Alegeri Prezidențiale 2014 – live

23:20 Klaus Iohannis este noul președinte al României. Victor Ponta și-a recunoscut înfrângerea. Urmează decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție pe 18 noiembrie.

22:20 Incredibil ce se întâmplă la Torino și Paris cu gazele lacrimogene împotriva votanților. Poate acum ne trezim și la abuzul pe care îl suferă oamenii ăștia zi de zi în occident (pe lângă cel suferit din partea statului român).

21:00 Rezultate exit-poll-uri

20:48 Predica lui PF Daniel de astăzi a făcut vâlvă. Mediafax:

În istoria poporului român, ca răspuns la rugăciunile sale pentru a dobândi libertatea şi unitatea naţională, adesea Dumnezeu a lucrat chiar şi prin oameni străini de neamul nostru, a spus Patriarhul Daniel, în predica rostită duminică.

19:00 Costi Rogozanu pe realitatea.net despre aceste alegeri prinse între Teleorman și Paris.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Una dintre cele mai importante concluzii după campania electorală 2014 este că s-au deschis răni care se închid greu. Victor Ponta şi echipele sale au mizat pe întărirea mândriei naţionale din raţiuni polemice cu principalul contracandidat. Polul de dreapta, deşi se pretinde inocent, a potenţat la maximum diferenţa dintre civilizaţi şi necivilizaţi, ţărani şi orăşeni, „babe” şi tineri, înstăriţi şi săraci pe care-i cumpără baronii. Ambele atitudini sînt periculoase. Pe cît de inconsistentă a fost dezbaterea, pe atît de periculoase sînt aceste segregări.

Să luăm stilul în care sînt prezentate zone diferite de vot. Şi poate e momentul să medităm ceva mai mult atunci cînd pronunţăm cu mare emfază cuvîntul DEMOCRAŢIE.

Teleormanul şi Parisul sînt prezentate ca doi poli, unul al furtului de vot, celălalt al civismului maxim. Fotografia este extrem de tendenţioasă. Şi pentru că ignoră realităţi sociale crunte din zonele mai sărace, anume că oamenii migrează după loc de muncă sau după casa de la ţară ca să iasă mai ieftin. Da, există şi “migranţi interni”. Dar se uită şi că în străinătate merg la vot români care au reuşit cît de cît să se integreze. Îi uităm pe cei care o duc de azi pe mîine şi acolo, adevăraţi refugiaţi din calea abuzului economic estic.

Un exemplu amuzant: dimineaţă ni se prezentau eroic români care se urcau toţi într-un microbuz în Italia ca să ajungă la vot; în acelaşi timp, orice microbuz care transportă oameni în Vrancea e din start suspect de turism electoral.

Nu spun că nu se şi fură la votare. Spun că există vot corect zdrobitor majoritar. Cu atît mai relevant cu cît prezenţa la vot pare să fie cea mai bună din ultimul deceniu. Nu credeţi în toate isteriile politicienilor şi ale fanilor sau activiştilor cărora le explodează creierii în campanie. Sînt bazine electorale unde domină PSD, are şi dreapta cîteva. Furtul există de ambele părţi, partidele de guvernare îşi iau un mic caimac (şi-n 2009, şi-n 2004 etc.). Dar influenţa furtului e infinit mai mică decît în alţi ani.

Interesul votanţilor e diferit. Ne tot mirăm că părinţii votează diferit de copii. Păi poate şi sînt în situaţii dificile diferite. Însă ura între generaţii e perpetuată ca armă politică

Un candidat e prezentat în reţelele de socializare ca alesul elitelor. Celălalt, ales de „suboameni”, săraci, mituiţi etc. E asta spirit DEMOCRATIC? Nu. E cel puţin la fel de grav precum îndemnurile la ortodoxism şi românism extrem.

Cumpăratul votului. Se vorbeşte mult despre punga cu zahăr şi ulei pentru votanţi din mediul rural. Nu se vorbeşte nimic despre facilităţile acordate de guvernanţi marilor companii. E o formă ipocrită de a taxa influenţarea votului.

