Magia cifrelor versus magia vorbelor: unde sunt locurile de muncă promise

Victoria Stoiciu
Victoria Stoiciu a absolvit Facultatea de Ştiinte Politice din cadrul SNSPA. Între 2001-2006 a lucrat la Societatea Academică din România, iar din 2006 pană în prezent este director de programe la Fundaţia Friedrich Ebert România. A publicat articole de specialitate în revista Dilema Veche, Romania Libera, Ziua, iar în anul 2009 a fost nominalizată pentru premiul Tânărul Jurnalist al Anului, secţiunea Politică Externă, în cadrul concursului cu acelaşi nume organizat de Freedom House Romaânia. Este bursieră Transatlantic Forum on Migration and Integration (GMF) şi absolventă a Şcolii Europene pentru Democraţie din Cadrul Consiliului Europei.

Acesta este un text cam plictisitor şi cu multe cifre. Dar uneori doar cifrele seci posedă acea forţă tăioasă, intransigentă  de care e nevoie pentru a intra în lupta sisifică cu logorea debordantă, cu discursurile propagandistice pline de certitudini care se revarsă în valuri din  gura guvernanţilor.

Locurile de muncă, se ştie, sunt marea problemă a ţării, iar necesitatea imperioasă a creării locurilor de muncă, de pe o parte, şi a luptei cu munca la negru pe de altă parte, sunt obiective asupra carora cad de acord atât cei ce blamează nemunca şi parazitismul social, cât şi cei care deplâng sărăcia populaţiei, datorată în special penuriei de locuri de muncă. Îmi amintesc cum cu puţin timp înainte de demisia sa, înainte de intrarea în vigoare a noului Cod al Muncii, Ministrul Botiş profeţea triumfător crearea a 200 000 de locuri de muncă până la finele anului ca urmare a modificărilor legislative în relaţiile de muncă. „Este un Cod al Muncii împotriva muncii la negru”, propovăduia la rândul său pe acelaşi ton propagandistic Emil Boc.

Imediat după adoptare, ne-am trezit asaltaţi cu cifre şi mai dihai, care se dublau  în fiecare zi: era vorba de numărul contractelor de muncă înregistrate după intrarea în vigoare a noului Cod al Muncii. Ieri  s-au înregistrat atâtea contracte de muncă, azi de două ori mai multe şi tot aşa, până ne-am trezit cu fabuloasa cifră de aproape 600 000! Guvernul s-a împăunat cât a putut, fiecare zi era un nou prilej de triumf, de savurare a victoriei asupra celor care se opuseseră noii legislaţii binefăcătoare. E adevărat, undeva, pe fondal, prin mass media sau prin cercurile de experţi se auzeau nişte voci cârcotaşe, susţinând că un contract de muncă nu e totuna cu un loc de muncă, dar ele au rămas marginale în euforia generală.

Şi totuşi, numărul contractelor de muncă nu era deloc neobişnuit şi iată doar un exemplu: în intervalul decembrie 2009-ianuarie 2010 – deci cu mult timp înainte de a începe orice discuţie despre modificarea Codului Muncii şi într-o perioadă de timp când nu există munci sezoniere – în evidenţele Inspecţiei Muncii au intrat peste 398.000 de noi salariaţi, conform Ziarului Financiar. Iar explicaţia este cât era de simplă:  în timp ce se lăuda cu numărul  contractelor de muncă  ce creşteau ca prin minune, Guvernul Boc tăcea chitic şi nu pomenea nimic despre numărul contractelor de muncă desfiinţate. Acurateţea însă nu este un ingredient al maşinii de propagandă.

Iată însă că alte cifre au început să apară şi începem să realizam că de fapt regele e niţel cam gol.  În decursul lunii mai, conform datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), numărul efectiv al locurilor de muncă crescuse cu 24.300. La finele lunii iunie, adică la 2 luni de la aplicarea noului Cod al Muncii, numărul salariaţilor se ridicase la 54 000. Această creştere  e pusă pe seama noului Cod al Muncii, argumentându-se că în perioada similară din 2007, an în care economia era în plină creştere, numărul angajaţilor a crescut cu doar 27.800 în acelaşi interval de 2 luni. Accept argumentul, dar lucrurile sunt scoase din context şi concluziile se trag prea pripit: nu văd nicăieri (poate e vina mea)  nici un comentariu despre evoluţia locurilor de muncă în lunile anterioare intrării în vigoare a legii. Datele INS ne arată însă următorul lucru: în intervalul februarie-martie, numărul locurilor de muncă crescuse cu 16 500, iar în  martie-aprilie: cu 17 700! Prima concluzie pe care o trag: în anul 2008, când încă nu se punea deloc problema crizei, în intervalul martie-aprilie numărul salariaţilor crescuse cu 16 400, deci din nou ceva mai puţin decât în anul 2011, an de criză, dar totuşi înaintea intrării în vigoare a noii legislaţii a muncii. A doua concluzie ce se desprinde din cifrele de mai sus este aceea că piaţa muncii începuse să se mişte deja cu două luni înainte de noua lege, ceea ce mă face să cred că  explicaţia pentru tendinţa ascendentă a locurilor de muncă ar putea să fie cu totul alta, şi anume revigorarea economică, şi nu  (doar) impactul legislaţiei!

În aceste condiţii mă întreb dacă este legitim pronosticul lui Botiş conform căruia vom avea 200 000 de locuri de muncă până la finele anului. Sau măcar calculul iniţiatorilor noii legi care reglementează relaţiile de muncă– Consiliul Investitorilor Străini – care anunţau crearea a 90 000 de locuri de muncă. Să facem o socoteală: presupunând, în mod optimist, că locurile de muncă ar continua să crească în acelaşi ritm, de aproximativ 25 000 de locuri de muncă pe lună, s-ar putea ca domnul Botiş să fi avut dreptate. Este însă acest lucru posibil? Mă îndoiesc. Experienţa anilor anteriori crizei (2007) ne arată că începând cu luna septembrie, efectivul salariaţilor din economie începe să scadă uşor, datorită încheierii muncilor sezoniere, ceea ce probabil se va întâmpla şi în acest an. Mai departe, presupunând că tendinţa va fi ascendentă, va rămâne discutabil cel puţin pentru o vreme meritul noii legislaţii în scoaterea la lumină sau crearea unor noi locuri de muncă, atât timp cât evoluţiile de pe piaţa muncii începuseră să se amelioreze deja înainte de intrarea în vigoare a noului cod.

Oricum ar fi, însă, sunt sigură că adevărul scos la iveală de cifre va rămâne marginal în economia discursului guvernamental, care se inspiră din propriile dogme, şi nu din statistici.

 

 

Autor

  • Victoria Stoiciu a absolvit Facultatea de Ştiinte Politice din cadrul SNSPA. Între 2001-2006 a lucrat la Societatea Academică din România, iar din 2006 pană în prezent este director de programe la Fundaţia Friedrich Ebert România. A publicat articole de specialitate în revista Dilema Veche, Romania Libera, Ziua, iar în anul 2009 a fost nominalizată pentru premiul Tânărul Jurnalist al Anului, secţiunea Politică Externă, în cadrul concursului cu acelaşi nume organizat de Freedom House Romaânia. Este bursieră Transatlantic Forum on Migration and Integration (GMF) şi absolventă a Şcolii Europene pentru Democraţie din Cadrul Consiliului Europei.

    View all posts

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.

Ultimele articole