TEMA: Abdicări şi complicităţi între stat şi biserică
Legea privind finanţarea de către stat a activităţilor filantropice şi umanitare a cultelor e, ca multe alte legi, o lege cu dedicaţie, o lege cu destinatar unic, Biserica ortodoxă română.
Ca şi cum confuziile şi bulibăşeala n-ar fi suficiente, statul vrea, odată în plus, să şteargă distanţa între stat şi societatea civilă.
ONG-urile, asociaţii umanitare, fondaţii filantropice, şi ce-o mai fi, sînt organizaţii ale oamenilor obişnuiţi, care-şi investesc banii proprii în ce vor.
Radu Preda, teologul voluntar de serviciu, sugerează că se aplică aici principiul “subsidiarităţii”.
Or nu e vorba de nici un principiu al subsidiarităţii. Subsidiaritatea e principiul de teoria organizaţiei că, într-o ierarhie organizaţională, deciziile trebuie luate de eşalonul cel mai de jos al ierarhiei. Subsidiaritatea are loc în cadrul unei aceleiaşi ierarhii. Or nici Biserica, nici ONG-urile de nici un fel, nici fundaţiile umanitare nu fac parte din ierarhia statului, punct. Statul e stat. Societatea civilă e societate civilă. Biserica e biserică. Aceste trei organizaţii sînt independente, autonome, distincte şi separate.
E incredibil că statul, care în iunie 2010 n-avea bani de salarii, şi a scăzut salariile bugetare cu 25 %, devine dintr-o dată bogat, şi începe să arunce roabe de bani în fundaţiile umanitare ale Bisericii. (E acelaşi stat care a vrut să reducă pensiile cu 15 % şi care n-a făcut-o din cauza veto-ului Curţii Constituţionale). De ce n-a luat Biserica ortodoxă poziţie atunci cînd statul a vrut să scadă pensiile ? Statul zgîrcit în iunie 2010 devine generos în 2011 ?
Topping mir – 200 lei
Cum trebuie înţeleasă legea ? Conform principiului leibnitzian că trăim în cea mai bună dintre lumile posibile. Legea asta aranjează pe toată lumea.
Pînă acum, statul dădea ajutoare sociale – săracilor, handicapaţilor, orfanilor. Beneficiarii le percepeau ca pe un drept al lor, şi le încasau ca atare. Acum statul pune un topping de mir pe pîinea uscată a ajutorului social, care, brusc, nu mai e un drept, ci e pomană, e bogdaproste, e milostenie. Mîna care dă ajutor social nu merită nimic – nu face decît să redistribuie, în societate, riscul fiecăruia de a deveni şomer, ori bolnav cronic, inapt de muncă, ori copil orfan, or bolnav dependent. Mîna care dă milostenie trebuie pupată, de preferinţă din poziţia îngenuncheată. Ceea ce statul dăduse ca obligaţie, acum dă ca hatîr.
Legea avantajează şi Biserica. Biserica devine generoasă din banii statului, nu din banii proprii. Am arătat în altă parte că Biserica ortodoxă ia, de la fiecare credincios, anual, 2,5 lei, (sau : fiecare ortodox cheltuieşte anual ) pentru hrănirea celor flămînzi, îmbrăcarea celor goi, adăpostirea celor pribegi. SC Biserica Ortodoxă SRL are, prin actul constitutiv, în obiectul de activitate, ca obiect de activitate principal, ajutorarea celor amărîţi, şi îi consacră două, trei, patru procente din veniturile sale anuale. Prin noua lege, Biserica nu mai are nevoie de credincioşi ca să-şi reverse bunătatea şi compasiunea.
Cerînd bani de la stat, Biserica drapează şi ascunde faptul că nu e în stare să obţină de la credincioşi bani pentru acţiunile sale caritabile. O Biserică incapabilă să mobilizeze, de la fiecare credincios, mai mult de 2,5 lei pe an pentru săraci e o Biserică nepăsătoare. Nişte credincioşi care dau pentru săraci preţul unei pîini, pe an, sînt fie necredincioşi, fie cinici, fie nepăsători. Cred, personal, că Bisericii-ierarhie nu-i pasă de săraci, şi nici Bisericii ca şi comunitate a credincioşilor. O dovedesc cifrele.
