Când am sexul care trebuie și cum deputata Sulfina Barbu s-a cam săturat de “grupul restrâns de militante pentru promovarea femeilor”!

Ovidiu Anemțoaicei.* (Mulţumim domnului Ovidiu Anemțoaicei pentru textul trimis la Redacţie)

Joi, 31 martie 2011, începând cu ora 16.00, în sala Drepturile Omului din cadrul Palatului Parlamentului, deputata Sulfina Barbu a organizat o masă rotundă intitulată Cu bărbații despre cota pentru femei! la care au fost invitați, surpriză, exclusiv bărbații. Textul invitației la dezbatere[1] oferă câteva indicii, profețind, parcă, și reacțiile îndreptățite de indignare și sentiment al absurdului, exprimate după eveniment pe diverse forumuri și în presă[2] de organizațiile/grupurile de femei ce se luptă de ani buni să introducă în legislația românească cote de reprezentare politică a femeilor în Parlamentul României, și nu numai, ca măsură afirmativă prin care să se recupereze, de facto, un decalaj istoric în ceea ce privește prezența lor în procesul de luare a deciziilor la nivelul diferitelor instituții ale statului.

În această intervenție, ca bărbat pro-feminist și implicat în promovarea egalității de gen, nu urmăresc să prezint decât o foarte scurtă examinare textuală a acestei invitații lansate de președinta organizației de femei a PD-L. Nu voi intra într-o înșiruire de argumente privind introducerea sau nu a acestor cote, deși susțin explicit necesitatea legiferării lor. Scopul acestui articol nu este nici analizarea diferitelor poziții formulate de bărbații care au participat la această masă rotundă[3], o parte dintre ei complet ilogici, ignoranți față de problemă și satisfăcuți în sexismul lor pe față (aproximativ vreo 20 și o bună parte, nu sunt sigur, nu erau nici măcar parlamentari; așadar, nu mă mai întreb ce bărbați cu decizie s-a vrut a fi “convinși”). Mai degrabă, urmăresc să înțeleg de ce deputata Sulfina Barbu a ales să excludă femeile care ar fi dorit să participe la un astfel de eveniment (destul de rar organizat, de altfel), precum și „subminarea” eforturilor de până acum a diverselor organizații ce promovează drepturilor femeilor. În același timp, acest articol reprezintă și o formă de solidarizare personală cu poziția deja exprimată săptămâna trecută de către reprezentanta unei organizații feministe[4] precum și de multe alte colege puternic implicate în domeniu, fiind posibil să repet anumite puncte.

1. Formula „Cu (bărbații) despre (cota pentru femei)”, întâlnită pe diverse canale media și reprodusă și în Parlamentul României, invită la o “discuție” între bărbații cu o anumită influență academică și politică, pe de o parte, și o singură reprezentantă a unui procent deloc neglijabil din populația cu drept de vot, pe de altă parte. În timp ce lucram și dezbăteam cu ocazia scrierii acestui articol, o prietenă feministă mi-a atras atenția că, de cele mai multe ori, temele abordate de către femei în diferite reviste sau emisiuni pentru femei, introduse prin intermediul acestui tip de formulare („cu”… „despre”), sunt frecvent trivializate preponderent de către bărbați, sugerându-mi să mă interoghez dacă nu cumva chiar eu, ca și bărbat, deși sensibil la problemele de gen, tocmai prin faptul de a critica această formulare, repet aceeași poveste, deși poate intenția mea ar fi fost să sugerez altceva, probabil faptul că exista riscul ca evenimentul să fi fost minimalizat involuntar încă de la început taman prin genul acesta de prezentare. Într-adevăr, reacția mea prezintă un mare risc și argumentul poate fi „alunecos”. Bărbații sunt cei care, de data aceasta,  sunt invitați în acest mod de către o femeie implicată în viața politică să dezbată o problemă specială și vitală pentru multe dintre românce. Sunt eu cel care trivializează titlul, reproducând implicit și mecanismul violent de devalorizare a unei probleme a femeilor? Sau, dimpotrivă, să fie oare alegerea doamnei deputate deja virusată de masculinismul inevitabil de internalizat pe scena politică actuală? Spațiul nu îmi permite sa intru în detalii, dar, încercând să-mi explic percepția inițială la momentul citirii acestui titlu, bănuiesc că aș fi vrut de fapt să citesc cu totul altceva din care să înțeleg că nu se mai vrea ca bărbații să fie iarăși invitați și rugați frumos, cu o anumită grijă, ca să li se capteze atenția, să li se câștige încrederea și să fie convinși să mai renunțe și ei la privilegiile puterii politice. Că se sperie sărăcuții de ei dacă li se tot strigă insistent de către „militantele pentru promovarea femeilor” (bănuiesc că doamna deputată evită, cu groază, termenul de  feministe) că femeile ar vrea și ele ca ei să nu mai decidă în locul lor; că se supără, se îmbufnează și devin astfel încăpățânați în reticența lor de a asculta acele voci. Pe de altă parte, poate strategia aceasta de captatio benevolentiae, de a „invita/flata/linguși” bărbații din parlament până vor accepta și lua în calcul doleanțele femeilor, este chiar validă și va avea efectul scontat pe termen lung.

