Despre București ca oraș cu resurse
Cel mai des în această campanie electorală am auzit despre problemele orașului. Care mai de care, candidații se pretind (și unii poate sunt) buni cunoscători ai problemelor care îi supără pe bucureșteni: câinii vagabonzi, curățenia, mafia piețelor, alte mafii.
Eu aș vrea și o discuție despre resursele Bucureștiului. Spunem că vrem viziune și strategie, dar cum să faci strategie dacă nu te uiți puțin la ce resurse are acest oraș.
Am descoperit de curând Muzeul Național al Aviației. Și l-am descoperit doar pentru că o mână de oameni vor să-l “salveze”. Și pentru că organizația la care lucrez (www.ce-re.ro) sprijină eforturi de advocacy diverse, printre care și pe acesta, m-am dus să văd ce “salvăm”. Și am descoperit un loc care ar putea, foarte ușor, să devină un “must see” în București – un spațiu mare, foarte multe exponate, relativ ușor accesibil, istorie, iarbă verde. În același timp, am văzut și de ce îl salvăm – nu se știe de el (de muzeu), nu are o amărătă de hartă, nu are ghizi, exponatele de afară (avioane, elicoptere și alte aparate de zbor care vin din istorie) nu au plăcuțe explicative, parcăm pe un maidan, etc. Pe mine, care habar n-am despre aviație și nici nu prea mă interesează, muzeul aviației m-a impresionat. Mai ales pentru că îi trebuie atât de puțin ca să fie valorificat și valorizat, să devină un spațiu public pentru public.
Mai demult am descoperit Cinematograful Favorit – cine stă în Drumul Taberei îl știe bine – se pare că este un loc simbol pentru cartier. Oamenii de acolo își amintesc de filmele indiene vazute pe vremea lui Ceaușescu, de prima iubită pe care au dus-o la cinema, etc. Acum e o ruină. L-am descoperit tot pentru că am ajuns să-l “salvăm”. Oamenii din cartier își vor cinematograful înapoi sub forma unui centru comunitar de cartier.
Nu mai vorbesc despre alte resurse – despre râul Dâmbovița, despre infrastructura neutilizată a CFR de care am aflat acum în campanie de la Nicușor Dan, despre patrimoniul construit aflat în paragină, despre cartierul evreiesc, despre fabricile dezafectate și despre multe alte resurse.
“Salvați x!” a devenit un clișeu. Salvăm Hala Matache, Salvăm Parcul Tineretului, Salvăm … Muzeul Aviației. Acest salvăm devine derizoriu, dar, dacă ne uităm cu atenție, fiecare spațiu pe care vrem să-l salvăm este o resursă nevalorizată și nevalorificată a orașului. Și, pentru că suntem în campanie, eu vreau un primar care să-și construiască strategia luând în considerare aceste resurse.
Despre București ca oraș cu probleme, dar și cu buget
Interesant este că, acum în campanie, primarii aflați în postura de candidați pentru un nou mandat văd foarte bine problemele orașului, știu exact cum ar trebui ele rezolvate, au priorități foarte clare. Patru sau opt ani de zile însă, au cheltuit banii după cu totul și cu totul alte criterii.
Când a fost lipsa de biserici o problemă acută a capitalei pentru ca din bugetul orașului pe 2012 să se aloce 6,5 milioane Euro pentru biserici (inclusiv pentru catedrala mântuirii neamului)? Când au reclamat oamenii lipsa de borduri sau faptul că acestea nu se schimbă suficient de des? Când lipsa unei săli de spectacole în zona Parcului Circului a fost o problemă și de ce se alocă 4 milioane de euro pentru o astfel de sală (plus adăposturi de animale), fix în parc, fix în orașul care nu are destule parcuri, fix în sectorul care stă cel mai prost la spații verzi?
Când au reclamat oamenii lipsa de statui în sectorul 6, de era cât pe-aci să se aloce 2,3 milioane euro pentru un grup statuar?
Cum am ajuns să cheltuim bani pe panseluțe, statui, borduri, biserici când avem grave probleme de locuire, când nu există infrastructură socială, când case de valore extraordinară cad pe noi?
Încă puțin despre probleme
Sondajele spun că cele mai resimțite probleme ale orașului sunt: câinii vagabonzi și curățenia precară. Apar și lipsa spațiilor verzi, traficul, parcările. Sunt de acord cu faptul că acestea sunt problemele cele mai răspândite, dar nu cred că sunt neapărat cele mai grave.
Sondajele nu prea reușesc să surprindă problemele cele mai grave pentru că Bucureștiul este foarte diferit de la un cartier la altul. Sondajele nu surprind faptul că pentru locuitorii din câteva străzi din Prelungire Ghencea problema cea mai aspră este lipsa asfaltului, sau că pentru locuitorii din Zăbrăuți problema cea mai gravă este lipsa accesului la orice fel de resurse, sau că pentru locuitorii din zone protejate problema gravă este că nu își permit renovarea fațadelor conform standardelor, sau că pentru cei care locuiesc în apropierea unui șantier cel mai deranjat este că nu există disciplină în construcții sau că pentru o bună parte dintre locuitorii din Pantelimon problema majoră este că blocurile sunt deconectate de la rețeaua de căldură și apă caldă. Și uite așa, ajungem să consumăm campania cu discuții despre câinii vagabonzi.