Interviu transindex.ro realizat de jurnalistul Tímea Bakk-Dávid cu antropologul bulgar Stefan Krastev pe subiectul revoltelor anti-romi care au zguduit Bulgaria.
Tímea Bakk-Dávid [TBD]: Cum a fost posibil ca un conflict local să escaladeze și să se transforme într-o mișcare națională cu caracter rasist și naționalist? Care au fost motivele și contextul socio-economic?
Stefan Krastev [SK]: Un răspuns scurt la această întrebare ar fi că evenimentul din Katunitsa nu a fost un simplu conflict local, ci un conflict cu potențialul de a fi interpretat de o multitudine de oameni ca o metaforă grăitoare a situației naționale. Sentimentul general este că ceva nu funcționează în Bulgaria, că inegalitatea socială predomină, iar instituțiile nu reușesc să ofere nici un fel de echitate sau, mai degrabă, modul în care funcționează stabileşte injustiția ca normă. Evenimentul din Katunitsa a fost considerat o imagine sintetică a celor de mai sus într-un singur loc, în același timp, reușind astfel să trezească puternice reacții emoționale din partea unor mase mari de bulgari.
Introducerea naționalismului și rasismului în această ecuație este destul de neobișnuită și îngrijorătoare. Zeci de ani, politicienii, analiștii și alți lideri de opinie au evitat sistematic orice fel de critică socială a ordinii existente. Astfel de analize au devenit nelegitime în discursul oficial. Sentimentul acut de nemulțumire și neputință încercat de majoritatea bulgarilor în timpul așa-zisei tranziții își poate găsi numai astfel de expresii periculoase, ca naționalismul radical anti-sistem și rasism împotriva minorităților și a străinilor.
TBD: Conform studiilor recente sau conform Barometrului Relațiilor Interetnice, se poate spune că majoritatea oamenilor este tolerantă? Sau că minoritățile, printre care și romii, sunt în general discriminați în țara dvs.?
SK: Bulgarilor le place să creadă că sunt o națiune „natural” tolerantă. Cel mai adesea amintim, ca probă, salvarea evreilor bulgari în timpul celui de-al Doilea Război Mondial sau absența conflictelor etnice violente, în orice caz incomparabile cu ceea ce s-a întâmplat în Iugoslavia în 1990. Dar desigur, relațiile interetnice nu sunt un dat ci, mai degrabă, un indicator al proceselor dinamice care au loc în interiorul unei societăți. De-a lungul istoriei bulgare, a existat întotdeauna o doză constantă de atitudini rasiste față de romi, iar episoadele unor tensiuni interetnice ici și colo au făcut mereu parte din istoria conviețuirii noastre. Dar procesele dintre bulgari și romi care au avut loc în ultimii 20 de ani schimbă esențial tipul relațiilor minoritate-majoritate din Bulgaria, aducându-le în vizorul atenției publice, transformându-le în moduri de conceptualizare a ceea ce nu merge în țară, transformând conflictul interetnic în sursă de identificare și instrument de mobilizare politică.
Din păcate, se poate spune că, paradoxal, încercările liberale de la începutul anilor 1990 și până acum de a preveni exact acest tip de evoluție au contribuit la aceasta prin discursuri, strategii și acțiuni inadecvate.
TBD: Cine este de vină pentru declanșarea acestui conflict și cine este de vină pentru perpetuarea lui? Ce ar fi trebuit să facă guvernul bulgar și ce ar trebui să facă acum?
SK: Fără îndoială, dacă e să căutăm vinovații pentru declanșarea acestui conflict, aceștia sunt statul bulgar și instituțiile acestuia, cum sunt, de exemplu, sistemul judecătoresc și poliția care, de zeci de ani, nu au fost capabile să facă dreptate în cazul așa-numitului Țar Kiro/ Kiril Rașkov. Este cunoscut faptul că acesta a fost un sponsor generos al tuturor partidelor politice fără excepţie, cât și furnizor important de voturi din partea romilor în alegerile generale și municipale. În schimbul favorurilor sale, i s-a permis să se eschiveze din fața legii în nenumărate situații. A domnit ca un baron local în satul Katunitsa, fiii săi atacând, bătând și amenințând oamenii. De ani de zile, sătenii din Katunitsa, și romi, și bulgari, depun plângeri la poliție și la procuratură, fără să fi primit vreodată un răspuns. Cu mai multe zile înaintea incidentului, un localnic a depus plângere împotriva fiului lui Kiril Rașkov, care îl amenința cu moartea, cerând din partea poliției protecția pe care nu a primit-o. Indiferența constantă a instituțiilor statului și eșecul acestora de a face dreptate sunt motivele pentru izbucnirea unui conflict atât de grav și de violent.
