Aspecte ale culturii migraţiei în România

TEMA: Migranţii. România de “afară”

1. Introducere

În cea de a doua jumătate a anilor ’80, România a devenit una dintre marile ţări‑sursă în sistemul migraţiei europene est‑vest. Factorii ce au condus la această situaţie au fost criza economică extinsă asociată penuriei acute de resurse, izolării sporite a ţării şi accentuatei lipse de credibilitate a regimului comunist (Eke şi Kuzio, 2000; Gabanyi, 2000; Georgescu, 1995; Kligman, 1998; Linz şi Stepan, 1996; Sampson, 1986; Tismăneanu, 1997; Verdery, 1996). Numărul cetăţenilor români care au solicitat statusul de refugiat în ţările occidentale a crescut de la 2 864 solicitanţi de azil în 1980 la 14 864 în 1989 (UNCHR, 2001). Fluxurile anterioare ale migraţiei etnicilor germani spre Germania s‑au intensificat şi din 1987, o altă minoritate – cea a etnicilor maghiari – a început să emigreze masiv (atât pe canale legale, cât şi iregular) către Ungaria.

După căderea regimului comunist, date fiind posibilităţile acum liberalizate de ieşire din ţară şi politicile relativ deschise de acces în diversele state de destinaţie, numărul celor dispuşi să plece definitiv din România cu orice preţ a crescut considerabil. Ca atare, între 1990 şi 1993, dintr‑o populaţie de 22 de milioane, 190 687 de cetăţeni români au emigrat legal (CNS, 1995), iar 338 132 au depus cereri de azil în ţările occidentale (UNCHR, 2001). Pe măsură ce autorităţile acestor ţări au devenit din ce în ce mai reticente faţă de recunoaşterea statusului de subiecţi persecutaţi politic migranţilor români, cererile de azil au început să fie refuzate; astfel, un număr crescând de cetăţeni români devin migranţi ilegali. În timpul anilor ’90, marcaţi de colapsul economiei româneşti, numărul migranţilor ilegali a crescut, cu toate că scopul lor primar nu mai era acela de a se stabili definitiv în altă ţară, ci de a munci (Sandu, 2000a, 2000b). Din această raţiune, în timpul ultimilor 15‑16 ani, valuri masive de muncitori români au plecat în străinătate. La nivelul anului 2006, numărul lor a fost estimat la 2,5 milioane (Sandu, 2006).

De‑a lungul timpului, structura sociologică a acestei populaţii angajate în procese migratorii s‑a modificat, de asemenea. La început, migranţii proveniţi din România erau în mod caracteristic persoane cu diplomă, înalt calificaţi sau specialişti din zonele urbane. Acum, cea mai mare parte a migranţilor sunt tineri, slab sau insuficient calificaţi, din mediul rural, unde trăieşte aproximativ jumătate din populaţia ţării.

Cu toate că situaţia economică a României s‑a ameliorat în timp, emigraţia a continuat în noul mileniu. Chiar şi în ultimii ani, în ciuda creşterii progresive a cererii interne de forţă de muncă, segmente largi ale populaţiei îşi exprimă dorinţa de a pleca. Potrivit unei anchete din 2006, 9% din populaţia adultă a României intenţiona să lucreze în străinătate în 2007, iar în cadrul grupului de vârstă 18‑24 de ani, rata migranţilor potenţiali se ridică la 23% (FSD, 2006). În analiza de faţă încercăm să creionăm un răspuns posibil la această disponi­bilitate crescută a tinerilor din România de a se angaja în migraţie. Potenţialul migrator relativ ridicat al tinerilor poate avea multiple explicaţii, studiul de faţă încercând să scoată în evidenţă contextul instituţional mai general –economic şi sociocultural – în care se conturează dispoziţiile migratorii ale generaţiilor tinere din România. Din punct de vedere teoretic, analizăm migraţia ca proces de structurare (Morawska, 2001), valorizând cu precădere setul de idei asociate conceptului de „cultură a migraţiei” şi specificând analitic maniera în care „cultura migraţiei” este ancorată în structurile societale. Pe scurt, teza teoretică de la care pornesc se poate rezuma în următoarele aspecte mai importante: orientările migratorii ale tinerilor nu pot fi analizate exclusiv ca un set de preferinţe determinate cultural, dar nici doar ca răspuns la constrângerile experimentate în contextul structurii oportunităţilor determinate de dinamica vieţii economice. Vedem mai degrabă aceste orientări migratorii ale tinerilor ca dispoziţii practice modelate în cadrul inevitabilei dualităţi dintre oportunităţile structurale şi preferinţele culturale individuale sau colective.

Dată fiind centralitatea conceptului de „cultură a migraţiei”, în prima parte a analizei voi evidenţia variatele sensuri şi dimensiuni analitice în care este folosită noţiunea. O a doua parte a analizei se concentrează pe contextul structural particular al organizării sociale a muncii, specific mediilor care au constituit terenul analizei de faţă. Apoi voi analiza modul în care tinerii se raportează la migraţia (în derulare) din comunităţile lor şi la rolul ocupat de migraţie în variatele proiecte biografice ale tinerilor proveniţi din mediul rural. Mă voi concentra, în particular, pe funcţia atribuită migraţiei în procesul de tranziţie către stadiul de adult în sens sociologic. În concluzie, voi argumenta că rolul pe care‑l ocupa migraţia în proiectele biografice ale tinerilor nu se datorează exclusiv puterii de atracţie a migraţiei ca model cultural prezent în comunitate, migraţia devenind mai degrabă o opţiune ce se transformă în preferinţă în contextul specific al organizării sociale a muncii în care tinerii trebuie să‑şi croiască un drum în viaţă.

2. Metodologie

Cercetarea empirică ce stă la baza acestei analize a fost derulată în două grupuri de sate puternic interconectate din Transilvania, situate în proximitatea a două centre industriale. Primul grup, de lângă Târgu‑Mureş, este alcătuit din patru sate („grupul Pănet”); cel de lângă Câmpia Turzii este alcătuit din trei sate („grupul Colonia”). Grupul Pănet cuprinde satele Berghia (Mezõbergenye), Ciueşd (Székelykövesd), Pănet (Mezõpanit), Sântioana de Mureş (Csittszentiván). Numărul total de locuitori ai acestor sate era de 5 994 în 2002. Grupul Colonia este alcătuit din Colonia (Detrehemtelep), Viişoara (Aranyosegerbegy) şi Luncani (Aranyosgerend), cu un număr total de 6 768 de locuitori în 2002. Datorită multiplelor legături care există între cele două grupuri de comunităţi rurale, le‑am tratat drept reţele de sate. În ambele cazuri, satele se găseau unele în proximitatea celorlalte, având legături directe, şi erau complementare unele altora în ceea ce priveşte diferite funcţii precum educaţia, serviciile medicale, administraţia publică, producerea unor alimente de bază, comerţul, timpul liber etc. Ele erau, de asemenea, legate prin reţele complexe de rudenie şi prietenie, funcţionând astfel ca un spaţiu social comun.

Marea majoritate a locuitorilor satelor incluse în cercetare sunt etnici maghiari, deoarece obiectivul secundar al muncii de teren a fost elaborarea unor studii de caz despre schimbările destinaţiilor migraţiei pentru muncă ale etnicilor maghiari din România. În timpul anilor ’90, membrii acestei minorităţi s‑au orientat către Ungaria, a cărei atractivitate se întemeia pe o serie de factori precum cunoaşterea limbii, existenţa reţelelor, costul redus al călătoriei şi gradul de toleranţă faţă de etnicii maghiari în statul‑neam (vezi Tóth, 2000). După 2000, au început să aleagă şi alte destinaţii.

Accentuez că în această analiză nu atribui un rol major etnicităţii, în sensul că nu presupun că pattern‑urile de migraţie descrise aici ar fi specifice unui anumit grup etnic, ci mai degrabă consider că sunt relevante în cazul comu­nităţilor rurale care au avut şi au pattern‑uri de organizare socială a muncii, mai mult sau mai puţin similare celor ce urmează a fi prezentate în această analiză.

