Un cuvînt vechi şi obosit este înviat cu şocuri anticorupţie în aceste zile: baronul. Baronul este figura mitică a feudalismului de tranziţie. Este coruptul principal, piedica în calea dezvoltării complete din punct de vedere capitalist. Baronul este mafiotul care cîştigă putere politică prin intimidare şi vămuirea unui business. Şi ştiţi voi şi restul psalmilor anticorupţie. Baronul poate fi asta, dar prezenţa lui între verigile puterii e cea care poartă o semnificaţie importantă.
Termenii în care discutăm despre lupta anticorupţie sînt din ce în ce mai vagi, aduc din ce în ce mai mult cu impostura din lupta anticomunistă recentă. Traian Băsescu ne ajută să ne lămurim, cu binecunoscuta-i gură slobodă:
“Sa vedeti de cand e declansata acestă lupta impotriva coruptiei, primul CSAT la care am participat in 2005 la art. 1 spune… formularea e că în România corupţia a început să afecteze securitatea naţională trebuie luate soluţii de integrare a luptei anticoruptie.”
Ceea ce părea o glumă cu “la ţepe”, ceea ce părea bun simţ (că trebuie pedepsiţi corupţii) a devenit problemă de siguranţă naţională şi de discutat în CSAT. Traian Băsescu a fost vizionar folosind presiunea societăţii civile şi ducînd-o acolo unde-i convenea. Dacă ţara e ameninţată atunci lupta pentru justiţie cu orice mijloace este întemeiată. Nu a răspuns la întrebarea (pusă în acelaşi interviu de la Realitatea din 13 aprilie de unde am citat mai sus) dacă totuşi nu s-au adunat cam prea multe mandate de interceptare în numele siguranţei naţionale.
Cazul e o variantă soft, dar nu mai puţin sugestivă, a luptei împotriva terorismului. Ştim cu toţii scandalurile şi abuzurile făcute în numele luptei împotriva terorii (mai ales a aceleia islamice). Pentru esticii ex-comunişti, corupţia a fost obsesia şi anticorupţia venită la pachet cu austeritateta a fost găselniţa ideologică a ultimului deceniu. Conservatorilor europeni le-a plăcut enorm acest tip de sinucidere şi au instituţionalizat-o cît au putut.
Acum ni se spune cu o forţă demnă de epoca lui Adrian Năstase că baronii sînt problema. Eu am argumentat că baronii la care se face îndeobşte referire (de la Nicuşor Constantinescu, la Duicu sau Mazăre) sînt relicve, nu promisiuni, că nu justiţia îi elimină, ci propria lor inadecvare la mersul capitalului. Dacă vrei să tragi ceva bani din bula cu mori de vînt, ţi-o furi (cazul Constantinescu). Găsiţi aici mai multe argumente.
Claudiu Crăciun vrea să sintetizeze într-o intervenţie: pune articolul meu alături de unul al lui Cristian Ghinea şi vrea să tragă concluzia pe care eu nu o trag, că trebuie pornită o luptă la baionetă cu baronimea. Pe Ghinea îl înţeleg, el continuă în linia oportunist ideologică cunoscută – baronii sînt actori împotriva deschiderii
pieţei care vor să ţină totul pentru ei, pe cînd Ghinea se consideră pionier al capitalului vioi care zburdă prin România şi care o dezvoltă împotriva opoziţiei primitive. Pentru Ghinea Dragnea este viitorul sumbru. Articolul e străbătut de o fractură logică în care se plînge de baronii puternici (care au totuşi mai bine de un deceniu vechime) care de fapt nu prea sînt puternici. Sînt pe ducă, dar vin unii şi mai şi. Descentralizarea de tip Dragnea e cea care intrigă. Cît timp au strigat “europenizanţii” că vor descentralizare a fost bine, mai pica cîte un proiect, cîte o consultanţă etc. Acum că vrea Dragnea să preia hăţurile nu mai e bine, vrem control. De unde vin faliile din argumentele lui Crăciun şi ale lui Ghinea? Din perceperea greşită a statutului de baron şi a misiunii acestuia care s-a epuizat.
Baronul e o formă feudală de mediere politică – brut spus, baronul poate, de exemplu, pe lîngă trafic de influenţă şi contract servit, să mai şi înmoaie cu ceva asistenţă socială informală o decizie cretină de la centru. El îşi va lua întotdeauna tainul pentru că e creat de o situaţie aberantă – aceea de a face modernizare de tip nou împotriva unei modernizări comuniste deja istorice. Nu am nici o simpatie pentru baroni, dar asta nu mă împiedică să le urmăresc intenţiile, ba chiar să încerc să-i înţeleg.
