Pe măsură ce rezultate alegerilor congresionale încep să apară, Alexandru Vasile Sava a făcut o listă foarte importantă de informații și observații care să ofere context acestora:
-În cele 102 curse congresionale prioritare pentru Democrați (care puteau fi în mod realist câștigate de la Republicani, dincolo de fotoliile relativ sigure Democrate), undeva la un sfert dintre candidații la primaries au venit din cariere în CIA, NSA, armată, Departamentul de Stat sau funcții civile în structurile militare. (https://www.wsws.org/en/articles/2018/03/07/dems-m07.html)
-Deși suntem în mijlocul primului său mandat și economia e în general pe creștere (în termeni de pib, șomaj etc.), Trump rămâne în continuare destul de nepopular (cu o rată de aprobare pe la 40-42%). Singurii președinți recenți cu o rată similară de aprobare în aceeași perioadă ar fi Obama, Clinton, Reagan și Carter, toți confruntându-se însă cu perioade de recesiune sau stagnare. (https://projects.fivethirtyeight.com/trump-approval-ratings/)
-Alegerile sunt prognozate să fie cele mai scumpe din istoria SUA, cu cca. 5,2 miliarde USD pompați către diferitele curse sau propuneri de pe buletinele de vot. Deși dreapta americană și-a dat niște tripuri anti-semite serioase cu Soros, acesta s-a dovedit a fi un zgârie-brânză, plasându-se abia pe locul 7 în lista celor mai serioși donatori, cu donații de aproximativ 17 milioane amărâte. Comparați-l cu magnatul din cazinouri Adelson, care a băgat 113 milioane în candidații Republicani, sau Steyer, un hedge-fund manager, care a donat cca.50 de milioane către campanii Democrate.
-Dintre primii 20 de donatori individuali, 8 sunt pro-Republicani, donând peste 207 milioane USD, 11 sunt pro-Democrați, donând peste 198 milioane USD, și un „nepartizan”: Bezos de la Amazon, cu donații un pic peste 10 milioane. Rezumându-ne tot la primii 20 de donatori, este interesant de punctat că 9 dintre aceștia lucrează în sectorul financiar (hedge funds, venture capital, banking etc.), și 4 (dacă îl punem la socoteală pe Bezos) în retail. (https://www.theguardian.com/…/midterm-spending-top-politica…)
-Lista cu cei mai mari donatori este ușor înșelătoare totuși – firma fraților Koch a cumulat peste 11 milioane USD în donații (https://www.opensecrets.org/orgs/summary.php?id=d000000186), iar rețeaua lor de PACs urmărea să adune peste 400 de milioane de dolari în donații. Deși aceștia sunt certați cu Trump din cauza tarifelor pentru importuri și creșterea deficitului bugetar, rețeaua Koch rămâne în continuare ferm dedicată scopului său de a eradica viața de pe Pământ (https://www.vanityfair.com/…/koch-brothers-supporting-democ…)
-Tot vizavi de problema surselor finanțării de campanie, printre grupurile de interese primul sector ca volum de donații este de departe cel financiar-imobiliar, adunând peste 718 milioane USD în ciclul ăsta electoral, donații în mare parte bipartizane, ~47,8% din ele mergând către candidați Democrați, ~51,9% către Republicani (https://www.opensecrets.org/industries/). Nu e surprinzător, având în vedere că acolo stau banii la dospit într-o perioadă în care rata profitului e în scădere (https://thenextrecession.wordpress.com/…/the-us-rate-of-pr…/)
-Republicanii au una dintre cele mai mari recolte de candidați de extremă dreapta din istoria recentă – vorbim aici de neo-naziști asumați sau tipi precum candidatul din Carolina de Nord, care declara că Dumnezeu însuși e rasist și vrea supremația albilor, și nu despre candidați Tea Party care încă mai umblă cu eufemisme subțirele pentru a-și ascunde opțiunile. Deși mulți dintre extremiștii declarați au fost respinși de eșaloanele superioare ale partidului și au șanse mici să câștige, infiltrarea acestora în număr mare este un semn că grupusculele de extremă dreapta au îmbrățișat complet Partidul Republican ca reprezentantul lor. Are sens având în vedere că, dincolo de scelerații care strigă pe șleau „Heil America”, există o bază mai vastă de candidați și membri care cochetează cu grupuri precum KKK, Proud Boys (gașcă de inceli de extremă dreapta organizați de unul dintre fondatorii Vice News), precum și personaje din sfera alt-right și neo-nazi, fără a le susține explicit (https://www.thedailybeast.com/blue-wave-or-red-wall-far-rig…; https://www.thedailybeast.com/republicans-are-adopting-the-…).
-De partea Democraților, cei mai de stânga candidați sunt progresiști moderați de genul lui Alexandra Ocasio-Cortez în NY, Kara Eastman în Nebraska sau Andrew Gillum în Florida, a căror viziuni „utopice” sunt întoarcerea la sistemul socio-economic din anii ’90, plus un sistem public de sănătate și un salariu minim ajustat la costurile de trai ($15/oră, în condițiile în care media costurilor de trai în SUA ar presupune un venit de cca. $16,07/oră pentru o familie de patru persoane, cu ambii părinți angajați: http://livingwage.mit.edu/…/27-new-data-up-calculation-of-t…). Principalii prezidențiabili ai Democraților pentru 2020 însă rămân figuri de genul miliardarului bipartizan Michael Bloomberg, Hillary Rodham Clinton sau Joe Biden.