În prima etapă a cercetării empirice au fost realizate interviuri nestructurate cu informatori‑cheie (preoţi locali, personal administrativ, migranţi reveniţi acasă etc.). Scopul acestora a fost reconstrucţia istoriei recente a migraţiei. Cea de‑a doua etapă s‑a concentrat asupra tinerilor din sat cu vârste cuprinse între 14 şi 17 ani. Mai întâi am efectuat o radiografiere generală a populaţiei‑ţintă, care a inclus o scurtă anchetă asupra condiţiei lor sociale, a intenţiilor de a emigra, a experienţei familiale de migraţie etc. Ulterior am realizat interviuri individuale şi discuţii de tip focus‑grup pe tema proiectelor lor de viaţă. Interviurile s‑au desfăşurat în limba maghiară; traducerile ce apar în text îmi aparţin.

3. Migraţia ca model cultural

Conceptul de „cultură a migraţiei” se referă la „modificări ale valorilor şi ale percepţiilor culturale” determinate de experienţe migratorii anterioare, care apar în cadrul unei comunităţi cu o îndelungată istorie a migraţiei. În acest caz, practicile migratorii de durată se pot transforma în repertorii comportamentale de referinţă, care orientează şi motivează opţiunile actorilor sociali (Massey et al., 1993). O definiţie atât de cuprinzătoare acoperă aspecte destul de diferite ale migraţiei, pe baza cărora pot fi decelate cel puţin patru sensuri majore.

Primul înţeles al termenului „cultură a migraţiei” se referă la importurile rezultate în urma migraţiei, la modul în care migraţia devine un fapt cultural în comunităţile de origine, rezultând emergenţa unor noi artefacte, obişnuinţe, perspective, idei şi valori ce devin parte a culturii societăţii de origine, marcând astfel contextul decizional al societăţii respective (Massey et al., 1994, pp. 1500‑1501). De obicei, acestea sunt cel mai vizibile sub forma modificării unor comportamente legate de consum în urma migraţiei. Analiştii feno­menului migraţional românesc deja au înregistrat schimbări la acest nivel (Oteanu, 2005; Stan, 2005). Desigur, aceste importuri nu se opresc la acest nivel, ci pot rezulta schimbări mai profunde la nivelul sistemelor de valori ale societăţilor de origine. Astfel, literatura de specialitate descrie schimbări ale mentalităţilor economice ale foştilor emigranţi reîntorşi în societăţile de origine, care în contextul migraţiei dobândesc şi aduc cu ei experienţa individualismului şi a comportamentului competitiv, adesea contrastante cu valorile colectiviste promovate de unele societăţi preindustriale. În comunităţile de origine, ei pot acţiona ca indivizi competitivi, ghidaţi de impulsul scopului maximizării profitului, nu o dată subminând logica strictului control comunitar orientat spre menţinerea structurii tradiţionale de status (Kandel şi Massey, 2002; Massey, 1988, pp. 390‑392). Reiterarea unor asemenea comportamente poate consacra aceste orientări valorice ca alternative pentru diferite segmente ale societăţii, în căutarea unor strategii de viaţă mai individualizate. Pieke şi colegii (2004) au descris cazuri în care, ca urmare a migraţiei susţinute, alternativa dominantă de generare a resurselor necesare gospodăriilor a devenit migraţia, oportunităţile de conectare la pieţele locale ale forţei muncii au ajuns să fie sistematic ignorate. Astfel, migraţia poate deveni o alternativă economică importată. Pe măsură ce indivizii vor utiliza migraţia pentru o generare mai eficientă a resurselor, ei pot deveni mai puţin motivaţi să se ocupe de anumite activităţi economice tradiţionale. Rezultatul final al acestor modificări ar putea fi declinul total al unor practici de producţie, subzistenţa viitoare a societăţilor de origine depinzând acum exclusiv de migraţie (Wiest, 1973). Studii de caz recente au descris asemenea tendinţe în zonele rurale din România unde, până nu demult, proprietatea funciară şi productivitatea în cultivarea pământului erau considerate drept dimensiunile constitutive ale identităţilor individuale şi familiale şi o sursă importantă de prestigiu social pe plan local (Verdery, 1994). Însă, din cauza absenţei unui segment important al forţei de muncă pentru lungi perioade de timp şi a reevaluării continue a eficienţei practicilor economice locale (care necesită mai degrabă un aport intensiv de muncă fizică), cultivarea pământului a devenit mai puţin atractivă (Mohácsek şi Vitos, 2003; Şerban şi Grigoraş, 2000; Stan, 2005).

Cel de‑al doilea înţeles al conceptului de „cultură a migraţiei” porneşte de la faptul că în societăţile de emigrare migraţiei i se ataşează variate semnificaţii, deci se referă la modalităţile de evaluare a migraţiei. Cultura migraţiei în acest sens desemnează sistemul de norme şi ideologii ce funcţionează ca un cadru de interpretare şi de evaluare a stabilităţii sau a mobilităţii dintr‑o societate dată. De exemplu, la începutul anilor ’90 elitele minoritare maghiare din România au reprezentat procesele de relocare a indivizilor aparţinând acestei minorităţi în termeni etici. Ei au văzut în migraţia către Ungaria o formă tacită de vot în defavoarea rezistenţei faţă de greutăţile economice, dublate de manifestările politice antimaghiare de la acea vreme şi, ca atare, un mesaj defetist pentru comunitate (Magyari, 1991). Tot astfel, autorităţile comuniste aveau tendinţa generală de a condamna (chiar criminaliza) migraţia pe baze ideologice[2], văzând în ea o formă de protest îndreptat împotriva regimului, considerând că „emigraţia unui număr mai mare de cetăţeni discre­ditează simbolic regimul şi contestă legitimitatea acestuia (în faţa celor rămaşi şi a audienţei internaţionale) ca sistem politic funcţional” (Mueller, 1999, p. 702).

Cel de‑al treilea înţeles al „culturii migraţiei” include shimbările produse de faptul că o parte din comunitate este angajată în migraţie, la pattern‑urile de acomodare, la elementarul fapt al absenţei prelungite a unei părţi din comunitate. De exemplu, Radu (2001) prezintă modul în care, la o comunitate adventistă din România, urmare a migraţiei şi a unei absenţe susţinute, se redefinesc normele de includere şi apartenenţă la comunitate. Şerban şi Grigoraş (2000) descriu modalităţi de realocare a diferitelor funcţii (economice, dar mai ales familiale) în contextul unei absenţe prelungite a unor membri de familie.

O a patra interpretare porneşte de la ideea că migraţia poate dobândi funcţii non‑economice marcante şi dintr‑o practică posibilă, opţională (eventual) dezirabilă, migraţia se poate transforma într‑un act social crucial şi necesar, cvasiobligatoriu pentru anumite categorii sociale, deci o practică ce, dincolo de importanţa ei economică pentru indivizi şi gospodării, dobândeşte semnifi­caţii comunitare majore. De exemplu, poate deveni un indicator major al tranziţiei către statusul de adult, având funcţii similare unui rit clasic de trecere (Massey et al., 1994). Acest ultim sens al idiomului de cultură a migraţiei este, într‑un anu­mit sens, cel mai cuprinzător şi include atât asumarea (chiar proactivă) a schim­bărilor implicate de practicile migratorii, cât şi valorizarea pozitivă a acestora.

Persistenţa migraţiei tinerilor, precum şi dispoziţiile migratorii actuale manifestate de către tinerii din România sugerează că asistăm la o situaţie de acest gen, anume: migraţia din România – dincolo de relevanţa ei economică iniţială – a dobândit funcţii sociale mult mai ample, acţionând ca pattern normativ şi traiectorie înalt valorizată. Nu este doar acceptată, ci, într‑un anumit sens, impusă de către comunităţile de origine, marcând contextele decizionale în care se desfăşoară tranziţia către statusul de adult.

