Așteptăm și alte șocuri financiare, declară Trichet!

Ați încercat deja să transformați un cerc în pătrat sau invers? Este imposibil, nu-i așa? Întotdeauna se va găsi o piedică sau un ceva prea-prea…

Ei bine, invitatul de onoare al celei de-a 17-a Conferință de la Montreal privind economia mondială, D-nul Trichet, Președintele Băncii Central Europene, a declarat de curând că va încerca să împătrățească cercul patronilor săi europeni și că va depune eforturi susținute în acest scop în următoarele luni. Dar mai bine citim propunerile sale:

„Piața financiară mondială, la fel ca economia mondială, a dat dovadă de o absență a rezilienței absolut frapantă – a afirmat acesta, vorbind despre sumbrele lui zile din toamna lui 2008 (…) În decurs de numai câteva zile, ansamblul economiei a părut că se va prăbuși dintr-o singură lovitură. Este de datoria autorităților publice să transmită sectorului privat următoarele: «suntem mult mai vulnerabili decât vă vine vouă să credeți»”[1].

Deținem acum suficient material contradictoriu pentru a împinge analiza noastră și mai departe. Președintele BCE e deznădăjduit în fața slabei reziliențe a economiei mondiale. Ceea ce e totuși fals. Economia mondială a rezistat în pofida tuturor fraudelor, a furturilor, a înșelătoriilor provocate de către patronii ei, bancherii; economia mondială a supraviețuit crizei pe care tot ei au provocat-o. Trebuie precizat că „economia mondială” este aici un eufemism care desemnează suma activităților umane de pe pământ. Activitatea umană nu poate dispărea de pe planetă atâta timp cât omul va stăpâni această sferă pe care o transformă prin munca sa cotidiană.

E vorba așadar despre alt lucru asupra căruia ne reține atenția sofisticatul președinte european. De fapt, el își rafinează gândirea în a doua jumătate a acestui citat. Cel care fusese numit în acest post de către autoritățile publice europene, la comanda capitaliștilor financiari monopoliști, amintește că guvernele au de jucat un rol extrem de precis, cu scopul a reglementa cum trebuie sistemul de exploatare și de sclavie salariată capitalistă, iar asta pentru a-i asigura perenitatea. E vorba prin urmare de a-i face pe patroni (vulturii financiari) să-și înțeleagă interesul profund și pe termen lung; e vorba de a menține acești cămătari în interiorul unui joc bursier cu reguli stricte care, dacă nu sunt respectate de către toți și fiecare, antrenează prăbușirea tuturor, nu prăbușirea „economiei mondiale în general”, ci prăbușirea structurii de exploatare capitalistă.

Marele funcționar european a rugat, cu ocazia conferinței sale din Montreal, caimanii financiari mondiali să-și înfrâneze voracitatea canibală printr-o mai mare disciplină a „sectorului privat”, integrat completamente în „sectorul public”, și să convină că „reformele întreprinse de guverne sunt necesare și nu vor nemulțumi bancherii și alți oameni de afaceri care au început să se plângă de ele”[2].

Dar iată că viața reală prinde din urmă bancherul nostru mistic care, la fel ca și alții, nu a mai apucat să-și împătrățească cercul contradicțiilor capitaliste.

„Cum recenta criză a venit, de data aceasta, dinspre piețele financiare, multe dintre acestea (reformele NDLR) au drept scop consolidarea controlului. Însă viitoarele șocuri pot surveni de oriunde – a explicat acesta – din cauza evoluției fulgerătoare a tehnologiilor, din cauza schimbărilor constante provocate de mondializare, din cauza factorilor geopolitici”[3].

