Franţa şi Germania au jucat un rol important în decizia primului ministru grec Giorgios Papandreu de a renunţa la un referendum privind planul de ajutor al UE şi FMI-ului pentru Grecia. O demonstraţie de forţă brută care nu lasă să se întrevadă nimic bun pentru egalitatea în sânul Uniunii.
Nu va fi surprins mulţi oameni: propunerea lui Giorgios Papandreu de a organiza un referendum privind ultimul acord de ajutor european destinat Greciei nu va fi ţinut decât 72 de ore înainte a fi înlăturată sub presiunea germanilor şi francezilor. Angela Merkel şi Nicolas Sarkozy nu au încercat în niciun moment să menţină o faţadă diplomatică în această ofensivă împotriva unei scăpări democratice jenante. Nu se putea tolera organizarea unui referendum grec, au spus aceştia – şi deci referendumul nu va avea loc. Scena a fost extrem de violentă.
Bine aţi venit în noua Europă! Există un consens acum : numai printr-o uniune bugetară, şi nu numai monetară, se poate spera continuarea monedei unice. Ceea ce înseamnă de asemenea că intimidările vor deveni o regulă, deoarece suveranitatea naţională va trebui să se plece în mod regulat în faţa dictatelor Băncii Centrale Europene şi ale acestui Minister European al Finanţelor a cărui creare este doar o chestiune de timp. Două instituţii, care, desigur, vor fi sub dominaţia primei economii din zona euro, Germania.
Grecia este desigur o victimă a evenimentelor, dar ea nu este nici inocentă în acest caz, dimpotrivă. Înfrântă economic şi gangrenată de corupţia politică, ţara nu a îndeplinit niciodată obligaţiile de membru al uniunii monetare şi şi-a permis să trăiască cu mult deasupra mijloacelor sale. Dar ce putem spune despre Germania? Ea îşi respectă propriile obligaţii? Ea nu încetează să ceară ca moneda unică, şi Banca Centrală Europeană care-i asigură gestiunea, să fie puse în serviciul propriilor ei interese economice, şi nu al celor întregii zone euro.
Nobilul proiect european, depăşit de realităţi
Toate vorbele mari şi frumoase privind nobilul proiect european sunt astfel călcate în picioare de realităţile dure ale puterii. Germania îşi poate exercita suveranitatea sa naţională deoarece are greutatea economică necesară. Ţările periferice precum Grecia şi Irlanda sunt împinse deoparte fără nicio remuşcare. Obnubilate de o singură obsesie – a salva euro – elitele politice europene nu par să înţeleagă ceea ce se pregăteşte astăzi, şi anume nu o uniune egalitară şi din ce în ce mai coerentă, ci o alianţă nefericită dominată de un singur membru. Ceea ce nu lasă să se întrevadă nimic bun pentru Uniunea Europeană în general.
În paralel, criza în curs de desfăşurare a atins asemenea proporţii încât Fondul Monetar Internaţional va trebui să joace un rol important în orice plan de salvare. Premierul britanic David Cameron are dreptate să spună că Marea Britanie nu va susţine niciun aport direct al FMI-ului la salvarea zonei euro, dar în schimb este gata, ca membru al acestei organizaţii, să deblocheze mai multe fonduri. Zona euro s-a băgat singură în această mocirlă indescriptibilă şi deci membrii săi ar trebui să fie cei care să găsească o cale de ieşire din criză. Între timp, dezastrul este de aşa natură încât toate ţările ar putea să se găsească prinse în furtună.