În analiza de faţă încerc să argumentez o atare funcţionare a migraţiei şi să evit înţelegerile suprasocializate şi deterministe ale valorilor explicative ale ideii de cultură a migraţiei, altfel spus ale interpretării culturii migraţiei în sens tare ca pattern normativ dominant. Aceasta deoarece moduri de determinare culturală mai puternice poate că au funcţionat în societăţi mai tradiţionale, care admiteau puţine alternative referitoare la modelarea biografiilor individuale. Dar analizele recente indică, dimpotrivă, rolul din ce în ce mai activ pe care îl joacă tinerii est‑europeni (ca agenţi individuali) în articularea propriilor biografii (Gábor, 2004; Wallace şi Kovatcheva, 1998). De asemenea, după cum indică mai multe abordări structurale, pattern‑urile culturale nu trebuie înţelese drept cadre exclusiv funcţionale şi de legitimare ce conduc spre efecte dezirabile social, ci mai degrabă ca alternative posibile ancorate în contexte structurale dinamice. Opţiunile actorilor au triplul rezultat al modificării preferinţelor pentru anumite căi de acţiune, al producerii şi reproducerii structurilor sociale, precum şi a identităţilor sociale (Giddens, 1984; Giddens, 1991; Morawska, 2001). Astfel, înţeleg să abordez cultura migraţiei la tinerii din zonele cercetate ca fiind ancorată în contexte structurale bine determinate, evidenţiind şi semnificaţiile identitare implicate.

4. Dezindustrializare şi organizare socială a muncii

Contextul structural al cercetării culturii migraţiei în mediul rural trebuie să fie pus mai întâi în relaţie cu procesul socioeconomic cheie din România de după 1989, anume dezindustrializarea (Dăianu, 2001; Earle, 1997). Pe parcursul unui deceniu, dezindustrializarea a avut ca efect diminuarea sectorului secundar cu 2,9 milioane de locuri de muncă, înjumătăţind numărul angajaţilor în industrie (Berevoescu şi Stănculescu, 2003, p. 305; Goedings, 1999). Deşi structurile industriale nu erau tipice satelor româneşti (ce au avut şi au în continuare funcţii proeminent agricole), procesul de dezindustrializare a avut consecinţe negative majore pentru gospodăriile rurale. Acest aspect se explică prin faptul că în timpul comunismului gospodăriile rurale (din Transilvania, mai ales) erau susţinute de doi piloni: unul sau mai mulţi membri ai familiei făceau regulat naveta către unul din centrele industriale apropiate, în timp ce alţi membri ai gospodăriei practicau diferite forme ale agriculturii de subzistenţă. De fapt, în timpul celei de‑a doua jumătăţi a anilor ’80, aproximativ o treime din populaţia activă de la sat făcea zilnic naveta către un oraş apropiat (Kiss, 2002; Neményi şi Veres, 2001). Această participare dublă a locuitorilor de la sat, atât în cadrul agriculturii domestice, cât şi în cadrul industriei (cea mai mare parte ca muncitori calificaţi), a funcţionat timp de decenii ca strategie persistentă de generare a resurselor. Această formă de organizare socială a muncii s‑a dezintegrat însă în timpul procesului de tranziţie către economia de piaţă şi de dezindustrializare, contribuind la articularea unei noi tendinţe de migraţie a forţei de muncă din mediul rural. Dintre toţi muncitorii industriali, navetiştii rurali au fost ultimii angajaţi şi primii concediaţi. Pe lângă aceasta, schimbările din cadrul sectorului de producţie agricolă au impus o nouă serie de probleme. Pe de o parte, restabilirea proprietăţii private a implicat ezitări şi ambiguităţi de durată în ceea ce priveşte proprietatea de drept asupra pământului (Verdery, 1994). Pe de altă parte, procesul – în plină desfăşurare – de tranziţie a acestui sector către economia de piaţă a implicat riscuri consi­derabile pentru producători, care erau prea puţin obişnuiţi cu mecanismele de piaţă, cu sistemele de preluare şi vânzare angro, logicile adesea schimbătoare ale subvenţiilor de stat din această perioadă constituind, la rândul lor, mai degrabă o sursă de incertitudine decât un factor de reducere a riscurilor.

În afara faptului că ambii piloni ai economiei rurale începuseră să se clatine, instabilitatea economică a fost amplificată şi de presiunea demografică sporită asupra zonelor rurale, cauzată nu de creşterea naşterilor, ci mai degrabă de schim­barea postcomunistă a pattern‑urilor de mobilitate internă ce a avut ca rezultat un influx de populaţie dinspre urban spre rural. În timpul regimului comunist, fluxul mobilităţii geografice interne dinspre sate către centrele urbane era dominant. În 1990, de pildă, doar 3,5% din întreaga populaţie mobilă geografic s‑a mutat din mediul urban în cel rural. Această tendinţă s‑a inversat la mijlocul anilor ’90, intensificându‑se fluxurile de migraţie dinspre oraş spre sat. Astfel că în 2000 acest tip de mobilitate ajunsese să reprezinte 33,8% din mobilitatea internă totală înregistrată în România. Cel mai tipic caz al acestei migrări era remigrarea, deci întoarcerea de la oraş la sat a celor care, nu cu mult în urmă, au migrat de la sat la oraş.

În aceste condiţii – de dezindustrializare şi presiune demografică sporită – capaci­tăţile gospodăriilor rurale de a genera resurse s‑au redus semnificativ, iar migraţia apărea, în consecinţă, drept cea mai însemnată oportunitate economică alternativă.

În perioada comunistă, ambele grupuri de sate analizate în acest studiu constituiau cazuri tipice de economii domestice sprijinite pe doi piloni. De exemplu, la mijlocul anilor ’80, 55% din populaţia activă din grupul de sate Pănet făceau naveta zilnic, cea mai mare parte către cel mai apropiat mare centru industrial, Târgu‑Mureş (Kiss, 2002). Ca urmare a procesului de tranziţie către economia de piaţă, accesul sătenilor la angajarea formală în centrele urbane din apropiere a scăzut dramatic. În cea de a doua jumătate a anilor ’90, pentru majoritatea acestor săteni, a găsi orice loc de muncă (angajare formală în industrie) reprezenta o întreprindere cu puţine şanse de reuşită. În asemenea circumstanţe, migraţia internaţională a devenit una dintre cele mai importante oportunităţi generatoare de resurse.

În timpul anilor ’90 – nu doar în comunităţile studiate, ci şi în restul regiunii – un număr mare de persoane s‑au angajat în episoade relativ scurte de migraţie iregulară pentru muncă, mai ales în Ungaria. Cu timpul, durata şederii în străinătate s‑a extins, iar fluxurile migratorii s‑au orientat progresiv către alte destinaţii, precum Germania, Italia şi Spania. În ciuda persistenţei caracterului ilegal al migraţiei, o serie de strategii de reglementare au fost dezvoltate în aceste zone (Gagyi, 2003; Hárs, 1995; Horváth, 2005; Oláh, 2003; Sik şi Tóth, 1999). În cele două arii cercetate, aproape fără excepţie, fiecare familie extinsă are cel puţin un membru stabilit definitiv în străinătate, iar în ambele reţele de sate am identificat un grup considerabil de persoane (cam 100‑150 în fiecare comunitate) care locuiesc pentru perioade lungi în altă ţară, fără a‑şi fi stabilit reşedinţa permanentă acolo. Aceste cazuri ar putea fi incluse în categoria impusă în literatura de specialitate sub numele de „migrant incomplet” (Massey şi Taylor, 2004, p. 44).