La Teleorman mai trebuie şi dovedită frauda. S-au tot plîns oamenii politici de fraude. Dosarul cel mai înaintat pare să fie cel în care e inclus şi Dragnea, cu nereguli posibile în ziua referendumului din 2012. Să aşteptăm verdictul dacă tot sîntem democraţi. Şi să nu-i considerăm pe unii vinovaţi în masă doar pentru că-s din Vrancea sau Vaslui. La fel, ştiţi toată povestea cu frauda de la PAris în 2009 – nimic demonstrat nici de tabăra PSD. Fraudele rămîn mai tot timpul nişte bîrfe şi nişte motive de urlet pentru politicieni disperaţi.

Am văzut pe reţelele de socializare şi afirmaţii precum: am reuşit s-o conving pe bunica să „voteze cum trebuie”. La fel cum am văzut că bazinele electorale ale unui anumit partid sînt din start bănuite de corupţie. În toată Europa există astfel de zone cu vot zdrobitor pentru anumite forţe, unele partide importante funcţionează cu nuclee regionale puternice. Nu e neapărat fraudă într-un loc dacă votul e covîrşitor pentru un partid sau altul. La noi, „democraţii” de dreapta nu văd nereguli decît în ograda celorlalţi. Însă, în fapt, sînt promotorii segregării de care vorbeam la început. Democratic e să accepţi rezultatul oricare ar fi el, democratic e să accepţi că orice „babă”, orice „beţiv” (epitete văzute cu duiumul în aceste alegeri) au dreptul să voteze altfel decît ultraurbanizaţii din Bucureşti.

Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/opinie-de-ce-nu-putem-analiza-lucid-distanta-paris-teleorman_1571491.html#ixzz3JFi8JKJC
Follow us: @realitatea on Twitter

17:50 Ioana Lupea relatează despre alte persoane care nu pot vota azi: persoanele cu disabilități.

Defectele birocratice ale votului din Diaspora au atras atenţia asupra dreptului la vot în România, restrâns de lipsa de interes a autorităţilor. Deşi nu le sunt suspendate drepturile electorale categorii întregi de populaţie nu votează, fie pentru că nu au domiciliu, deci nici buletin de identitate, fie că au dizabilităţi fizice sau intelectuale. Deşi e mai la modă votul din diaspora, mai ales a celei din ţările vest europene, aceste alegeri au evidenţiat dezinteresul faţă de asigurarea dreăptului la vot al persoanelor cu dizabilităţi care se aflăî fie la domoiciliile personale, fie în centre de reabilitare. Votul deţinuţilor a fost mai bine reflectat de către media decât al celorlalte personae care trăiesc în condiţii privative de libertate fără să foi comis vreo infracţiune. Adică zecile de mii de oameni care-şi petrec viaţa în centrele de reabilitare neuropsihică.Citeste mai mult: adevarul.ro/news/politica/cum-nu-voteaza-persoanele-dizabilitati-itle-1_5468c3920d133766a8ede472/index.html

17:25 Un material foarte instructiv din The Guardian despre forțele politice anti-sistem din Europa. România nu figurează acolo, dacă vă întrebați, dar e util de citit astăzi în ziua votului.

FRANCE: Restless voters await a hero

To make their point that France’s mainstream parties are both as inept as each other, the Front National has taken to calling its rivals the UMPS, an amalgam of the acronyms for the opposition centre-right Union pour un Mouvement Populaire and the ruling Parti Socialiste.

The FN’s populist anti-immigration message is broadly similar to that of Nigel Farage’s Ukip. And as with Ukip in Britain, the FN is benefiting not just from disillusionment caused by the economic crisis but from profound disillusion with the two principal parties, which have formerly had a monopoly on power.

On the left, President François Hollande and his governing Socialist party are facing criticism from without and within. Economic liberals believe the administration has not and will not carry out necessary structural reforms to create jobs, boost growth and cut public spending. It comes as a surprise to no one that France’s deficit is in contravention of European commission rules. This was the case even under the centre-right Nicolas Sarkozy, who did little to reduce it.

The commission has now lost patience and Hollande, the man currently in charge, is being held responsible. The president appears to be floundering. At one point France thought it wanted a monsieur normal, and Hollande fitted the bill. Now the country is giving the impression it wants a hero and a saviour and that Hollande is too ordinary. There is also a feeling among many PS supporters that Hollande won the presidency by paying lip service to a socialist programme, only to turn into a social democrat in office. Some suspect this was a deliberate and less than honest move.