În acest citat, angajatul băncii centrale a capitaliștilor europeni admite că nu și-a putut împiedica patronii de la a se fagocita și își previne audiența mic-burgheză a cercetătorilor și analiștilor universitari că viitorul tsunami financiar poate veni din partea oricărui actor din serai, fie din partea bancherilor ambițioși, fie a vicioșilor speculanți bursieri sau fie din partea planturoșilor președinți de trusturi (asigurări, comunicații, servicii, comerțul cu amănuntul). Își duce chiar clarviziunea la limită, invitându-ne să observăm evoluția tehnologiilor de comunicație (speculația bursieră intercontinentală via Internet) și a repartajării constante a piețelor, pe care acesta le califică pudic „ale mondializării”. Ba chiar își manifestă neîncrederea față de geopolitică (a se înțelege: jafurile armate precum cele curente din Afganistan, din Nordul Pakistanului sau din Libia, sub bombele mortale ale NATO). Toate aceste variabile ar putea perturba chietudinea evoluției economice a lumii imperialiste (o evoluție care, în treacăt fie spus, n-a fost nicicând liniștită) printr-o descompunere circulară și cubică.

Oricum ar fi, un tânăr „trader” care a luat cu asediu City of London, eroul din filmul Krach (2010), mărturisește candid că, indiferent de reglementările imaginate pentru a o contracara, munca lui constă în a o evita[4].

Nu e deloc ușor pentru subalternul Trichet să le ordone politicienilor europeni, plasați fiecare la locul său de către patronii lui, care, la schimb, l-a plasat la conducerea Băncii Centrale Europene cu scopul de a-i obliga să se disciplineze și să supraviețuiască împreună, ceea ce e în contradicție flagrantă cu sistemul economic pe care se presupune că-l apără. Doamnelor și Domnilor, asistăm așadar la prestațiile unui valet care dorește binele stăpânului său, care, la rândul său, dorește bunurile celorlalți… și de aceea, președintele Trichet vrea să restabilească ordinea într-un sistem economic care prin esență este dezordonat și anarhic… Iată prin urmare ce înseamnă a împătrăți un cerc.

„Faimoasa criză a datoriei suverane europene este o problemă de politică economică și bugetară în anumite țări, printre care și Grecia”, a precizat cel care săptămâna trecută reclama crearea unui post de ministru european al Finanțelor, capabil să aplice dreptul de veto la bugetul unei țări membre care ar fi putut compromite stabilitatea financiară a zonei euro[5].

Să încheiem analiza acestei orații funebre a imperialismului, intonată de cădelnițarul cardinalilor finanțelor europene. Cu scopul de a forța mâna anumitor „lașe guverne membre ale Uniunii”, care fug de obligațiile lor transferând povara crizei capitaliste pe spatele poporului lor, și mâna conducătorului claselor lor muncitoare, care refuză să lucreze tot mai mult pentru a câștiga tot mai puțin, diaconul recomandă numirea pandantului său bugetar suprem. Așa cum Trichet gestionează euro în beneficiul suzeranilor săi financiari europeni, un ministru suprem al finanțelor ar putea avea dreptul de viață și de moarte asupra bugetelor naționale europene, cu scopul de a sancționa „lașii” care ezită în mod oportunist să-și biciuiască poporul cu cele mai rele restricții și constrângeri: privatizarea și lichidarea serviciilor publice impozitate de către Banca Mondială și de către Fondul Monetar Internațional (FMI), gestionat până de curând de un fost candidat PS la președinția Franței. De ce-aș manifesta astfel o plăcere atât de sadică, răsucind cuțitul (numărul 7) în rana „socialistă” franceză?

„Ce e de făcut trebuie făcut.” Atunci când se dorește asigurarea profitului maxim pentru propriii patroni, în timp ce economia europeană se află într-o fază descendentă și letargică, supusă concurenței dragonului imperialist venit din Orient, toate mijloacele sunt bune. Așteptând clasa muncitoare europeană și mondială să se dea de ceasul morții, intriganții puterii ei de cumpărare se rafinează la nivel înalt, iar contradicția Capital – Muncă își urmează cursul ineluctabil.

Traducere de Igor Mocanu