Mai mult, partidele naționaliste au fost bucuroase să exploateze acest conflict în care văd o ocazie de a-și extinde susținerea electorală, altfel în declin, înainte de viitoarelor alegeri locale și prezidențiale. Nu ar fi chiar deplasat să presupunem că cel puțin câteva dintre protestele și marșurile violente care au urmat în săptămânile de după incident au fost incitate, coordonate și susținute de aceste partide naționaliste.
TBD: Au fost voci care au susținut că aceste proteste reflectă probleme de natură socială, nu interetnică. Care este părerea dvs.?
SK: Este vorba, mai precis, despre faptul că, așa cum am spus, în această situație problemele sociale și etnice sunt extrem de strâns legate între ele, motiv pentru care acest conflict este atât de periculos și îngrijorător. Avem grave probleme sociale, majoritatea bulgarilor simțindu-se nemulțumiți și neputincioși în fața eșecului întregului sistem prin care este guvernat statul. Toate aceste sentimente au luat, din păcate, forma conflictelor violente anti-romi și sunt îndreptate împotriva celor mai vulnerabile categorii, care nu au capacitatea de a riposta. Cei mai disperați dintre bulgari atacă romii care sunt chiar mai disperați decât ei. Majoritatea participanților la protestele de săptămâna trecută erau băieți de 15-16 ani din zone sărace, privați de educație adecvată și care nu au acum nici o șansă pe piața de muncă. Dacă e să comparăm șansele acestora cu cele ale romilor de aceeași vârstă cu ei, constatăm aceeași privare de drepturi. Aceasta este revolta tânărului sub-proletar bulgar care a înțeles că părinții lui sunt perdanții tranziției, iar că șansele ca ei să aibă altă soartă sunt extrem de mici.
TBD: Cum tratează comunitatea academică bulgară această situație? Au vreun plan strategic sau vreo recomandare pentru guvernul bulgar în această problemă?
SK: Comunitatea academică bulgară a fost destul de luată prin surprindere de răspândirea spontană a urii etnice la care am asistat în ultima săptămână, parțial și pentru că timp de mulți ani au trăit într-un mediu de relativă pace etnică. Pentru a continua comparația cu învecinata Iugoslavie, ne-am perceput pe noi înșine și am fost percepuți de Vest ca o insulă de pace și toleranță. Chiar ne mândream cu așa-zisul „model bulgar”. Au existat mai multe studii critice care tratau despre sărăcia, marginalizarea romilor și crescândul radicalism anti-țigănesc al bulgarilor, dar nimeni nu și-a imaginat că un conflict real de asemenea dimensiuni ar putea avea loc.
Este probabil și motivul pentru care mediul academic și activiștii din ONG-uri nu au luat niciodată în serios problema romilor. A existat o întreagă industrie a proiectelor academice aplicate de studii și intervenții sociale pentru romi, dar care nu au fost niciodată adaptate contextului local dar, mai ales, care au fost lipsite de motivație și implicare reală din partea celor care le implementau. De mulți ani, studiile și proiectele sociale îndreptate către rezolvarea problemelor romilor nu au reprezentat nimic mai mult decât o afacere. Și încă una profitabilă. Nimeni nu este nevinovat în acest proces. Această situația a fost posibilă doar prin ipocrizia instituțiilor europene care au stabilit protecția minorităților ca parte din acquisul comunitar sau a condițiilor de aderare, dar care nu au fost niciodată cu adevărat interesate să garanteze această protecție.
