Din seria Noua Iobăgie în locurile hipster și cu pretenții cultural-intelectuale din București: un angajat al barului Acuarela își anunță demisia și își expune motivele. It ain’t pretty! Textul este urmat de reacția localului redactată întro limbă de lemn exemplară.
Bună, oameni de pe internet.
Dacă ați ajuns aici, înseamnă că v-a atras facebookul atenția cuvenită. Dacă nu cunoșteați platforma asta, merită să aruncați o privire prin jur. Oameni de calitate cu opinii de calitate de consumat noapte de calitate. Articolul de mai jos cuprinde textul integral al demisiei mele și necesită 9 minute în timp de citit, așa mă avertizează medium.com, timp pe care aș aprecia destul de multicel dacă l-ați investi în ce scrie mai jos. La urma urmelor, puțin adevăr n-a făcut rău nimănui. Cred.
x.x.
Declarație pe proprie răspundere.
Subsemnatul, Popa Răzvan, angajat al S.C. Studio Plastilina S.R.L. în funcția de ajutor de ospătar, declar prin prezenta că urăsc acest loc de muncă. Această atitudine nu ar trebui să fie șocantă pentru dumneavoastră, dragi angajatori, de vreme ce acțiunile dumneavoastră sunt cele care au condus la senzația de vertij-continuu-mamă-doamne-e-oare-adevărat și la senzația de ratare nespusă între gardurile, respectiv pereții Acuarelei, dar am să încerc să fiu puțin mai clar în rândurile care urmează. Vă sugerez cu căldură să luați un loc, va dura puțin. Va durea puțin.
Sunt angajatul dumneavoastră de un an și unsprezece zile, numărând și perioada de probă. În tot acest timp, am investit în Acuarela timp, efort, niște pasiune intermitentă (cel puțin până acum două săptămâni, când mi-a venit mintea la cap și am abandonat chiar și mimajul de „oh, totul e ok”) și chiar și niște intelect, din când în când, atunci când mi s-a permis — nu că ar fi contat vreun pic; exercițiile de copywriting, brainstorming sau decision making propuse de dumneavoastră aveau același rezultat pe care îl are vizionarea unei gagici făcând exerciții televizate de fitness în timp ce bagi în tine. Adică i.o.c. În tot acest timp, am primit un număr de douăsprezece salarii de la dumneavoastră, salarii care constau mai degrabă în jonglarea cu priceperea unui cititor fidel de „Cum să-ți păcălești angajații să creadă că ești prietenul lor” sau „Cum să scoți untul din angajați folosind cuvinte cheie precum echipă, pasiune și alți termeni de mers la inimioară” sau poate chiar „Cum să îți bați joc de oameni fără să fii prins în doisprezece pași simpli” între scandal, dojană, penalizare, promisiune, laudă verbală și cam atât, decât în bani care chiar plătesc chestii precum chirie, lapte, carne, brânză, ouă. Din aceste douăsprezece salarii, am luat doar șapte salarii întregi și doar cinci au fost însoțite de bonusuri. Măiestria dumneavoastră în aplicarea tehnicilor de „bici pe angajat cu beneficii maxime” a constat cel mai adesea și cel mai surprinzător în acordarea de salariu cu bonus, dar cu penalizarea a 50% din bonus, motivul cel mai adesea invocat fiind „pentru micile neatenții, știi tu care, wink”. Ce mijloc bun de a ține niște colectiv în niște șah constant. După statisticile dumneavoastră imaginare, angajatul se ține cel mai bine în frâu printr-o stare constantă de frică, stare ranforsată la tot pasul de telefoanele primite aproape de sfârșitul programului, telefoane care conțin cel mai adesea indicii mai mult sau mai puțin vagi referitoare la urmărirea pe camerele de supraveghere și la nothing-escapes-the-all-seeing-eye-mode. „Nu, clădirea unui colectiv pe încredere și pe recompensă e pentru cei slabi, suntem prea isteți să avem încredere în Oameni, jaja, ce idee (!), lol, oricine se poate întoarce împotriva noastră, oricine poate sacrifica stocul și colectivul pentru beneficii proprii și fraudă internă! Fiecare trebuie să fie corect, iar asta doar camerele de supraveghere și sacra penalizare le pot asigura!” poate suna ca o deviză bună pentru un securist de talie mică și mijlocie, dar pe mine și pe alți șaisprezece angajați pe care îi pot numi, dar cărora le las dreptul să o facă singuri, ne-a cam intoxicat. Iar corectitudinea… ei bine, uite un termen în mrejele căruia ne putem cu ușurință pierde.
