Cea mai periculoasă formă de manifestare a puterii este exercitarea aleatorie a forţei administrative, militare, politice. Sînt două motive pentru care puterea explodează violent şi fără discernămînt. Cînd statul acumulează o putere prea mare şi să prăbuşeşte pentru că nu mai ştie ce să facă cu ea (caz particular: cînd e susţinut de majorităţi absolute) şi cînd statul e prea slab, cînd a pierdut viziune, control, tot. Asta se întîmplă de vreo 70 de ani pe aici.
Cîteva zeci de cetăţeni exasperaţi au ieşit ieri, 10 decembrie, în Piaţa Universităţii (altfel, un simbol al puterii actuale care a făcut Rapoarte ale Comunismului, care îi tot dă cu lupta împotriva totalitarismului) să spună că s-au săturat. Evident, sînt prea puţini, sînt nişte golani, cam cu textele astea sar marii luptători anticomunişti de acum. Nu ne interesează „occupy”-urile astea.
Dar e deja a nu ştiu cîta oară cînd în ultima vreme se întîmplă un astfel de abuz. O mînă de de protestatari sînt agresaţi de zeci de jandarmi, cu dube, cu garduri, cu amenzi etc. La Facultateta de Istorie, acum două săptămîni, un rector fricos a trimis forţe de ordine private şi de stat să împiedice desfăşurarea unei întîlniri a studenţilor. Evident, lucrurile au crescut imediat în amploare. Andrei Ţăranu descrie o situaţie absolut incredibilă cu un refuz de protest dat în scîrbă, fără argumente de Primăria Bucureştiului (mă rog, de comisia cu pricina – imposibil de găsit pe siteul Primăriei Bucureşti). Irina Zamfirescu scrie despre argumentul dat de autorităţi protestatarilor săltaţi ieri: un document din 1991 (!) din care reiese că e interzis să faci manifestaţii pe platoul TNB.
Situaţia nedemocratică e amplificată la maximum de indiferenţă şi dispreţ administrativ. Orice manifestaţie e o complicaţie. Mai dă-i dracului şi pe ăştia cu nemulţumiri. E un mesaj transmis de autorităţi către cetăţeni: nu mai sînteţi nimic, nu ne interesaţi, nu ne frică de voi! Acel primar Oprescu, cel care face show-uri ieftine cu lansarea campaniilor de deszăpezire şi alte idei răsuflate pre-electorale, nici măcar nu se oboseşte să iasă şi să lămurească această situaţie. De ce nu mai avem dreptul să protestăm în Piaţa Universităţii? De ce îi saltă jandarmii pe protestatari cînd se strîng mai mult de zece şi-i căptuşes cu cu amenzi de la 500 de lei în sus? Ce e cu acea Comisie de Ordine Publică, de ce ia astfel de hotărîri?
Îi e statului frică de proteste? Îi e. Altfel, Ministerul de Interne n-ar fi înaintat un proiect de lege în care condiţiile să se înăsprească şi mai mult. Un reprezentant al puterii, Mircea Toader, a şi declarat clar că legea e necesară ca să nu apară situaţii „ca la Londra sau ca în Grecia”. E o frică prostească? Este, în România protestele au fost ca şi inexistente în ultimul deceniu. De unde atunci această explozie de violenţă din partea autorităţilor.
Frica de manipulare, apărarea cetăţenilor normali – ăsta e textul autorităţilor care vor să ne protejeze de forţe care ne-ar injecta idei greşite. Puterea vede România împărţită la propriu între oameni normali şi golani. Exac ca în reclama apărută recent, în care vocea lui Ion Ţiriac ne spune:
„Există o ţară unde merge și așa nu merge. Unde treacă-meargă nu trebuie nici să treacă, nici să meargă. Unde treaba românească este același lucru cu treaba nemțească. Bine ați venit în România normală.”
Ei bine, România asta normală n-ar mai tolera nici o formă aberantă de comportament, de zgomot, de aruncat hîrtii pe jos. Aşa a apărut şi ideea excluderii protestului din piaţa publică (eventual, proaspăt renovată plină de panseluţe sau beculeţe de Crăciun) şi mutarea lui în parcuri şi alte zone „ferite”.
Frica se manifestă şi prin cheltuieli mari pe timp de criză pentru „pază secretă” despre care nu ştim decît dacă facem calcule complicate cu bugetul. Să cităm din probabil cel mai tare material al Ziarului Financiar din ultimii ani, despre sume mari şi misterioase acordate „specialilor” în ultimul an:
Unul din cinci bugetari lucreaza la Interne, servicii secrete sau Aparare. Cei 260.000 de bugetari “speciali” consuma 4 mld. euro anual, adica aproape 40% din cheltuielile cu salariile in sistemul public.
Statul cheltuie anual aproximativ 4 miliarde de euro pentru plata a 260.000 de bugetari din sistemele “speciale”, de siguranta publica si aparare, care nu apar in statisticile oficiale, adica 38% din cheltuielile totale de personal cu angajatii din sectorul public (10,7 mld. euro), potrivit unor estimari ZF pe baza informatiilor de la Ministerul de Finante si de la Institutul National de Statistica.
In negocierile privind reducerea de salarii ale bugetarilor apar pentru prima data defalcari privind structura pe salarii si pe institutii. Problema este ca intre datele de la Ministerul de Finante, care spun ca exista 1,36 milioane de bugetari, si cele de la Institutul de Statistica si care numara doar 1,1 milioane bugetari exista o diferenta de 260.000 de salariati despre ale caror salarii nu se stie nimic.
Cînd ai aşa un surplus de putere pe felia militarizată sau de pază, parcă mişcările hazardate de prevenire nu mai sînt aşa de complicate. Să adăugăm la asta şi ofensiva publicitară a şefului serviciului de informaţii, alături de un deputat, pentru o întărire prin lege a serviciilor (vezi şi aici). Să adăugăm şi noi privilegii pentru pensionarii “speciali” (vezi aici). Şi poate lucrurile capătă o altă lumină.
O întrebare golănească, în loc de concluzii. Bă, vă e frică? Şi un răspuns: nu, ştiu că nu vă e frică, de aia îi tot daţi cu prevenţia şi luptaţi cu terorişti necunoscuţi care atacă românii normali. Frica paroxistică nu e însă raţională. Avem un stat care a băgat bani în pază în ultimii ani. A încurajat şi industria pazei private. Într-o ţară aparent liberă, dintr-o dată, îţi dai seama că spaţiul public nu mai e al tău. E ori al primăriei, ori al mall-ului de vizavi. Austeritatea a dezvoltat şi „paranoia normalităţii”. Cine face gălăgie nu e normal, nu e raţional, nu înţelege, e un posibil terorist.
Puterea a dat-o-n paranoia pentru că nu mai are frică de cetăţeni. Îi e frică de chestii complicate, terorism, crize, nebunii, manipulări. Dar nu mai are frica aia bună şi normală de noi, de gura noastră, de scandal popular. Asta se vede la New York pînă la Moscova. Le e o frică periculoasă (cu multă cheltuială la buget) pentru că nu le mai e o frică de aia sănătoasă…