NUMELE AUTORULUI

Oana Pughineanu

4 ARTICOLE
Oana Pughineanu s-a născut în 1977. A absolvit Facultatea de Filosofie la Universitatea “Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca. În prezent doctorandă la secția Literatură Comparată a aceleiași Univeristăți. Din 2003 este redactor la revista culturală Tribuna din Cluj. Colaborator al revistei Cultura & multe altele. Fost busier “Vasile Pârvan” la Accademia di Romania in Roma. Autoare a cărții “Plictiseală. Ratare. Prostie. Biobibliografie selectivă” (Editura Casa Cărții de Știință, 2006). Apariții în volumele colective: Cărțile supraviețuitoare (coord. Virgil Podoabă, Editura Aula, 2008) și Scriitorul și trupul său (coord. Marta Petreu, Editura Biblioteca Apostrof, 2007).

Ce ocupă ocupanții? Ce indignează indignații?

Indignații au ieșit în stradă. Indignații s-au întors acasă. Mișcarea aceasta care e îndeajuns de debilă încât să nu se numească revoluție, ar putea...

O nouă artă: învăţământul superior

Vă mai amintiţi de Cioran, cel care a reuşit să-şi trăiască toată viaţa din Paris cu ajutorul unor „burse” indefinit prelungite? Într-una din zilele...

Dacă n-ar fi banii cine s-ar mai gândi la noi?

Una dintre formulele care întotdeauna mi-a răsunat obscur, asemeni cuvintelor oracolului, în minte este “time is money”. În mod ciudat dificultatea de a înțelege...

Președintele și feministele lui

În luna decembrie a anului trecut pe coperta faimoasei Rolling Stone trona pe fundalul culorilor steagului italian un zâmbitor Silvio Berlusconi (Premier și Președinte...

Ultimele articole