„Ce înseamnă corectitudinea pentru familia Toader?”, se poate întreba cineva din afară. Poate că pot să răspund eu, unul din puținii care au avut nenorocul de a petrece niște timp înăuntru. Atenție. Enumerare:
Corectitudine înseamnă să mai faci niște evaziune fiscală după orele douăzeci, când se instalează improbabilitatea unui control de la știți-voi-cine, pentru a mai scăpa de necuratul T.V.A.
Corectitudine înseamnă să angajezi oameni pe statut de voluntar, ca să nu le plătești impozite și ca să-i privească pe ei la ce medic se duc și ce fac fără asigurare.
Corectitudine înseamnă să vinzi oamenilor mâncare legal expirată în frigider, dar care de, încă nu miroase, probabil e încă în regulă.
Corectitudine înseamnă să declari pentru Forbes zicând minciuna sfruntată (dar care e nevinovată, în fond, e acolo doar ca să atragă public) cum că veniturile Acuarela finanțează evenimentele sssăptămânale ale galeriei Imbold, găzduite de Acuarela (e mijlocul lui August, în ultimele șase luni am avut TREI evenimente publice; știu bine, am fost acolo făcând ore suplimentare plătite doar din tips). Iaca link: http://www.forbes.ro/forbes-small-business-acuarela-si-plastilina-intre-arta-si-afacere-43476.
Corectitudine înseamnă să dai salarii de 600 de lei pentru 230 de ore de muncă pe lună, însoțite în plic de bilețele pe care scrie „Așteptăm cu nerăbdare anotimpul cald pentru a putea să-ți dăm o mică mărire pe care o meriți” (mărire care, firește, nu mai apare niciodată, nici măcar pentru omul care creează precedente de a servi 80 de persoane odată, singur pe tura de sală, și care înscrie în conturile Acuarela încasări repetate de peste 4500 de lei alături de un singur barman; și nici pentru barman nu apare, stăm liniștiți).
Corectitudine mai înseamnă, în mod spectaculos, să ți se ceară o mărire de la 600 de lei la 1000 de lei de la același ospătar, să negociezi până la 900, iar săptămâna următoare să îl penalizezi cu încă 100 de lei pe același ospătar, folosind reguli fantomă și precedente fabricate privind interdicția ospătarilor de a intra în bar și de a prepara o băutură, marcând-o ulterior (nice_loOph0le_ppl) în softul de gestiune — procedeu la care se recurgea de sute de ori în cadrul unei luni normale de muncă, dar la care se mai închidea ochiul atunci când Acuarela avea beneficiul de a avea un angajat care e și ospătar, și casier, și hostess, și semi-bucătar, și barman, pe același salariu de 600 de lei. De la 1000 de lei la 800. Luna asta ați dres-o cumva. V-ați descurcat chiar bine. „Răzvan e din nou la locul lui, salariul lui nou e de 900 de lei în imaginarul colectiv, ca să-și mai liniștească el demnitatea, dar noi am scăpat ieftin. Luna viitoare mai tragem niște lână pe ochi și o mai spălăm cumva.” Ei bine, dați-mi mie voie să o spăl de data asta. Putina.