Și nu în ultimul rând, ciocnirile recente indică eșecul politicilor minoritare în susținerea drepturilor omului pentru care pledau cei mai de seamă academicieni în anii 1990 și 2000. Protecția minorităților nu a fost niciodată formulată ca o necesitate fundamentală a societății bulgare. Bulgarii nu au fost niciodată convinși că trebuie să ne tratăm echitabil compatrioții turci și romi pur și simplu, pentru că este bine pentru societate în sine. În schimb, protecția minorităților a fost întotdeauna prezentată ca o cerință a Fratelui cel Mare Vestic, ca parte din pachetul de reformă de inspirație occidentală al tranziției la economia de piață și la o democrație bazată pe principiul statului de drept. De aceea, pe fondul unor tot mai acute atitudini anti-sistem și anti-vest după aderarea la UE în 2007, în mintea noilor mulțimi furioase, țiganii sunt asociați cu cei care sunt de vină – politicienii, occidentalii, elitele liberale şi oligarhii. Într-un moment în care majoritatea oamenilor asistă la pierderea propriilor drepturi – la muncă, la o locuință, la un salariu minim și așa mai departe, discuția despre drepturile romilor – singurul discurs despre drepturile omului suficient de puternic în timpul tranziției, a fost perceput ca intenție de a oferi privilegii inechitabile și de a stabili relații corupte între politicieni și țigani. De aceea elitele liberale ale anilor 1990 sunt vinovate, paradoxal, de încurajarea formulării și motivărilor în termeni rasiști ale prezentei situații.
TBD: După părerea dvs., de cât timp este nevoie pentru ca părțile să se liniștească și să înceapă să se gândească la viitorul lor comun și colectiv? Cât ar putea să dureze procesul de reconciliere? Sunt deja prezente semnele vreunei moderări?
SK: Deși au fost anumite izbucniri locale tensionate, în general, la două săptămâni de la evenimentele din Katunitsa, sunt vizibile semne clare de temerare, în egală măsură din partea protestatarilor anti-romi și din partea comunităților de romi. Pe termen lung, însă, nu sunt motive prea mari de optimism. Înafară de naționaliști, nici unul dintre partidele principale nu dă vreun semn că ar fi tras niște învățăminte din această situație critică. Nici un politician nu a arătat că el sau ea înțelege gravitatea situației și că este dispus să depună eforturi susținute pentru a rezolva aceste probleme. Este posibil să asistăm, și asistăm deja, la un val populist, la răspunsuri superficiale, cum ar fi arestarea lui Kiril Rașkov, crearea unor liste cu „oligarhi locali” și „averi suspecte” etc. și la un val de politici care includ elemente de revoltă de ambele părți, după cum se poate vedea. Nici un politician – de stânga sau de dreapta – nu s-a arătat până în momentul de față dispus să trateze adevăratele probleme structurale cu care se confruntă romii și bulgarii în această țară. Problemele nu au dispărut. Iar dacă nu le tratăm cu seriozitatea și urgența necesară, vor deveni din ce în ce mai acute, ceea ce ar putea duce la ciocniri rasiale grave urmate de stabilirea unor relații dezastruoase de tip apartheid între grupurile etnice în multe comunități din Bulgaria.
TBD: Până la finele acestui an, fiecare stat UE trebuie să elaboreze un plan național de incluziune a romilor, iar comunitățile acestora sunt obligate să participe în acest proces de planificare. Ce trebuie sau ar trebui să includă strategia națională bulgară pentru romi?
SK: Este destul de straniu că UE aduce în discuție abia acum, în 2011, această inițiativă de elaborare a unor planuri de incluziune ca măsură centrală de susținere a minorităților de romi în statele membre. Din punctul de vedere al Bulgariei este cam anacronic. Bulgaria are un Program Cadru pentru Incluziunea Socială a Romilor în Societatea Bulgară, un document detaliat și extins elaborat de o masă reprezentativă de activiști romi, intelectuali etc. Din toate comunitățile din țară adoptate de guvernul bulgar în îndepărtatul an 1998, sunt numeroase strategii care menționează necesitatea politicilor pentru incluziunea de succes a romilor în varii domenii, cum ar fi sănătatea, locuințele, educația etc. Sunt suficiente documente de politici strategice în fiecare sector, realizate în vederea oricărei măsuri semnificative luate pentru a continua stimulentele oferite prin aceste documente. Ceea ce ne lipsește nu sunt strategii suplimentare, ci pur și simplu voința politică de a acționa și a rezolva aceste probleme. Politicienii estimează că implicarea în problemele minorităților este o investiție extrem de riscantă cu foarte mici șanse de profit în viitorul apropiat. Estimează de asemenea imensele costuri potențiale ale influenței electorale asupra populației majoritare. Până nu o să existe un element sau partid politic dispus să îşi asume acest risc și să adreseze problemele structurale presante ale romilor și bulgarilor, vom continua să de adâncim în hăul conflictelor etnice și rasiale.
Traducere: Sanda Watt