TEMA: Ce fel de feminism îmi doresc de 8 martie?
Pentru ca feministele in Romania sunt inca nevoite sa raspunda neincetat la intrebarea “ce rost are feminismul?”, tind sa cred ca societatea este inca foarte departe de a dezbate nuantele statement-ului feminist. De aceea noua, feministelor, nu ne ramane decat sa vorbim ca niste moristi despre sufragete, despre miscarile de eliberare, despre autonomia femeilor, despre cat de importanta este discutia despre viata privata in spatiul public, facand mici istorioare si, nesuparatoare, neascutite, afirmatii despre egalitatea dintre femei si barbati. Traim parca intr-un vesnic ev mediu al democratiei unde daca pomesti de drepturile omului ti se rade in nas, iar prietenii te bat condescendent pe umar cand spui ca violenta domestica este o problema politica.
Totusi, in umbra intelighentiei romanesti, s-au dezvoltat filosofii, teorii politice si opinii clar pronuntate despre feminism. Cateva femei si-au asumat destinul sustinerii acestor pozitii. Este adevarat, trebuie sa patrunzi in scorbura academica sau in perimetrul ONG-urilor pentru a vedea niste “fapte de arme”. In nici un caz nu te poti astepta ca cei indrituiti sa faca demersurile necesare chiar sa scoata la iveala ganditorii sociali si politici de la catedra si sa-i aduca in fata marelui public. Atunci, in lipsa unor dezbateri publice, hotaratoare, feminismele se definesc mai degraba in dialoguri virtuale.
Dar ce-i de facut cand specificul democratiei romanesti te obliga sa-ti aproximezi ideologia la oferta pietei? Ce faci cand ideologiile, directii politice limpede asumate de partide, nu exista? In aceste conditii, ce mai asteapta femeile de la actuala politica de stat? Vor ele liberalism? Vor capitalism? Vor protectie sociala? Ce vor? De obicei femeile din politica vor cam ce vor sefii de partid si atat. Cu amar spun ca nu a existat nici o politica publica indreptata, dintr-o perspectiva feminista, oricare ar fi ea (egalitarista, liberalista, radicala etc.), catre bunastarea femeilor si cresterea autonomiei lor.
Intr-o criza identidara ideologica, atunci cand partidele politice nu-si mai pot urma nicicum promisiunile facute electoratului feminin, feminismul a jucat singura carte disponibila: liberalismul. Inca de la inceputul anilor ’90 feminismul s-a definit ca liberal – raspunzand astfel mostenirii comuniste: lipsa de autonomie. Regimul comunist insa a lasat si alte traume femeilor din Romania: instituirea si oficializarea dublei zile de munca (si la serviciu si acasa), exercitiul puterii prin controlul reproducerii, valorizarea unui nationalism care a conservat perfect traditionalismul rolurilor de gen. Acestor intruziuni ale statului in viata privata, deopotriva simbolice si concrete, feminismul le-a replicat sustinand independenta economica, autonomia femeilor si importanta autodezvoltarii personale.
Imprecizia cu care tranzitia catre democratie s-a miscat de-a lungul primului deceniu post-decembrist, efectele nocive ale unei politici economice corupte, au completat tabloul discriminarii femeilor si au adancit diferentele dintre femei si barbati. Trecerea masiva in somaj a muncitoarelor din industria usoara (datorita privatizarilor si inchiderii fabricilor) si retragerea lor fie in spatiul casnic, fie in economia informala, au marcat intrarea intr-o modernitate netraita de societatea romaneasca. Patriarhatul este o realitate cat se poate de prezenta in Romania zilelor noastre, iar tranzitia doar a accentuat in favoarea barbatilor dezechilibrul de putere.
Drepturile si libertatile formale, castigurile feminismului “room-service”, asigura doar partial libertatea si nevoia de afirmare a femeilor. In plus, trecerea la patriarhatul de astazi, ajutata de inflexiunile neparticipative ale oranduirii nationalist-comuniste, fac din societatea romaneasca o lume cvasi-inerta, incapabila sa-si urmareasca vreun bine comun. Femeile, in mod special, sufera de imposibilitatea problematizarii propriului statut, de intelegerea solidaritatii dintre ele. Lor li s-a sfaramat orice punte de legatura cu sfera decizionala, iar in plan etic au ramas doar la nivelul de obiect al hotararilor, neintelegand cat de important este sa devina subiect al moralei, valorizand astfel pretentia unui alt statut.
