TEMA: Dincolo de neoliberalism: bugetul participativ
Procesul de bugetare participativă presupune că o instituție publică lasă cetățenii să decidă direct ce se întâmplă cu o parte din bugetul respectivei instituții. Cetățenii sunt implicați pe tot parcursul procesului, ei stabilesc prioritățile, ei propun proiecte și apoi selectează prin vot respectivele proiecte, urmând ca autoritatea publică angajată într-un astfel de proces să implementeze proiectele preferate de cetățeni, exact așa cum ar fi făcut dacă decizia era luată de către instituție. Dacă în teorie sună bine, în practică e ceva mai dificil. Sau așa am crezut întotdeauna. Însă am avut șansa să văd cum a fost implementat un astfel de proces în New York City (și nu, nici acolo lucrurile nu sunt simple).
Un pic de context
Povestea bugetării participative în New York City a început de prin 2000, ca intenție din partea unor organizații non-profit. La nivel de proces efectiv, bugetarea participativă s-a desfășurat pentru prima dată abia în 2011, în 4 districte din oraș (din 59 de districte). Deci nu e atât de simplu să convingi o instituție să dea un pic de putere cetățenilor.
Premisa esențială este angajamentul instituției de a lăsa comunitatea locală să decidă pe ce merg o parte din banii publici. Apoi, trebuie să fie clar că bugetarea participativă nu este un proces de consultare, nu este un proces care se întâmplă o singură dată și nu este vorba de întregul buget al instituției.
Nu știu cum se întâmplă bugetarea participativă în Porto Alegre sau aiurea în lume, dar eu nu pot vorbi despre asta fără să fac o conexiune directă cu organizarea comunitară. Organizarea comunitară este un model de participare publică prin care cetățeni care împărtășesc un interes față de o politică publică anume se reunesc într-o organizație și acționează în numele acelui interes comun. Scopul ultim al organizării comunitare este constituirea unor asociații stabile, capabile să preia alte probleme ale grupului și să facă presiuni asupra autorităților pentru ca acele probleme comune să fie rezolvate.În New York, organizațiile care fac organizare comunitară au fost cele care au facilitat procesul de bugetarea participativă, l-au făcut transparent și inclusiv și au implicat mai ales grupurile vulnerabile.
Așadar, niște organizații care deja lucrează la firul ierbii ani buni, pentru diverse cauze, au vorbit cu rezidenții celor 4 districte, au organizat întâlniri, training-uri, adunări pe cartiere, au încercat să implice cât mai mulți cetățeni în proces. Organizația pe care am vizitat-o timp de 3 săptămâni, CommunityVoicesHeard a avut un rol important în partea de implementare a procesului.Din tot ce am auzit de la ei pot să spun că procesul de bugetare participativă nu e doar despre schimbări de politici publice, despre bugete și despre unde se duc resursele – e mai ales despre oameni și despre schimbările pe care le poți vedea în ei dacă, în sfârșit, îi lași să spună ce nevoi au, e despre puterea maselor, despre ”empowerment”, despre acțiune afirmativă creată la firul ierbii, de jos în sus.
Tehnicalitățile sunt relevante pentru rezultatele finale ale bugetării participative, așa că voi descrie pe pași, mai jos, etapele principale și metodele folosite în New York.
Cu ce bani?
În New York, consilierii locali dispun de ceea ce se numește ”discretionaryfunds”, fonduri publice care sunt la dispoziția consilierilor și al căror scop este de a suplini serviciile și investițiile care nu sunt acoperite deja de agenții locale sau de primărie.De precizat că regulile de execuție a bugetului public nu se schimbă, astfel că orice proiect propus de cetățeni trebuie să respecte aceste reguli.
Nu știu exact modul în care primii 4 consilieri locali din New York City au fost convinși să își ia acest angajament și să încerce bugetarea participativă în districtele lor. Mi-e clar că a fost nevoie de mult lobby și de negocieri, întâlniri, forumuri de candidați, audieri publice și alte forme de responsabilizare a reprezentanților aleși. Cert e că 4 consilieri au decis să pună la bătaie câte 1 milion de dolari din fondurile publice pe care le au dispoziție și să lase cetățenii să aleagă destinația acestor bani. La fel de cert e că la anul, 8 consilieri vor implementa bugetarea participativă în New York.
