Alianța Forțelor de Stânga cheamă toate forțele progresiste din Europa să se Solidarizeze cu poporul grec!Miercuri, 25 februarie, Center for EU Communication Studies (Școala Națională de Studii Politice și Administrative) și Centrul Infoeuropa (Ministerul Afacerilor Externe) organizează o dezbatere publica cu tema ”Care este semnificația alegerilor din Grecia?” . http://www.eucommunication.eu/dezbatere-care-este-semnificatia-alegerilor-din-grecia/ .
Salutăm aceasta inițiativa si cu acest prilej vă invităm să sărbătorim o lună de la victoria istorică a stângii în Grecia – o lună de speranțe că acesta este începutul sfârșitului politicilor de austeritate impuse de reprezentanții Corporațiilor Multinaționale Occidentale: așa-numita Troică a bancherilor Fondului Monetar Internațional și Băncii Centrale Europene, și a birocraților Comisiei Europene.
Syriza, Podemos: Venceremos!
Alianța Forțelor de Stânga face apel la toate formațiunile politice si grupurile de afinitate progresiste si antiautoritare, la întreaga societate civilă – internaționalistă, luptătoare pentru mediu, drepturi sociale și echitate – și la toți cei care se opun activ discriminării si excluziunii de orice fel să profite de acest moment pentru a efectua schimbarea critică (revoluționară) a sistemului piețelor libere de interferențe critice și consumului pe datorie.
Haideți să privim la ceea ce ne unește în loc să evidențiem ceea ce ne personalizează pentru a putea contracara forțele centrifuge care fac jocul dreptei. Doar reflectând la valorile care ne unesc și care ne-ar putea transforma într-o masă critică, capabilă să efectueze schimbarea paradigmei neoliberale, putem evita fracționarea tradițională care a împiedicat mereu stânga să se coalizeze,
Miercuri, 25 februarie, incepând cu ora 17.30, în fața sălii de conferințe a Centrului Infoeuropa (Calea Victoriei, nr. 88), ne adunăm pentru a afirma public că Grecia merită o șansă, aceasta fiind si șansa unei Europe sociale.
Uniți Schimbăm toată Europa!
https://www.facebook.com/events/779145658840292/?ref=notif¬if_t=plan_user_joined
Autor
-
Texte selectate sau scrise de echipa redacţională: Vasile Ernu, Costi Rogozanu, Florin Poenaru.
View all posts