Alegeri Europarlamentare și Alegeri Prezidențiale în Ucraina – Revista Presei

Redacția
Texte selectate sau scrise de echipa redacţională: Vasile Ernu, Costi Rogozanu, Florin Poenaru.

European-Elections-2014Ieri s-au desfășurat alegeri europarlamentare, primele din istoria Uniunii cu o miză mai concretă în condițiile în care Parlamentul va avea un rol important în decizia cu privire la viitorul președinte al Comisiei. Deși multe dintre rezultate au fost anticipate, confirmarea acestora a trimis totuși unde șoc pe continent.

În Anglia, UKIP a obținut un rezultat istoric, ieșind pe locul 1 cu aproape 28% din voturi. Este pentru prima dată în istoria modernă a Angliei când nici Socialiștii, nici Conservatorii nu au câștigat. Nick Clegg, liderul Liberal-Democraților care au câștigat doar un loc în noul europarlament (față de 11 data trecută) este acum sub presiune politică imensă, membrii ai partidului său cerându-i deja demisia. Rezultatele parțiale arată că UKIP va avea 22 de europarlamentari, conservatorii 16, socialiștii 14 și verzii 2.

Conform predicțiilor, extrema dreaptă a înregistrat rezultate semnificative în mai multe țări de pe continent. În Franța, Frontul Popular condus de Marie Le Pen a ieșit câștigător al scrutinului cu 25% din voturi. Le Pen a spus imediat după anunțarea rezultatelor că votul denotă faptul că francezii nu mai vor să fie conduși de oameni din afara granițelor și de birocrați nealeși.

Același procent a fost înregistrat de partidul extremist danez Danish People Party, cunoscut pentru programul politic anti-imigranți al acestuia. În Austria, Freedom Party a obținut 20% din voturi, în timp ce în Ungaria, Jobbik a obținut puțin peste 15%, devenind a două forță politică a țării după FIDESZ, care a înregistrat iar un scor zdrobitor de peste 53%, conform exit-pollurilor. Extrema dreaptă din Grecia a obținut în jur de 10% ceea ce înseamnă că vor avea doi europarlamentari, un scor semnificativ, ceea ce face Zorii Aurii a treia forță politică a țării, în condițiile în care mare parte din liderii săi sunt acum în pușcărie. La polul opus, Ataka, parditul extrmist din Bulgaria pare că nu va depăși 5%. În Olanda, PVV, partidul extremist condus de Geert Wilders, s-a clasat pe locul 2, cu puțin peste 17%. The Telegraph oferă o panoramă completă a partidelor de extremă dreaptă și a diferitelor mesaje, fără rezultate de aseară însă.

Însă nu doar extrema dreaptă a înregistrat rezultate importante, dar și stânga radicală, adică partidele naționale afiliate la European Left, a avut rezultate semnificative. Syriza, cu 28% din voturi a câștigat alegerile din Grecia, fiind cea mai importantă victorie a stângii de ieri. Stânga radicală din Slovenia a câștigat aproape 6% procente, cu mult peste predicțiile inițiale. United Left în Spania a câștigat aproape 10%, plasându-se astfel pe locul 3. Tot în Spania, Podemos (partid de stânga anti-austeritate) a obținut 5 locuri în noul parlament european.

La nivel general, Popularii Europeni pare că vor câștiga un număr mai mare de locuri și în acest Parlament comparativ cu Socialiștii, însă aceștia vor pierde aproximativ 57 de locuri comparativ cu legislatura trecută. Victoria stângii (incluzând aici atât S&D, dar și European Left) este într-o marjă mică, dar certă. Dacă asta va fi suficient pentru a oferi noul președinte al Comisiei Europene rămâne de văzut. Diferite repoziționari și alianțe sunt mai mult decât sigure. Deja, Crin Antonescu, liderul liberalilor români, afiliați la ALDE, a anunțat că va susține PPE.

La nivel european, liberalii și verzii au fost de fapt principalii perdanți ai alegerilor de ieri, însă rolul acestora de deal-breakers în următoarele negocieri va fi extrem de important. Se pare că liberalii nu vor reuși să câștige nici un loc în câteva țări importante precum Italia, Cehia, Grecia, Ungaria și Portugalia, iar verzii nu vor câștiga nici un mandat în Italia, Polonia sau România, trei dintre cele mai mari țări ale Uniunii.

Rezultatele complete ale acestor alegeri, pe măsură ce parvin, pot fi accesate aici.

Prezența la vot la nivelul Uniunii a fost de 43% însă diferențele între țări au fost semnificative. În Slovacia prezența a fost de doar 13%, în Cehia, puțin peste 18, în timp ce în Belgia a fost de 90%.

Tot ieri au avut loc alegeri prezidențiale în Ucraina. Conform exit-pollurilor, Petro Poroshenko, supranumit oligarhul ciocolatei, a câștigat alegerile prezidențiale din primul tur cu 56% din voturi. Yulia Tymoshenko nu a reușit decât un scor modest, de doar 13%. Alegerile au avut loc pe fondul unor tensiuni foarte mari în estul Ucrainei, unde mulți alegător, mai ales din Donetsk și Luhansk, nu au votat. Cu toate acestea, prezența la vot a fost foarte mare în restul țării. Poroshenko este un oligarh care a susținut atât pe fostul președinte Yanukovici, cât și forțele din Maidan împotriva acestuia. Campania sa s-a axat pe o direcție pro-europeană, fiind adeptul semnării tratatului economic cu UE.

Update

O discuție foarte bună despre semnificația rezultatelor alegerilor în Franța și în Europa.

Autor

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.

Ultimele articole