Cu toate acestea, în ultimii ani, recesiunea economică s‑a încheiat şi, ca urmare a creşterii economice, au început să apară noi oportunităţi de muncă pe plan intern. Aceste posibilităţi de lucru sunt totuşi caracterizate printr‑un înalt grad de flexibilizare şi informalizare a contractării muncii (Berevoescu şi Stănculescu, 2003; Pippidi et al., 2000; UNDP, 2005; Wallace, 2003). Aceasta înseamnă că „în loc să utilizeze forţă de muncă angajată cu contract de muncă şi cu normă întreagă, localizată într‑o singură fabrică înregistrată sau un singur loc de muncă, firmele descentralizează producţia şi reorganizează munca prin formarea unor unităţi de producţie mai flexibile şi mai specializate, unele dintre ele rămânând neînregistrate şi informale” (ILO, 2002, 2). În aceste condiţii, chiar şi în ciuda extinderii pieţei forţei de muncă, locurile de muncă ce pot fi accesate de locuitorii de la sat necalificaţi sau slab calificaţi, adică mai ales de către cei tineri, sunt foarte nesigure. De exemplu, pe baza anchetelor realizate, Kiss (2002) estimează că în anul 2001, în Pănet, doar 6% dintre tinerii cu vârste cuprinse între 19 şi 29 de ani erau, în anul precedent, angajaţi cu contract de muncă de mai mult de un an. Ca atare, cu toate că în prezent asistăm la o multiplicare a oportunităţilor existente pe piaţa forţei de muncă, accesul la locurile de muncă formale şi pe termen lung rămâne încă limitat, fiind determinat de o serie de variabile precum nivelul educaţiei, gen, vârstă, mediul de rezidenţă şi apartenenţa la o minoritate marginală. Astfel, pentru tinerii din mediul rural, slab calificaţi şi fără experienţă de muncă anterioară, şansele de a obţine contracte de muncă pe termen lung sunt mai degrabă limitate. Chiar dacă reuşesc să câştige ceva bani pentru a se întreţine, ei nu au acces la beneficiile oferite de un loc de muncă stabil, precum includerea în schemele de asigurare medicală sau de pensii, ori posibilitatea de a dobândi calificări la locul de muncă. Un astfel de pattern de integrare pe piaţa forţei de muncă nu diferă prea mult, cel puţin dintr‑o perspectivă pe termen scurt, de statusul de „muncitor‑oaspete”: singurul beneficiu al anga­jării este venitul în sine, celelalte beneficii fiind excluse.

Prin urmare, contextul structural în care migraţia ca strategie alternativă
de susţinere a gospodăriei se dezvoltă şi dăinuie se configurează în acest fel. Dezindustrializarea distruge bazele economiei bazate pe doi piloni, migraţia apare ca o alternativă pentru a suplini resursele din gospodării, relansarea economică aduce cu sine o restructurare a modalităţilor de organizare socială a muncii. În paralel cu extinderea pieţei forţei de muncă asistăm la o seg­mentare a acesteia (Bonacich, 1972, et al. 1976; Massey et al., 1993). Astfel că funcţionează o piaţă primară a forţei de muncă ce se caracterizează prin relaţii contractual formale, garantate legal, unde locurile de muncă sunt relativ stabile şi de durată, accesarea acestui segment presupunând o investiţie semni­ficativă în capitalul uman. De asemenea, pe pieţele secundare ale forţei de muncă sunt concentrate muncile ce presupun un efort fizic considerabil, cu un prestigiu relativ scăzut, tendinţa fiind de informalizare a muncii (relaţii de muncă necontractuale, pe termene scurte, investiţia angajatorului în forţa de muncă fiind minimală). Prin urmare, opţiunea pentru un loc de muncă în segmentul secundar nu are valenţe pur economice, ci, în funcţie de contextul cultural în care se ia decizia, poate avea şi aspecte legate de prestigiu, cu un impact negativ asupra sinelui social al persoanelor.

5. Tinerii şi migraţia

Datorită faptului că migraţia a devenit o caracteristică a comunităţilor rurale de mai bine de 15 ani, tinerii sunt acum familiarizaţi cu diverse aspecte ale migraţiei, pe care le cunosc detaliat şi destul de realist. Mai mult decât atât, această cunoaştere este împărtăşită şi de generaţiile mai tinere care în curând vor deveni active economic. Există un consens destul de larg asupra câtorva aspecte majore ale vieţii de migrant sau asupra destinaţiilor migraţiei; acesta este valabil în ce priveşte ierarhizarea celor mai profitabile ţări de destinaţie, veniturile care pot fi obţinute sau riscurile cu care s‑ar putea confrunta în diferite ţări. Migraţia este un pattern familiar pentru aceşti tineri. Desigur, această familiaritate nu implică neapărat o dezirabilitate fără rezerve faţă de acest context de viaţă.

În interviuri, migraţia era reprezentată în mod tipic drept o întreprindere riscantă şi dificilă, în care succesul material nu este de la sine înţeles şi care prezintă pericolul real al supramuncii severe. Muncitorul migrant tipic este văzut drept o persoană care munceşte mult mai intens decât în societatea de provenienţă şi cu siguranţă şi mai intens decât muncitorii tipici din socie­tăţile‑gazdă. După cum observă un tânăr:

„Aici, acasă, o cunoştinţă de‑a mea conducea un tractor şi nu câştiga mai nimic. În Spania, îngrijeşte cai cât e ziua de lungă şi uneori primeşte chiar aproape… 1.500 de euro… Oau!… Sunt mulţi bani, dar şi munca e tare grea!… Cu siguranţă că m‑aş gândi un pic înainte să‑i iau locul…” (Gál)[3].

Nu numai că aceşti tineri intervievaţi au evaluat realitatea muncii de migrant ca fiind solicitantă fizic şi constând uneori în activităţi dezagreabile, dar au şi asimilat ideea de a fi considerat şi tratat (atât de către autorităţi, cât şi de societatea‑gazdă) drept un străin adesea supus discriminării, chiar şi atunci când destinaţia este Ungaria. Drept răspuns la o întrebare despre cât de bine primiţi sunt muncitorii din România în străinătate, un alt tânăr din sat remarcă:

„Chiar şi în Ungaria, nouă [etnicilor maghiari din România] ni se spune «oláh» [termen peiorativ utilizat de maghiari pentru a‑i eticheta pe români]. Şi chiar şi acolo ne pune în cârcă numai munca grea, fiindcă ei spun că «aşa le trebuie românilor»” (Pitó).

Cu toate acestea, supramunca, greutăţile şi discriminarea păreau să fie acceptabile în termenii fundamentelor economice ale migraţiei, care sunt bine cunoscuţi şi la care tinerii consimt. Cu cât este mai amplă disparitatea de venit dintre societatea de provenienţă şi cea gazdă, cu atât mai mare este puterea de consum în societatea de provenienţă. Migraţia este maniera cea mai eficientă de a pune în funcţie acest mecanism.

„De exemplu, aici, în România, munceşti o lună […] şi poate că primeşti un salariu de 7 milioane de lei [aproximativ 200 de euro]. În Austria munceşti o lună […] şi primeşti (în euro) cel puţin 30 de milioane de lei [aproximativ 850 de euro]. Acolo […] eşti un om sărac, dar când vii acasă poţi să trăieşti bine vreo trei luni cu banii ăştia”. (Márton)

Tinerii au în comun reprezentarea Europei drept un spaţiu foarte diferenţiat în termeni economici şi sociali. Au o perspectivă destul de nuanţată asupra utilităţii diferitelor destinaţii posibile: în ce priveşte accesul, riscurile şi veniturile. De exemplu, Germania – prima în ordinea preferinţelor migranţilor potenţiali – este văzută ca o ţară în care se obţin venituri mari, dar în care este dificil să găseşti de lucru. Spania, pe de altă parte, se remarcă prin acces facil, dar şi câştiguri relativ mici, relaţii de muncă dificile, uneori abuzive şi necinstite. În Italia se ajunge uşor, există posibilitatea de a munci în domeniul mai puţin solicitant fizic al turismului sau al altor servicii şi sunt oportunităţi de a câştiga venituri mari. Aici însă piaţa forţei de muncă este acum saturată: „Sunt mulţi români şi nu îi ajută decât pe consătenii lor” (Gál). Ungaria este văzută ca un spaţiu cu o piaţă a forţei de muncă relativ accesibilă, în principal datorită reţelelor personale funcţionale în care oamenii sunt implicaţi şi oferă o acomodare culturală relativ uşoară. Cu toate acestea, disparitatea de venit ar favoriza cel mai puţin migraţia către Ungaria.

