Acum 21 de ani îndatorarea Poloniei faţă de băncile occidentale şi gâfâiala sistemului economic dirijist au condus la căderea regimului. OCDE, FMI şi ţările occidentale au întronizat la putere o elită oligarhică ieşită din mişcarea Solidarnosc şi din nomenklatura vechiului sistem. De atunci, această elită este mână în mână cu Biserica catolică pentru instalarea şi perenizarea capitalismului neoliberal.
Alunecarea Bisericii spre fundamentalism
Sub conducerea papei Karol Wojtyla, Vaticanul s-a radicalizat. Obiectivul său a fost acela de a abandona democratizarea impulsionată de Conciliul Vatican II şi de a recuceri un teren politic pierdut de o sută de ani. În Polonia acest scop a fost clar definit de la începutul anilor 80. Ziare, scrisori pastorale, rugăciuni, discursuri în vastele reţele adunând femei, tineri, muncitori şi intelighenţie şi fondate de către Episcopatul polonez au afişat limpede ambiţia de a reveni la situaţia care a prevalat în secolul al XIX-lea. Femeia trebuia din nou să fie supusă bărbatului, puterea lui pater familias restaurată, libertatea sexuală interzisă. Dreptul la avort şi la contracepţie, de care polonezele dispuneau din 1956, se afla desigur în aceeaşi zonă de prohibiţie, împreună cu divorţul. În 1989, papa era sigur că putea să iniţieze în Polonia revenirea la o teocraţie catolică în care orice act legislativ ar fi urmat să fie spus aprobării episcopilor. Vaticanul şi episcopatul polonez au făcut presiuni în acest sens asupra guvernelor slăbite de o criză socială şi politică fără precedent. Aceste presiuni au dus la semnarea unui concordat în 1995 care dă Bisericii o putere extinsă în detrimentul statului polonez: obligaţia statului de a întreţine lecţii de catehism în şcolile publice la toate nivelurile, restituirea la o simplă cerere a Episcopatului a bunurilor naţionalizate chiar înainte de 1945 , controlul Bisericii asupra vieţii cetăţenilor via căsătoria concordatară. Între altele, toate domeniile atingând morala sexuală trebuie să fie supuse aprecierii Bisericii. Astfel, avortul a fost interzis în 1993 în pofida rezistenţei mişcărilor sociale laice duse de asociaţia Neutrum .
Rolul Bisericii în restaurarea capitalismului
O Biserică radicală şi fundamentalistă a creat, deci, încă în 1990 partidul Uniunea Naţională Creştină (Zchn), extremist. Acest partid a intrat în coaliţie cu partidele ultraliberale încă din 1991, iar liderii ieşiţi din acest mediu au participat la toate guvernele de dreapta ultraliberale în 1991-1993, 1997-2001, 2005-2007. Ruptura din 2009 dintre fundamentaliştii religioşi populişti şi, pe de altă parte, ultraliberalii – încarnaţi în fostul preşedinte (decedat) Lech Kaczynski şi, respectiv, primul ministru Donald Tusk, nu trebuie să ne păcălească: aceşti oameni s-au înţeles perfect în guvernul coaliţiei de dreapta din anii 90, perioadă crucială a restauraţiei sistemului capitalist. Aceste două componente ale elitelor compradore poloneze, dreapta ultraliberală şi dreapta naţionalist-creştină, au făcut pur şi simplu un târg: interzicând avortul, liberalii îndreaptă paşii femeilor spre Biserică, în timp ce aceasta a facilitat şi facilitează instalarea unui capitalism prădător şi permite zdrobirea claselor populare punând o surdină criticii capitalismului inclusă în doctrina sa socială. Distrugerea industriei poloneze prin planurile de ajustare structurală, privatizările, închiderile de fabrici au condus la un şomaj de masă de milioane de persoane. În 2004, în ajunul intrării sale în UE, Polonia avea 20% din populaţia activă în şomaj. De atunci, în jur de 4 milioane de polonezi au plecat din ţară – este emigrarea „Bolkestein” . Majoritatea munceşte la negru în ţările occidentale prin intermediul societăţilor poloneze de sub-contractare. Guvernele poloneze şi-au făcut un titlu de mândrie de a fi subcontractat şomerii polonezi în Occident. Emigrarea în masă a păturilor celor mai fragile ale populaţiei este prezentată de către media poloneze drept un succes al conducerii, în timp ce în realitate ea este o tragedie socială şi dovedeşte ineficacitatea sistemului.