16:40 În țară se vehiculează acuze de fraudă prin turism electoral. Poate că n-ar fi fost rău să fi fost dotate secțiile de votare cu calculatoare legate la internet și Prin googledocs se puteau compara în timp real listele suplimentare și eram cu toții lămuriți acum. Infrastructura statului e la pământ și acesta e doar un aspect.

16:35 Prezența la vot până la ora 16: 44,7%. E destul de clar că se va depăși prezența din 2009. Între timp, cozile din diaspora nu par că se scurtează iar BEC nu pare că va lua decizia de a prelungi votul. E rețeta sigură pentru manifestări de stradă după ora 21:00. Pe rețelele de socializare deja circulă chemări în stradă începând cu ora 18:00. Este absolut ridicolă situația din diaspora. Statul iar nu a reușit să organizeze un amărât de scrutin după două săptămâni de tergiversări.

16:00 Ca să nu ne plictisim: un material despre cum se vota în comunism pe TOTB

Preşedintele ţării nu era ales de popor, ci de deputaţii aleşi de popor pentru a-l reprezenta în Marea Adunare Naţională, dar de formă, fiind mereu acelaşi până în 1989. Cetățenii aveau dreptul de a alege și de a fi aleși în Marea Adunare Naţională și în consiliile populare, votul lor fiind însă formal. Circumscripţiile electorale, ne spune o fostă primăriţă de comună hunedoreană, de dinainte de 1989, nu difereau prea mult, ca şi concept, faţă de cele de acum: totul se raporta în funcţie de numărul de locuitori, se ţinea cont de judeţe, de regiuni etc. Diferenţa era că „alegerile erau un proces preparat dinainte: candidaţii nu se autopropuneau pentru a fi deputaţi (la nivel comunal, municipal, judeţean sau în Marea Adunare Naţională), ci erau propuşi de oficiali locali, de organele de partid mai cu seamă”. Existând un partid unic, era imposibilă competiţia. Candidaţii erau prezentaţi individual, scrie Ion Iliescu pe blogul lui, pe circumscripţii electorale, nu pe liste la nivel de judeţ, ţara fiind împărţită în atâtea circumscripţii câţi deputaţi urmau să fie aleşi în Marea Adunare Naţională. Alegătorii îşi manifestau opţiunea pentru un singur deputat, adică îl votau sau nu pe candidatul propus, iar acesta ieşea indiferent de voturile adunate. În anii `80, pentru a da iluzia unei competiţii democratice, explică fostul preşedinte, în unele circumscripţii au început să fie propuşi câte doi sau trei candidaţi.

„În rândul deputaţilor, într-o comună, spre exemplu, chiar dacă erau mai mulţi propuşi”, continuă fosta primăriţă, „se ştia dinainte cine era preferat de partid şi, deci, cine trebuia să iasă”. „Prin ’80, la majoritatea funcţiilor se puneau trei [candidaţi]. Dar toţi trei erau de-acelaşi partid stabiliţi”, spune un fost primar din altă localitate hunedoareană, în volumul de istorie orală Activişti mărunţi coordonat de Zoltan Rostas. „Şi ziceam aşa: ‘Dom’le, este Ion, Gheorghe, Nicolae. Bun. Ăştia sunt cam pe-aceeaşi talie. Ăsta-i maistru, maistru, maistru. Bun. Bă, care iese? Hai să-l punem pe ăsta pe locul I’”. Când se alegeau persoane care să candideze la deputăţie, acestea erau selectate după aptitudinile de lider şi cele organizatorice: dacă oamenii ascultau de ei, dacă erau buni administratori. Existau şi atunci campanii electorale, cei propuşi să facă parte din Marea Adunare Naţională fiind purtaţi prin fabrici, uzine şi alte instituţii ca purtători de mesaje însufleţitoare şi ca eroi ai muncii socialiste.

