Asociaţia MozaiQ condamnă implicarea Bisericii Ortodoxe Române în chestiuni ce ţin de organizarea laică a statului român

Redacția
Texte selectate sau scrise de echipa redacţională: Vasile Ernu, Costi Rogozanu, Florin Poenaru.

Asociaţia MozaiQ condamnă implicarea Bisericii Ortodoxe Române în chestiuni ce ţin de organizarea laică a statului român. Declaraţiile recente ale Mitropolitului Banatului, Ioan Selejan, care cere modificarea Constituţiei reprezintă o ingerinţă în chestiuni care aparţin statului. Separarea dintre stat şi biserica este unul din principiile fundamentale ale democraţiei, iar încercarea de modificare a Constituţiei nu ar crea noi drepturi pentru cetăţeni, ci, dimpotrivă, le-ar restrânge.

 

Ameninţările din partea BOR vin pe fondul unor schimbări majore la nivel european şi global în relaţia dintre stat şi cetăţenii aparţinând minorităţilor sexuale şi de gen. Astăzi, 21 de state din Uniunea Europeană recunosc, într-un fel sau altul, cuplurile formate din persoane de acelaşi sex. Trendul european este de a extinde aceste drepturi, iar cazul recent al Greciei, ţară majoritar ortodoxă, este elocvent. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat recent statul italian pentru că nu recunoaşte cuplurile formate din persoane de acelaşi sex, contribuind la o jurisprudenţă europeană a incluziunii cetăţenilor LGBTQIA+ (lesbiene, gay, bisexuali, persoane trans, queer, intersex, asexuali). Similar, Parlamentul European a susţinut prin vot majoritar Raportul Lunacek, care recomandă ţărilor membre UE să asigure drepturi egale pentru minorităţile sexuale şi de gen. În plus, experienţa ţărilor care recunosc parteneriatele între persoane de acelaşi sex a arătat că recunoaşterea legală a acestor cupluri înseamnă stabilitate, respect şi o viaţă mai bună pentru acestea şi pentru comunităţile lor, fără alte costuri pentru societate.

 

Iniţiativa cetăţenească care doreşte modificarea Constituţiei şi interzicerea anumitor drepturi pentru cuplurile formate din persoane de acelaşi sex este bazată pe ignoranţă, prejudecăţi şi excludere. Noi, activiştii pentru drepturile persoanelor LGBTQIA+, dorim să fim respectaţi ca egali în faţa legii. Nu intenţionăm să distrugem familia; în România contemporană, familia este adesea cea mai la îndemână formulă de supravieţuire, mai ales pentru persoanele vulnerabile, cum ar fi romii, persoanele trans, tinerii, persoanele în vârstă sau sărace. Şi comunităţile noastre, ale persoanelor LGBTQIA+, au oameni săraci, care se confruntă cu greutăţi economice mari. Şi noi avem nevoie de reţele de suport de tip familial, iar datoria statului este de a ne proteja şi pe noi.

 

Vlad Viski

Presedinte MozaiQ

 

Autor

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.

Ultimele articole