NUMELE AUTORULUI

Boris Kagarlitsky

4 ARTICOLE
Boris Kagarlitsky se prezintă aşa: „Din anul 2007 sunt directorul Institutului globalizării şi mişcărilor sociale (prescurtat: IGSO), despre care se poate spune că este „cel mai bun think tank de stânga” din Rusia – deoarece, este singurul, altul nu mai este…Dar până în acel moment, până să devin director, am fost autor de cărţi samizdat, deţinut politic, poştaş, deputat în Consiliul municipal al Moscovei, am fost arestat în anul 1993, de către noua putere, deja anti-comunistă, am activat în mişcarea sindicală, în sfera Academiei de Ştiinţe, am condus departamentul de politică al publicaţiei Novaya Gazeta, ziarul de frunte al opoziţiei ruse. Incepând cu anii 2000, am scris multe cărţi în limba engleză şi rusă (chiar în această ordine, căci până la începutul lui 2000 cărţile mele nu au fost editate în limba rusă). Amuzant este faptul că în 1982 mi s-a adus acuzaţia de „activitate anti-sovietică”, iar în 1993 fusesem arestat ca „apărător al puterii sovietice”. Dar pot afirma că nu mi-am schimbat niciodată convingerile, lucru care poate fi verificat prin alăturarea publicaţiilor mele din diferite epoci. Mereu am pledat pentru democraţia socialistă, precum şi pentru apărarea intereselor clasei muncitoare.”

Putin muncește pentru toți

"Nu am fost să votez şi asta nu este poziţia mea principială, ci ţine de o elementară judecată sănătoasă. Eu cred că în situaţia în care...

Libertatea este în pericol. Democrația are câteva șanse de supraviețuire

Se poate ca viitorii istorici să aprecieze începutul secolului al XXI-lea ca fiind o epocă a autoamăgirii și iluziei, asemănătoare în foarte multe privințe...

Orientul Mijlociu, mon amour. Cu o întârziere de 150 de ani

Ceea ce vedem noi astăzi în Libia nu e decât o parte integrantă din procesul revoluției arabe, poate chiar al revoluției Orientului Mijlociu, observată...

Che Guevara glamour – răul absolut

(Text dintr-o dezbatere pe tema:  Che Guevara glamour – răul absolut)  De la un anumit punct încolo, ideologia se transformă inevitabil în stil. Acesta este,...

Ultimele articole