Recent, Moldova a intrat iar în atenția presei internaționale: publicația britanică The Guardian a publicat rezultatele unui studiu[1] efectuat de Clean Clothes Campaign, o coaliție de ONG-uri și organizații sindicale din industria textilă, care arată că brand-uri precum Zara sau Primark încalcă drepturile muncitorilor din industria de confecții din Europa de Est[2].
„În Moldova, săptămâna standard de muncă are 6 zile pentru muncitorii care croiesc haine pentru companii care ar include Primark și Tesco (5 zile pentru muncitori din alte industrii). Doar una din cele 3 fabrici investigate plătește orele muncite peste program sâmbăta”, scrie The Guardian. „Muncitorii descriu lupta zilnică pentru supraviețuire: ei își cresc propria mâncare, iau credite și pot doar să viseze la concediu, zile libere sau economii din salariu. Un muncitor moldovean a spus: ”Avem noroc că ne creștem propriile legume în sat și vara asta mâncăm. Dar iarna e foarte greu.”, mai menționează publicația.
În urma studiului și a atenției presei, brand-urile vizate încearcă să scape de acuzații. Tesco spune că a încetat să cumpere haine din Moldova acum un an, iar un reprezentant Primark se apără, spunând că firma livrează doar un mic procent din bunuri din țară dar că va „investiga urgent toate acuzațiile aduse la cunoștința publicului”.
Dar care e situația, exact, în Moldova? Industria confecțiilor este un angajator și exportator major al economiei țării. Din 2001 în 2008, exportul de confecții s-a triplat iar aproximativ 80% din sectorul confecțiilor și textilelor confecționează haine (tăiat/cusut/aranjat).Principalele destinații pentru confecții sunt Italia (35%), România (12%), Marea Britanie (11%), Germania (10%), Rusia (6%) și Polonia (5%). Studiul mai arată că muncitorii aleg să lucreze în sectorul de confecții din lipsa altor oportunități de muncă.
80-90% din haine sunt produse pentru export (Outward Processing Trade/Lohn-System), ceea ce înseamnă că fabricile moldovenești practic asigură doar forță de muncă ieftină pentru un profit relativ mic – un compromis pe care multe fabrici de confecții sunt nevoite să-l facă pentru a se menține pe piață. Sistemul Lohn este nociv pentru producția locală: deși asigură locuri de muncă, fabricile produc exclusiv pentru export, nu își dezvoltă brand-uri și cumpărători proprii (locali sau internaționali) care să le asigure un profit sustenabil și depind aproape în exclusivitate de condițiile cumpărătorului (brand-ul internațional sub umbrela căruia operează) care poate oricând să le dea papucii în favoarea altor piețe de muncă mai ieftine.
Puterea pe care o au brand-urile internaționale din producția de îmbrăcăminte în raport cu economiile mai fragile cum e cea a Moldovei, e evidentă: fabricile sunt forțate să vină cu prețuri cât mai mici, randament de muncă cât mai mare și standarde de protecție a muncii cât mai flexibile – povară care cade, în final, pe umerii ultimei verigi din acest lanț: muncitorul din industria de confecții.
De ce vin investitorii în Moldova? După o istorie lungă de producere în Asia, în special în Bangladesh, China și India, brand-urile se reorientează către piața de muncă ieftină din Europa de Est. Condițiile de muncă îngrozitoare în care muncitorii din Asia fac hainele de firmă sunt deja cunoscute în Vest. Unul din motivele pentru relocarea producției este și cumpărătorul european, care preferă să cumpere o haină cu eticheta “made in Europe” în loc de un obscur “made in Bangladesh” – în special după catastrofa de la Rana Plaza, când o clădire ce adăpostea câteva fabrici de textile dintr-o suburbie a capitalei Bangladeshului, Dhaka, s-a prăbușit și a îngropat în ruinele ei peste 1000 oameni.
Bettina Musiolek, co-autor al studiului, afirmă însă că cercetarea a demitizat conceptul conform căruia “made in Europe” înseamnă și muncă corectă.
Clean Clothes Campaign[3] a făcut câteva vizite în fabrici de confecții din Moldova care produc în sistemul Lohn pentru brand-uri precum Naf Naf, Primark, Tesco, Benetton, Versace, Dolce & Gabana, Armani, Max Mara. În urma unor interviuri cu muncitorii au fost depistate numeroase încălcări sistematice ale drepturilor de muncă: salarii mult sub salariul decent minim, frica răspândită în rândul muncitorilor de a se exprima, munca fără contract sau cu contract care stipulează salariul minim în timp ce restul banilor sunt plătiți neoficial direct muncitorului. Contractele cu durată determinată de 6 luni sau un an sunt practicate pe larg, majoritatea muncitorilor au contracte cu durată fixă, extinderea cărora depinde de volumul de muncă prestat, munca peste program nu e înregistrată și nici plătită așa cum prevedea cadrul legal, munca peste program este regula, nu excepția în fabrici, iar sărbătorile oficiale nu sunt recunoscute: o muncitoare a indicat că i s-a permis să ia liber doar 2 din cele 15 sărbători oficiale în 2013.
În practică, muncitorii primesc o normă lunară pe care trebuie să o îndeplinească și sunt plătiți per bucată. In unele cazuri, dacă muncesc doar timpul legal (40 ore/săptămână) muncitorii pot îndeplini doar 60% din normă și sunt în general plătiți sub sau la limita salariului minim de doar 71 de euro pe lună. Unii muncitori au menționat că pot câștiga în jur de 70 de euro sau mai puțin în cazul în care nu lucrează peste program. Alți muncitori afirmă că dacă muncesc doar orele legale de lucru, pot obțin un salariu de 118-128 euro pe luna, inclusiv bonusuri.