Întâlniri în cartiere – partea I
Să nu ne imaginăm că la New York cetățenii sunt mai civici și mai cu drag de participare decât aici sau în alte părți. Nici într-un caz. De aceea e nevoie de organizații care să îi miște. În contextul organizării comunitare, asta înseamnă că există niște oameni (organizatorii comunitari) care bat la uși și vorbesc cu rezidenții, îi cheamă la întâlnirile de cartier, povestesc cu ei la colț de stradă, prin parcuri și pe unde mai apucă. În felul acesta sunt identificate problemele majore pentru o anumită zonă, sunt identificate persoanele afectate direct de aceste probleme și apoi începe o campanie. O diferența față de metodele obișnuite de advocacy și facilitare comunitară constă în faptul că cetățenii sunt cei care rezolvă problema; accentul cade nu atât pe problemă, cât pe organizarea unui grup activ în comunitate care să acționeze în jurul intereselor comune. O a doua diferență este faptul că doar cei direct afectați de o problemă pot să producă schimbări semnificative, ei sunt experții, tocmai pentru că trăiesc zi de zi cu consecințele acelei probleme. Astfel că ei sunt și în măsură să imagineze soluțiile care le-ar face viața mai ușoară, să construiască strategii și să convingă autoritățile că este nevoie de schimbare.
În bugetarea participativă, întâlnirile din cartiere au avut două obiective: primul este acela de a identifica nevoile prioritare; al doilea este acela de a identifica delegați-voluntari care să transforme ulterior problemele în proiecte ”finanțabile” din fondurile discreționare ale consilierilor.
Utilizând metode specifice organizării comunitare, organizațiile care au implementat bugetarea participativă au reușit să mobilizeze peste 2000 de cetățeni la 27 de astfel de întâlniri. Dintre aceștia, 250 s-au oferit voluntari să devină delegați și să fie membri ai comitetelor de inițiativă la nivel local sau la nivel de oraș. Întâlnirile au fost deschise oricărei persoane interesate, dar mobilizarea și partea de bătut pe la ușile oamenilor s-a desfășurat cu precădere în comunități cu grad ridicat de vulnerabilitate (locuințe sociale, persoane cu venituri reduse și asistați social, comunități minoritare, imigranți). Ideea din spatele acestei strategii a fost, evident, mobilizarea și implicarea grupurilor care sunt excluse economic și social și care nu și-ar face altfel vocile auzite.
Întâlniri ale delegaților
Rolul delegaților a fost acela de a transforma problemele identificate în cadrul întâlnirilor de cartier în proiecte concrete. Aceștia au participat la 10-12 întâlniri pe parcursul a cinci luni. Au învățat despre regulile de bugetare, despre ce poate și ce nu poate fi finanțat, s-au întâlnit periodic cu personal tehnic din staff-ul celor 4 consilieri pentru a se asigura că proiectele propuse de cetățeni respectă regulile bugetare și sunt fezabile, s-au documentat, au prioritizat proiectele. Nu în ultimul rând, și-au cunoscut vecinii. Ceea ce nu pare valoros în sine, poate, dar a făcut mari diferențe la momentul votului.
Rolul organizațiilor non-profit și al organizatorilor comunitari a fost esențial în această fază. Riscurile ”elitizării” procesului, al excluziunii grupurilor vulnerabile și al demobilizării delegaților au fost în permanență ținute sub control de către organizatorii comunitari. Dacă partea tehnică a depins de experți voluntari și de staff tehnic al consilierilor implicați, partea ”soft”, de incluziune, transparență, echitate, a fost a ONG-urilor. Cred că oricine a lucrat vreodată cu voluntari își dă seama cât de dificil trebuie să fi fost sa ții 250 de oameni conectați și motivați.
Întâlniri în cartiere – partea II
După ce delegații au transformat problemele în proiecte, s-au întors la rezidenții din cartiere, au prezentat rezultatele, au cerut feed-back. Unele proiecte au suferit apoi modificări. Altele nu, deși nu erau pe placul rezidenților. Cu ocazia asta, oamenii au înțeles că nu orice poate fi plătit din fondurile respective. A fost, din nou, nevoie de organizare comunitară. Și de organizare în general. Rezultatul acestei runde de întâlniri a fost definitivarea listei cu proiecte care vor fi pe lista de vot în fiecare dintre cele 4 districte.
