NUMELE AUTORULUI

Alexandru Matei

15 ARTICOLE
Alexandru Matei s-a născut la 11 aprilie 1975. Este licenţiat al Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine a Universităţii din Bucureşti, unde a absolvit de asemenea un masterat în antropologie culturala în 1998. Este doctor în literatură franceză contemporană, la Universitatea din Bucureşti şi la Ecole des Hautes Etudes en Sciences Sociales din Paris. A beneficiat de o bursă doctorală din partea Guvernului francez în perioada 2003-2006. Semneaza eseuri, articole şi recenzii în majoritatea revistelor culturale din Bucureşti şi în revista Vatra din Targu-Mureş. A tradus Societatea de consum de Jean Baudrillard la Editura comunicare.ro în anul 2005. În anul 2000, a debutat iîn poezie, la Editura Dacia, cu volumul Tractir. În 2008 publică la Editura Careta Românească volumul de eseuri Ultimele zile din viaţa literaturii.

Ambiguităţile unei capodopere

Filmul regizat de Andrei Ujică, Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu, a stîrnit nu doar admiraţie, nu doar dezamăgire, ci şi dezbatere. A produs două tipuri...

Eu sunt Păunescu

« Ca orice analiza de astazi despre ochii orbi ai lui Homer ar putea fi o acuzatie la adresa orelistilor. » Adrian Păunescu « Niciodată n-am fost...

Braţele scurte ale domnului Marius Ghilezan

Mă întreb cît de larg trebuie să fie mijlocul spiritului (minţii, inteligenţei) pentru a-i încăpea pe toţi cei care se revendică de la el....

De la Liceenii la Eleva porno exmatriculată

Cei care văd un dezastru în învăţămîntul românesc de astăzi uită. Noi uităm foarte mult, în general. A fost de-ajuns să urmăresc cele două...

Moştenirea urbană ceauşistă – Liniştea interioară şi gălăgia de la bloc

Musique et marteau, poate vă amintiţi textul dintr-un manual comunist de limba franceză, în care ciocănitul grosolan al ciocanului devine, în concertul muncii, acompaniamentul...

Ultimele articole