“Nimeni nu ne impune să lucrăm peste program, dar dacă vrem să îndeplinim norma și să mai facem un ban – trebuie s-o facem. Dacă managerul ne spune că trebuie să ieșim la lucru sâmbătă sau de o sărbătoare, trebuie să venim. Uneori, muncitorii cer permisiunea de a rămâne acasă pentru sărbători însă în aceste cazuri ei trebuie să caute un motiv serios pentru asta cum ar fi, de exemplu, o problemă de sănătate”, afirmă o muncitoare.
Transportul zilnic spre și dinspre fabrică costă în jur de 25-30% din salariu. Astfel muncitorului nu-i rămân decât 38-43 de euro pe săptămână pentru cheltuieli personale (în condițiile unei săptămâni de lucru normale de 40 de ore). O dată pe an muncitorii de la unele fabrici pot obține potențiale adaosuri și bonusuri neoficiale de aproximativ 70 de euro.
“Dacă lucrezi peste program în fiecare zi, poți face uneori 2800 MDL (151 Euro). Luna trecută, copilul s-a îmbolnăvit și a trebuit să stau acasă. Am câștigat numai 1800 MDL (97 Euro). Din acești bani, 600 MDL (32 Euro) s-au dus doar pe transport. Nu îmi permit să lucrez peste program pentru că trebuie să prind ultimul autobuz înapoi spre satul meu”, spune o muncitoare.
În plus, muncitorii dispun de puține pârghii pentru a-și putea apăra drepturile lor de muncă. Management-ul fabricilor mizează, pe de o parte, pe înjosirea sau pedepsirea muncitorilor care refuză să lucreze peste program pentru a încuraja munca suplimentară neplătită și, pe de altă parte, pe recompense acordate muncitorilor ascultători și care muncesc peste program. Drept rezultat muncitorii care mențin relații bune cu managerul, sunt docili și dispuși să lucreze mult peste normele prescrise de Codul Muncii au șansa să avanseze în comparație cu cei care insistă să lucreze 8 ore pe zi.
Paradoxal, unele muncitoare nu ezită, totuși, să-și exprime mândria că produc pentru brand-uri internaționale.
Dar au oare de ce să se bucure? Întrebarea-cheie ar fi:brand-urile de modă care contractează firme moldovenești pentru producție în sistemul Lohn contribuie la reducerea sărăciei în Moldova, sau se fac responsabile pentru reproducerea ei? Crearea de locuri noi de muncă este benefică doar în condițiile în care munca este prestată cu respectarea drepturilor de muncă și a legilor statului gazdă. În caz contrar, așa cum demonstrează și această cercetare, atât forța de muncă, cât și economia țării sunt în pierdere.
În prezent, salariul mediu al muncitorilor intervievați acoperă 21% dintr-un salariu decent minim[4] și 26% din limita de subzistență legală. Dintre indicatorii de sărăcie muncitorii menționează cel mai des incapacitatea de a plăti facturile comunale, în special cheltuielile de încălzire pe perioada rece, care rezultă adesea în debranșarea încălzirii pentru întregi blocuri de locuit; împrumuturile dese și incapacitatea de a le întoarce; nutriția foarte proastă cu produse de proastă calitate; lipsa vacanțelor, imposibilitatea consumului cu scopuri recreative (ex. masă la restaurant) și neparticiparea la evenimente sociale sau culturale.
Studiul indică și un număr de soluții pentru redresarea situației, care urmează să vină în special de la brand-urile internaționale – câștigătorii finali și monopolizatorii puterii în acest puzzle.
Ca prim pas imediat, cumpărătorii globali trebuie să se asigure că muncitorii în Moldova primesc un salariu net (excluzând munca peste program) și bonusuri de minimum 122 euro (60% din salariul mediu pe economie).
Ca pas următor, salariul net ar trebui crescut până la nivelul salariului decent estimat. Alte măsuri pe care brandurile internaționale ar trebui să le implementeze: să respecte legislația privind contractele de muncă precum, normele privind zilele libere și munca peste program (+50% pentru primele 2 ore peste program și rată dublă pentru restul orelor, munca efectuată sâmbăta – max 120 ore/an), să țină cont de sărbătorile oficiale, să plătească salariul și contribuțiile sociale în mod legal, să elimine munca peste program neplătită, plata per bucată, abuzul contractelor de scurtă durată și furtul concediului plătit al muncitorilor.
Guvernul, prin inspectoratele de muncă are două opțiuni: 1. să continue să nu acționeze, din frica de a nu deranja investitorii sau 2. să își facă datoria. Prima opțiune menține status-quo-ul descris mai sus. A doua opțiune, cea dificilă, ar însemna alinierea la o mișcare globală ce adună organizații din societatea civilă și guverne care își propun – deja cu unele succese remarcabile – să pună presiune pe brand-urile internaționale de modă pentru a le face responsabile de modul în care fac business în țările în curs de dezvoltare.
„Dar brand-urile vor merge în altă țară!”– ar putea spune unele voci panicate. Nu neapărat – globul e rotund: cu o comunitate globală puternică (care există și crește), cu piața Asiatică discreditată, curând nu vor mai exista ieșiri de serviciu și brand-urile vor fi nevoite să respecte legile statelor est-europene în care produc. Deci, ce alegem?
_______
[1] http://www.cleanclothes.org/livingwage/stitched-up, stanga jos: Moldova fact-sheet [2] http://www.theguardian.com/business/2014/jun/10/fashion-brands-violate- labour-laws-eastern-europe
[3] http://www.cleanclothes.org/
[4] Salariul necesar pentru trai estimat de muncitorii intervievați.
Varianta în română a studiului poate fi citită aici.