Uitat de obicei de presa centrală, Municipiul Iași este probabil singurul oraș din triada istorică București-Cluj-Iași al cărui spațiu comunitar are încă un potențial de exploatare imobiliară ce nu a ajuns la saturație. Orașul are simptomele tipice ale capitalismului anarhic[1] instaurat după 1989. Este o aglutinare urbană haotică peste planul urbanistic industrial socialist (aproape integral dezafectat) și servește drept refugiu cetățenilor veniți din localitățile urbane mici sau din regiunile dezavantajate economic, pe care dezindustrializarea și fuga în străinătate le-a sortit decăderii, sau, în cel mai bun caz, stagnării pe termen lung. Această decădere se reflectă mai ales în scăderea cantității și calității serviciilor publice, ceea ce face ca și relațiile de piață să fie mai sărăcăcioase decât de obicei.
Zonele periurbane ale orașelor se extind, iar cele ale orașelor mari sunt cele mai atractive. Bucureștiul este ilustrarea perfectă a fenomenului, el devenind nu numai un imens centru de refugiați români din întreaga țară, în căutare de locuri de muncă, salarii și servicii mai puțin proaste decât în provincie, dar și o îngrămădire meltenească de sedii de firme, toate adunate de afaceriști care vor să manevreze măcar cât de puțin instituțiile politice și judiciare centrale la fața locului, ceea ce duce la statistica nebunească în care București/Ilfov a depășit PIB-ul Bulgariei sau PIB-ul pe cap de locuitor (la paritatea puterii de cumpărare) al Ile de France. Ceva ce n-a văzut Parisul, cum s-ar zice.
Și în Iași se construiește aiurea, uneori fraudulos, uneori suspect, dar întotdeauna disproporționat și parazitar în raport cu infrastructura publică moștenită din epoca Ceaușescu, prin modele de afaceri care deresponsabilizează. Caravanele de tablă străbat interminabil orașul în lung și în lat. Începând cu ianuarie 2023, peste automobilele personale și peste mijloacele de transport în comun, care se mișcă cu greutate prin traficul stânjenit de mașinile parcate peste tot, se mai aruncă și câteva autobuze ce deservesc „zona metropolitană”, astfel încât să treacă și pe la unele cartierele-dormitor încă neconectate. Le poți vedea adesea parcate prin stațiile terminus cu motoarele pornite, dar fără pasageri. Când au pasageri, sunt relativ puțini, automobilul personal e baza circulației rutiere metropolitane. Să mai adăugăm și drumurile naționale DN24 și DN28, unde recenta înfrățire a importatorilor pe filiera Ucraina – Republica Moldova – România se observă cu ochiul liber, camion după camion. Eșapațiile otrăvitoare precum și afacerea cu debranșarea de la sistemul centralizat de încălzire – care a creat în mod artificial o piață de micro-centrale termice la fel de ofertantă ca și cea a automobilelor uzate răpciugoase importate de peste hotare – fac din municipiul Iași unul dintre cele mai poluate orașe din Europa. Măsurătorile din 2021 și 2022 ale European Environmental Agency clasau Iașul într-o poziție mai defavorabilă decât Varșovia, București, Roma, Budapesta, Barcelona sau Parisul în privința cantității de particule fine care plutesc în aer. Cu toate acestea, idealul de civilizație și progres verde al burgheziei ieșene este o autostradă care să lege Ungheni de Târgu-Mureș (A8, „Autostrada Unirii”). Lobbyiștii și-au făcut chiar și un website cu mult verde și niște iarbă… tipic…
Reabilitarea rutieră s-a făcut în urmă cu câțiva ani. Asta a însemnat un pasaj subteran, un pasaj pietonal în fața primăriei – unde primarul Chirica a tăiat teii pentru a planta niște salcâmi japonezi, probabil rămași pe stocul vreunui om de afaceri după faimosul tun imobiliar din „inima orașului”, Palas[2]. S-au făcut și niște parcări subterane. S-au instalat niște semafoare noi, chipurile inteligente. S-au instalat în unele locuri panouri înalte de plastic care să mai oprească din praful și zgomotul produs de trafic, s-a mai tăiat din trotuare, s-au mai plantat pe ce-a rămas din ele tot felul de obstacole care împiedică parcarea dar și trecerea pietonilor, cum se face la omul gospodar. Dar înghesuiala de autoturisme personale devine din ce în ce mai mare, iar lamentațiile șoferilor se ridică până dincolo de turlele mitropoliei. Cât despre pietoni, ei au de înfruntat nu numai riscul bolilor grave asociate cu poluarea aerului, ci și valurile din pavajul care a înlocuit platul și plictisitorul asfalt[3].