„Exista obligativitatea reprezentării femeilor”, ne spune fosta primăriţă. „Cam o treime dintr-un consiliu local, spre exemplu, trebuia să fie constituită din reprezentante ale femeilor din comunitate”. La fel era şi la primărie. În Activişti mărunţi, o fostă laborantă şi primăriţă dintr-o comună bihoreană îşi aminteşte că a fost făcută membră de partid pentru a fi şefă de echipă în laboratorul unde lucra, având în subordine şapte persoane. „Nu puteai să conduci o echipă de oameni fără să fii membru de partid. După aia, în 1979, când Elena Ceauşescu a propus promovarea femeilor în politică, atuncea în judeţul Bihor a trebuit să promoveze vreo 14 primăriţe în 14 comune din cele 48, parcă”. Procesul de selecţie s-a făcut după rezultatele bune obţinute în cadrul profesiei. „Ei m-au pus primăriţă, că io nu vroiam. Nu-mi plăcea vorbăraie multă. Eram foarte reţinută la a vorbi. Am încercat să nu mă duc. Am făcut un puseu de tensiune de vreo 200 (…) Îmi plăcea meseria mea şi vroiam să rămân acolo unde am fost, la laborator. Comuna era foarte mare, cu peste 7.000 de locuitori. Aveam opt sate (…) Era responsabilitate mare, nu mă prea simţeam în stare să conduc. Dar nu am avut încotro”.

Text integral

15:15 E de apreciat această mobilizare a celor de la Casa Jurnalistului & friends de a merge prin țară, și mai ales la țară. E enervantă în același timp maniera exotică prin care se raportează de acolo. Ca să nu mai amintim nimic de evidenta preferință politică pentru unul dintre candidați, la fel de enervantă. Merită urmăriți în ciuda acestor lucruri, polemic.

15:10 Ca să nu ni se aplece de atâtea alegeri, un material extrem de bun din GAP despre muncă și probleme reale care nu au fost discutate în această campanie.

14:40 Un articol mai echilibrat despre alegerile de azi, pe AlJazeera

Romanians have taken this year’s presidential contest very much to heart. Demonstrations, fights among old friends, pleas to convince family members to get out and vote – we have seen it all during the weeks before the elections.

There was wide mobilisation especially among opponents of leading candidate Victor Ponta, the current prime minister and leader of the Social-Democratic Party. These included many public intellectuals and popular journalists as well as some of the country’s “social media active” middle class, which made the anti-Ponta message that much more vocal in the public space.

There are countless reasons to oppose Ponta and his party, which has been holding executive power since 2012. Over the past two years, the Social-Democrats have supported legislation that would give immunity to corrupt politicians, criminalise investigative journalism, and give extraordinary powers to corporations in the extractive sector.

Ponta is notoriously unreliable: While in opposition, he criticised austerity only to implement IMF-dictated austerity measures once in power; before taking office, he opposed the Rosia Montana gold mining project that brought tens of thousands to the streets in 2013, only to get behind it as soon as he became prime minister.

And yet, in their electoral zeal, his opponents have gone too far. In the past few weeks, their rhetoric has gone as far as demonising his poor electorate, which does not bode well for Romania’s political future.

‘Down with the communists!’

These elections mark the end of Traian Basescu’s ten years of domination over political life in Romania; he is about to give up his presidential seat to his soon-to-be-elected successor. For the first time in a while, the centre-right electorate could leave battered and bruised Basescu behind and look to new candidates.

In this context, two figures relatively fresh to national politics gathered most of these voters’ sympathy. One was Klaus Iohannis, a Romanian of German origin who has been enjoying long-term success as mayor of the city of Sibiu; he represents the Christian-Liberal Alliance made up of the two main centre-right parties. The other was Monica Macovei, a former justice minister credited with implementing the reforms needed to get Romania into the European Union; she ran as an independent.

14:15 Coada de oameni care așteaptă să voteze la Paris este impresionantă. Asistăm, din nou, la eșecul statului.

http://

//

13:43 Nici presa străină nu mai e cea fost. Euronews:

13:10 Înainte de a merge la vot, citiți acest text, mai ales dacă nu știți cu cine să votați

Am stat treaz toată noaptea, să nu pierd momentul. Pe la 6 și ceva mi-am băut cafeaua, am fumat două țigări și am ieșit din casă. M-am dus la vot, așa cum m-a îndemnat președintele nostru, domnul Traian Băsescu. M-am dus la vot, așa cum m-a îndemnat mulțimea strânsă zilele trecute în Cluj, în Timișoara, în București și în alte orașe. M-am dus să fiu erou în turul II, așa cum mi-a cerut publicația online Gândul.