Feminismul socialist cauta sa ofere solutii politice care se indreapta mai ales catre rezolvarea nevoilor femeilor ca femei in societate. Ele alcatuiesc o clasa sociala si politica. Critica feminista de stanga se adreseaza capitalismului si patriarhatului in acelasi timp, amandoua facand ca produsul muncii femeilor sa le fie dublu instrainat. Genul si clasa se intersecteaza producand inegalitatile sociale. Intelegerea unei comuniuni de interese si valorizarea solidaritatii in urmarirea unui bine impartasit este ceea ce ar putea aduce o schimbare.
Odata cu distantarea in timp de discursul comunist, cu schimbarea structurilor sociale – nu neaparat inspre democratie, asa cum era ea inteleasa si sperata in spatiul estic –discursul despre egalitatea de sanse dintre femei si barbati incepe sa fie plauzibil. Abia dupa refacerea structurala a societatii „in tranzitie” se poate vorbi de o actiune eficienta a politicilor de democratizare. Cat despre politicile care privesc dimensiunea de gen, va trebui sa mai asteptam – singura institutie care urmarea asigurarea egalitatii de sanse intre femei si barbati, ANES, tocmai s-a desfiintat in 2010.
In conditiile in care crizele economiei capitaliste zguduie fundamental firavele democratii post-comuniste, efectele nocive asupra femeilor sunt uriase. Nu stiu daca electoratul din Romania s-a hotarat sa adere la o democratie liberala. Nu sunt sigura ca institutiile statului sunt in stare sa gestioneze o realitate in care femeile si copiii sunt cei mai afectati de dezastrul economic si politic. Dominarea femeilor politic (prin subreprezentare), economic si social, face ca miza liberalismului sa nu mai poata fi una reala. Este nevoie de implicarea statului pentru a regla acest dezechilibru “de tranzitie” prin masuri radicale: asigurarea cotelor in Parlament pentru femei (minim 40%), obligativitatea cotelor pentru femei in managementul de varf al companiilor private care actioneaza pe teritoriul Romaniei, educatia scolara nesexista, masuri asistentiale reale pentru familiile monoparentale (dintre care 98% sunt mame singure cu copii), cresterea numarului de crese, gradinite, bone si alte institutii de supraveghere pentru copii, asistenta medicala gratuita si obligatorie (1 din 3 femei sufera de o boala genitala, iar Romania e campioana la cazurile de cancer de col uterin), bugetarea adaposturilor pentru femeile victime ale violentei domestice (1,2 milioane de femei in 2010) si traficului de persoane, accesul egal pe piata muncii pentru femei.
O clasa politica este tratata diferit ca urmare a nevoilor diferite pe care le are. Un feminism socialist in Romania de azi devine mai mult decat necesar pentru a repara ce se mai poate repara!!! Saracia si vulnerabilitatea nu trebuie sa mai fie apanajul femeilor singure, femeilor tinere, femeilor cu copii. Daca 20 de ani de democratie liberala nu a facut altceva decat sa creasca numarul femeilor care ajung sa se prostitueze, care cad victime ale traficului de persoane, care se retrag in mariaje ce le asigura subzistenta, care sunt primele ce hranesc emigratia muncii sacrificandu-si calificarile, atunci sigur neo-liberalismul global si patriarhatul omniprezent, de care si politica romaneasca este infestata, este cel vinovat. Solidaritatea, empatia, compasiunea, devin astfel valori care nu numai ca trebuie recunoscute, dar privite ca esentiale asigurarii traiului decent. Valori ce se reflecta in ideologia socialista democrata, unde feminismul isi aduce contributia hotaratoare. Iar femeile trebuie sa fie prezente pentru a-si prezenta si reprezenta interesele, trebuie sa fie in centrul atentiei pentru orice politica echitabila, justa, umanista.
Temele SocialAtac sînt sprijinite de Fundaţia Friedrich Ebert România 