Țara lui Iohannis Vodă este locul în care așa-zisa stângă legitimează oportunist dreapta

Florin Poenaru
Florin Poenaru este lector în sociologie la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, Universitatea București. Este doctor în antropologie socială la Central European University și a fost Fulbright Visiting Scholar la City University of NewYork. Lucrează pe teme legate de clasă, postsocialism, teorii ale istoriei și efectele sociale ale schimbării climatice. Este co-editor al CriticAtac, membru fondator al Lefteast și autor pentru Bilten. A publicat Locuri comune: clasă, anti-comunism, stânga (Tact, 2017).

maxresdefaultDoresc să ofer o replică lui Emanuel Copilaș tocmai pentru că argumentele sale mi se par simptomatice pentru toți cei care înainte de turulul doi au declarat că vor vota, desigur cu scârbă și strângere de inimă, cu Klaus Johannis. Cum o asemenea poziție a fost exprimată de persoane cu afinități de stânga – reale sau doar clamate – aceasta merită o atenție în plus.

Întâi, Copilaș începe cu o construcție orientalistă tipică: Dar între cameleonismul balcanic totalmente lipsit de orice formă de vertebralitate și împănat cu o exacerbare politică a ortodoxiei în sens xenofobic, respectiv între rutina înspăimântător de ternă a unui mecanism de o precizie germană, înclin spre ultimul. Balcanism vs. precizie germană, nevertebralitate vs. mecanism: tropi clasici ai demonizării Orientului. Nu e clar deloc cum se diferențiază o asemenea construcție colonială, însușită de autor până la nivelul de criteriu esențial de distincție între cei doi candidați, de construcțiile declarat de dreapta care opuneau ruralul sărac, analfabet și îmbătrânit din sud-est (Teleorman, Olt, Vaslui), de civilizația urbană și harnică din nord-vest (Cluj, Timișoara, Sibiu)?

Din păcate autorul nu are timp să își examineze propriile presupoziții în baza cărora a votat deoarece este foarte preocupat să tragă de urechi o anumită parte a stângii independente locale care nu numai că nu a votat cu Iohannis, nu numai că nu a mers la vot, dar –oroarea ororilor – a[u] început să dea lecții de materialism istoric votanților lui Iohannis pe motiv că ar fi lipsiți de capacitatea de a lua pulsul abstract al concretului. Această stângă se face vinovată în opinia autorului de încremenirea în proiectul marxismului metafizic, insensibil la contradicțiile reale ale istoriei. Mai mult, crede autorul, analiza concretului în termeni marxiști presupune o capacitate de echilibristică politică încastrată cât mai profund în contextul asupra căruia se apleacă pentru a-i expune și pe cât posibil corija inegalitățile. Pentru a puncta decisiv în argumentul său, Emanuel Copilaș ne reamintește de semnarea tratatului de pace de la Brest-Litovsk ca un exemplu de compromis istoric strategic făcut de bolșevicii conduși de Lenin. Perfect la obiect, nimic de zis. Astfel că, de la pseudo-stânga bolșevică la pseudo-stânga PSD-istă nu mai sunt decât trei rânduri în textul autorului așa că ne întoarcem imediat pe tărâmul mai familiar al prezentului unde așa-zisa stângă PSD-istă, oricum am lua-o, este iremediabil coruptă și orientată spre propriile interese. La final se conturează în cele din urmă o lipsă de alternativă: n-avem încotro și până la urmă progresul înseamnă dreapta care, chiar așa neoliberală cum e, ne racordează la UE ca un factor al progresului istoric.

Deși mai convolut, tipul de argument propus de Copilaș exprimă până la urmă foarte bine modul în care s-a construit justificarea votului pentru Johannis în turul doi din partea unor oameni care se pretind a fi de stînga. Primul pas este invocarea momentului istoric special, excepțional aproape: alegerile apar ca un moment de o importanță crucială, de al căror rezultat depinde viitorul țării pe termen lung. Deși nu e clar cum o competiție în interiorul fostului USL poate lua asemenea proporții biblice, în pasul imediat următor este decretată irelevanța analizei de stînga: fie pentru că nu pricepe însemnătatea momentului, caracterul său ultim (am văzut asta la alți comentatori care îi acuzau pe cei care nu votează cu Iohannis de pasivitate, rătăciri intelectuale, apentență pentru despicarea firului în patru când apocalipsa bate la ușă, etc.), fie pentru că nu are instrumentele necesare să facă asta. Emanuel Copilaș, dorind să fie mai subtil, invocă aceast al doilea caz. Stânga independentă este chemată să facă echilibristică politică pentru a se ridica la înălțimea momentului și pentru a-i putea sesiza cu adevărat mizele politice. Spus altfel, Copilaș cheamă stânga independentă la un compromis tactic în acord cu situația istorică. Problema e că acest tip de oportunism pe care îl propune autorul are tendința de a deveni permanent în condițiile în care la capătul său nu se întrevede decât o singură concluzie: nu există alternativă la dreapta, mersul istoriei nu ne arată decât că marșul triumfal al acesteia este drumul spre progres, departe de bezna amorfă PSD-istă identificată mai sus.