În ceea ce priveşte cunoştinţele despre migraţia pentru muncă, tinerii demonstrează că sunt parte a culturii unei comunităţi în care migraţia este o practică frecventă, având acces la contextele migraţionale prin discuţiile dese despre şi cu migranţi. În ceea ce priveşte variatele interpretări, raportări, atitudini faţă de migraţie şi migranţi, avem de‑a face cu o situaţie complexă.

În primul rând trebuie evidenţiată raportarea la situaţia de relativă margi­nalitate de status în care sunt văzuţi migranţii. Există o conştientizare clară a poziţiei marginale a imigrantului, în sensul că are acces la muncile indezirabile şi dificile şi că evaluările acestor poziţii de pe piaţa forţei de muncă împietează asupra modului cum pot fi priviţi migranţii ca indivizi. În afară de faptul că această marginalizare era rentabilă în termeni de putere de consum în societatea de origine, tinerii nu se arătau prea sensibili la problemele implicate de statusul de imigrant. Acestor poziţii nu le erau asociate conotaţii negative, nici măcar în situaţiile care reprezentau un caz evident de „migraţie de decădere din status” (Portes şi Böröcz, 1989), comparativ cu statusul lor de origine sau cu aspiraţiile generale de status. Fiecare tânăr ar fi prestat aproape orice muncă pentru obţinerea unui beneficiu considerabil. Dimpotrivă, calitatea locurilor de muncă şi a relaţiilor de muncă în societatea de origine reprezenta pentru aceşti tineri o problemă destul de sensibilă. În general, tinerii considerau că este degradant să lucrezi în ţară ca muncitor necalificat, iar statusul de muncitor la negru pe termen lung era dăunător identităţii lor sociale, evaluare împărtăşită şi de restul comunităţii. Un migrant întors acasă (cu mai mult de un deceniu de experienţă de lucru în diferite ţări) a exprimat această sensibilitate dife­renţiată faţă de problema statusului (ca migrant şi ca angajat în ţară) după cum urmează:

„Aici oamenii şi‑ar bate joc de mine dacă m‑ar vedea că spăl vase sau curăţ cartofi sau spăl podelele motelului [din apropiere]… Acolo [în străinătate], toate astea erau OK… [Dar ce tip de muncă ar fi acceptabilă pentru tine aici la motel?] Nu ştiu!… Poate chelner sau barman?” (Gábosi).

Se pare că distanţa socială şi deosebirile adesea reiterate şi accentuate dintre societatea de provenienţă şi cea de destinaţie contribuie la acceptabilitatea poziţiilor relativ marginale în cadrul pieţelor forţei de muncă străine (Stark şi Taylor, 1991). În pofida acestui fapt, experienţa marginalităţii (indi­viduală şi comunitară) în cadrul unei pieţe a forţei de muncă străine nu contribuie la facilitarea acceptării statusului scăzut, a muncii instabile şi informale acasă. Stabilitatea spaţială (adică o situaţie de non‑migraţie) este înţeleasă drept acceptabilă numai în condiţiile unor venituri mai mari, dar şi dacă este garantată angajarea cu carte de muncă, pe termen lung şi pe o poziţie recunoscută drept adecvată social.

În legătură cu atitudinile ce apar în context migraţional, trebuie analizate normele şi ideologiile care evaluează comparativ stabilitatea şi migraţia sau care îi raportează pe migranţi la cei ce nu profită de oportunităţile de mobilitate. La începutul anilor ’90, primii migranţi care mergeau să lucreze în Ungaria erau văzuţi în termeni destul de ambigui. Participarea lor pe piaţa străină a forţei de muncă, în sectorul secundar, era considerată degradantă într‑o anumită măsură, iar caracterul ilegal al rezidenţei lor constituia o situaţie dubioasă. Dar, odată cu accentuarea crizei economice de la mijlocul anilor ’90, majoritatea bărbaţilor adulţi din cele două grupuri de sate cercetate au avut o experienţă de muncă în străinătate de durată mai scurtă sau mai lungă, iar evaluarea la nivelul comunităţii a fost reconsiderată. Iată ce menţionează un fost migrant pentru muncă: „În 1990‑1991 ziceam despre primii care au plecat acolo [la muncă în Ungaria] că sunt nişte neisprăviţi, nişte pierde‑vară… Dar într‑un an sau doi am început să le cerem sfaturi despre cum să găseşti ceva de muncă în străinătate” (András).

În prezent, migraţia este considerată drept o dimensiune normală a practicilor generatoare de resurse; generaţiile tinere, mai ales, nu cred deloc că migraţia ar implica dileme morale sau de prestigiu majore. La nivel comunitar, singura situaţie socialmente problematică legată de migraţie apare într‑un context intergeneraţional. Generaţia părinţilor – pe baza experienţelor din trecut ale comunităţii – vede în migraţia pentru muncă un factor de risc ce ar putea conduce la plecarea definitivă a copiilor. Ea ar fi, aşadar, o potenţială ame­ninţare la adresa reproducerii modelului familiei extinse, ai cărei membri trăiesc în proximitate geografică sub un anumit nivel de control exercitat de către vârstnici (Turai, 2003). Următorul extras dintr‑un focus‑grup redă un schimb de replici tipic în acest sens:

„Fratele meu voia şi el să plece definitiv numai că […] mama nici nu voia să audă măcar. Are deja [o fiică şi] trei nepoţi care trăiesc în străinătate. Şi nici măcar nu vor să vină în vizită; nu‑i interesează deloc să o vadă” (Pitó).

„Da, bătrânii se tem că vor rămâne aici fără nici un sprijin.” (Gál)

Deşi există unii părinţi care acceptă ideea de a-şi şti copiii plecaţi în străinătate „să‑şi încerce norocul”, persistă atitudinile ambivalente faţă de migraţie. Dacă mobilitatea spaţială oferă copiilor şansele dobândirii unor poziţii sociale remarcabile, ea poate de asemenea rupe lanţul solidarităţii intergeneraţionale.

Tinerii sunt şi ei conştienţi de ideologia comunităţii (în cazul de faţă referitoare la etnicii maghiari din România) care consideră că a rămâne în comunitatea de origine constituie o formă de responsabilitate morală faţă de restul societăţii minoritare (Magyari, 1991). Chiar dacă arătau oarecare empatie faţă de solicitările formulate în termenii obligaţiilor familiale, ei au exprimat o atitudine mai degrabă distantă faţă de această ideologie care interpretează migraţia în contextul unei etici minoritare şi al viitorului minorităţii. Încă un pasaj elocvent dintr‑un focus‑grup:

„Bătrânii spuneau că cei… [care pleacă definitiv] sunt, ştii tu… trădători” (Gál).

„Şi comuniştii tot aşa ziceau…” (Ferenczy)

[Râzând] „Sau cei care nu pot pleca de tare ce‑şi iubesc locurile natale…” (Gál).

„Poate că‑i roade invidia. Nu au avut posibilitatea [să plece], poate că de asta sunt invidioşi” (Pitó).

„Eu cred că oricine îşi caută un loc unde e mai uşor să‑ţi duci traiul” (Márton).

