Recomandăm un text apărut în România Libera, semnat de ALINA MUNGIU-PIPPIDI
Aşteptam cu totul alte reflecţii cu ocazia venirii Hertei. Care e motivul pentru care noi nu avem în literatura noastră de azi, nici după dispariţia cenzurii, voci aşa de autentice? Să fie de vină vieţile noastre, dominate după 1989 de un teribil materialism? E greu să faci literatură din goana după gresie, maşini şi LCD. ICR face o treabă excelentă cu promovarea literaturii noastre, dar are ce promova? Am luat să corectez engleza unui pliant al lor acum vreo trei ani, din care nu se înţelegea nimic, când însă am văzut rezumatele în română, nişte însăilări artificiale (că nu poţi rezuma ceva fără conţinut), am înţeles că nu era vina traducătorului. De ce nu reuşim să scriem despre nimic important, despre libertate, comunism, moarte, despre suferinţă, despre sex? Eu am încercat pe vremuri să scriu despre Dumnezeu, cu toată sinceritatea (că dacă nu te preocupă, nu scrii aşa ceva), urmarea au fost strigături să mi se retragă dreptul de a scrie literatură.
Mi l-am retras singură în consecinţă, că aveam şi altele de făcut. Herta nu are nimic contra lui Cărtărescu, un om de o profundă cumsecădenie, l-a folosit ca exemplu de acomodare cu regimul trecut doar în contextul în care a observat că este cel mai promovat autor român în străinătate. Şi asta, pentru că nu avem echivalentul ei. Dar am fi putut să-l avem şi l-am pierdut datorită contraselecţiei noastre? Goma o fi antipatic, dar e un motiv să îi răsplătim curajul îngropându-i şi literatura? Şi e singurul?
Dacă o să căutăm în chestia asta cu Nobelul Hertei doar motive să ne oblojim mândria noastră veşnic sângerândă, nu o să ne alegem cu nimic. Sigur, e dezagreabil, simpla ei existenţă pune în discuţie ierarhiile noastre şi face să arate lumea noastră literară drept ceea ce este, un edificiu monden, rezultat al marketingului şi relaţiilor personale. Să fie vreo legătură între această lipsă de autenticitate a elitei noastre culturale şi artificialitatea literaturii? Asta de-abia mi se pare, pentru poporul obsedat de premii internaţionale, demn de discutat. Dar de către cine? Că poate cei care sunt în poziţia să discute problema fac şi ei parte din ea.