2. Invitația debutează cu două întrebări și răspunsuri aferente, puțin incoerente și irelevante, cred eu, din punct de vedere tehnic pentru inițiativa în cauză, dar care sunt menite să funcționeze ca argumente pentru lansarea dezbaterii și excluderea femeilor de la participare:

a. Se afirmă că doar bărbații sunt cei care ne vor răspunde dacă vom avea mai multe femei reprezentate în viața politică, pentru că, din moment ce reprezintă majoritatea covârșitoare a clasei politice, ei au și puterea de decizie. Să înțeleg că, oricât s-ar zbate să poată vorbi și hotărî în numele lor pentru interesele și dorințele lor, organizațiile pentru drepturile femeilor și celelalte grupuri de interese care sprijină introducerea cotelor de reprezentare politică a femeilor, vor ajunge tot la mâinile bărbaților (mai precis, a celor din Parlament) care trebuie convinși în permanență, pentru că, să mă repet, cifrele fac legea? Ironia: să lăsăm lupii să decidă soarta mieilor! Păi dacă am face așa, am o frică că nu o să le mai vedem în curând nici pe cele doar 46 de femei parlamentare din totalul de 471 (9,76%) pentru legislatura 2008-2012. Că introducerea acestor cote va fi posibilă ca efect, în mare proporție, al voturilor acelor bărbați, influențate, probabil, de faptul că vor fi convinși și că vor înțelege în sfârșit care-i faza cu reprezentarea intereselor de către cine pentru cine, asta este o discuție. Dar a-i lăsa singurei de capul lor, în lumea lor doar cu ei, fără să li se prezinte și cealaltă realitate pe care o trăiesc femeile, ca să dezbată monologic despre oportunitatea introducerii acestor cote, e cu totul altă poveste. Să implici bărbații în promovarea egalității formale de gen e o inițiativă întotdeauna dezirabilă și devine o temă recurentă, mai ales că, în general, politicile, programele și proiectele din România focusate pe egalitatea de șanse între femei și bărbați au avut ca grup țintă preponderent femeile, dar să–i lași pe bărbații din politică să se joace tot singuri fără să învețe reguli noi, e păcăleală de 1 aprilie.

b. În ceea ce privește impactul pozitiv sau negativ al creșterii prezenței femeilor în viața politică, răspunsul doamnei deputate este următorul: “Creșterea prezenței politice a femeilor afectează întreaga societate, însă punctul de vedere al bărbaților este rareori solicitat sau auzit” (subliniere personală). Recunosc, nu sunt capabil la momentul acesta să văd direct legătura logică între cele două propoziții, dar conjuncția adversativă “însă” ar trebui sa îmi dea niște indicii elementare: 1. faptul că o creștere a prezenței femeilor în politică este nu știu cum (dar presupun că tinde, deși nu neapărat, să implice o nuanță pozitivă în cazul acesta), și 2. faptul că punctul de vedere al bărbaților este rareori solicitat sau auzit în legătură cu această problemă pare sa fie un lucru problematic. Nu știu exact cum și cu cine, dar există o probabilitate ca o creștere a prezenței politice a femeilor să afecteze întreaga societate. Și mai cred cu tărie că ar trebui să afecteze, ca să prindem și noi, poate, ziua aia într-o societate românească care să nu mai fie structurată pe sexism, creștin-naționalism de doi bani, homofobie și rasism, toate mână-n mână! (a nu se înțelege că doar bărbații fac astea). Pe de altă parte, se pare că am fost prost până acum și surd, pe deasupra, că nu am știut să solicit punctul de vedere al bărbaților și că nu îi aud cum, apelând la tot felul de mecanisme și argumente sexiste total ilogice, își justifică și perpetuează controlul puterii decizionale și implicit scoaterea continuă din “joc” a femeilor. Oare să avem amnezie istorică? De parcă acești bărbați din politică nu și-au tot exprimat clar poziția lor față de acest aspect până acum din moment ce au împiedicat și tărăgănat pe față ani și ani accesul femeilor la luarea deciziilor în viața politică, și în particular în Parlament. Se uită, sau poate nu se conștientizează, că o bună parte din bărbați au avut și încă mai au monopolul datului cu părerea și cu decizia pentru toți și toate. Dar dacă tot trebuie, păi să se întrebe direct: dragi bărbați din politică, nu ați vrea ca o parte din voi să ieșiți naibii puțin din schemă, să vină și femeile ca, spre exemplu, să decidă în privința vieților lor? Și apropo, că să nu avem un standard dublu, sunt curios care a fost impactul creșterii prezenței bărbaților în viața politică? Că întrebarea pare complet absentă, deși răspunsul îl dezbatem în permanență și ne apucă și groaza.