Una dintre cele mai neplăcute tendinţe este aceea de a trata cu un dispreţ suveran electorii baronului. Sărăcimea cumpărată cu punga electorală, asta e marea nelinişte a urbanului evoluat. Dispreţul pentru baroni ascunde căznit dispreţul total pentru cetăţenii din zonele sărace. Asta se poate vedea inclusiv din anchetele procurorilor asupra unor astfel de cetăţeni, “supuşi” ai baronilor. Am citit din rechizitoriul celebru al fraudei de la referendum iar acolo se arată – acolo şi în cărţile de interviuri făcute cu procurori sau experţi anticorupţie – cît de ideologizată e justiţia cea imparţială. Aşadar, primitivismul alegătorilor este prima cauză de dispreţ. Rasism social camuflat sub dorinţe progresiste de emancipare de sub baroni, am mai fumat treaba asta, nu?
Baronul este o formă primitivă de păstrare a unor firimituri de stat social. Cînd statul se dezintegrează, astfel de personaje pot interveni pentru a capitaliza electoral retragerea statului. Puteţi, dacă vreţi neapărat extrapolări exagerate, să-i comparaţi cu mafiile din unele zone: asigură în schimbul taxei de protecţie un soi de linişte, de pace a străzii, prin forţă brută.
Dar sînt mai mult de atît, ei au idei care mai de care mai năstruşnice de baricadare în faţa ameninţării “străine”. Uneori chiar în faţa capitalului străin. Am găsit un interviu mai vechi de-al lui Oprişan acordat televiziunii locale din Focşani, AtlasTV, în care ideea e cam aşa:
De ce e Vrancea un judeţ neatractiv pentru capitalul străin? Dacă un afacerist străin vroia să investească în confecţii, nu l-am încurajat. Oprişan era pentru investitorul autohton. Nu am încurajat investitorii români în comerţ pentru că şi vrâncenii au afaceri în comerţ. În Vrancea rata şomajului e foarte scăzută. Investitorii străini caută în general mînă de lucru foarte ieftină. Oprişan nu vrea decît investiţii în ramuri inexistente în Vrancea. Vrea “făbricuţe” unde plusvaloarea să conteze. Şi vrea protecţia a “capitalului vrâncenesc”. (sursa: vedeţi aici după minutul 5)
Lupta cu capitalul străin e amestec de naivitate şi ipocrizie. Doar şi “investitorii vrânceni” tot “loan” făceau. Pînă la urmă, Focşaniul a primit şi investitori străini, ăia puţini care s-au îndurat să treacă pe acolo. Şi oricum o bună parte din mîna de lucru trimite acum bani din Italia sau Spania. Din filozofia lui Oprişan distingem un soi de plan, el se propunea încă de acum un deceniu ca un soi de rezistenţă împotriva unei agresiuni prea dure “externe”. Spaima nu e aşa idioată dacă ne gîndim că venea după o perioadă precum 1996-2000, sesiune puternică de privatizări şi dezmembrări. Misiunea lor asumată a fost aceea de dezvolta capital autohton şi de a se oferi ca filtre necesare ale tranziţiei.
Orice baron de acest tip are un al şaselea simţ: mie ce-mi rămîne din afacerea asta? Dacă investitorul e autohton, cîştigul e mai mare, vine cu statut, cu o reţea bine înfiptă. Ce ştiu baronii sigur e că mult mai greu “taxezi” captialul străin. Cel mult pot trage o arvună la intrarea acestuia în spaţiul “protejat”. Spre deosebire de baroni europenizaţi din vestul României care deja bagă bani publici la greu ca să amenajeze spaţiul pentru aterizarea capitalului străin (un calcul uneori la fel de idiot şi de fără perspectivă, dar cu mult mai multă încărcătură simbolică – vezi luptele pentru Nokia sau construcţia de autostrăzi fără sens). Între timp marele capital şi-a obţinut relaxarea în domeniul legislaţiei muncii, iar disperarea e atît de mare încît inclusiv Oprişan să nu-şi mai permită să calculeze cît lasă şi cît nu lasă capital ne-vrîncean să intre.
