Paul Krugman - Autor al unei rubrici bisăptămânale de opinie editorială care apare în New York Times şi al unui blog zilnic intitulat „Conştiinţa unui liberal“, Krugman a fost desemnat Publicistul Comentator al Anului în 2008 de revista Editor and Publisher. Krugman e unul dintre promotorii teoriei „noului comerţ”, iar pentru contribuţia sa în domeniul economiei i s-a acordat în 1991 medalia „John Bates Clark”, o distincţie a Asociaţiei Economice Americane. Pentru demersul lui analitic în materie de scheme de comerţ şi localizare a activităţii economice a primit Premiul Nobel pentru Economie în 2008. Washington Monthly îl consideră cel mai important analist politic al Americii, The Economist l-a declarat cel mai renumit economist al generaţiei lui, dar faima sa a depăşit spaţiul american: în 2004 a fost recompensat cu Premiul Principe de Asturias. A predat la Yale, MIT and Stanford, iar în prezent este profesor de economie şi afaceri internaţionale la Princeton University. A scris sute de articole, inclusiv pentru Foreign Affairs, Harvard Business Review, Forbes, şi peste douăzeci de cărţi, printre care Pop Internationalism (1996), The Accidental Theorist (1998), The Great Unraveling (2003). Cele mai recente sunt Conştiinţa unui liberal (2007) şi Întoarcerea economiei declinului şi criza din 2008 (2008).