În prezent, migraţia episodică pentru muncă este văzută de către majoritatea membrilor comunităţii drept o dimensiune de la sine înţeleasă a organizării sociale a muncii. Oamenii pot sau nu să ia parte la migraţie, căreia nu îi este ataşată nici o semnificaţie în mod particular negativă. Cu totul altfel stau lucrurile în situaţia în care migraţia duce la stabilirea definitivă în altă ţară. Mai ales acest aspect conduce la diferite forme de exprimare a dezaprobării de către societatea adultă şi de către elitele comunităţii etnice. Maniera în care este evaluată această dezaprobare indică totuşi o discrepanţă generaţională. Pentru cei tineri, migraţia reprezintă o decizie strict individuală, în ciuda faptului că ei sunt uneori direct afectaţi de stabilirea definitivă a unui membru al familiei în străinătate şi sunt martorii nemulţumirii unor membri ai familiei şi ai cercului lor social. În multe cazuri, ei opun în mod explicit legitimitatea opţiunilor lor individuale vechilor norme ce repudiază mobilitatea.

6. Migraţia: norme şi planuri

În ce priveşte potenţialul migratoriu, majoritatea tinerilor care trăiesc în cele două comunităţi consideră că este probabil – deşi nu neapărat dezirabil – să reproducă practicile de migraţie pentru muncă ale adulţilor.

Referitor la durata şederii în străinătate, cu toate că plecarea permanentă sau pe termen nedeterminat este privită cu rezervă considerabilă, nu au fost menţionate limite ale duratei acceptabile de şedere în străinătate sau idei preconcepute despre perioada de şedere optimă. Întemeierea unei familii – văzută drept marca ultimă a tranziţiei complete la statusul de adult – constituie totuşi un eveniment care provoacă o modificare radicală a evaluării migraţiei. Deşi migraţia postmaritală nu este exclusă – cel puţin nu pentru bărbaţi –, ea pare a fi reglementată de un set cu totul diferit de norme şi limitată atât în termenii obiectivelor, cât şi ai duratei planificate a mobilităţii. Dacă inter­vievaţii au considerat că înainte de căsătorie nu există limite în ce priveşte durata şederii în străinătate sau obiectivele pe care un migrant ar dori să le atingă, în cazul adulţilor căsătoriţi, migraţia pentru muncă este văzută ca fiind excepţională. Ea este considerată adecvată doar pentru realizarea unor scopuri foarte bine definite, precum rezolvarea crizelor financiare sau generarea resurselor pentru investiţii majore în gospodărie şi pentru intervale de timp limitate, de obicei doar două sau trei luni.

Migraţia pentru muncă este considerată deci o practică tipică şi acceptabilă în timpul perioadei de tranziţie de la terminarea şcolii până la a deveni adult (încheierea acestui proces fiind echivalentă cu întemeierea unei familii). Această perioadă de tranziţie este în prezent incomparabil mai lungă decât în cazul părinţilor, acest proces intergeneraţional fiind caracteristic majorităţii societăţilor central şi est‑europene (Gábor, 2004; Hipfl et al., 2003; Veres, 2004; Wallace şi Kovatcheva, 1998).

În România, nu doar vârsta la care au loc evenimente de tranziţie s‑a schimbat. A existat şi o transformare semnificativă a configurării traiectoriilor către statusul de adult. În timpul anilor ’80 şi în prima parte a anilor ’90, a deveni adult presupunea în primul rând angajarea. Astăzi, educaţia a devenit contextul instituţional central în care se produce tranziţia (Hogan şi Astone, 1986). Dacă la sfârşitul anilor ’80 în România doar unul din zece tineri cu vârste cuprinse între 18 şi 25 de ani era înscris la universitate, începând cu anul 2000 mai mult de o treime din toate cohortele de tineri adulţi sunt încadraţi într‑o formă de educaţie terţiară. În 2003, participarea lor la acest tip de educaţie depăşea 40% (Horváth, 2004). Există totuşi diferenţe mari de acces la educaţia universitară între tinerii din mediul rural şi cei din mediul urban. Tinerii de la sate sunt mai puţin interesaţi de universitate şi au mai puţine oportunităţi de a fi admişi la studii terţiare. Tranziţia lor către statusul de adult se realizează încă în mare măsură prin intermediul muncii. Tocmai aici contează atât de mult percepţiile lor diferite despre piaţa internă şi cea externă a forţei de muncă. De vreme ce practicile de angajare informală şi pe termen scurt sunt predominante în cadrul ambelor pieţe, principalele diferenţe dintre acestea sunt percepute în termenii salariilor şi ai statusului asociat muncii. A pleca în străinătate nu presupune doar a primi salarii mai mari, ci şi a evita stigmatizarea socială pentru locul de muncă („de jos”) acceptat. Dacă încorporarea în lumea muncii se va realiza oricum în sectorul secundar al pieţei forţei de muncă, atunci este mai acceptabil ca aceasta să fie măcar mai profitabilă din punct de vedere financiar şi să se producă departe de contextele sociale în care poziţiile ocupate pe piaţa forţei de muncă sunt cruciale pentru stabilirea statusului indivizilor în societatea de origine. Aceşti factori conduc astfel la plecarea tinerilor în străinătate. 7. Migraţia ca stare de tranziţie către statusul de adult

Societăţile industriale moderne organizează tranziţia către statusul de adult în cadrul a două contexte majore: educaţia şi locul de muncă. Acestea trebuie înţelese drept „aranjamente instituţionale care oferă, dar şi restrâng oportunităţi, conducându‑i pe tineri de la o poziţie socială la alta”, atribuindu‑le, de‑a lungul unei anumite traiectorii către statusul de adult, diferite poziţii în sistemul social (Shanahan, 2000, p. 9). Pentru tinerii din mediul rural, pe de o parte, educaţia terţiară nu este atractivă, pe de altă parte, câmpul oportunităţilor de muncă locale este destul de precar. A munci în propria societate este mai puţin profitabil în termeni economici şi oferă prea puţine oportunităţi semnificative de dobândire de status. De‑a lungul interviurilor, simţul volatilităţii oportu­nităţilor de muncă locale era reflectat şi de proiectele de viaţă ale tinerilor din mediul rural: anticiparea securităţii viitoarelor locuri de muncă s‑a dovedit a fi unul dintre aspectele cele mai vagi ale traiectoriilor lor biografice planificate sau sperate. La întrebarea: „Unde vrei să înveţi şi unde ţi‑ar plăcea să lucrezi?” am obţinut răspunsuri ce reflectau lipsa de perspective în ceea ce priveşte locurile de muncă de pe piaţa internă. Acest lucru este indicat şi în următorul extras dintr‑un focus‑grup:

„Aş vrea să merg la [menţionează numele unei şcoli profesionale] şi să învăţ desenul tehnic. Şi după?… Nu ştiu! Mai aştept şi văd eu apoi” (Gál).

„Şi eu aş vrea să merg la [şcoala profesională] şi apoi să lucrez puţin aici, apoi să merg să lucrez în străinătate în Ungaria sau în Germania unde sunt salarii mai mari.” (Pitó)

„O să termin [liceul pedagogic]. Şi după aceea, nu ştiu. Părinţii mei vor ca eu să lucrez pe un post de chelneriţă în Ungaria.” (Ferenczy)

Percepând slabele şanse de o găsi un loc de muncă stabil, majoritatea tinerilor intervievaţi anticipează un status flotant pe piaţa forţei de muncă în viitor. Numai câţiva dintre ei, cu aspiraţii la un status mai înalt, au fost capabili de a se imagina ca actori integraţi în cadrul pieţei forţei de muncă interne. Ceilalţi erau nesiguri atât în ce privea munca în ţară, cât şi cea în străinătate. Această incertitudine nu se confundă cu impresia generală în societăţile moderne industriale potrivit căreia tinerii sunt confruntaţi mai întâi cu insta­bilitatea locului de muncă şi se deplasează doar progresiv către o poziţie stabilă pe piaţa forţei de muncă (Osterman, 1980), ci, mai degrabă, depinde de organizarea socială a muncii descrisă anterior, care este în mod particular pronunţată în România. Tinerii din mediul rural sunt cei care au în mod caracteristic şanse reduse de acces la un loc de muncă stabil şi formal.

