Vitalie Sprânceană cu câteva observații despre votul de ieri din Republica Moldova
1. Prezența la vot, a fost de aproximativ 49 %. Ceea ce e mai puțin de jumătate. Cum ar veni, alegătorii au boicotat totuși scrutinul prezidențial în pofida isteriei mediatico-politice care a prezentat, din toate părțile, aceste alegeri ca fiind ”o șansă unică” pentru cetățeni de a-și alege în mod direct președintele, de a avea o voce etc.
De departe boicotanții au fost cel mai numeros grup de alegători, chiar dacă foarte eterogen: unii au ascultat de vocea de partid – comuniștii și partidul lui Șor au îndemnat alegătorii să stea acasă, alții nu s-au prezentat pentru că și-au ascultat vocea interioară. Pentru turul al doilea, e de așteptat că presiunea politică (și atenția mediatică!) să fie pe acest grup, al boicotanților, care va fi chemat, invocat, presat, apelat să vină la urne.
2. Indiferent cum sunt numărate voturile, cam 90 % din ele au mers spre candidați anti-establishment, adică spre lideri și formațiuni ce și-au asumat un mesaj împotriva guvernării actuale (și prin cumul, a guvernărilor ce s-au perindat de la 2009 încoace). Ceea ce-i unește pe Igor Dodon, Maia Sandu și Dumitru Ciubașenco e platforma lor anti-oligarhică și anti-corupție.
Chiar dacă e adevărat că tustrei sunt parte a acestei guvernări în varii moduri – Sandu a fost ministră în cîteva guverne. Ciubașenco a fost membru și susținător vocal al PLDM, Dodon a furnizat votul necesar pentru alegerea președintelui Timofti în martie 2012 – la aceste alegeri tustrei s-au poziționat ca fiind adversari duri ai ”regimului oligarhic”. (Cele 11-12 % pe care le-ar fi acumulat eventual Lupu, nu ar fi ameliorat cu mult acest tablou.)
Post-factum, devine cumva clară logica deciziei lui Vlad Plahotniuc de a-și retrage candidatul pe ultima sută de metri: în locul unui referendum în privința guvernării PD – pe care l-ar fi pierdut în mod sigur – acesta a preferat să organizeze un referendum în privința vectorului geopolitic al țării (cîștigat, în primul tur de forțele ”pro-ruse”).
Turul II, deci, va fi pe linia opoziției Vest-Est, o linie electorală foarte convenabilă.
Pentru că, în acest fel, guvernarea Plahotniuc-PD reușește să un lucru enorm – să se consolideze și să cîștige legitimitate, intrînd în cîmpul normalității și legalității ca fiind expresia firească a”aspirațiilor europene” ale cetățenilor moldoveni (făcînd să fie uitate modul ilegitim prin care s-a numit, la miez de noapte, guvernul Filip, încălcările Constituției și normelor legale prin ”cumpărarea” de deputați și construcția artificială a unei majorități parlamentare etc).
Îl citez pe prietenul Călin Goina, de la București: ”Si, tot despre Moldova, sa nu uitam ca alegerile astea sunt rezultatul unei siluiri grozave a Constitutiei. Ca sa ‘se scoata’, pentru ca alegerile parlamentare erau dinainte castigate de Dodon si aliati, Curtea Constitutionala (Hmmm) a Moldovei a schimbat, cu de la sine putere, Constitutia, si a transformat peste noapte o republica parlamentara intr-una semi-prezidentiala. Castigul incert pe termen scurt (e o sansa sa castigi la prezidentiale, cand esti pe nicaieri la parlamentare) e umbrit de o pierdere sigura pe termen lung: avem un precedent prin care Constitutia Moldovei e de plastilina, si cine are mai multa putere poate s-o indoaie cum vrea. Si daca cei care isi bat joc de statul de drept sunt de partea ‘buna’ (adica contra Putin) nimeni din Vest nu zice nici pâs.”
3. Unioniștii au avut, ca niciodată, tocmai două candidaturi. Una mai proaspătă – Ana Guțu, și una mai veche – Mihai Ghimpu. De asemenea, opțiunea unirii a fost sprijinită de primarul de Chișinău, Dorin Chirtoacă.
La final, aceste două candidaturi pro-unioniste au luat tocmai…2 %. În pofida congreselor unioniste patetice din luna martie, în pofida marșurilor de la București, a conglomeratului mediatic de ziare și televiziuni ce promovează ideea Unirii, a rîurilor de bani utilizați de PL pentru a umple republică cu afișe cu ”președintele Unirii” Ghimpu…
4. Sora mea a fost secretara secției de vot din sat. N-au fost morți acolo, nici alegători inventați (doar 3 alegători au fost pe listele suplimentare). Procesul a fost corect iar observatorii de la toate partidele au fost foarte atenți ca nu cumva cineva să favorizeze un partid sau altul. Așa cum se și cuvine.
Istoriile isterice despre morți care votează, sperietorile cu ”Dacă nu votezi tu, soarta țării o decid morții din listele electorale!”, flash-moburile idioate din cimitire organizate de inși care nu au habar cum se desfășoară procesul votării, care însă au fost tirajate din greu mai ales dinspre partea ”progresistă” a mass-media, trebuie recunoscute ca fiind propagandă electorală, dezinformare și tratate ca atare.
Iar asta să devină ulterior o parte a unei discuții mai generale despre rolul mass-media în campania electorală.
Continuarea aici