Universitățile, o trambulină socială importantă pentru tinerii din întreaga regiune de (sub)dezvoltare Nord-Est, creează o mare cantitate de forță de muncă temporară disponibilă pentru sectorul serviciilor și o clientelă importantă pentru speculanții imobiliari. Apropierea de granița cu Republica Moldova aduce noi oportunități de exploatare a forței de muncă din afara Uniunii Europene – simptomatic, de curând, deoarece municipalitatea a constatat că are autobuze electrice cumpărate din fondurile PNRR, dar nu și șoferi care să le conducă, cei rămași fiind ocupați cu autostrada, primarul Mihai Chirica a venit cu ideea angajării de personal din Republica Moldova.
De Iași presa centrală își aduce aminte la momentul festiv al aniversării unirii din 1859 sau când mai face vreun boier de prin partea locului vreo trăsnaie culturală, de genul reamenajării liberale a bojdeucii lui Ion Creangă – păcat că nu i-au pus panouri solare din China, simbolul urban tipic al dezvoltării pe baza fondurilor europene. Când se aniversează unirea se joacă hora unirii. O celebră poveste politică scrisă de Ion Creangă ni-l arată pe Moș Ion Roată nedumerit de explicațiile despre unire ale unui boier. El înțelege ce e unirea, cum înțelege și ieșeanul de prin comunele din jurul municipiului Iași ce e Uniunea Europeană, problema e că boierul se face că nu înțelege ce știe toată lumea. Le dă țăranilor pilde despre cum reușesc să care un bolovan mai mare dacă se adună mai mulți, cum se adună și azi prin vestul Europei. Moș Ion Roată îi răspunde: „Dă, cucoane, să nu vă fie cu supărare, dar de la vorbă și până la faptă este mare deosebire… Dumnevoastră, ca fiecare boier, numai ne-ați poruncit să aducem bolovanul, dar n-ați pus umărul împreună cu noi la adus, cum ne spuneați dinioarea, că de-acum toți au să ieie parte la sarcini: de la vlădică până la opincă. Bine-ar fi dac-ar fi așa, cucoane, că la războiu înapoi și la pomană năvală, parcă nu prea vine la socoteală… Iar de la bolovanul dumnevoastră am înțeles așa: că până acum noi, țăranii, am dus fiecare câte-o peatră mai mare sau mai mică pe umere; însă acum suntem chemați a purta împreună tot noi, opinca, o stâncă pe umerele noastre… Să dea Domnul, cucoane, să fie altfel, că mie unuia, nu mi-a păra rău”.
Așa e și cu alegerile euro-locale la Iași. E despre unire, dar politicienii se unesc între ei. Se unesc într-o horă, pentru că se rotesc de la un partid la altul. Cum a făcut primarul în funcție, Mihai Chirica, nu demult PSD-ist, actualmente pentru a doua oară candidatul PNL pentru funcția de primar – favorit prin clientela pe care și-a format-o în lunga perioadă în care a condus instituția. Încă de la vizita lui Klaus Iohannis din 2019 se simțea o atracție abia ascunsă între primarul Iașului și fostul primar al Sibiului. Iohannis se arăta foarte mulțumit de felul cum fusese atacată demonstrația electorală convocată anterior de PSD la Iași: „Fain oraş. Am venit pe jos. Chiar n-am avut nevoie de jandarmi”. Evident, PSD-ul nu pregătise o contramanifestație, bătea în retragere în fața asalturilor prezidențiale încă de la începutul anului 2017. Spectacolul grotesc creat de lumpen-proletarii de serviciu, sosiți organizat special ca să răcnească insulte către pensionari și către sătenii aduși de PSD de prin împrejurimile localității și chiar de mai departe, se desfășurase sub privirile aprobatoare ale „oamenilor frumoși”. Mai mult, se putea constata obiectiv că există o pătură socială care se poate bucura văzând niște amărâți răcnind la alți amărâți. „Creativii” de la „Recorder” au făcut atunci o treabă frumoasă, îndulcind duhoarea insuportabilă a urii de clasă instigate de sus cu ceva parfum artistic introdus la montaj, cu ceva empatie stângistă fake, cum găsești prin cafenelele la modă. Felicitări! Bună treabă.