La ora 7:00 eram în fața secției de votare numărul 19, organizată la Teatrul Jean Bart din Tulcea. M-am înscris pe listele suplimentare și am completat celebra declarație pe proprie răspundere, ca orice imigrant bucureștean în acest oraș în care ne-am mutat în urmă cu 5 ani pentru mai binele copiilor noștri. Am luat buletinul de vot, ștampila, și în singurătatea cabinei de vot, am votat. Cu sete, cu pasiune, cu îndârjire. Am pus șampila pe Klaus Iohannis, speranța țării. Am votat cu Iohannis pentru că pe el îl susțin Pleșu, Liiceanu, Cărtărescu, Monica Macovei, Traian Băsescu, Victor Rebengiuc, Tudor Chirilă. Am votat cu Iohannis pentru că, prin el, PNL are șansa de a da prima dată președintele României.

După care am votat și cu Victor Ponta. Mai puțin avântat, mai puțin pasional, dar am votat. Am votat cu Ponta pentru că e un politician tânăr, al cărui parcurs l-am urmărit cu atenție din 2001 încoace. Am votat cu Ponta pentru că a fost în Piața Universității. Am votat cu Ponta pentru că pe el îl susțin Nicu Alifantis, Irinel Popescu, Raed Arafat, Helmuth Duckadam. Am votat cu Ponta pentru că, prin el, o nouă generație de politicieni are șansa să conducă țara asta spre altceva decât au făcut-o politicienii care azi au aproape 60 de ani, 60 de ani sau mai mult.

La ora 7 și 10 minute terminasem toată povestea.

Vă uitați ciudat la mine, bag seama. Da, mă, da, mi-am anulat votul!

Mi-am anulat votul și vă povestesc asta deși, în mod normal, nu v-aș fi spus nici cu cine votez, nici dacă votez sau nu. Nu vreau să cad în ridicol spunând că eu votez un candidat sau altul ca și cum chestia asta ar conta. Nu sunt endorser de politicieni. Dar ultimele luni n-au fost normale. Au fost chiar foarte aiurea.

Mi-am anulat votul și n-am făcut asta în semn de protest față de clasa politică. Nu. Mi-am anulat votul în semn de protest față de toți idioții, imbecilii, cretinii, manipulații și spălații pe creier care au înveninat spațiul public în ultimele luni.

Mi-am anulat votul în semn de protest față de cei care l-au făcut pe Iohannis traficant de copii și în semn de protest față de cei care au zis despre Ponta că l-a ucis pe procurorul Panait.

Mi-am anulat votul în semn de protest față de cei care au spus că Iohannis vrea să rupă Transilvania de România și în semn de protest față de cei care au susținut orbește că Ponta vrea să vândă România rușilor și chinezilor.

Mi-am anulat votul în semn de protest față de cei care susțin că în România nu sunt alegeri libere și în semn de protest față de cei care spun că românii din străinătate n-au dreptul să voteze.

Mi-am anulat votul în semn de protest față de toți cei care consideră că cine a votat altfel decât ei este neapărat prost, cumpărat, asistat social, comunist, băsist etc.

Mi-am anulat votul în semn de protest față de presa care l-a proslăvit pe Ponta și în semn de protest față de presa care l-a proslăvit și idealizat pe Iohannis.

Mi-am anulat votul în semn de protest față de cei care au falsificat documente, au inventat informații prezentându-le drept reale  și au distribuit astfel de documente și știri cu bună știință.

Continuare aici

13:05 Costi Rogozanu pe voxpublica, câteva gânduri pentru ziua de azi:

ALEGERI PREZIDENŢIALE. 16 noiembrie. România mândră şi binefăcută votează. Cu ce gînduri am putea să ne ocupăm timpii morţi în ziua asta.

• amîndoi candidaţii s-au declarat centru-dreapta. Ponta, în ciuda criticilor de dreapta, a luat destule măsuri pro-capital. Ipocrizia criticilor a fost de altfel perfect exprimată de măsura cu scăderea CAS – au votat-o toţi fără probleme

• “pomenile” care-s simple indexări la sărăcie au fost mai mici decît “pomenile” făcute marilor investitori. Faptul că o criză economică rade investiţiile mici n-ar trebui să fie o supriză pentru atîţia experţi economişti. Ponta a continuat oportunist atitudinea Boc-Băsescu.

• semnalizarea spre stînga şi virajul la dreapta. Cea mai periculoasă manevră. În disperarea de a lua voturi de la dreapta, Ponta s-a şi declarat de dreapta în măsuri economice.

