendarmariei prusiene sau ruseşti, ci din isvoare ceva mai nepărtinitoare.

Înaintea ochilor voştri va trece un şir nenumerat şi strelucit de apostoli şi martyri al altruismului şi moralei, în comparaţie cu care toţi sfinţii relegiunei creştine au să vă pară palizi.

Rudolph Mayer, un regalist, conservator, creștin, credincios, slugă plecată a lui Bismarck în „Emancipation des Vierten Standes” zice între altele, vorbind despre mișcarea socialistă în Germania între 1873-1874, că această mișcare după entuziasmul și sacrificiele în folosul ideii aduce aminte timpurile apostolice ale creștinismului.

Pentru sfărmarea egoismului şi individualismului şi desvoltarea instinctelor altruiste în oameni, spre a face posibilă o organisațiune socială adevărat altruistă, simplă și singura propagandă a

ideilor altruiste, nu ajunge. Aceasta ar fi fost munca lui Syzif. Să nu uitaţi că starea socia­la de astă-zi, construcţiunea capitalistică a societă­ţii, bazata pe principiele: „homo homini—lupus”, apres moi—le deluge etc, pe lupta tuturor in contra tuturor, lupta cea mai înverşunată pentru exis­tenţa, pe individualism şi egoism în sensul cel mai animal al cuvântului,—desvoltă instincte antisociale, individualiste în masele poporului şi mai cu samă în clasele superioare ale societăţii pe o scară atât de întinsă, că simpla propagandă altruistă n’ar putea se le contrabalanseze. De a merge numai cu propagan­da în contra capitalismului ar însemna de a face un pas înainte şi unul înapoi. Aşa a şi fost în periodul utopic al socialismului. Saint-Simon, Fourier, Campanella predicau ideile lor altruiste utopice şi construcţiunea socială capitalistică predică contrariul şi într’un mod mult mai doveditor; se înţelege că toate predicele utopiştilor n’au lasat nici o urmă.

Însă periodul utopiilor a trecut. Socialismul obţinut base ştiinţifice şi s’a făcut cuvântul cel din urmă al ştiinţei. Societatea viitoare din utopia s’a făcut numai o prognostică socială strict ştiinţifică. Economia politică şi socială au dovedit că colecti­vismul este numai o fasă a evoluţiunei, care într-un mod fatal trebue se urmeze fasei capitalistice a so­cietăţii, că capitalismul, propagând egoism şi indi­vidualism. pe de altă parte, singur prepară colectivismul precum nymfa prepară flutura şi eată cum:

1. Capitalismul singur tinde de a se nimici, de a deveni absurd. Pe de o parte mărește dimensiu­nile producțiunei prin înlocuirea braţelor muncitoa­re cu maşine şi micşorează valoarea productului prin micşorarea cătimei muncii omeneşti cristalisate întrânsul; pe de altă parte, iar prin aceiaş înlocuire a braţelor cu maşine, svârle afară şi lasă fără mijloace de existenţă masele poporului şi ast-fel, din ce în ce mai mult împuţinează câtimea consumatorilor. Ast-fel capitalismul sau trebue se peară împreună cu societatea, sau să se transforme în co­lectivism.
2. Capitalismul socialisază munca omenească din ce în ce mai mult. El înghite din ce în ce mai mult nu numai pe producătorul singuratic, ci şi pe atelier; pe mii de productori singuratici, cari au lucrat pe sama lor şi sute de diferite ateliere cu maiştri capitalişti mici in cap, el îi reuneşte în aceeaş fabrică în ca­litate de uvrieri salariaţi. El a nimicit graniţele evului mediu între diferite meserii, reunind toate me­seriile necesare pentru fabricaţiunea productului întreg iar în aceleaşi fabrici. El a făcut ca mii de muncitori împrăştiaţi mai înainte s’au strâns pentru lucru în fabrica capitalistului, ca să producă în asociaţie acelaşi product. Ast-fel el a pregătit asoci­aţia socialistă pe deplin, fiind că totul ce lipseşte fa­bricei moderne este numai că capitalistul el însuşi să fie înlocuit ca proprietar cu ori-care director ales de muncitorii—proprietari asociaţi.
3. Capitalismul după ce a strâns pe mii de muncitori în aceeași fabrică fără deosebire de națiune, religiune, meserie, etc. pentru producţiunea productului integral, după ce i-a pus pe toţi în aceeaşi posițiune de muncitori exploataţi, ia făcut pe toţi să’şi înţeleagă solidaritatea lor şi se uite toate deosebirile naţionale şi religioase, să se organiseze şi se se uniascâ strâns pentru aparare. Această aparare colectivă a muncitorilor în contra capitalistului a făcut inevitabilă la rândul ei o activitate colectivă, care din ce în ce deprinse pe muncitori de a se dispensa de ori-ce ajutor strein („Emanciparea muncitorilor prin el însuşi“, aşa zice unul din paragrafele statutelor „Societății Internaționale de muncitori”) şi de a lucra în comun pentru a ajunge la scopul comun. Aceasta i’a făcut să organiseze statistica superioară celei a statului, ca se dea ajutor mutual, biurourile cari procur munca, greve colective etc.