Apartenența la PNL pare să-i asigure primarului ieșean, anchetat și răs-anchetat pentru unele nereguli imobiliare, așa cum era și Iohannis înainte de a fi împins în funcția de Președinte al României, o nefirească serenitate. Același lucru se poate spune și despre președintele Consiliului Județean, Costel Alexe, trimis în judecată de DNA pentru că ar fi cerut cadou câteva tone de tablă de la combinatul siderurgic din Galați imediat după ce a devenit ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor sub conducerea lui Ludovic Orban – sublim fetiș industrial la un pasionat de mediu, ape și păduri. El candidează la funcția de președinte al Consiliului Județean. Iată cum ne-au salvat intelectualii simandicoși din Iași de corupție. Prin hora unirii.
Hora e destul de largă, a încăput în ea și un înveterat băsist de la PMP ca city manager, Petru Movilă (finul patronului Conest, nu mitropolitul Kievului, e doar o coincidență de nume). Despre această funcție cu nume american, city manager, primarul avea să recunoască ulterior că este o sinecură. Perfect adevărat, pentru asta a și fost înființată. Sinceritatea brutală a notabilului descumpănește.
Chirica pregătise terenul încă din 2018. Din punct de vedere practic se distanțase de conducerea PSD, pe care o critica de pe poziții #rezist. Din punct de vedere ideologic, se proclama urmașul Doinei Cornea, declarând: „Am să preiau sarcina doamnei Doina Cornea şi voi continua lupta împotriva comunismului cu aceeaşi forţă şi abnegaţie”. O asemenea abnegație l-a determinat pe Marius Bodea, președintele PNL Iași, fost deputat PNL, să remarce sardonic: „domnul Chirica a luat-o pe ulei”. Marius Bodea este azi candidat din partea USR la primăria Iași.
PSD are acum candidați locali din sursă internă, deputatul Petru-Bogdan Cojocaru (IT-ist, fost ministru, fost prefect) pentru șefia Consiliului Județean, iar la Primărie Bogdan Radu Balanișcu (antreprenor și trainer, secretar de stat și membru în diverse consilii de administrație). Dar în 2020 candidata la Primărie a PSD era Camelia Gavrilă, liberală din cele mai vechi timpuri. Și se lupta cu PNL-istul anticomunist Mihai Chirica de la PSD, continuatorul Doinei Cornea.
Până și AUR, cel mai recent produs al parlamentarismului de strânsură, după România Mare, PPDD și USR, se repede în luptă pentru funcția de baron local (Președinte al Consiliului Județean) cu un fost deputat PSD cu rădăcini adânci în solul mănos al statului: Ostaficiuc Marius-Eugen. Cât despre candidatul AUR la funcția de primar, medicul Tudor Ciuhodaru, nimeni nu mai știe prin ce partide a mai trecut. Dacă acesta este extremism, este un extremism bine țintit pe bani. Cu un sediu galben țipător amplasat în buricul târgului, se vede că AUR investește mult la Iași. Mizează corect, pe votul negativ, dar oferta e la fel de neserioasă ca a tuturor celorlalte partide.
Neobrăzarea notabilităților care roiesc în jurul bugetelor publice se poate compara în amplitudine numai cu ifosele de piață liberă ale „intelectualilor publici”, numiți așa pentru nu pot gândi fără să aibă vreo funcție de director, dacă nu chiar vreo dregătorie mai bănoasă prin capitală. Nu e de mirare, când pe față, când pe dos, directocrația culturală bahluiană face și ea parte din hora partidelor, ca peste tot în Uniunea Europeană. Principala ei competență: disponibilitatea de a face pe plac oligarhilor mici și mari de care le depinde numirea. Principala valoare: familia tradițională pusă pe agoniseală.
Singura candidatură neplictisitoare la scaunul primăriei este cea a doamnei Cosette Chichirău. Ea aduce acest suflu nou, energic, optimist, al emigrantului postcomunist care a studiat și lucrat în Statele Unite în domeniul afacerilor financiare și a strâns o brumă de capital[4] pe care nu poate să-l investească mai bine decât în ceva demnități rentabile în țara de baștină. Fun fact: se zvonește că Bodea a plecat din PNL din cauza lui Chirica, iar Chichirău a plecat din USR din cauza lui Bodea. Se călcau pe picioare.
