Subiectul aurului de la Roșia Montană a reintrat în actualitate în ultimele luni, odată cu apropierea inevitabilei decizii: va accepta sau nu statul român exploatarea cu cianuri și renunțarea la potențialul turistic, cultural, arheologic, în schimbul a mai multor miliarde de dolari, estimate pentru următorii 20 de ani? Dincolo de o chestiune economică, de mediu sau chiar socială, Roșia Montană a devenit un fierbinte subiect politic, în care miza nu mai pare a privi interesele globale ale statului, ci jocurile anticipînd campania electorală.
Pe acest fundal, publicăm în continuare scrisoarea deschisă a autorilor spectacolului Roșia Montană – pe linie fizică și pe linie politică, singura abordare artistică de pînă acum a situației, deosebit de complicate, de la Roșia, rezultat al unei documentări la fața locului. Ceea ce s-a întîmplat cu această producție a Teatrului Maghiar din Cluj e profund atipic pentru această instituție, e inexplicabil altfel decît prin periculoase teorii conspiraționiste și ridică numeroase semne de întrebare asupra nebănuitelor legături între artă, politică și bani.
Despre adevăruri neconvenabile
Stimate domnule director Tompa Gábor,
Vă adresăm această scrisoare în urma experienței pe care am avut-o ca autori și coproducători ai spectacolului Roșia Montană – pe linie fizică și pe linie politică. Atunci cînd ne-ați invitat, în calitate de director al Teatrului Maghiar de Stat din Cluj, să propunem un proiect care să fie produs de instituția pe care o conduceți, v-am propus acest proiect și am descris foarte clar tema și etapele lui: etapa de documentare (la Roșia Montană) și etapa de producție efectivă (realizarea spectacolului la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj). Nu ați avut nici o obiecție, dimpotrivă, v-ați arătat interesat de proiect și v-ați comportat ca un coproducător corect: ați asigurat condițiile pentru ca spectacolul să poată fi realizat. La prima întîlnire cu echipa artistică, ne-ați îndemnat să ne asumăm riscuri cît mai mari. Ceea ce am și încercat să facem, atît cît am putut și pe cont propriu, fără a vă implica.
După ce spectacolul a avut premiera, în noiembrie 2010, teatrul, ca instituție coproducătoare, a început să renunțe treptat la responsabilitățile pe care le avea. Spectacolul a fost programat doar de 12 ori, din care două spectacole au fost programate în festivaluri (Festivalul de Dramaturgie Românească de la Timișoara și TIFF, la Cluj), iar unul a fost anulat. În total, s-au jucat nouă spectacole la sediu, pe o perioadă de opt luni, ceea ce este foarte puțin pentru un spectacol nou în stagiune. În plus, atunci cînd am făcut observații departamentului de marketing că spectacolul ar putea fi programat mai des, ni s-a spus că „tema nu interesează” și de aceea nu se vînd bilete la reprezentațiile programate. Deși nici unul dintre regizori nu locuiește în Cluj, și de aceea posibilitățile de a ajuta la promovarea spectacolului sînt limitate, am încercat să mergem pe calea pozitivă, să sugerăm strategii de promovare. La trei luni după premieră, pe site-ul teatrului nu existau fotografii ale spectacolului, nu exista un trailer (deși teatrul realizează trailere în română, maghiară, engleză și franceză la majoritatea spectacolelor produse), publicul nu știa că spectacolul este supratitrat și nu tradus etc. Dorind să facem un dosar de presă prin care facem publicitate pe internet, am primit de la departamentul de marketing un dosar cu articole în care erau subliniate cu un marker auriu toate observațiile negative. Am zis să mergem pe calea pozitivă în continuare, am luat aceleași cronici și am reușit să realizăm un dosar de presă cu aprecieri pozitive, pe care l-am trimis înapoi aceluiași departament.