Repet : fiecare credincios ortodox dă săracilor o pîine pe an. Atîta tot.
Se poate spune şi invers : se numeşte credincios ortodox acel om care e atît de zgîrcit, neomenos, împietrit şi nemilostiv, încît nu dă săracilor mai mult de 2,5 lei pe an.
Cînd cetăţenii înşişi organizează ONG-uri, ei înşişi adună fondurile sau obţin donaţii, şi sînt răspund de cheltuirea lor unii faţă de alţii, sau de donatori. Dacă însă banii sînt donaţi Bisericii, înseşi dimensiunile ei gigantice descurajează controlul.
Cerînd bani pentru filantropie de la stat, şi nu de la donatori privaţi, Biserica eludează eficace orice control.
Scopul principal al ONG-urilor nu e unul filantropic, ci unul social-politic: a arăta că societatea civilă se poate auto-organiza, şi poate acţiona eficient pentru rezolvarea unor probleme, sau îndeplinirea unor sarcini indiferente statului. O a doua activitate a ONG-urilor este mesajul public (prin mesaje către mass-media, prin fundraising, sau prin simpla existenţă şi activitate). O ONG care se ocupă de copiii străzii este, în primul rînd, un reproş adresat statului, legilor şi instituţiilor – fiindcă aceşti copii ai străzii n-ar trebui să existe. ONG-urile sînt tot atîtea forme de protest social prin acţiune. Dacă statul intervine în acţiunile societăţii civile, independenţa ONG-urilor scade, funcţia lor de voce a societăţii civile în acţiune e primejduită.
În cîntul întîi din Ţiganiada, Ţepeş dă ţiganilor hrană şi arme, pentru a-i emancipa :
Iacă ţ-am dat pământuri ş-olate,
Împărţitu-ţ-am arme voinice
Precum şi tot feliul de bucate,
Vrând ca odată să să rădice
Şi neamul tău dintru mişelie,
De râsul altor să nu mai fie!
Ţiganii răspund astfel :
Rugăm dar pă măria-sa foarte
Ca să ne deie pă drum vo pază,
Ori oşteni ce n-au frică de moarte
Sau şi haiduci cu groaznice-obrază,
Ca la primejdie să ne-ajute;
Dă-ar hi măcar numa doao sute!”
Acestea sînt şi raporturile dintre Biserică şi stat : Biserica îi cere statului bani pentru ca să fie generoasă !
Să ne întrerupem un moment ironiile ca să facem o afirmaţie tăioasă: ierarhii Bisericii ortodoxe, sînt, mai toţi, analfabeţi teologic. A aproba legea privitoare la susţinerea de către stat a activităţilor umanitare a cultelor e o erezie, teologic vorbind.
Conform principiilor de bază ale creştinismului – şi ale celorlalte religii revelate, ca islamul şi iudaismul – bunătatea, generozitatea sînt însuşirile cele mai importante ale credinciosului. Biserica îi oferă doar cadrul logistic şi asociativ pentru a-şi manifesta milostivirea, compasiunea, bunătatea, compasiunea, milosîrdia, mărinimia şi ce-o mai fi.
Bunătatea îl mîntuieşte. Statul nu se mîntuieşte. Din punct de vedere religios, acţiunile lui sînt irelevante. Dintr-un punct de vedere strict materialist, cuantumul donaţiilor făcute de credincioşi măsoară legitimitatea Bisericii, cît de strînse sînt legăturile dintre ea şi credincioşi, cît de importante (şi transparente) sînt proiectele Bisericii pentru donatori.
Primind bani de la stat, Biserica nu mai are nevoie să-şi descrie proiectele în faţa enoriaşilor, să le justifice, să ofere bilanţuri.
Foto slide: Vlad Nanca, Catedrala Mântuirii Neamului
Temele SocialAtac sînt sprijinite de Fundaţia Friedrich Ebert România 
public service announcement
7 habits of highly effective people
planets for kids
lemon drop martini
lowes printable coupon