Campania și votul comunității
Ulterior finalizării listelor cu proiecte, urmează votul. În ce privește campania, organizațiile nu au susținut un proiect sau altul, ci au mobilizat lumea să meargă la vot. Tot ele au organizat secțiile de votare în biblioteci, școli, chiar la un McDonalds, urne mobile etc. Desigur, criteriile de participare la vot au fost mult mai puțin constrângătoare decât cele de la alegeri: trebuia să ai minim 16 ani, să locuiești sau să mergi la școală în cartier, respectiv să ai copii care merg la școală în cartier.
Apoi fiecare dintre cetățeni au promovat proiectele care rezolvau o problemă care îl/o viza. Ce m-a uitit povestind ulterior cu cetățeni și organizatori comunitari a fost că unii nici nu au votat pentru proiectele pe care le propuseseră. Între timp au realizat că în jurul lor există situații mult mai grave, care ar trebui să aibă prioritate. E drept că un bloc are nevoie de un parc lângă, dar pensionarii din zonă au mult mai multă nevoie de asistență la domiciliu decât e nevoie de parc. Ceea ce m-a convins că asta cu incluziunea nu a fost doar un cuvânt aruncat aiurea pe o propunere de proiect.
După vot, fiecare consilier a anunțat proiectele câștigătoare. Câteva exemple: un serviciu pentru seniorii cu venituri reduse – mese de prânz livrate acasă; camere de luat vederi în blocurile cu locuințe sociale și cu probleme mari de infracționalitate, locuri de joacă renovate, aparatură pentru un spital dintr-un cartier, achiziționarea a diverse dispozitive pentru pompierii voluntari etc. Probleme obișnuite acolo, aici și oriunde.
Implementare și monitorizare
În această parte trebuie doar urmărite proiectele și modul în care sunt implementate. Implementarea ține de consilieri și decurge la fel ca orice alt proiect implementat de o instituție publică: cereri de oferte, achiziții, contracte, implementare lucrare respectiv serviciu. Desigur, participanții la procesul de bugetare participativă vor fi mult mai conștienți de diferențele dintre proiectul propus de ei și ce se întâmplă în realitate. Rolul organizațiilor în această etapă este de monitoriza implementarea. În condițiile în care nu sunt respectate nevoile cetățenilor organizațiile îi mobilizează și aceștia cer consilierilor să își respecte promisiunile (desigur, într-un mod creativ și convingător).
Cum ar funcționa bugetarea participativă în România?
Sigur că greu. Dar m-am plictisit să mă împiedic de ideea de greu și de alte idei din zona asta care ne tot taie avântul participativ.Simt că e nevoie doar de un primar și un consiliu care să vrea asta. Care să zică, uite, 20% din bugetul de investiții al primăriei va fi cheltuit așa cum vor cetățenii. Sau bugetul pentru servicii sociale. Sau altă parte din buget. Desigur, pentru că bugetul pe proiecte ar fi deja făcut de cetățeni cu ajutorul organizațiilor, va fi puțin probabil să includă comisioane și alte taxe care intră în alte buzunare. De aceea cred că cea mai dificilă parte e chiar asta inițială, în care un primar să vrea să facă asta. Și să lase organizații independente să faciliteze procesul, să se asigure că toate vocile sunt auzite. În perioade de austeritate, mi se pare cu atât mai important ca primăriile să prioritizeze investițiile în funcție de nevoi reale. Criza nu mai e o scuză de multă vreme.
Organizații locale se găsesc și oamenii pot fi mobilizați, învățați, conștientizați cu privire la propriile interese. Cu reguli adaptate și cu voință, putem include mai ales grupuri care în general nu merg să își dea cu părerea pe la ședințe de consiliu local. Și oamenii ăștia vor simți, poate, că au și ei ceva de spus cu privire la condițiile în care trăiesc în fiecare zi. Și astfel vor învăța că participarea în general nu e nici ridicolă, nici inutilă, atâta timp cât nu ți-e teamă să spui ce vrei. Pentru că primarul ăla și consilierii ăia sunt puși acolo de tine. Ei îți răspund ție, nu tu lor. Și nu, nu sunt nici mai deștepți și nici mai frumoși decât noi. Nu înțeleg de ce tot uităm lucrurile astea.
Tare mi-ar plăcea să văd un astfel de proces implementat aici. Din peste 3000 de autorități publice locale, oare nu s-ar găsi un primar și un consiliu local care să vrea să experimenteze așa ceva? Așadar, caut primar deschis la minte. Restul va fi experiment, apoi istorie.