Alianţa naţionalismului şi liberalismului contra claselor populare
Clasele populare sunt înrolate ideologic de către Biserică şi extrema-dreaptă naţionalistă şi religioasă. Statul s-a lepădat de funcţiile sale sociale suprimând creşe, şcoli şi centre medicale şi aşezăminte sociale. Sfera socială este încredinţată Bisericii. Concordatul facilitează sub-contractarea serviciilor sociale de către stat Bisericii, ceea ce înseamnă, însă, confesionalizarea acestora. În acest fel, numeroase femei, devenite şomere sau având o situaţie precară sunt înrolate de către Biserică în calitate de călugăriţe (mână de lucru gratuită mai ales în spitale, creşe, ospicii) sau în calitate de voluntare în aceste structuri. Sunt mai ales femeile peste 45 de ani, active înainte de 1989, care sunt încurajate să muncească gratuit în structurile sociale ce aparţin de acum Bisericii. Funcţionarii sunt supuşi dictatului ideologic al religiei – funcţionarii superiori, ofiţerii din armată, profesorii din universităţi – sunt somaţi să participe la ceremonii comportând liturghii obligatorii, sub pedeapsa decăderii din funcţii în caz de refuz. Învăţătorii trebuie să suporte îndoctrinarea fundamentalistă a copiilor în orele de catehism, imixtiunea preoţilor în consiliile de clasă şi suprimarea numeroaselor ore de curs în favoarea liturghiilor, ceremoniilor religioase, rugăciunilor impuse. În plus, numeroase femei din învăţământ trăiesc în fiecare zi hiatus-ul între efortul de a-şi dovedi autoritatea profesională în timp ce Biserica le devalorizează ca femei, corpuri sexuale supuse controlului de stat şi ecleziastic.
Construcţia ţapilor ispăşitori ai identităţii naţionale
Locuitorii din regiunile dezindustrializate şi reduse la mizerie din nordul şi sud-estul Poloniei au fost abandonaţi extremei-drepte catolice a cărei celebră staţie de radio fundamentalistă Maryja îi este tristă emblemă. Această extremă dreaptă canalizează nemulţumirea populară spre ţapii ispăşitori construiţi după cum se ştie: comuniştii, desigur, evreii, mereu, femeile care avortează – asasinele, homosexualii – devianţii, ruşii – inamicul ereditar, nemţii – duşmanul ereditar occidental, dar şi francezii, de exemplu, atunci când nu vor să-şi privatizeze poşta şi căile ferate şi când se opun să „ducă democraţia” în Irak prin fier şi foc.
Poliţia politică a vechiului regim este învinuită de a fi responsabilă de toate relele din Polonia actuală: şomaj, privatizări mafiote, furturile din avuţia publică, dispreţul elitelor pentru publicul larg, corupţie. Acest delir neliniştitor conduce la o „politică istorică” explozivă, deoarece fundamentalismul religios devine în cadrul ei o componentă esenţială a identităţii naţionale: nu este polonez decât un catolic şi fiecare polonez trebuie să asculte de Biserică, altfel riscând să-şi piardă identitatea. Dar acest naţionalism este strâns legat de capitalism, potrivit unei ideologii care poate fi rezumată astfel: „capitalismul actual reprezintă esenţa însăşi a identităţii naţionale poloneze căci numai el poate să garanteze puritatea Poloniei catolice şi anticomuniste”.
De 21 de ani, cetăţenii polonezi sunt bombardaţi zilnic cu această ideologie în presă, în şcoli, în Biserică. În justiţie, această ideologie se traduce prin discriminările ce violează Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, fără ca UE să dea vreun semn că s-ar ofusca. Există, de exemplu, legea lustraţiei, interzicând cetăţenilor bănuiţi de colaborare cu vechea poliţie politică posturi alese şi responsabilităţi publice. Gardianul acestei „purităţi a statului” este Institutul Memoriei Naţionale, condus cu mână de fier de către oamenii politici ieşiţi din sânul extremei-drepte naţional-creştine. Ei sunt cei care deţin arhiva fostei poliţii politice pe care o folosesc mai ales pentru a-şi compromite adversarii politici. „Vânătoarea vrăjitoarelor” a fost simţită din plin de către numeroşi actori, regizori, profesori şi chiar prelaţi.