Or tocmai asta am spus cei câțiva din stânga independentă împotriva susținerii fățișe a unui candidat de dreapta: că e o formă de oportunism cras, de bucuroasă raliere la trenul victoriei ascunsă sub tot felul de argumente justificatoare mai mult sau mai puțin sofisticate. Nici Copilaș și nici alte voci care s-au declarat de stânga (dar s-au lipit ca timbrul de scrisoare de campania lui Iohannis) nu au avut vreo încercare de a teoretiza sau măcar schița o poziție de stânga în contextul dat. E mai plăcut și mai sigur cu învingătorii decât cu marxiștii. Nu e clar însă ce mai recomandă o astfel de persoană ca fiind de stânga. Cum știe orice marxist, criteriul adevărului este practica, nu justificările, nu vorbăria goală. Iar în baza acestui criteriu mulți așa-zis stângiști, când a venit vorba unei opțiuni politice cu adevărat de stânga, când s-a pus problema cu adevărat a articulării unei poziții critice, s-au aflat cu arme și bagaje în tabăra dreptei. E cea mai imorală formă de stânga, stânga ornament care nu face nimic altceva decât să legitimeze dreapta în momentele politice esențiale. Nu degeaba Lenin, ca să păstrăm referința, i-a urcat într-o barcă pe așa zișii intelectuali de stânga din timpul țarismului și i-a expulzat imediat ce a preluat puterea. În țara lui Iohannis Vodă însă aceștia sunt preocupați acum să facă partide de stânga și să joace rolul de parteneri de dialog calmi și democrați ai dreptei învingătoare.

Autorul nu se oprește însă la dinamica stângii independente locale și la raportul acesteia cu dreapta politică, ci face un pas mai departe spre politica UE. Nu doar dreapta este trenul istoriei, ci și UE. Chiar dacă încă colorată de diferite particularități, prin felul în care scurtcircuitează statele naționale, UE este fără discuție viitorul și nu vreo fantezie de rezistență națională la adresa acesteia. Dar este UE o construcție inegală de clasă ce se comportă colonial cu Sudul și Estul Europei, impunând măsuri de austeritate acolo pentru a ține forța de muncă ieftină? Ce contează, spune Copilaș, acestea sunt mici detalii comparativ cu marșul triumfal al istoriei în care UE se instituie ca noul subiect istoric. Faptul că România nu beneficiază mai mult de fondurile europene și în general de apartenența sa la UE nu e din cauza unor inegalități structurale la nivelul arhitecturii UE. În nici un caz. Este, previzibil, doar vina corupției PSD-iste și a incapacității statului de a atrage fonduri. Cu puțin mai mult DNA și o mână în plus de experți am bate chiar și Polonia, pare a sugera Copilaș. Nu e de mirare, că într-o asemenea logică nu puțini au fost aceia care au considerat că și Monica Macovei e de stânga. Poate viitorul partid al dumneaei o să fie cel cu adevărat de stânga, racordat la spiritul vremii cum cere Emanuel Copilaș.

Altfel întrebarea ar fi cine cere naționalism autarhic în raport cu UE? Care facțiune de stânga din România are acest program? Cine din stânga independentă a cerut așa ceva? Din nou, avem de-a face cu oameni de paie tocmai pentru a acredita ideea lipsei de alternativă, achiesarea la consensul dreptei. Dar există alternativă: există un program de stânga care vizează întărirea UE concomitent cu transformarea sa într-un mecanism suprastatal social și cu adevărat progresist, există discuții, partide, dezbateri, lupte propriu-zise ale stângii europene precum Syriza, Podemos, IDS, Die Linke și altele. Ai zice că cineva de stânga ar încerca ralierea la ele, nu justificarea versiunii neoliberale a UE doar că e mai spălată decât ruralul PSD-ist de acasă. Dar un astfel de efort ar presupune coborârea din trenul de mare viteză victorios al dreptei (și al istoriei) într-o haltă teoretică de la periferie. Cam greu, e drept.

Finalul textului e apoteotic: chiar dacă autorul recunoaște faptul că însăși structura actuală de clasă și de putere din cadrul UE și măsurile economice specifice acestora vor duce la creșterea numărului de săraci din România, autorul ne invită să stăm totuși liniștiți și să privim încrezători în viitor. Acesta este al învingătorilor. Țara lui Iohannis Vodă va fi plină de săraci și de polarizare socială fără precedent. Nu contează: e semnul că suntem pe drumul cel bun.

De fapt, țara lui Iohannis Vodă pare mai degrabă locul în care așa-zisa stânga legitimează oportunist dreapta. Pentru aceasta o singură barcă nu o să fie de ajuns.

 

Autor

  • Florin Poenaru este lector în sociologie la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, Universitatea București. Este doctor în antropologie socială la Central European University și a fost Fulbright Visiting Scholar la City University of NewYork. Lucrează pe teme legate de clasă, postsocialism, teorii ale istoriei și efectele sociale ale schimbării climatice. Este co-editor al CriticAtac, membru fondator al Lefteast și autor pentru Bilten. A publicat Locuri comune: clasă, anti-comunism, stânga (Tact, 2017).

    View all posts

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.

Ultimele articole