Cu foarte puțin efort, am să preschimb acest #hateessay într-o demisie. Puteți chiar să verificați, pe ultima pagină stă semnătura mea lângă data de astăzi, iar această demisie intră în vigoare imediat, fără preaviz, unilateral. Sper din ce a mai rămas din sufletul meu că semnătura de la final este singura de care veți avea nevoie, ca să încheiem în aproape bună regulă conviețuirea asta contractuală, ca să nu fiu nevoit să vă mai privesc pe niciunul dintre voi vreodată, niciodată. Dacă vi se face cumva dor de mine, e în regulă, ar trebui să aveți la degetul de scroll niște 2500 de ore de filmare pe camerele dumneavoastră de încredere. Poate ar dori ele să încerce să servească la aproximativ 60 de mese pe zi, zâmbărețe și pline de răspunsuri, pline de voie bună chiar și după ce au fost penalizate a nu-mai-contează-a-câta-oară, chiar și după ce cel mai de treabă coleg și-a dat demisia nemaiputând înghiți pretențiile dumneavoastră absurde și tratamentul dubios. Dubios e un cuvânt bun pe această hârtie. Sunteți niște dubioși. Îmi cer scuze, dar sunteți niște dubioși mincinoși, manipulatori de primă mână și securiști de talie mijlocie. Învățați-vă camerele de supraveghere, care nu sunt acolo pentru a feri clienții de vreo bătaie cu gâturi de sticle sau de hoți de buzunare și care nu apără nici măcar Acuarela de jafuri organizate, ci mai degrabă de proprii angajați; învățați-le să servească la mese și să prepare băuturi și atunci nu va mai trebui să vă faceți griji nici pentru onorarii, nici pentru taxe, nici pentru componenta umană, atât de imprevizibilă și vicleană, oh, vicccleană, mrrr, grrr, atacă, rupe răul din rădăcină, bum, poc.
Regret, dar nu îmi va fi dor niciodată de Acuarela, cu orele suplimentare nerecompensate, dar cu întârzieri penalizate cu 20 de lei, cu diminețile făcute mai vesele de înecarea colectivă a șobolanului ocazional în coșul de gunoi, cu purtarea titlului rezonant de “mutalău” la pofta angajatorului, și cu veșnicele camere de supraveghere. Niciodată în viața mea nu am fost mai umilit decât ca angajat al dumneavoastră, și nu mă refer câtuși de puțin la statutul de a servi la mese.
Continuarea aici
Răspunsul barului oferit sitului Metropotam
Acuarela si Asociatia Culturala Imbold, in mai putin de trei ani de existenta, au organizat peste 150 de proiecte culturale cu mii de oameni care ne-au trecut pragul sau ne-au vazut in deplasare la Festivalul Anonimul sau Cuca (Cartisoara), Bike Fest, Karpatia Horse Trials.
Am mobilizat prieteni si oameni din echipa la deschiderea Festivalului Imbold Nativ la Palatul Stirbei, Bucuresti Optimixed, AntrenArt cu Dan Perjovschi sau Andi Moisescu, Gradinesco in gradinile Acuarela si Plastilina.
Ne-am facut foarte multi prieteni si parteneri de incredere de-a lungul timpului.
Asa ne privim si angajatii. Ca parteneri pe termen lung, cu care impartim si bune si rele, cu care crestem si ne dezvoltam tot mai mult pe zi ce trece.
Pentru a putea construi acest parteneriat am pus bazele unui sistem de feedback deschis si onest, bi-directional, care credem ca ne ajuta sa rezolvam orice urma de problema sau neintelegere, inca din primele momente.
Totodata, trebuie sa constientizăm cu totii ca lucram intr-un domeniu cu joburi sezoniere, “de trecere” si cu perioade de varf sau de stagnare, care ne afecteaza pe toti, indiferent ca ne numim owner, barman sau ajutor de ospatar.
Tot pe baza acestui parteneriat am gestionat si aceste perioade si este o filosofie de business mai atipica pe care nu o intelege toata lumea.
Invatam din fiecare experienta si cu trecerea timpului vom fi din ce in ce mai buni, astfel ca le multumim tuturor celor care raman alaturi de Acuarela, clienti, angajati, prieteni sau sustinatori ai proiectelor noastre culturale.