TEMA: Revoltele din Marea Britanie
De Richard Sennett & Saskia Sassen.
Richard Sennett este profesor de sociologie la London School of Economics și New York University. Saskia Sassen este profesor de sociologie la Columbia University.
Fiul nostru locuiește în apropierea unei moschei turcești, pe Kingsland Road, în Hackney, unul din cartierele londoneze cel mai dur afectate de violența mulțimii. Când revoltații s-au dezlănțuit la sfârșitul săptămânii trecute, în Hackney nu erau decât câțiva polițiști care să le țină piept, iar locuitorii au trebuit să îi alunge cu cuțite de bucătărie, bastoane și bâte de baseball. Acțiunea comunitară a avut succes acolo unde paza polițienească a eșuat.
Kingsland Road seamănă cu una din străzile din Brooklyn însuflețite de amestecul etnic. Ziua, aici își petrec timpul tinerii șomeri care nu au nimic de făcut. Rata șomajului în rândurile tinerilor în Marea Britanie se ridică astăzi la peste 20 la sută. În timpul creșterii economice de acum zece ani, însă, un număr aproape la fel de mare trăia fără serviciu și, cu toate acestea, nu au făcut recurs la violență.
Pentru a preveni acest risc, s-au creat centre comunitare pentru tinerii din zonă. Aceste centre sunt închise astăzi, odată cu alte servicii comunitare, cum ar fi centrele de sănătate pentru vârstnici sau bibliotecile. Poliția locală și-a restrâns de asemenea rândurile.
Cu toții sunt victime a ceea ce oamenii din Marea Britanie numesc „the cuts” (reduceri bugetare) – blocarea fondurilor guvernamentale pentru organizațiile societății civile prin care se echilibrau conturile națiunii. Înaintea revoltelor, guvernul intenționa să disponibilizeze 16.200 de polițiști în toată țara. Pentru Londra, austeritatea echivala cu o reducere de 19 la sută a fondurilor direcționate în anul următor către programe guvernamentale, cea mai afectată categorie urmând să fie mai ales cea a săracilor.
Revoltații din Londra sunt, după toate aparențele, tineri din rase diferite – deși au fost prezentați ca o masă unitară de „tineri negri” neadaptați. Însă această dramă cunoaște și o dimensiune rasială. Valul revoltelor a debutat cu protestele împotriva uciderii de către poliție a unui tânăr negru, Mark Duggan. Deși pașnice la început, demonstrațiile au degenerat repede în violență. Când tulburările s-au răspândit marți în Manchester, mulți dintre revoltați erau, după câte se pare, albi.
Un marxist de modă veche și-ar putea imagina că ferestrele sparte și casele incendiate sunt expresia unei reacții politice violente la reducerea cheltuielilor guvernamentale – de data aceasta, însă, această explicație ar fi prea superficială.
Ultima oară când Marea Britanie a fost martora unor revolte extinse, în anii 1980, violența stradală a venit în urma îndelungatei și eșuatei lupte împotriva guvernului conservator al lui Margaret Thatcher, care a redus sindicatele la tăcere și a desființat serviciile sociale. Astăzi, revoltații par să fie antrenați de o furie ceva mai vagă și se manifestă ca niște consumatori scăpați de sub control într-o orgie a shoppingului. Unele dintre magazinele jefuite fac parte din mari lanțuri comerciale, dar multe dintre acestea sunt și mici afaceri conduse de oameni care se luptă la rândul lor cu prăbușirea economiei britanice.
Starea de spirit a națiunii s-a modificat, afectând atât cetățenii onești, cât și răufăcătorii. Toată țara are acum un gust amar. Într-adevăr, reversul celebrei politeți britanice este genul de huliganism vizibil la meciurile de fotbal și în centrele urbane la sfârșit de săptămână – un fel de ostilitate fără obiect, de cele mai multe ori alimentată de mari cantități de alcool. Teama de mulțimi urbane anarhice datează încă din vremea lui Shakespeare, iar premierul David Cameron a făcut apel la aceste temeri când a descris conflictul actual ca fiind „lipsit de sens”.
Dl. Cameron a fost foarte eficient în a convinge oamenii asupra ideii de reduceri bugetare, dar s-a împotmolit când a trebuit să indice cum și ce trebuie redus: efortul de a mări taxele universitare, reorganizarea Serviciului Național de Sănătate, disponibilizările în armată și poliție, chiar scoaterea la vânzare a pădurilor publice nu au avut primirea scontată, iar guvernului nu i-a rămas decât să își modifice strategia ori să renunțe pur și simplu la ea.
Guvernul s-a dovedit incompetent în încercările de a realiza reformele, pierzându-și legitimitatea. Acest lucru a determinat unele persoane care locuiesc pe Kingsland Road să se transforme în paznici comunitari. „Trebuie să ne descurcăm singuri”, a declarat un adolescent de 16 ani pentru The Guardian, în convingerea că autoritățile sunt fie indiferente, fie nu știu cum să protejeze comunități ca cea din care face parte.
O stradă cu magazine complet distruse, spații de joacă și clinici închise, o stradă patrulată de cetățeni înarmați cu bâte și cuțite nu este tocmai locul unde să te gândești la viitor.
Americanii ar trebui să mediteze la acest aspect al dramei britanice. Pentru că, deși Londra este unul din cele mai bogate orașe din lume, o mare parte a acestuia este complet săracă. Iar New Yorkul nu este așa diferit.
Dreapta americană este astăzi obsedată de reducerea cheltuielilor bugetare. Din multe puncte de vedere, programul de austeritate al dl-ui Cameron este ceea ce visează Tea Party. Dar Marea Britanie suferă acum consecințele acestor reduceri bugetare, care au însemnat neglijarea și excluderea mai multor categorii vulnerabile, printre care tinerii nemulțumiți ce au reacționat violent și iresponsabil, lăsându-se ghidați de furie, mai degrabă, decât de o agendă politică foarte clară.
America este din multe puncte de vedere diferită de Marea Britanie, dar cele două state se apropie astăzi prin extremele pe care le-au atins gradul de inegalitate și dorința multor politicieni de a rezolva problemele economice și sociale prin reducerea puterii statului.
Criza curentă a Marii Britanii ar trebui să ne determine să reflectăm asupra faptului că un guvern mai puțin puternic nu poate decât să acutizeze teama comunitară și să limiteze calitatea vieții. Acesta să fie soarta pe care și-o dorește America?
Traducere: Sanda Watt
___________________
*Titlul articolului face referire la “teoria ferestrelor sparte”, care spune că “oamenii tind să se comporte în funcţie de mediul în care acţionează”, adica “mizeria atrage mizerie, corupţia atrage corupţie”.