Cele două întrebări ce deschid textul invitației, completate de răspunsurile respective, ne bagă direct în cușca leilor prin a) a ne convinge să lăsăm problema definitiv în mâinile (pardon, gurile) unui grup influent (în cazul acesta, de vreo 20) de bărbați cu funcții de decizie neclare și, pentru unii, cu putere de legiferare și b) prin a ne face să credem că bărbații nu prea au avut când să vorbească și ei despre problemele, aspirațiile și interesele femeilor în general, și despre dacă e oportun să mai renunțe și ei la puterea politică, în particular.

3. Invitația continuă, explicitând afirmația anterioară: “Dezbaterile despre reprezentarea politică a femeilor sunt în general inițiate de către femei iar participanții sunt aproape exclusiv femei. Creșterea reprezentării politice a femeilor este o problema care privește societatea română în ansamblul ei. Prin urmare, punctul de vedere al bărbaților este la fel de important ca cel al femeilor.” Sunt de acord cu afirmația că dezbaterile despre reprezentarea politică a femeilor sunt preponderent inițiate de către femei pentru că, evident, și fără să fiu ironic, le vizează în mod direct pe ele și vor să fie reprezentate de alte femei care să le exprime în spațiul public și să introducă pe agenda politică nevoile, trăirile, problemele și interesele lor. Pentru că, și istoria o tot demonstrează, majoritatea bărbaților nu o vor face niciodată din moment ce nu au experiențele femeilor (că, deh, bărbații au sexul care „trebuie”!), nu vor vedea și înțelege lumea din perspectiva femeilor, nu au interesul să piardă din privilegiile sociale care decurg și din puterea de a decide soarta celorlalți/celorlalte și reglementează societatea luând decizii în numele tuturor, implicit și în al femeilor. Eu înțeleg că această problemă vizează întreaga societate din moment ce, pentru mine, diversele configurații sociale actuale, fie macro fie micro, se fundamentează pe relațiile inegale de putere dintre femei și bărbați, și depind de pozițiile de decizie preponderent deținute de bărbați. Dar există o ruptură logică până la a afirma că punctul de vedere al bărbaților este la fel de important ca cel al femeilor. Sunt convins că da, dar nu în cazul acesta particular. Mă repet, se știe foarte bine punctul de vedere al bărbaților din politică! Am intuiția, confirmată post-factum parțial și de luările de cuvânt din cadrul dezbaterii, că vom auzi aceeași placă la infinit: mai stați pe tușă, că viața e complicată și are multe aspecte!

Ca o formă de încheiere a intervenției, nu mi-e clară încă strategia doamnei deputate, dar am aflat cu ocazia organizării acestei dezbateri că multe dintre acelei femei, care prin diferite căi și instrumente luptă de ceva vreme să fie reprezentate în forul legislativ suprem al țării de către alte femei, au fost intrigate, dezamăgite dacă nu șocate de această restricție. Nu știu cât de subversiv și productiv a fost sau va fi gestul, dar am frica că s-a repetat aceeași poveste masculinistă, în care cineva, a decis pentru alte persoane, fără să le consulte, pe cine să invite, cu cine să discute și pe cine să convingă că trebuie să accepte că femeile vor să aibă vocile lor în parlament și să fie reprezentate acolo unde se iau decizii ce le afectează viețile. Probabil doamna deputată era sigură că reprezintă toate acele voci legate de problema cotelor, că va face față cu brio “băieților” din politică (chiar vă invit să citiți aberațiile exprimate de acei bărbați la dezbatere) și că nu mai are nevoie de “grupul restrâns de militante pentru promovarea femeilor” (poate și o feminismo-fobie la mijloc?). Deși inițiativa legislativă pe care a supus-o dezbaterii este cu siguranță lăudabilă și necesară din perspectiva multor femei din România, din păcate, se pare că a ales să dialogheze, de pe poziții inegale, doar cu bărbați într-o lume a bărbaților (o poziție de înțeles, de altfel, pentru o femeie în politică). Însă, un monolog continuu! Sunt foarte curios de pesimist dacă doamna deputată Sulfina Barbu mai are convingerea că bărbații care au participat la dezbatere au adus vreo „contribuție semnificativă asupra tematicii abordate”.

PS. “Pornind de la aceste argumente, vă adresez invitația de a participa la masa rotundă “Cu bărbații despre cota pentru femei’, dezbatere la care vor participa exclusiv bărbați” (subliniere personală). Să înțeleg, ad litteram, că doamna Sulfina Barbu nu a participat până la urmă?

Update: În data de 05.04.2011, comisia juridică din Senat a dat un raport de respingere a inițiativei legislative a doamnei deputate Sulfina Barbu[5].