Dimpotrivă, tinerii îşi reprezintă migraţia drept un context în care apare măcar un înalt potenţial economic, chiar dacă este umbrit de posibilitatea unei evaluări negative a tipului de muncă desfăşurat şi a statusului angajării implicat. Ca atare, tinerii consideră că este probabil să migreze episodic, nu fiindcă această opţiune reprezintă o traiectorie normativă impusă cultural – aşa cum s‑ar întâmpla dacă migraţia ar funcţiona precum un rit de trecere –, ci fiindcă piaţa (internă a) forţei de muncă nu oferă oportunităţi semnificative şi motivante. Ei nu consideră migraţia drept o împlinire sau o situaţie dezirabilă. În schimb, văd în ea singura cale prin care ar putea evita sau uşura situaţia prelungită de status socioeconomic incert cu care se confruntă altminteri în ţara lor.

8. Concluzie

Noţiunea de „cultură a migraţiei” îl conduce pe analist la considerarea istoriei migraţiei în comunităţile de origine drept una dintre (multiplele) cauze ale persistenţei migraţiei. În comunităţile examinate, cultura migraţiei implică, în primul rând, faptul că migraţia este o dimensiune de la sine înţeleasă a noii organizări sociale a muncii. Într‑o economie rurală în care vreme de mai multe decenii economiile gospodăriilor s‑au sprijinit pe cei doi piloni ai navetismului către centrele industriale urbane şi ai agriculturii de subzistenţă de la sat, migraţia internaţională a înlocuit în prezent mobilitatea către locurile de muncă din sectorul industrial intern.

În aceste condiţii, evaluarea migraţiei trebuie să fie înţeleasă contextual. Nu se consideră neapărat că migraţia ar avea un prestigiu mai înalt decât stabilitatea spaţială, ci, mai degrabă, ea devine alternativa preferată datorită diferenţei de venit care poate fi câştigată în străinătate şi din cauza naturii precare a muncii pe plan intern. Migraţia funcţionează drept pattern nenormativ care îi poate ajuta pe cei care optează pentru ea să acopere distanţa dintre aşteptările sociale privitoare la un loc de muncă stabil, despre care se presupune că marchează atingerea statusului de adult şi posibilităţile destul de restrânse pe care le au la dispoziţie persoanele din mediul rural pentru a obţine astfel de poziţii ancorate formal în piaţa internă a forţei de muncă. Prin urmare, în cazul de faţă, migraţia tinerilor nu îndeplineşte funcţia culturală majoră a dovedirii unor abilităţi caracteristice adulţilor (adică funcţia sa potenţială ca rit de trecere) şi nici nu este traiectoria preferată către atingerea satisfacţiei materiale. Migraţia constituie mai curând un context nedeterminat în care incertitudinile unei tranziţii prelungite către statusul de adult pot fi negociate. Tinerii din mediul rural continuă să migreze nu doar pentru că au experienţa migraţiei cohortelor anterioare de adulţi, ci şi fiindcă au la dispoziţie, pentru a deveni adulţi, un spectru destul de limitat de traiectorii acceptabile care, poate, continuă să se îngusteze.

 Bibliografie

Berevoescu, I. şi Stănculescu, M., 2003, „Households, work and flexibility. Country contextual reports: România”, în C. Wallace (ed.), Research Report 2. Country Contextual Reports: Demographic Trends, Labour Market and Social Policies, HWF Research Consortium, Viena, pp. 295-349.

Bonacich, E., 1972, „A Theory of Ethnic Antagonism: The Split Labor Market”, American Sociological Review 37, pp. 547‑559.

Bonacich, E., 1976, „Advanced Capitalism and Black/White Race Relations in the United States: A Split Labor Market Interpretation”, American Sociological Review 31, pp. 34‑51.

Brettell, C.B., 2000, „Theorizing migration in anthropology”, în C.B. Brettell şi J.F. Hollifield (eds.), Migration Theory, Routledge, New York şi Londra, pp. 97‑136.

CNS, 1995, Anuarul statistic al României 1994, Comisia Naţională pentru Statistică, Bucureşti.

Dăianu, D., 2001, Winners and Losers in the Process of European Integration. A Look at Romania, Centrul Român pentru Politici Economice, Bucureşti.

Earle, J.S., 1997, Industrial Decline and Labour Reallocation in Romania, The William Davidson Institute, Michigan, Working Paper 118.

Eke, S.M. şi Kuzio, T., 2000, „Sultanism in Eastern Europe: the sociopolitical roots of authoritarian populism in Belarus”, Europe–Asia Studies, 52(3), pp. 523‑547.

Fox, J.E., 2003, „National identities on the move: Transylvanian Hungarian labour migrants in Hungary”, Journal of Ethnic and Migration Studies, 29(3), pp. 449-467.

Fundaţia pentru o Societate Deschisă, 2006, Barometrul de Opinie Publică. Mai 2006, Bucureşti.

Gabanyi, A.U., 2000, The Ceauşescu Cult. Propaganda and Power Policy in Communist Romania, Fundaţia Culturală Română, Bucureşti. Ediţie în limba română: Cultul lui Ceauşescu, Polirom, Iaşi, 2003.

Gábor, K., 2004, „Mozaik 2001: A perifériáról a centrumba. Tézisek a határon túli magyar fiatalok helyzetének az értelmezéséhez”, Erdélyi Társadalom, 2(2), pp. 9-23.

Gagyi, J., 2003, „Székelyföld—Csíkpálfalva. A község migrációs potenciálja”, în Örkény, A. (ed.), Menni vagy maradni? MTA Kisebbségkutató Intézet. Nemzetközi Migrációs és Menekültügyi Kutatóközpont, Budapesta,
pp. 203-214.

Georgescu, V., 1995, Istoria românilor. De la origini până la zilele noastre, Humanitas, Bucureşti.

Giddens, A., 1984, The Constitution of Society, University of California Press, Berkeley şi Los Angeles.

Giddens, A., 1991, Modernity and Self‑Identity: Self and Society in the Late Modern Age, Stanford University Press Stanford, CA.

Goedings, S., 1999, EU Enlargement to the East and Labour Migration to the West, International Institute of Social History, Amsterdam.

Hárs, Á., 1995, „Migration and the labour market (evidence, misinterpretations, lessons)”, în M. Fullerton, E. Sik şi J. Tóth (ed.), Refugees and Migrants: Hungary at a Crossroads. Yearbook of the Research Group on International Migration 1994, Institute of Political Sciences, Hungarian Academy of Sciences, Budapesta, pp. 85-104.

Hipfl, B., Bister, A. şi Strohmaier, P., 2003, „Youth identities along the Eastern border of the European Union”, Journal of Ethnic and Migration Studies, 29(5), pp. 835-848.

Hogan, D.P. şi Astone, N.M., 1986, „The transition to adulthood”, Annual Review of Sociology, 12, pp. 85-104.

Horváth, I., 2004, „Az erdélyi magyar fiatalok Magyarország irányú tanulási migrációja: 1990–2000”, Erdélyi Társadalom, 2(2), pp. 59-84.

Horváth, I., 2005, Változó környezet állandósuló trendek? Erdély és Magyarország közötti migrációs folyamatok, Sciencia Kiadó, Kolozsvár.

ILO, Decent Work and the Informal Economy. Geneva: International Labour Office, 2002, disponibil online la adresa http://www.ilo.org/public/english/standards/relm/ilc/ilc90/pdf/rep‑vi.pdf, accesat la data de 6 august 2007.

Kandel, W. şi Massey, D.S., 2002, „The culture of Mexican migration: a theoretical and empirical analysis”, Social Forces, 80(3), pp. 981-1004.

Kiss, D.I., „Változások a falusi fiatalok munkába lépési folyamatában a rendszerváltás után”, în Sorbán, A. (ed.), 2002, Szociológiai tanulmányok erdélyi fiatalokról, Akadémiai Kiadó & Scientia Kiadó, Budapesta şi Cluj, pp. 56-73.