A se folosi de aceste tendinţe naturale ale ca­pitalismului însuşi pentru a accelera mersul procesului de evoluțiune, și a apropria momentul spargerei gogoaşei şi eşirea fluturelui,—cată unde este mijlocul principal, arma principală a socialismului ştiințific. Eată pentru ce socialiştii nu se mai mărginesc la simpla propagandă, ci contribuesc cu toate puterile lor la organisarea maselor poporului, pentru a putea opune odată în momentul favorabil forțelor organisate a minorităţii capitaliste puterea şi mai bine organisată a poporului şi, să poată chiar fără a vărsa o picătură de sânge, a sfârma ordinea socială actuală, raporturile tradiţionale de forţă existente între diferitele grupe sociale şi al înlocui prin forma mai altruistă, mai justă—colectivismul. Nimine nici nu’şi închipueşte, că după revoluţia socială ar putea fi realisată îndată starea ideală altruistă (comunismul), fiind că instinctele omeneşti după revoluţie vor rămânea încă prea egoiste şi individualiste pentru a putea merge mai de parte de colectivismul simplu. Însă deja colectivismul, adică acel minim de schimbare socială în sens altruist care va putea să se împace cu starea instinctelor, sentimentelor şi ideilor, va servi de o puternică pârghie în schimbarea oamenilor şi educarea lor în sensul altruist.

Care e dar programul colectivismului, aceste forme primitive a societăței primitive? Eată-o:

1. Sequestrarea proprietăților private asupra instrumentelor mari de muncă (fie naturale, fie capitale) și trecerea lor în proprietatea colectivă a grupurilor agricole și industriale a muncitorilor. Asigurarea muncitorului productului integral al muncei lui.

2. Înlăturarea concurenței și stărei anarhice în producțiune și prin urmarea grămădirei prisosite a mărfurilor pe piața universală (causa crizelor economice).

3. Înlăturarea vrășmășiei și concurenței între popoare cu toate urmările lor: resboae, cuceriri, despotism etc.

4. Descentralisarea politică. Autonomia comunală. Formarea organisației sociale de jos în sus, adică pe baza simpatiilor și intereselor reciproce. Federalism.

5. Asigurarea tuturor copiilor învățământului egal, general și profesional. Asigurarea tuturor oamenilor vârstnici de ambe sexe instrumentului de muncă și prin urmare a mijloacelor de existență. Asigurarea existenței în timpul de boală și bătrâneță. Împărțirea muncei fisice și intelectuală ast-fel ca omul să se poată dezvolta armonic și integral.

6. Emanciparea femeii de sub jugul economic al bărbatului.

7. Reorganisarea familiei pe base mai progresive și mai umane. Familia bazată exclusivmente pe simpatiele reciproce, egalitatea economică, politică și socială.

Aceasta e direcţiunea, în care merge, desvoltându-se în mod natural, societatea civilisată actua- ală și care peste câte-va zecimi de ani (maximum) o va conduce necesarminte la acel punct principal al procesului evoluţionar care se numeşte revoluţia socială.