Prea puţin s-a vorbit despre apariţia acelei specii de angajat desemnat să atace, să preseze, să umilească alţi angajaţi. Eu i-aş spune activistul capitalist. Face de obicei parte din middle management, este omul patronului sau vrea să fie asta, îi împrumută acestuia rapid toate ticurile, ideile, nebuniile şi le exagerează cît poate de mult. El e agentul unei austerităţi aparte, una de criză etică, nu de criză financiară. Nu dau decît două exemple. Pe restul le-aveţi voi.
Primul şi cel mai spectaculos este cel al scrisorilor lui Grigore Cartianu către angajaţi, scrisori în care se calcă în picioare orice drept al angajatului român sau european. Să furnizăm nişte extrase, integral le veţi găsi pe paginademedia.ro.
Primul mesaj al lui Grigore Cartianu detalia programul de lucru de zece ore. În mod normal, ziua de lucru începe la 9,30 și se termină la 19,30. Pentru cei care participă la ședințe, orele sunt diferite.
- Cei care vin la şedinţa de dimineaţă: 7.50-18.00.
- Cei care participă la şedinta de seară: 11.30-21.30.
Același mesaj preciza că la fiecare 28 de zile se vor da șapte zile libere (cel puțin trei sâmbete și cel mult două duminici).
Cartianu a revenit apoi cu o scrisoare în care a eliminat ora de plecare. Dar ştim cu toţii că se profită intens de faptul că sînt joburi puţine şi că oamenii sînt călcaţi în picioare şi la negocierea salariilor, pînă şi la negocierea legii (există totuşi nişte drepturi cu ore libere, ore suplimentare etc). Cartianu şi alţii ca el beneficiază intens de funcţia de intermediar patronat-angajat. El e patriciul fără bani de care patronul nu are cum să nu fie mulţumit.
Recuperatorul
Un alt text care-ţi dă fiori am găsit într-un număr din Decît o Revistă, despre un tînăr de 23 de ani angajat ca recuperator de datorii. Nu slujba în sine şochează, cineva trebuie să urmărească banii ăia, asta pot să accept, ci excesul de zel ca parte firească din contract. Reproduc un mic fragment:
Nu există reguli, cât timp nu zici la telefon dă‑te dracu’. Dacă tu crezi că poţi să‑l faci să plătească, poţi să foloseşti orice. E super tare. Mi‑am făcut o listă neagră cu debitorii care sunt foarte nesimţiţi şi refuză să plătească. Îmi iau un sfert de oră după programul de lucru şi îi sun zilnic. Foarte mulţi încep să achite pentru că sunt stresaţi. Le trimit scrisori, trimit vecini la ei la uşă, le sun toate rudele pe care le‑am identificat. Îi atac pe absolut toate căile. Îi sun la opt dimineaţa – mai ales în Bucureşti, ăia dorm mai mult ca sigur. În mediul rural sun seara, când e întuneric afară şi ei se pun la somn. Dacă răspund dar nu zic nimic, închid şi mai sun de cel puţin cinci ori. După două, trei luni, încep să cedeze nervos şi zbiară în telefon: „Nu mă mai sunaţi! Plătesc!”.
Activistul capitalist nu a avut oponent în toţi anii din urmă. E şi motivul pentru care nu am înţeles mai nimic din măreţul “boom” economic românesc de acum 5-6 ani. El a venit la pachet cu dereglementare şi încurajarea speculei sau înşelătoriei prin contracte de sute de pagini. Lucrătorul de la bancă trainuit să tergiverseze aprobarea dosarelor, să ascundă precizările cheie din notiţe scrise mărunt are el vreo vină? Nu legal, probabil se şi simte exponentul unei elite corporate. Însă ce am eu de spus e că specia activistului capitalist este cea care prăbuşeşte acum şi ultima urmă de speranţă şi de echilibru. Ce le opunem? Mai nimic, angajaţi şi mai înfricoşaţi, sindicate slăbite şi legi care se aplică numai cînd şi unde trebuie.
Activistul de tip nou îndeplineşte cu exces de zel suprimarea drepturilor unora ca el. Îşi conservă jobul prin lipsă de fraternitate, prin lipsă de înţelegere. El e executantul total. El are idei puţine şi fixe şi în legătură cu “bugetarul”, cu cheltuielile de la stat, cu tot ce înseamnă comunitate şi lucruri făcute împreună. El crede că nimeni nu munceşte, toţi se prefac. Toţi sabotează, vor să aibă vieţi personale. Deviza lui este “aşa a zis patronul” şi “dacă nu fac asta, oricum vine altul şi mi-o face mie”. E cel mai trist şi, în acelaşi timp, mai nociv şi mai agresiv personaj din clasa de mijloc.