• dreapta a fost în mod tradiţional isterică de alegeri. Subiectele de care s-au putut agăţa au tinut de proasta organizare a votului în diaspora. Ce au uitat e să spună cine se lăuda că avem o mînă de lucru ieftină pe care o putem trimite la exploatat afară dacă nu ne descurcăm aici.

• poate tocmai pentru că diferenţele politice sînt minimale, diferenţierea a fost tabloidală. S-au folosit fie abureli naţionaliste, fie rahaturi segregaţioniste între săraci-bogaţi, ardeleni-regăţeni. Cu alte cuvinte dreapta nu s-a lăsat mai prejos în jeg

• nu s-a vorbit deloc despre ce stă să vină. Ce-o să facem la următoarea criză care de obicei loveşte şi mai violent. De unde tăiem data viitoare? Astea-s prostii “stîngiste”…

• cel mai frumos e exprimat consensul profund care-i uneşte pe cei doi prin cota unică – amîndoi candidaţii o garantează în toate chipurile, mai aveau puţin şi se jurau pe rude. Nimeni nu spune că taxele mărite la precendeta criză, TVA mai ales, au lovit jos, în deja-precari. Un impozit progresiv ar fi menit să mute presiunea măcar, dar cu cine să discuţi aşa ceva?

• tema anticorupţie a mai pălit puţin, DNA n-a mai ieşit cu EADS, despre Microsoft şi semnificaţiile lui aproape că nu s-a vorbit.

• în schimb tema diaspora a devenit injecţia cu adrenalină pentru Iohannis şi ai lui. Lor le plac doar migranţii de afară, nu le plac migranţii din interiorul ţării, şi ei cu milioanele… Prilej pentru noi meditaţii despre superromânii din vest şi românii inferiori de acasă. Migrantul din Bucureşti e suspect, cel de la Paris e sfînt.

• protestele pentru vot şi alte baliverne de astea mai mult mi-au confirmat că sîntem meniţi unei orbiri ideologice de periferie, unde carnavalul “revoluţionar” trebuie musai să fie de dreapta. Nimeni nu neagă problemele de la vot din diaspora. Dar din cele cîteva milioane plecaţi, adevăratele probleme sînt uneori cu negarea drepturilor omului, cele mai elementare.

• se ştie percepţia romnului care a reuşit cît de cît afară: România e a comuniştilor şi trebuie s-o recuperăm. Eu atît le transmit, uitaţi-vă mai bine la ţara care v-a găzduit: ce-ar fi fost ea dacă ar fi fost capitalul să zburde liber. De fapt, n-au nevoie de lecţii de la mine, unii au simţit pe propria piele ce înseamnă să fii exploatat de cetăţeni de lux din vestul Europei

• o ultimă chestie: votul nu e obligatoriu. Îndemnul isteric la vot o fi mobilizator, dar e totuşi enervant prin desconsiderarea dreptului celorlalţi de a nu participa la show. Să avem înţelegere pentru toţi. Să nu ajungem material de parodie cu atîta “votează-votează” cam ca-n Southpark . Atîta îndemn la vot ascunde, de fapt, o mare lipsă in consistenta dezbaterilor. Cind nu mai ai niciun argument politic (sau cînd tot ce vrei e să conservi status quo-ul) urli ca macar sa intretii focul democratiei…

13:00 Am început mai târziu azi pentru că va fi o zi lungă. Acțiunea va începe ceva mai târziu, după închiderea urnelor. Până atunci, declarația zilei vine de la Ministru de Externe Meleșcanu:

Dacă tot suntem la această parte, aş vrea să recomand tuturor celor care, eventual, s-ar putea simţi descurajaţi de numărul mare de oameni care sunt la coadă, să încerce să voteze şi la alte secţii. Cea mai apropiată secţie este la Nancy, unde, la ora actuală, nu există niciun fel de coadă. Deci cei care doresc cu adevărat să voteze şi pot să facă acest sacrificiu pot să se ducă acolo, mai ales că este un oraş superb, leagănul art nouveau care s-a creat în Franţa şi care este bine cunoscut şi în România.

Ca și în turul 1, sunt deja cozi de sute de persoane care așteaptă să voteze. Vom vedea câți o să apuce și dacă vor mai exista manifestări de stradă la final.