Iar avem preşedinte. Am revenit de unde am plecat, măcar în sensul persoanei care ocupă locul de la Cotroceni. Altfel, o grămadă de oameni anunţă bilanţuri catastrofale ale acestei aventuri politice. Unii mai slabi cu nervii, români şi străini deopotrivă, anunţă războaie civile peste războaie civile, deşi e atît de evident că aşa ceva nu are cum să se întîmple.
Oare chiar aşa de mare, bruscă şi neaşteptată să fie această catastrofă? Să începem printr-o constatare simplă: în tot enormul scandal din această vară, din mass-media, din politică şi din societate, nu am auzit niciodată explicarea clară a problemei fundamentale la care s-a redus pînă la urmă referendumul, adică cvorumul. Prima oară cînd am văzut undeva această poveste expusă coerent a fost într-un articol din Gîndul din 23 august, deci la două zile după ce se încheiase totul.
Potrivit acestui articol, povestea suspendării ar fi, pe scurt, aceasta: conform deciziilor ei anterioare, CCR ar fi trebuit să accepte eliminarea cvorumului, dacă USL ar fi cerut-o. Dar USL n-a cerut-o. Prima oară dintr-o gafă monumentală care i-a făcut să adopte o lege de eliminare a cvorumului formulată greşit, apoi din cauza presiunilor internaţionale la care au cedat, retrăgînd ordonanţa de guvern care ar fi corectat greşeala. Deci povestea pierderii referendumului ar fi, de fapt, cu totul diferită de cea care s-a impus public, indiferent din ce parte ai privi.
Această modalitate complet orbească în care a evoluat întregul conflict şi reflectarea lui în mass-media şi societate ne spune ceva mai important decît inutilul nivel de discuţie “cine are dreptate?”. Ne spune, de exemplu, că în aspectul legal al conflictului nu au contat prea mult criteriile legale. Nu doar la nivelul CCR, care a înecat totul în formulări evazive sau contradictorii, ci şi în dezbaterea publică şi în concluzia generală că CCR ar fi impus finalmente cvorumul. De fapt, pînă la urmă l-au impus UE şi SUA, USL a acceptat şi CCR a pus, voios şi senil, ştampila.
Însă şi la nivel politic discuţia a mers la fel de orbeşte, sufocată aproape complet de partizanatele respective. Imensa majoritate a discuţiilor din mass-media, din politică sau de pe stradă puteau fi reduse la ideea simplă “noi avem dreptate, voi sînteţi nişte idioţi şi nemernici”. Foarte rar am auzit explicaţii sistemice, care să iasă din partizanatul dur şi să ia în calcul un context mai larg.
Marea pierdere a aventurii politice recente nu e nici un posibil război civil, nici pierderea încrederii investitorilor, nici cursul leului. Toate merg în condiţii mult mai stabile decît ar putea părea. Marea catastrofă recentă de care auzi peste tot de fapt nu există, pentru că îngrozitorul derapaj democratic care s-ar fi produs odată cu referendumul de fapt este doar partea vizibilă a unui derapaj democratic care vine spre noi de mult. Cînd un sistem politic este, de foarte mulţi ani de zile, atît de îndepărtat şi izolat de voinţa populară pe cît este cel românesc, a anunţa brusc un derapaj democratic grav este hilar.
Este sistemul politic mai puţin stabil acum? Da, dar cauzele vin şi ele dintr-un trecut mai îndepărtat decît ultimele luni. Vin de la acutizarea conflictului PDL-PSD după 2004 care a modificat logica alternanţei, scăzînd miza acesteia şi a alegerilor în general, de la marginalizarea întregului sistem de partide de către Traian Băsescu. Dacă acum riscul de instabilitate înseamnă riscul ca USL să se rupă, problema e mai mult la momentul constituirii USL, care exprima exact o atitudine de blat şi non-combat venită din cauza epuizării capacităţii sistemului politic de a crea alternanţă reală.
După mine, bilanţul referendumului este mai mult pozitiv. Cum nu prea mă interesează ce imagine avem în Occident, cred că marile catastrofe anunţate ca rezultate ale refendumului sînt de fapt doar probleme mai vechi pe care abia acum le vedem mai bine.
Departe de a fi o catastrofă, cred că referendumul e o ocazie bună de a vedea că logica maniheismului politic este complet inutilă şi că problemele sînt sistemice, iar soluţiile trebuie să fie la fel de sistemice (dar să vină, desigur, în mare parte din afara sistemului): repotenţarea votului democratic, stabilizarea mecanismului electoral în acest sens, transparentizarea deciziei politice, renunţarea la mesianisme şi programe politice providenţiale etc. Dar pentru asta trebuie abandonate partizanatele dure fals politice care au caracterizat atît de bine ultima perioadă.