În 2020, când candida din partea USR, se recomanda prin capacitatea de a vorbi fluent limba engleză și de a înțelege nevoile investitorilor străini la Iași, lăudându-se că a studiat la aceeași facultate cu Jeff Bezos. După 30 de ani de „investiții”, mitologicul „investitor străin” are nevoie de un om de legătură la conducerea municipalității ca să se înțeleagă cu băștinașii. Chirica și liberalii lui nu sunt buni. Uite totuși că investitorul străin de la combinatul Liberty Galați l-a înțeles pe ministrul mediului curat, Costel Alexe, fără ca acesta să spună „tablă cutată zincată” în engleză.
Acum Chichirău vine cu un clip electoral financiar-bancar autobiografic, o capodoperă. Transcriu: „Într-o zi din 2008 am ajuns la serviciu și am aflat că o mare bancă de investiții, Lehman Brothers, tocmai se prăbușise. Lucram atunci în inima sistemului financiar-bancar din SUA. Era treaba mea să mă asigur că banca la care lucram eu nu intra și ea în colaps. Echipa mea producea zilnic rapoarte de risc care însumau portofolii de sute de mii de instrumente financiare supuse la zeci de factori de risc și făceam previziuni de la o zi la doi ani în viitor. Ne uitam la acțiuni, obligațiuni, petrol, orice instrument financiar din lume. În acea zi a fost mai important decât oricând să rămânem calmi, preciși și raționali. Oricum, în fiecare zi aveam responsabilitatea pentru miliarde de dolari, eram sub presiunea timpului și coordonam echipe din jurul lumii. Am această experiență care se poate traduce direct în beneficiul ieșenilor. Bugetul Iașului este de câteva sute de milioane de dolari și poate fi administrat eficient și cu o direcție precisă. Am experiență cu portofolii de miliarde de dolari, am avut responsabilități mari. Oricare ar fi proiectul, sunt sigură că putem livra și le putem livra în timp util. Dacă postul de primar al Iașului s-ar ocupa prin concurs sunt convinsă că aș câștiga. Dar ce este cel mai important pentru mine este că Primăria Iași nu este doar un job, este o misiune în care cred. Sunt Cosette Chichirău, am 46 de ani și sunt ieșeancă”.
Altfel spus, lăsați-vă pe mâna unui om care vine din fundul sistemului financiar falimentar care a produs după 2008 deversarea de austeritate resimțită în România și multe alte țări nevoiașe, astfel încât specialiștii valoroși din sistemul financiar bancar american să-și încaseze bonusurile de bailout.
Încrederea candidatei în puterea omului cu bani de a reuși pe cont propriu este fascinantă. Probabil a luat-o din SUA de pe undeva. Nu corespunde cu obiceiul capitaliștilor de prin părțile locului, care știu prea bine că banii folosesc în primul rând la constituirea unei vaste clientele care se într-ajutorează și se coordonează ierarhic, cu toții în jurul mesei, ca într-o mare familie: primarul, preotul, jurnalistul, avocatul, procurorul, polițistul, judecătorul, generalul, investitorul, bancherul, șeful de clinică, directorul de companie, directorul de școală, profesorul universitar, academicianul.
Ambițioasă și răzbătătoare, Chichirău nu se lasă intimidată de dificultățile practice. Deoarece bărbații de stat USR-iști de la București au dat-o-n bară când s-au supărat pe PNL și au plecat de lângă ciolanul guvernamental, randamentul portofoliului investițional se deprecia. Așa că ea a luat decizia să investească pe cont propriu. Presa locală scrie că deoarece nu a reușit să-și înregistreze partidul „Curaj”, ea a cumpărat un „partid-sacoșă” de la un avocat din Ploiești, „România ECO”[5]. A continuat să facă campanie ca și cum ar exista partidul „CURAJ pentru România”. Politica oamenilor de afaceri e oricum o lume a lui „ca și cum”.