Războiul ca rezultat al capitalismului naţionalist
Pentru a cimenta alianţa dintre capital şi altar nimic nu valorează mai mult ca un război. Nu este surprinzător că elitele politice poloneze, inclusiv social-liberalii, au aderat cu entuziasm la cele două războaie imperiale din Irak şi din Afganistan, şi au invitat Statele Unite să instaleze scutul anti-rachetă în Polonia. În plan ideologic, este vorba de a-i obişnui pe cetăţenii polonezi să se vadă ca superiori restului lumii şi, desigur, mai ales „musulmanilor”. Potrivit concepţiei foarte prezente în media, polonezii ar fi superiori „musulmanilor”, deoarece sunt occidentali şi catolici şi au ales capitalismul. Ţapului ispăşitor intern îi corespunde ţapul ispăşitor exterior. Traumatizaţi de dezastrul din Al Doilea Război Mondial, polonezii dezvoltaseră o şi se dezvoltaseră într-o cultură pacifistă, încarnată în angajamentul de a construi ONU şi forţele păcii, dar şi în pacifismul internaţionalist muncitoresc al Solidarnosc. Dar violurile şi masacrele comise de soldaţii polonezi sub conducerea americană au făcut din Polonia un stat imperialist, un agresor al unor popoare care nu au avut până acum nici un contencios cu ţara noastră. Clasele populare sunt, fireşte, ostile războaielor şi bazelor militare, dar această ostilitate rămâne pasivă. Manifestaţiile anti-război organizate de către stânga anti-capitalistă n-au fost niciodată masive. Elitele politice şi categoriile mijlocii se identifică bucuros cu sistemul războinic ce le gâdilă sentimentul de superioritate faţă de pacifismul „unei Europe bătrâne, efeminate şi înfricoşate” .
Ce fel de rezistenţe?
Legătura dintre capitalism, naţionalism şi fundamentalism pare astăzi atât de puternică încât ne putem întreba dacă speranţa unei schimbări mai este justificată. Speranţa poate veni dintr-o împrospătare a combativităţii clasei muncitoare. În industria grea, mai ales în minele de cărbune ale statului, care în pofida tuturor politicilor neoliberale constituie încă osatura economiei poloneze, există o lungă tradiţie de luptă, iar azi este mare neîncrederea în elitele politice autoproclamate şi nelegitime. Serviciile publice feminizate (învăţătoare, infirmiere…) contestă în sfârşit logica privatizării. Primele greve în marea distribuţie pun pentru prima dată sub semnul întrebării cultul consumismului capitalist. Numeroase femei revin din periplul lor migrant sezonier din Europa bogate în experienţa vieţii în alte ţări ale continentului, inclusiv dar nu numai a dificultăţilor, exploatării şi marginalizării determinate de situaţia de exilate. Ele îşi compară viaţa cu aceea a femeilor din aceste ţări şi conchid că trebuie să se pună în valoare ca persoane.
Un resentiment anticlerical există de asemenea în Polonia de peste 20 de ani, vizibil mai ales în numărul crescut de exemplare vândute din cele două reviste săptămânale anticlericale (de la 80.000 la 300.000). Parazitismul Bisericii asupra bunurilor publice este resimţit mai dur mai ales în orăşele. Este posibil ca acest curent să devină o mişcare politică în vederea alegerilor locale viitoare. În sfârşit, rezistenţa individuală a femeilor faţă de opresiunea Bisericii este cardinală. Alicja Tysiac a trasat calea de obţinere a recunoaşterii drepturilor femeilor în faţa unei legi anti-avort foarte severe, ducând la condamnarea statului polonez de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Alte femei i-au urmat exemplu. Astăzi, Alicja Tysiac, dând în judecată pentru defăimare Episcopatul şi media ecleziastice, contribuie la reculul hegemoniei ideologice a fundamentalismului religios şi naţionalismului şi la deschiderea unui spaţiu al libertăţii de exprimare a femeilor. Emigraţia facilitează „emigrarea pentru avort” în ţări ca Anglia şi obligă guvernanţi să admită că există clandestinitatea avortului. Mai mult, călătoriile sezoniere contribuie la slăbirea tutelei Bisericii asupra masei de migranţi. Aceste rezistenţe constituie un potenţial care trebuie susţinut şi ajutat să devină mişcare politică.
Traducere de Ana Bazac
Imagine slid si text: Cea mai inaltă statuie din lume a lui Isus Hristos a fost consturită în Polonia. Statuia construită în Swiebodzin, un oraş cu 40.000 de locuitori, situat la 50 km de frontiera polono-germană, are înălţimea de 58 m şi anvergura la nivelul braţelor de 24 m. Ea a fost inaugurată în cursul duminicii de 21 noiembrie, 2010.