DramAcum a realizat un trailer (autor trailer – Bogdan Georgescu) și l-a postat pe internet, trimițîndu-l în același timp teatrului pentru a-l posta. Nu am primit nici un răspuns din partea teatrului, iar trailerul nu a fost postat pe site. Am cerut explicații. Trailerul are două cartoane la început: „proiect de teatru împotriva proiectului minier Gold Corporation” și „proiect de teatru împotriva statului român care și-a abandonat cetățenii”. Ni s-a spus că cel de-al doilea carton ar putea fi interpretat etnic și atunci am cerut ca trailerul să fie postat așa cum a fost făcut și să fie scrisă lîngă trailer următoarea explicație: „Autorii trailerului și ai spectacolului își asumă integral mesajul exprimat”. Am acceptat chiar ca în maghiară trailerul să apară fără al doilea carton, însă el să apară în română exact așa cum a fost conceput. Fără a ni se cere acordul, cel de-al doilea carton a fost schimbat în limba română și înlocuit de către teatru cu formularea: „proiect de teatru împotriva celor care își abandonează cetățenii”.
În luna mai, la Festivalul Dramaturgiei Românești de la Timișoara, spectacolul a luat Premiul pentru cel mai bun spectacol, premiu acordat de un juriu internațional. Deși acest premiu putea fi încă un plus pentru promovare, spectacolul s-a mai programat o singură dată pînă la sfîrșitul stagiunii (în selecția de spectacole de teatru a festivalului de film TIFF).
După festivalul de la Timișoara, spectacolul a fost invitat la Festivalul de Teatru NITRA din Slovacia, un festival prestigios și important în peisajul artistic contemporan. Selecționera a dorit să includă acest spectacol pe ultima sută de metri a realizării programului. Deși a scris teatrului, nu a primit nici un răspuns. A oferit chiar două posibilități: fie spectacolul să fie prezentat în septembrie 2011, fie în septembrie 2012 (la următoarea ediție). Fiind și noi contactați de selecționerii de la NITRA, am aflat despre această invitație. Am fost rugați insistent să dăm un răspuns. Am cerut acest lucru teatrului (pentru că deplasarea depinde în final de disponibilitatea instituției ca timp), iar răspunsul a fost: anul acesta nu se poate, mergem la anul. Nu ni s-a părut o dramă că mergem la anul, însă problema este că selecționerilor slovaci nu li s-a comunicat această decizie. Practic, sîntem în situația penibilă de a răspunde unui festival important și interesat de producție că nu putem să onorăm invitația din cauza dezinteresului coproducătorului, care nu are timp nici măcar să răspundă la mailuri și să dea un refuz politicos.
În perioada 12-13 august, spectacolul a fost invitat să participe la FînFest, festival de susținere a protestelor împotriva distrugerii Roșiei Montane. Pentru noi, regizorii care am inițiat proiectul, această invitație a apărut ca o oportunitate de a prezenta spectacolul în comunitatea unde s-a făcut documentarea acum un an. Am aflat că actorii sînt în concediu și că pot veni dacă vor, însă nu vom putea avea decorul și tehnicienii. Am considerat că ar fi o ocazie ratată să nu mergem și să prezentăm spectacolul la Roșia Montană. Sînt teatre în toată lumea care dezvoltă proiecte ce se întîmplă în afara sălilor de teatru, proiecte care lansează discuții în spațiul public, care se adresează unor anumite comunități. Proiectul Roșia Montană – pe linie fizică și pe linie politică avea toate datele unei astfel de inițiative, însă teatrul refuză să înțeleagă acest lucru: nu doar că nu a inițiat turnee cu un spectacol centrat pe o temă care chiar interesează (dincolo de părerile personale ale angajaților departamentului de marketing), ci ignoră sau refuză turnee în care este invitat.