Ca și cum ar conta, să vedem promisiunile. Sunt nenumărate, dar există și o listă scurtă de „pași pentru Iași”, cu ajutorul căreia putem înțelege imaginarul politic al antreprenorului cu portofoliu: „1. Curățăm primăria de căpușe, lichele și sinecuriști” – mitul capitalismului politic „curat” e pe prima poziție, oare chiar mai funcționează păcăleala aceasta preistorică?; „2. Urgentăm toate autorizațiile pentru companii și cetățeni” – dezvoltatori de toate felurile, pregătiți-vă!; „3. Autobuze școlare – soluție rapidă pentru trafic” – dacă mai încap pe lângă mașinile părinților care se grăbesc dimineața la serviciu; „4. Finanțăm catalogul electronic în toate școlile” – o pomană electorală pentru cetățeni care să nu pară pomană, deoarece educație; „5. Finanțăm un set de analize gratuit, anual” – o pomană electorală pentru firmele de profil care să nu pară pomană, deoarece sănătate; „6. Subvenționăm chiriile tinerilor” – o pomană nesimțită de la stat, soră cu corupția, pentru speculanții de spațiu locativ, deoarece „nevoile tinerilor”; „7. Atragem fonduri europene prin firme de specialitate” – altă pomană pentru firmele de consultanță; „8. Rezolvăm situația parcărilor” – să mai și glumim; „9. Acordăm burse pentru liceenii care fac facultatea în Iași” – mai pe la sfârșit, o pomană și pentru domnii profesori universitari, că unele universități nu prea mai au clienți plătitori fără nevoi de cazare; „10. Organizăm cluburi pentru pensionari în fiecare cartier” – în ultimul rând, dragi pensionari, oricât de mică e pensia, ar trebui să vorbiți mai mult între voi.
Mai mult nu se poate.
Adăpost trainic al liberalismului fără hățuri și al ortodoxiei occidentaliste mainstream[6], Iașul are o elită obsedată de propria irelevanță. Antreprenorii și birocrații de toate felurile ce alcătuiesc microbiomul politicii locale încearcă să-și găsească recunoașterea la București. Chiar și atunci când ajung pe cai mari, ei joacă exact cum li se cântă din altă parte. Dacă elita capitalistă bucureșteană încearcă cu succes să pară mai pariziană decât Macron, sau mai pro-Trump decât Trump, sau mai ucraineană decât ucrainenii, cea ieșeană încearcă din răsputeri să pară mai clujeană decât clujenii și mai bucureșteană decât bucureștenii, dar nu prea reușește. Concepția ei politică este o imitație de proastă calitate a unei francize neocoloniale, o umbră a unei umbre. Ce trist e când faci bani cot la cot cu Jeff Bezos și nu te bagă nimeni în seamă…
[1] Un regim politico-economic ce garantează libertate nelimitată acelor cetățeni care vor să strângă capital prin orice mijloace, abuzând de stat sau de ceilalți cetățeni.
[2] Nefiind bine primiți de publicul local și mai ales de opoziția politică, salcâmii au fost înlocuiți cu tei. Să mai zică cineva că nu e democrație unde e rost de contracte pe bani publici.
[3] Înlocuirea perpetuă a bordurilor e de modă veche, de pe vremea când mediul de afaceri nu avea nevoie de justificări pentru a drena bugetele publice. Acum se înlocuiesc pavelele în valuri cu alte pavele, care vor face valuri în viitor: mai poate spune cineva că nu trebuiau schimbate? Acesta este un proiect de dezvoltare pe termen lung, vizionar.
[4] Mărimea portofoliului respectiv a fost la un moment dat subiect de dispută, Cosette Chichirău fiind acuzată de Mugur Ciuvică, vechi activist de dreapta, actual candidat pentru europarlamentare cu partidul oligarhului CNN Dan Voiculescu, că a semnat o declarație de avere cu 0 venituri și evita să plătească impozite în patria mamă, de la care își trăgea indemnizațiile parlamentare. Cu această ocazie, emoționată de agresivitatea verbală a interlocutorului, ea a spus: „Aberează. Omul ăsta aberează. Domnule Ciuvică, sunteţi aberant. Eu am un portofoliu de investiţii. Oamenii muncesc ca să aibă din ce trăi. Asta înseamnă să munceşti şi să fii angajat. Dacă ai din ce trăi, nu ai nevoie să munceşti. Asta este evident. Eu am din ce trăi”.
[5] De așa ceva avusese nevoie și Dacian Cioloș când s-a făcut președinte al partidului PLUS. Probabil partidele politice la cheie sunt în oferta comercială standard a birourilor de avocatură – că doar e democrație.
[6] Din 1990 până în 2007 urbea a fost păstorită de prea-cucernica ei elită capitalistă sub mângâierea privirii actualului Patriarh al României, preotul profesor Daniel Ciobotea, cunoscut pentru prodigioasa lui carieră teologică în statele din vestul Europei înainte de 1989.