Mazăre (sau Nicuşor Constantinescu, din aceeaşi echipă), spre deosebire de Oprişan, a vrut să fie doar vameş. El nu are chef de investiţii. Toată lumea să treacă în “servicii”, inclusiv sexuale, şi vin şeicii arabi să arunce cu banii. Din care bani oprim şi noi cîte ceva. Un calcul destul de idiot fie şi dacă ne amintim de acele dansuri exotice în Mamaia, pe car alegoric, cu primar şi animatoare, la care participau familişti middle-class cu copii pe umeri. Pînă la urmă Mazăre a rămas primarul precarilor care bîntuie cluburile şi plajele lumii a treia. Şi la Mazăre putem observa cît de mari distorsiuni s-au produs în ideea de “social”. Din nou statul se retrage, spre satisfacţia partidei lui Ghinea, şi atunci baronul intervine cu idei creţe prin care ghetoizează sărăcimea construind cartiere speciale din materiale foarte ieftine. Oamenii zic mersi şi pentru asta, sigur, iar vinovat pentru situaţia lor nu e Mazăre sau conducerea din Constanţa. Vinovată e filozofia politică predominantă.
Să luăm ceva ce pare o excepţie. În Botoşani nu există baroni în sensul clasic al cuvîntului. Primarul şi şeful de CJ sînt tînăra generaţie, băieţi fîşneţi, unul are ASE. Într-o mare de sărăcie plutesc cîteva businessuri străine mari şi apoi angajatori care mai de care mai ieşiţi din comun: Protopopiatul din Botoşani, al treilea mare angajator, de exemplu… Salariul mediu net e 1200 lei, cu o treime mai mic decît salariul mediu net pe ţară (vezi în ZF). Pentru ăştia nu e nimic de făcut. Luptătorii cu baronii s-ar putea interesa de astfel de cazuri şi ar putea să-şi ofere expertiza: ce faci cu zone unde nu-s bani nici măcar să ţii un baron. Normal, oamenii s-au descurcat cum au putut. Mulţi lucrează în străinătate şi încă mai trimit cîte ceva acasă. De unde şi surpriza retailerilor care constată că au consum mult peste ce spun datele. Şi mai e şi munca la negru, foarte dragă şi ea investitorilor de tot soiul.
Putem striga în cor despre pericolul baronilor, dar ne răcim gura de pomană. Viitorii baroni sînt gulerele albe care îţi explică savant ce bine îţi face nişte Chevron în grădină. Sînt mai periculoşi. Deschiderea pieţei în manieră brutală este visul lor, o afirmă tot timpul şi mai sînt şi plătiţi gras pentru consiliere. Ghinea e un baron oengistic şi nu e singurul. Avem o întreagă linie de finanţaţi public, european sau de la stat, pentru sfaturi preţioase despre cum eradicăm formele trecutului fără să avem nici cea mai vagă idee despre ce ne aşteaptă.
“Baronul” trebuie să moară. Justiţia îi va prinde pe unii mai fraieri sau mai obosiţi care au făcut paşi greşiţi. Forma baronească însă a murit în unele judeţe, schimbarea capitalistă spectaculoasă întîrziind încăpăţînat. Acesta este motivul pentru care trebuie să vedem cauzele acestor retrageri din peisaj ale baronilor. Nu spun că un capitalism aflat într-o etapă “superioară” (să zicem industrială) îi va anihila, ci că un capitalism mult mai dur, comercial şi/sau speculativ, le va pune scurt punct influenţei. Dacă sînt şmecheri vor rezista şi vom avea doar baroni de faţadă.
Ca şi în cazul anticomunismului, tonul s-a ascuţit pe măsură ce chestiunea a devenit mai irelevantă. Sînt unii baroni urmăriţi penal? Foarte bine, să sperăm că vor fi şi închişi dacă merită. Dar ce nu trebuie să uităm e că aceste anti-uri artificiale au alimentat pînă acum politici dure servite pe platou european de argint. Cine împarte lumea în antieuropeni şi proeuropeni are deja o agendă ascunsă. S-au ridicat deja baroni şi pe fonduri europene, sînt unii adevăraţi meşteri. Baronul este util centrului pentru că face treaba murdară a anestezierii sociale cu mijloace puţine.
Dacă un spital sucombă pentru că un baron are ceafa groasă şi nu pentru că FMI-ul o recomandă călduros, atunci abia e atinsă destinaţia ideologică a luptei anti-baron.