Kligman, G., 2000, The Politics of Duplicity: Controlling Reproduction in Ceauşescu’s Romania, University of California Press, Berkeley, CA, 1998. Ediţie în limba română: Politica duplicităţii. Controlul reproducerii în România lui Ceauşescu, Editura Humanitas, Bucureşti.

Linz, J.J. şi Stepan, A., 1996, Problems of Democratic Transition and Consolidation. Southern Europe, South America and Post‑Communist Europe, The Johns Hopkins University Press, Baltimore.

Magyari, N.L., 1991, „Marasztalnak, tehát megyünk. Gondolatok válság(ok)ról és elvándorlásról”, Regio, 4, pp. 110-120.

Massey, D.S., 1988, „Economic development and international migration in comparative perspective”, Population and Development Review, 14(3), pp. 383-413.

Massey, D.S., Arango, J., Hugo, G., Kouaouci, A., Pellegrino, A. şi Taylor, J.E., 1993, „Theories of international migration: a review and appraisal”, Population and Development Review, 19(3), pp. 431-466.

Massey, D.S., Goldring, L. şi Durand, J., 1994, „Continuities in transnational migration: an analysis of nineteen Mexican communities”, American Journal of Sociology, 99(6), pp. 1492-1533.

Massey, D.S. şi Taylor, J.E., 2004, International Migration, Oxford University Press, Oxford.

Mohácsek, M. şi Vitos, K., 2003, „Fogyasztói szokások a magyarfalusi vendégmunkások köreiben”, Erdélyi Társadalom, 1(2), pp. 101-112.

Morawska, E., 2001, „Structuring migration: the case of Polish income‑seeking travelers to the west”, Theory and Society, 30(1), pp. 47-80.

Neményi, Á. şi Veress, E., 2001, „Gazdálkodás és vállalkozás az erdélyi falvakban”, Erdélyi Múzeum, 63(1–2), pp. 153-161.

Oláh, S., 2003, „Székelyföld—Homoródalmás és Lövéte. A két falu vendégmunkás­‑po­tenciálja”, în A. Örkény (ed.), Menni vagy maradni?, MTA Kisebbségkutató Intézet. Nemzetközi Migrációs és Menekültügyi Kutatóközpont, Budapesta, pp. 27-42.

Osterman, P., 1980, Getting Started: The Youth Labour Market, MIT Press, Cambridge, Mass.

Pieke, F., Nyiri, P., Thuno, M. şi Ceccagno, A., 2004, Transnational Chinese: Fujianese Migrants in Europe, Stanford University Press, Stanford.

Oteanu, A.M.I., 2005, „In what Romanian migrants invest their money? The undertaking as a life strategy for migrants from Vulturu, Vrancea county”, în Bárány, T., Pulay, G. şi Zakariás, I. (ed.), A tarkaság dicsérete. Az Erasmus Kollégium diákjainak tanulmányai, Erasmus Kollégium Alapítvány, Budapesta, pp. 365‑378.

Pippidi, A.M., Ioniţă, S., Mândruţă, D., 2000, In the Shadow Economy, Institut für die Wissenschaften von Menschen, Viena.

Portes, A. şi Böröcz, J., 1989, „Contemporary immigration: theoretical perspectives on its determinants and modes of incorporation”, International Migration Review, 23(3), pp. 606-630.

Sampson, S., 1986, „The informal sector in Eastern Europe”, Telos, 66(4), pp. 44-66.

Sandu, D., 2000a, „Migraţia circulatorie ca strategie de viaţă”, Sociologie Românească, 2, pp. 5-29.

Sandu, D., 2000b, „Migraţia transnaţională a românilor din perspectiva unui recensământ comunitar”, Sociologie Românească, 3-4, pp. 5-50.

Sandu, D., 2006, Locuirea temporară în străinătate. Migraţia economică a românilor 1990–2006, Fundaţia pentru o Societate Deschisă, Bucureşti.

Şerban, M. şi Grigoras, V., 2000, „Dogenii din Teleorman în ţară şi străinătate: un studiu asupra migraţiei circulatorii în Spania”, Sociologie Românească, 2, pp. 30‑54.

Shanahan, M.J., 2000, „Adolescence”, în Borgatta, E.F. şi Montgomery, R.J.V. (eds.), Encyclopedia of Sociology 1 (1–5), Macmillan Reference USA, New York, pp. 1-18.

Sik, E. şi Tóth, I.J., 1999, „Some elements of the hidden economy in Hungary today”, în T. Kolosi, I.G. Tóth şi G. Vukovich (ed.), Social Report 1998, TÁRKI, Budapesta, pp. 101-122.

Stan, R., 2005, „Patterns and socioeconomic consequences of international labour migration on Catholic and Orthodox villages from Eastern Romania (Neamţ County)”, în T. Bárány, G. Pulay şi I. Zakariás (ed.), A tarkaság dicsérete. Az Erasmus Kollégium diákjainak tanulmányai, Erasmus Kollégium Alapítvány, Budapesta, pp. 379-393.

Stark, O. şi Taylor, J.E., 1991, „Migration incentives, migration types: the role of relative deprivation”, The Economic Journal, 101(408), pp. 1163-1178.

Tismăneanu, V., 1997, „Romanian exceptionalism? Democracy, ethnocracy, and uncertain pluralism in post‑Ceausescu’s Romania”, în K. Dawisha (ed.), Politics, Power, and the Struggle for Democracy in South‑East Europe, Cambridge University Press, Cambridge, pp. 403-451.

Tóth, J., 2000, „A határon kívül élõ magyarokért való felelõsség egyes alkotmányjogi összefüggéseirõl”, în J. Tóth (ed.), Schengen. A magyar‑magyar kapcsolatok az uniós vízumrendszer árnyékában, Lucidus Kiadó, Budapesta, pp. 123-174.

Turai, T., 2003, „A családszerkezet változása a szocializmus évtizedeiben a Szilágyságban”, Erdélyi Társadalom, 1(2), pp. 45-72.

UNDP, 2003–2004 National Human Development Report Romania, United Nations Development Programme – România, 2005, disponibil online la http://www.undp.ro/ publications/pdf/ NHDR2005eng.pdf, accesat la data de
6 august 2007.

UNHCR, Asylum Applications in Industrialized Countries 1980–1999, United Nations High Commisioner for Refugees—Population Data Unit. Population and Geographical Data Section, Geneve, 2001, disponibil online la http://www.unhcr.org/statistics/STATISTICS/3c3eb40f4.pdf, accesat la data de
6 august 2007.

Verdery, K., „The elasticity of land: problems of property restitution in Transylvania”, Slavic Review, 33(4), 1994, pp. 1071-1109.

Verdery, K., 2003, What was Socialism, and What Comes Next? Princeton University Press, Princeton, NJ, 1996. Ediţie în limba română: Socialismul – ce a fost şi ce urmează, Institutul European, Iaşi, traducere de Mihai Stroe şi Iustin Codreanu.

Verdery, K., 1996, What Was Socialism, and What Comes Next? Princeton University Press, Princeton.

Veres, V., 2004, „A kárpát‑medencei magyar fiatalok életeseményei, társa­dalmi‑gazdasági helyzete és közérzete”, Erdélyi Társadalom, 2(2), pp. 25-58.

Wallace, C., 2003, Country Contextual Reports: Demographic Trends, Labour Market and Social Policies. Research Report #2. Viena: HWF Research Consortium, disponibil online la http://www.hwf.at/downloads/open_area/pdf_reports/pdf_report_2/09_România_country_context.pdf, accesat la data de 6 august 2007.

Wallace, C. şi Kovatcheva, S., 1998, Youth in Society: The Construction and Deconstruction of Youth in East and West Europe, Macmillan şi St Martin’s Press, Londra şi New York.

Wiest, R.E., 1973, „Wage‑labour migration and the household in a Mexican town”, Journal of Anthropological Research, 29, pp. 108-209.