Pentru că spectacolul, precum și povestea din jurul lui, ni s-au părut importante, pentru că am dorit să ne întoarcem și să prezentăm comunității unde ne-am făcut documentarea produsul artistic pe care l-am realizat, am hotărît să onorăm invitația FînFest, să ne întoarcem la Roșia și să prezentăm ce se putea prezenta: fotografii din spectacol, trailerul, muzica spectacolului cîntată live de Bobo de la Fără Zahăr (compozitorul spectacolului), fragmente din scenariu (citite de regizorii dramAcum, de Bobo de la Fără Zahăr și de colegul nostru, regizorul Bogdan Georgescu). În plus, am dorit să facem publică nemulțumirea noastră față de felul în care produsul artistic, spectacolul, a fost manageriat de coproducătorul nostru, Teatrul Maghiar de Stat din Cluj. Cu această ocazie, am anunțat dorința noastră de a opri spectacolul, dat fiind faptul că am înțeles că teatrul nu și-l asumă așa cum nouă ni s-ar părea firesc să o facă. O programare rară, lipsa publicului la spectacolele programate, imposibilitatea de a onora invitațiile la diferite festivaluri – toate acestea nu pot să ducă decît la o degradare a spectacolului, la o moarte lentă pusă pe seama lipsei de interes a publicului. La această discuție, însă, au existat doi spectatori care au intervenit și au declarat public că au încercat de mai multe ori să vadă acest spectacol în Cluj, și de fiecare dată li s-a spus că biletele sînt deja vîndute. O spectatoare aflată în public la Roșia Montană a declarat chiar că, la una dintre tentativele de a intra în sala de spectacol, venită fiind cu un grup de prieteni, a fost oprită la ușă chiar de directorul teatrului care a spus că toate locurile sînt ocupate. Deși spectatoarea avea prieteni deja intrați în sală care o sunau spunîndu-i că mai sunt multe locuri libere, grupului nu i s-au vîndut bilete și astfel i s-a refuzat intrarea în sală.
Din luna martie a acestui an, am avut mai multe semnale de acest gen de la oameni din Cluj, cunoscuți de-ai noștri, care s-au plîns că, de fiecare dată cînd sună la teatru sau se duc personal să cumpere bilete, li se spune că spectacolul este integral vîndut. Dacă este așa, atunci cui este el vîndut, din moment ce s-a întîmplat ca actorii să joace cu zece oameni în sală, iar o reprezentație să fie anulată din lipsă de bilete vîndute? De-a lungul acestor luni, noi, cei trei regizori, avînd experiențe destule în teatrele de stat care nu știu să-și promoveze spectacolele, am încercat să mergem pe calea pozitivă. În acest moment, însă, cînd potențialul nostru public vine și declară că i s-a refuzat întîlnirea cu spectacolul, cînd sînt oameni dispuși să-și asume aceste declarații, considerăm că este de datoria noastră să cerem teatrului să oprească spectacolul și să facem publică povestea din jurul lui. Nu este vorba de orgolii artistice și de creatori frustrați că nu au public în sală și că nu sînt promovați așa cum trebuie, este vorba de un grup de artiști pentru care arta înseamnă reacție la realitate, înseamnă identificarea unor probleme care tulbură societatea românească și exprimarea artistică în deplină libertate. Parteneriatul cu un teatru de stat s-a dovedit perdant: sîntem incapabili să prezentăm publicului produsul nostru.
Roșia Montană – pe linie fizică și pe linie politică este și un document despre epoca pe care o trăim. Povestea spectacolului este cel puțin la fel de semnificativă.
De aceea, dorim să încetăm acest parteneriat și să mergem singuri, un grup de artiști independeți, să ne întîlnim potențialul public și să înțelegem în ce măsură acesta este sau nu interesat de temă.
Grupul dramAcum:
Radu Apostol, regizor
Gianina Cărbunariu, regizor și dramaturg
Ștefan Peca, dramaturg
Andreea Vălean, regizor și dramaturg
Text apărut şi în Observator Cultural