-Cu toate acestea ar fi nedrept să ignorăm mobilizarea aripii de centru-stânga a Democraților: partidul a avut un număr aproape dublu de candidați la primaries față de ultimele alegeri congresionale, mulți câștigându-și nominalizarea pentru alegerile de azi prin campanii la firul ierbii și cu micro-donații, învingând preferații Comitetului Național Democrat. (https://www.brookings.edu/…/progressives-versus-the-establ…/)
-În privința dinamicii dintre stânga și partidul Democrat, cazul american e fascinant. Deși există proiecte vechi ale unor grupări mai radicale de stânga (în înțelesul american) de a folosi Partidul Democrat ca vehicul pentru a muta la stânga agenda politică, ele se erodează foarte rapid la contact cu structura extrem de bizantină a sistemului federal american. Din cauza asta, campanii locale, organizate mai ales în centrele metropolitante, cum sunt cele pentru salariul minim, dreptul la locuire, sau cum ar fi campania din Los Angeles pentru înființarea unei bănci publice locale (a cărui prim hop este votul de azi pentru modificarea cartei orașului: https://ballotpedia.org/Los_Angeles,_California,_Measure_B,… ), au de regulă un anumit grad de succes inițial, dar nu reușesc să se traducă în politici mai progresiste la nivel statal sau federal, și adesea produc rezultate destul de fragile pe durată lungă, ele tasându-se în interacțiunea cu restul angrenajului instituțional american.
-Din cauza aceasta, deși există o dorință pentru și un grad de mobilizare în jurul formării unui partid la stânga Democraților, inițiativa pare să se fâsâie pe drum spre scena națională. Tot din cauza asta, extrema dreaptă are înaintea sa o cale mult mai liberă, ea pliindu-se perfect pe moștenirea legală și instituțională americană. Majoritatea piedicilor din calea ultra-reacționarilor vin sub forma unor legi sau organizații care pot fi abrogate sau desființate printr-o decizie în Congres sau printr-o semnătură prezidențială. Restul sunt deciziile juridice ale Curții Supreme, care acum este sub control Republican, sau amendamente la Constituție.
-În ciuda optimismului câtorva stângiști (din America și de aiurea) că Democrații ar fi pe ducă, nu cred că există vreo șansă de pasokizare a partidului în contextul instituțional american în viitorul apropiat. Dimpotrivă, Democrații par să mobilizeze un segment mic, dar în fond hotărâtor, de progresiști ca recul la ascensiunea dreptei dure în Partidul Republican, începând cu rasismul voalat al Tea Party-ului de la începutul primului mandat Obama, continuând cu birther-ii (ăia de-i cereau certificatul de naștere pentru a demonstra că nu e un comunist musulman din Kenya) și culminând cu mediul politic de azi, în care temele de discuții ale unora ca Alex Jones și restului coaliției vloggerilor anti-reptilieni au intrat în mainstream.
-Partidul Republican pare să se fi stabilizat, după ce a funcționat multă vreme sub forma unei coaliții de ultra-conservatori, milionari pro-dereglementare și libertarieni de dreapta, toți vechii libertarieni devenind peste noapte alt-righteri și organizația per ansamblu devenind un vehicul de psihoză paranoică a cărui scop e să dea scutiri de taxe pentru cei din stratosfera societății. Cu toate astea rămâne antagonismul central între aripa așa-zis populistă reprezentată de Trump, cu finanțatori precum Adelson, obsedată de protecționism și panici identitare, și conservatorii tradiționali, liber-schimbiști și dereglementatori, cu reprezentanți precum Paul Ryan și finanțați de grupul Koch. Până acum însă coabitarea pare să funcționeze fără prea mari probleme: capitalul nu se sinchisește de încarcerarea refugiaților sau de spasmele fundamentaliste, câtă vreme scutirile de taxe trec, în timp ce naționaliștii sunt dispuși să înghită NAFTA 2.0, cu reglementări aproape identice cu primul, cât timp există o clauză care îngreunează viitoare acorduri ale Canadei și Mexicului cu China.
-Democrații între timp par să treacă printr-un proces asemănător de lărgire și diversificare a compoziției partidului, care inevitabil crează tensiuni pe termen scurt. Cel mai probabil se vor repoziționa la centru-stânga de-a lungul următorului deceniu, culegând din capitalul deschis la concesii o garnitură suficient de serioasă de susținători încât să se descurce cu finanțările de campanie. De asemenea par să adune destule cadre ale aparatului de securitate încât să neutralizeze orice posibil radicalism intern și să mențină orientarea geopolitică neoconservatoare a partidului. Sunt șanse ușoare să scoată o minoritate subțire în Camera Reprezentanților, deși cel mai probabil pierd Senatul. Cu sau fără gerrymandering vor câștiga majorități la alegerile următoare – rămân în continuare opțiunea cu bazinul electoral mult mai mare, dintre cele două – și nu văd de ce „socialiștii democratici” auto-intitulați nu s-ar putea împăca cu foști torționari de stat. Până la urmă cu ce să finanțezi social-democrația, dacă nu cu surplus din periferii. Dincolo de 2030 însă cred că e inutil să speculăm.
-În tonul ăsta, cel mai important eveniment din sezonul electoral actual este „caravana” de câteva mii de migranți din America Centrală, care încearcă să ajungă în SUA. Dincolo de specula electorală a panicii față de invazia „jihadiștilor hispanici” sau mai știu eu ce, fenomenul reprezintă o mostră mică a viitorului. În două decenii, mișcări de genul ăsta spre Nord vor ajunge la zecile de milioane cel puțin.
-Să nu uităm nici o clipă că harta politică americană arată în continuare așa, și va continua să arate așa o vreme lungă de acum:
