Costi Rogozanu pe voxpublica despre recentele evenimente politice și sociale
Da, PSD a făcut un rahat imens împins fiind de disperarea unora că se vor trezi sau că nu vor ieși din pușcărie. Au încercat să scape dezordonat, au încercat să-i scape pe unii și cu banii, în fine, au tradus rapid tot programul economic care avea și niște nuanțe de redistribuire într-un transfer de putere în justiție. Și lumea a ieșit în stradă. Președintele s-a opus. Abuzul a fost oprit. Democrația zbârnâie.
Dar:
După un portret robot deja cunoscut am înțeles că s-a înființat pe străzi cetățeanul care n-are nevoie de bani, care e educat și are job – spre deosebire de amărăștenii care au nevoie de bani și n-au joburi. Au ieşit “idealiştii”, cum mi s-a lăudat o prietenă.
Unii s-au numit mândri ”tineriada”, deși e clar că toate vârstele au fost reprezentate. Tinerii stau în general foarte prost cu joburile, tinerii aceștia au meritul biologic că încă pot mânca principii pe pâine. De ce am adus în față acest contrast? De ce Grindeanu insista ieri că se dau salariile și pensiile? Pentru că asta a ajuns anticorupția din România. Opoziția dintre ăia care cer pentru burtă și ăia care cer pentru suflet. Uh.
Anticorupția în România este doar pentru ”oameni care au”. Sau care simt că au de câștigat ceva personal dacă se mai privatizează ceva din viața tuturor. O combinație plină de principii: de exemplu, digitalizezi CNAS pentru o multinațională sau pentru Ghiță sau pentru Siveco și dup-aia te plângi că unii care cer pensie mai mare te privesc cu suspiciune pe tine care ai lucrat cinstit.
A ajuns la un maximum o tensiune, veche de când capitalismul, între justiția socială și și statul de drept. În România ea a explodat în perioada de după criză. Elita a fost servilă față de Troică, elita de toate felurile, de la ONG, la politicieni. Băsescu a instaurat suspiciunea față de asistat ca profitor de pe urma antreprenorului cinstit. Clasa de mijloc a băgat capul în pernă ca să uite de rate, facturi – și toate formele prin care marele capital i-a smuls surplusul care o făceau atât de specială – și a început să-și urle frustrarea către clasa de jos.
PSD a încercat dubla redistribuire: puțin către săraci, mult către capital. I-a ieșit mai mult a doua în timp ce s-a umflat în pene cu prima. Această guvernare părea totuși mai hotărâtă să adopte măsuri de redistribuire necesare. Bineînțeles, oamenii de bine se indignează că ”oamenii simpli pun botul”. Iar votanții PSD simt o frustrare reală că protestul ”principialilor” le-ar putea sparge bula de oxigen promisă de PSD. Conspiraționismele de prost gust de pe la RTV sau Antena 3 sunt narativizări ale acestei îngrijorări.
Cum s-a redistribuit anticorupția în România? Practic, corupția capitalului privat a lovit cel mai puternic în clasele de jos – așa se întâmplă când ai abuz de preț în energie, când încurajezi tăierea drepturilor în sănătate, educație prin alternative private subvenționate de stat -, iar corupția politică i-a lovit din când în când pe unii antreprenori. Mai ales când n-au mai primit atâtea rente publice au apărut denunțurile. Anticorupția serioasă a apărut după criză și pentru că o pătură de contractori n-a mai fost satisfăcută în întregime. Plus presiunea marelui capital care dorea să intre pe piață fără să mai vadă spectacolul penibil al acumulării autohtone.
Un Ghiță a fost posibil pentru că, așa cum Ghiță a spus-o de câteva ori, s-a considerat strategic să lăsăm să se acumuleze avere românească în zona IT pentru că e vorba de siguranță națională. SRI o fi el strategic și transnațional, dar are și sensibilitățile lui naționale. Cum să dăm să se prelucreze date de interes maxim la licitație cu toată lumea? Deci un al doilea filtru pentru competițiile de pe piață a fost interesul național și strategic.
Discuţia celor două Românii a reizbucnit. Una vestică, cealaltă în peşteră, una metropolitană, alta teleormăneană și pesedistă. Tăriceanu a vorbit de un “război civil”, dar tema celor două Românii a fost promovată intens în ultimul sfert de veac tocmai de un anumit tip de nucleu de dreapta care s-a activat proIohannis, anticorupţie etc. De la chestii murdare precum ura pentru sărăcia vinovată care bea fumează şi face sex pe “banii noştri”, s-a trecut la principii mai înalte, lucrurile s-au mai stilizat, esenţa rămânând aceeaşi. Acum încercăm să-i salvăm pe teleormăneni de ei înşişi, de corupţie, deci de primitivism.
E o Românie care nu cere bani şi una care cere bani. România care nu cere bani se oftică dacă salariile imense sunt în sfârşit taxate, se oftică dacă se dau “pomeni”, asta în timp ce inegalităţile şi sărăcia se adâncesc. Acea România “spălată” nu cere bani, cere scutiri, cere privilegii şi cere exclusivism. România “nespălată” cere măriri mici la salarii şi pensii mici, şi le cere ruşinat şi discret.
România frumoasă nu cere măriri de salariu, nu cere nimic. Ea ascultă de patroni şi se revoltă îmnpotriva statului pentru că se consideră parte fdin România frumoasă a patronilor.
Fiecare dintre aceste două Românii îşi are o clasă de mijloc, o elită şi o masă de sărăcani. Cum arată ele în fiecare?
România occidentalizată are o elită constituită după ‘89 fie cu rădăcini interbelice, de partid şi de patrimoniu, fie din vămuirea transferului de suveranitate specific venit cu intrarea în Uniunea Europeană. Unii au sărăcit România, ceilalţi au pus sărăcimea în sertăraşe şi au făcut rapoarte.
România frumoasă își ia oxigenul de la Merkel, Juncker. Pentru ei aia e civilizația, e o blasfemie să-i critici politici sau să le spui drept în față că cel din urmă e patronul evaziunii europene.
Bogătanii României Vestice sunt buni speculatori, iubesc fondurile din Panama, adoră evaziunea în general. Bogătanii României Estice adoră şi ei evaziunea, și ei își plimbă banii prin insule, dar au făcut banii lucrând mai aproape de ţărână, au mai făcut investiții, au prins primul val de împărțeală.
Clasa de mijloc vesticizată are impresia despre sine că a făcut bani doar din principii. Însă au câştigat ceva fiind artizanii privatizuării fiecărei feliuţe care rămăsese neatinsă în primul val. Antreprenorii din privatizarea drepturilor au venit şi cu fonduri europene şi cu idei de businessificare a educaţiei şi sănătăţii. Au câştigat din ce-au pierdut săracii României estice. Simplific, tot ca să cauzez şi altfel de nervi decât ăia care îi plac lui Zuckerberg. Nervi politici. România vestică a instaurat salariul la alb mic și cu puține drepturi. Capitalistul băștinaș a făcut din angajați un soi de zilieri pe moșie.
Unii tac şi urlă Antena 3 pentru ei. Îşi asumă că vor fi apăraţi politic dacă unii vor urla la pachet interesele lor. Ceilalţi urlă pe reţele de socializare împreună cu Hotnews şi Liiceanu. Sunt atât de plini de principii încât nu văd plagiate, furturi şi abuzuri decât strict într-o parte.
Unii sunt foarte revoltaţi de Dragnea care a făcut bogăţii imense. Numai că nu acestea au fost depistate de DNA, Dragnea e condamnat pentru o penibilă afacere “referendum 2012″ şi mai are un dosar mai serios cu angajarea oamenilor de partid în structuri de stat care e clară dar nu e nici pe departe gravă. Unde e DNA să ne demonstreze cum a adunat presupusele averi Dragnea? În schimb, ne-a arătat câte ceva din Zona Ghiţă Udrea Cocoş etc. Mai toţi au scăpat cu banii şi cu ceva stres deocamdată.
Aceeaşi români vestici nu sunt revoltaţi dacă o companie e plătită regeşte să o ardă la rece, cum e compania la care lucrează şi doamna Clotilde Armand. Românii vestici nu văd felul în care sunt sifonaţi bani cu ştampilă vestică. Îşi pun ochelarii ideologici şi sunt în stare să nu vadă un hoţ de buzunare dacă e de la vest de Beba Veche.
Deci între poporul statdedrept şi poporul pesedist par a sta destul de multe obstacole. Primul ar putea fi întrebat de ce tăierile lui Băsescu susținut de Troică nu i-au sensibilizat. Ceilalți tot întreabă de ce votează corupți.
Ambele românii sunt alimentate interesat de diverse anomalii europene. PSD se vrea capitalizator de ”suveranitate”, deși n/a făcut mare lucru în această direcție. Dreapta se vrea parte din familia populară (de la PPE), a început să simtă beneficiile comentariatului și aparatului de suprastat european, dar în bună parte se iluzionează înduioșător. Și când s/or lovi de euroscepticismul venit firesc din aceste ipocrizii vor miorlăi fix precum analiștii postBrexit sau postTrump.
Poporul occidentalizat se simte liber în fața unui capital mai abstract, modern (IT, piața muncii de metropolă care pare a da mai multe șanse etc.), celălalt se simte dependent, și chiar este în bună parte, de un capital mai primitiv încă legat de autorități politice și alte forme de putere locală.
Săracii României occidentalizate sunt interesant de analizat pentru că suportă și presiunea ideologică cea mai puternică. Ei trebuie să se prefacă pioni liberi ai unei piețe moderne deși simt din străfundurile portofelului că inclusiv liderii lor, ai dreptei, mai au tot felul de atuuri care n-au nicio legătură cu piața liberă. Pierzătorii României vestice sunt loviți și de piață și de iluzia în legătură cu liderii lor. Săracii României pesediste sunt mai lucizi măcar în legătură cu liderii politici de la care așteaptă ceva: ei să fure, dar să ne mai scpae și nouă câte ceva. Sigur că astfel de enunțuri cinice sunt mai mult propagandistice. În fapt, avem de-a face cu un contract destul de clar. PSD a propus ceva redistribuire și l-au votat cei care au urgentă nevoie de ea și punct. Asta nu presupune că votantul PSD trebuie să aibă trecut în cazier trecutul infracțional al lui Dragnea.
Au fost în stradă oameni bine intenționați, desigur. Eu le spun doar ceea ce ar putea să ne lămurească mai mult pe toți. De aceea trebuie să înțelegem că acest efect a fost produs și de tehnocratizarea de anul trecut. N-am meditat destul la asta. N-am mediat la ce înseamnă că ”am pus strada la guvernare”. ONG-urile au intrat la guvernare, alături de birocrația de lux europeană și tot soiul de funcționari care au descoperit o mină de aur de supt bani și credibilitate din interstițiul stat național – Uniunea Europeană. Schimbarea de guvernare ar putea lăsa fără joburile de la stat pe mulți dintre aceia care simțeau că e momentul să ieși din ONG și să descoperi siguranța adevărata. Clasa de mijloc, parte din ea, a înțeles de mult că la stat e cel mai cald, că piața liberă e vrăjeală pentru ghinioniști. Asta în timp ce alte segmente ale clasei de mijloc sucombă încet în discursuri conspiraționiste, naționaliste, dacice de-a dreptul, doar pentru că e mai ușor să fii suspicios decât să spui dracului OMV-ului sau băncilor ce ai de spus.
Guvernarea PSD vine din administrația locală – este observația făcută de la bun început de Florin Poenaru și pe care nu trebuie s-o uităm când le discutăm deciziile. Puterea guvernamentală are un aer provincial, are și un stil de execuție tipic ”local”. Ce înseamnă asta? Înseamnă abuz în perfectă armonie. Local, opoziția e de obicei plătită și calmată și ea cu câte un contract ceva. Local, abuzurile se fac rapid și necontestat. Vrei să construiești ceva?, bine ai venit, domnule investitor, dă ceva și dăm drumul la proiect etc. Trebuie să înțelegem asta ca să înțelegem stilul furișat al unor Grindeanu-Iordache-Dragnea. Birocratul local nu e zgomotos și principial precum birocratul central. Iar birocratul central are și acesta bube mari în cap, în primul rând în felul în care a lăsat piețe diverse, de energie, de sănătate, dereglementate, și-a și câștigat statut din cooperarea cu piața, și acum ridică din umeri dacă-l întrebi unde e controlul capitalului.
Protestatarii din piața au strigat foarte mult pro-DNA. Despre bubele DNA am tot vorbit aici. Problema e că o rezumăm mereu la anticorupție. Nu prin anticorupție controlezi evaziune, nu prin anticorupție controlezi piețe complicate. Ba prin anticorupție ai eliberat în unele zone tendințe de radicalizare a manifestărilor pieței. Cel mai clar contrast apare în zona constructorilor de drumuri. Geaba ai pus presiune pe constructorii locali, ăia străini au reușit să închidă centrul Bucureștiului (Eroilor) un an jumătate, le-au crăpat autostrăzile sub cauciucuri la un an de la inaugurare și probabil își vor bate joc de noi și prin curți de arbitraj. Anticorupția împotriva ălora e o glumă – iar aici e ipocrizia UE care vede tot timpul mărunțișul corupt de periferie, dar nu vede abuzul marelui capital în eforturile de stăpânire a noilor piețe. Tot timpul ni se spune că jaful e cauzat de ”ai noștri”, că ei îi ”lasă”. Corect și asta, vorba lui Streeck, politicienii naționali vând piețele locale pentru ca apoi să-și cumpere BMW-uri din Germania.
Protestele în România sunt de două feluri. Alea multe pe care nu le putem face și alea câteva pe care le putem înscena drept culmi ale democrației. Angajații DeLonghi au avut un protest în iarnă, iar acum sunt dați afară sau presați cei care au cârtit. Politicienii au rămas singurii care ne permit să protestăm, patronii dau afară pe capete și trag și un set de materiale de presă despre putorile de români care nu vor să muncească. Împotriva SRI sau instituțiilor bine înfipte se protestează mai ales dinspre afaceriștii afectați, dar asta nu înseamnă că ei nu au deloc dreptate. Mai sunt totuși și insule civice care au atras atenția totdeauna asupra reflexelor nedemocratice din aceste instituții încurajate de Cotroceni. Ciprian Șiulea observa scurt că și aceste proteste cuprind o dimensiune de ”manifestare a puterii”. Ca și partidul antisistem proguvernamental USR, avem destule felii din acel protest care sunt de acord cu un anumit tip de putere în defavoarea altuia. Să vezi la pachet abuzul justiției cu abuzuri împotriva statului de drept nu e acceptabil pentru toată lumea. Ținem cu puterea și puterile din jurul președintelui, asta au strigat o parte din protestatari. Şi Antena 3 şi USR au aceeaşi manieră de a se da antisistem în timp ce ei sunt mainstreamul, unii ţin cu guvernul alţii cu preşedinţia. Antisistem, nene.
Teoria celor două Românii e un construct ideologic. De fapt, armonia plutește transclasă în chestiuni de bază, se vede asta în cât iau angajații, în câte taxe plătesc ăia care fac bani și în cât e rata profitului, de 5-6 ori mai mare decât media europeană. Oricât ne-am camufla în ”civilizați”, retorica civilizației se fisurează pe atât de accelerat pe cât ies oameni în stradă în număr mai mare.
Rezum impresiile:
– politicul, ca adversar comod și unic personaj al înscenării democratice de reality show; senzatia teribila ca protestam acolo unde ni se da voie
– frecușuri de clasă mascate în anticorupție, din care au tras foloase și tehnocrați, și pesediștii ajunși (și economic, și în închisoare unii dintre ei)
– lecția secretă: capitalul neîncurcat de reglementări zbârnâie. justiția a ajuns singurul lui filtru, adică rețeta sigură să transformi totul în probe de despotisme periodice și pe spații mici. Pentru că capitalism filtrat doar de un fel de justiție are și Putin, au și alții.
– daca scumpesti energia pentru toti, nu e nimic corupt, dar e profund corupt
– daca vinzi un site care nu există cu 300 000 nu esti corupt, ești tehnocrat
– dacă te învârți între KPMG și ANAF sau între OMV și MInisterul Energiei nu ești corupt, doamne ferește, ești un tânăr frumos